1,700 matches
-
psihologic și anume despre „o Îndelungată luptă necinstită dusă de un discipol Împotriva maestrului care, urzind tot soiul de tertipuri și intrigi, se va dovedi nu lipsit de o anumită vocație“. În acest fel povestirea va pierde cu timpul semnificația alegorică și‑și va deplasa tot mai mult punctul de greutate În plan realist, dacă nu chiar documentar. Slavă celui mort pentru patrie este prelucrarea unei legende urbane, cea mai populară dintr‑o crestomație istorică, care cunoscuse numeroase variante - ultima fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
regăsește în mitul mioritic, care este în sine o viziune a transfigurării ortodoxe a realității, unde moartea este sinonimă cu nunta, act sacramental de unire cu o stihie cosmică, în prezența naturii care devine biserica în care are loc nunta alegorică. Un exemplu și mai concret este faptul că sărbătoarea creștină specifică spațiului ortodox este Paștele, mai precis Învierea care reprezintă triumful vieții organice asupra morții. Legendele și miturile exemplificate sunt rodul unei conștiințe colective populare a unor oameni care au
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
Cutezătorii, am mers cu capacul de butelie să-l pună Gură pe lanț, lângă celelalte, am dormit pe țol lângă foc, am defilat în chiloți roșii pe stadion și-am leșinat că era prea cald și-am căzut de pe carul alegoric, era un glob care se deschidea ca o floare și de-acolo ieșeau baloane și noi trebuia să ne ținem de mâini și după aceea să alergăm repede-repede, să facem litere, întotdeauna mă duceam într-un T, deși eram în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu ambasadorul Franței... Ei o să facă primul zbor, până sus, la Agronomie, o să coboare acolo pe platou, o să inaugureze statuia aia de-acolo... Ai văzut-o? - Nu, ce reprezintă? Măi, mi-ar fi greu să-ți spun... E ceva mai alegoric. Poate-o fi având valoare, eu nu-mi dau seama. După mine, e-o adunătură de fiare... Așa, dintr-o parte, seamănă c-un soi de înger c-o gaură în loc de cap, cu niște aripi ascuțite, niște globuri... Eugenia, prezentatoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de șaradă acustică pe care muzicienii dau semne că au descifrat-o fără greutate, așa e arta, are chestii care par total imposibile unui profan și până la urmă nu erau așa. Moartea, bineînțeles, umple Întregul teatru până sus, până la picturile alegorice de pe tavan și la candelabrul imens acum stins, dar perspectiva pe care o preferă În acest moment este cea oferită de o lojă aflată mai sus de nivelul scenei, În fața, deși un pic lateral, instrumentelor de coarde grave, violelor, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
era un semn întunecat al unui destin ilegitim, care nu avea altă manieră de a se face simțit decât aceea de a se vârî la întâmplare printre lucrurile pe care le întâlneam. Ca și cum călătoria nu ar fi fost reală, ci alegorică, visată. Picioarele fetiței păreau neînsuflețite, chipul îi era ascuns acolo unde eu nu-l puteam vedea... Poate se temea de mine, de aceea mama ei mă șfichiuia cu privirea aceea lividă. Am încetat să mai privesc în jur, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din pricina asta, spre surprinderea generală, sodomia, de ceva vreme, se tot Întindea: admisă de legi, mediatizată; pe bulevarde, tot mai des, carnaval după carnaval cu gay și lesbiene. Cele două sexe, ajunse incompatibile În pat, defilau, extaziate, urcate pe care alegorice, Într-o adevărată comuniune acum, minunînd privitorii. O personalitate gay, de pildă, față de o alta hetero, avea la unele posturi de televiziune nu neapărat prim planul, ci ațintit asupra sa un reflector În plus, care, uneori, făcea diferența. Thomas știa
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Becerro de Bengoa (1845-1902), scriitor și publicist spaniol. Prudențiu (Aurelius Prudentius Clemens) (348-c. 415), născut în Spania (Tarraconensis, probabil chiar la Tarragona de astăzi), cel mai mare poet creștin de expresie latină, lirică apologetică (Peristephanon), poezie didactică (Apotheosis), un poem alegoric de mare răsunet în Evul Mediu: Psychomachia. Nu am putut identifica personajul. În ediția M.J. Valdés, se menționează fără alte precizări: „Jean Lionnet, literat, critic și botanist francez contemporan cu Unamuno.“ Calila și Dimna: Faimoasă culegere de povestiri, fabule și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fiecare să sacrificăm ceva. Ianus nu ne pretinde nimic. Dar nici nu ne dăruie, se pare, decît o dilemă. Neîncrezător Într-o singură mască, el Își pune două măști. Această dublă negație afirmă, poate, o teamă. Teama de timp? Zeița alegorică Prudența a fost și ea reprezentată inițial cu două fețe, lîngă o clepsidră; dovadă că și zeii pot suspecta timpul. Zeul bifrons e și el circumspect; bizuindu-se pe o anomalie, evită un contact deschis și simplu cu lumea. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu care acest procedeu este mânuit, bogăția înțelesurilor de adâncime și de suprafață pe care el le dezvoltă, precum și puterea de a ilumina anumite zone obscure sau ambigui ale intenționalității umane. Obscuritatea, golurile distribuite cu îndemânare în informația epică, duplicarea alegorică a înțelesurilor, metaforele enigmatice pot, de fapt, să facă lectura unui roman ca Plicul negru cu mult mai bogată și mai captivantă. În ciuda structurii sale atât de complexe - asemănătoare multora dintre romanele moderniste (de la Musil la Mann, de la Kafka la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atât mai mult cu cât se știa că, deși erau un popor numeros, nu avuseseră niciodată idei revolute. S-au ridicat baricade din trunchiuri uscate, anvelope, lăzi de bere, traverse de la linia de cale ferată dezafectată, țevi de irigație, care alegorice rămase nedezmembrate de pe vremea comunismului, calorifere de fontă, televizoare cu lămpi, mese de biliard, stâlpi de telegraf cu consolele întregi, tuburi de ciment de la canalul colector scoase din uz, un carusel dezafectat care învârtise destine în Parcul Monument, elefanți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Le Cantique des Cantiques d’après la tradition juive (1925), pe care i-o publicase în revista Logos (cartea se ocupă și de interpretările creștine ale poemului). Elevul său accepta ca posibile ambele interpretări: cea literară (iubire trupească) și cea alegorică (iubire spirituală). Nae Ionescu, în schimb, înclină de partea lui Vulliaud și a interpretării cabaliste. El se întreabă dacă e îngăduit să dai Cântării numai interpretarea spirituală și, așa cum am văzut, ajunge la un răspuns pozitiv. De altfel, în concluzia
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
străduia să ne învețe și pe noi să stăm la masă, scrie la sceneta mea. Îl rugasem pe unchiu-meu Tony, el nu venise, pe-atunci nu venea în toate zilele, în fine, Marie bate cu furie la sceneta cu animăluțe alegorice. A venit totuși și unchiu-meu, tocmai după ora nouă, într-o stare din aceea ca după o întâlnire prelungită cu amicii; tot Marie a trebuit să lase scrisul, să-l bage în cadă cu chiloții pe el, să-l păzească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
tuturor, de o bucătăreasă năucă, și-am fost călăuziți apoi către vastele noastre apartamente. Pentru prima dată nu folosesc ironic fraza asta. Castelul era adânc și-nzorzonat ca Peleșul. Am mers pe culoare nesfârșite, printre oglinzi și candelabre și picturi alegorice. Am urcat scări cu pereții înțesați de rafturi cu cărți vechi și de pano plii războinice. Am trecut prin multe camere uriașe, foarte multe, cu tavanul ridicat la-nălțimea a două etaje. Toate întunecate și înțesate de mobile vechi. Toate
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
o omenire fantastice”. Fauna omenească rămâne mereu prezentă în gândirea medievală. Ea aparține unui strat stabil al imaginației și se reînnoiește neîncetat în alegorii. Plecând de la bestiarele grecești, răspândite în variante europene, își va crea Dimitrie Cantemir galeria de măști alegorice acționate în Istoria ieroglifică. De altfel, mulți autori au resemantizat înțelesul măștilor zoomorfe moștenit de la Esop. Acestă reînnoire se manifestă sub toate formele: animale acționând ca niște oameni, animale cu cap de om, oameni cu cap de animal etc, anihilând
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
dragonul, grifonul, fenixul, licornul etc). Vorbim apoi de un miraculos simbolic și moralizator al cărui model este Physiologus. Această enciclopedie animalieră a cunoscut o vogă extraordinară în Occidentul medieval. Fiecărui animal, real sau imaginar, i se asocia câte o interpretare alegorică ce trimitea la o lecție morală. Această moralizare de sorginte creștină aparține interpretării medievale a monștrilor care urmează modelul oferit de Isidor. Cu ajutorul unei false etimologii (“monstrum” ar veni de la “monstrare” - a arăta), acesta face din fiecare animal o ființă
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
urmuzianul Pîlnia și Stamate, din patru părți inegale (a treia include și un III bis) cu subtitlul „A se citi cu peria de dinți”. Programatismul demonstrativ e vădit. Personificată ironic, literatura va fi deconstruită în manieră absurdistă printr-un procedeu alegoric; mixajul ironic de registre, timpuri și spații, aluziile culturale grotești, cu denudări stridente ale convenției literare („Astfel a fost ucis bătrînul Hamlet de soția care i-a distilat esența de năpîrcă în tubul acustic”, „Atît de intensă și de strindbergiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la fața-i vînătă și crispată, la limba cinic turgescentă, deasupra baletului universal, la ochii ei care-și holbează idealurile, respinse, în viitor; la pletele-i violente ce-și flutură nemărginit amenințarea de incendiu?” Pamfletul gazetăresc trece aici în proză alegorică pe un traseu deja cunoscut: descriere persiflantă, antropomorfizare grotescă, deformare caricaturală a trăsăturilor. Ov.S. Crohmălniceanu remarcă vădita notă expresionistă a textului: „Și viața pulsează analogă și aproape simultană: în cîmpuri au ieșit plugurile de lemn din Rusia și autotractoarele gigantice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Hasefer, București, 2001, pp. 76-79), „ambiția supraomului nietzschean” - ipostaziată de Baltazar, fiul damnat al lui Nabucodonosor - cunoaște o „răsucire monstruoasă, satanică, nihilistă prin amoralismul total în care cade”. Modificînd după zece ani, probabil la indicația lui Șestov, unele dintre personajele alegorice (Deșertăciunea devenind Rațiunea și Luxura - Nebunia), Fondane va rescrie într-o manieră mult mai modernă - pre-ionesciană - textul piesei, amalgamînd „printr-o fatalitate tragicomică” cronologia, introducînd un prolog („Înaintea Cortinei”) menit să „actualizeze în manieră grotesc-ironică tot ce va urma, eternizînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
printr-o fatalitate tragicomică” cronologia, introducînd un prolog („Înaintea Cortinei”) menit să „actualizeze în manieră grotesc-ironică tot ce va urma, eternizînd întîmplările înfățișate și imprimînd autosacramentalului valorea de parabolă”. Un zugrav evreu, sclav în Babilon, vorbește despre exploatarea capitalistă, personajele alegorice (Rațiunea, Spiritul, Nebunia) îi citează pe Aristot, Averoes și Cusanus, rimele fiecărui vers final sînt parodiate buf de spiritele răului, mulțimea e figurată de pitici și marionete, se fac aluzii ironice la Cristofor Columb și la revoluții pe fundal modern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se învîrtesc mai mult sau mai puțin repede într‘un subtil filtru de stofă transparentă și dînd lumină rece sau caldă, firavă sau descompusă în raport cu mișcarea lor, după cerințele textului tălmăcit. (...) vechiul dispozitiv roman cu două prisme numai era abia alegoric, pe cînd acesta cu cele cinci prisme e complect, panoramic”), masca mobilă („este antica mască a actorilor eleni, care diferă totuși de aceea a actorilor de odinioară prin aceea că nu e fixă (...) îndepărtînd psichologic actorul de public și liberînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stradă străjuită de copaci dintr-un cartier de case micuțe. E un copac care face flori, toată noaptea petalele trandafirii s-au scuturat și s-au lipit de mașina udă de rouă. Mașina lui Helen e roz ca un car alegoric îmbrăcat în flori, iar eu privesc afară printr-un petic de parbriz pe care florile nu l-au acoperit. Lumina dimineții care pătrunde prin stratul de petale e roz. Trandafirie. Peste Helen, Mona și Stridie, care dorm. În josul străzii, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Înainte, parcă anticipând mișcarea următoare. Măiestria artizanului parcă izbutise să surprindă, chiar Într-un material prea puțin flexibil, cum e piatra, emoțiile acelei ființe. La Început, i se păru că uriașul purta o haină multicoloră, asemănătoare cu aceea a figurilor alegorice din sacrele reprezentații. Însă trupul Însuși era alcătuit din pietre de culoare diferită. Capul fusese realizat din plăcuțe de aur fin, smălțuite cum se cuvine pentru a reda adâncimea ochiului, relieful părului și detaliul grimasei de durere ce părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adică era prezent, babele nu mințiseră. Era chiar un concert la care urmau să ia parte cu toții. În vreme ce el își chițcăia pedalele acustice și-și regla tunurile de fum, cele două doamne tăiară sufrageria, împingînd la un soi de car alegoric, o imensă fotografie înrămată de-a lui Robin, jumătate pe jumătate de metru, fotografie pe care o urcară pe masă, proptind-o cu o prăjină. Deci Robin. Prima impresie. Un domn înalt, extrem de înalt, dacă nu cumva își petrecuse viața
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și vino de te-așază Ici lângă mine, sui pe perna asta". Cu brațu-i gol și alb ea o-nfoiază. Am ascultat... M-am răzimat cu coasta De dulci gătite perini-iar genunchiul Plecat... c-adoratori din vremea foastă. {EminescuOpIV 212} RIME ALEGORICE Corabia vieți-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se isbesc într-însa rînduri-rînduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]