2,758 matches
-
-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata bancei și-l sărută, cu ochii pe jumătate închiși, de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil amețit de somn pe care mama îl dezmiardă. {EminescuOpVII 129} S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. "D-zeul meu! - gândi ea speriată - dacă m-ar fi văzut cineva? - Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata băncei și-l sărută cu ochii pe jumătate închiși de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil amețit de somn pe care mama îl desmiardă. S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeule! gândi ea speriată. Dacă m-ar fi văzut cineva? Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om poate să-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata bancei și-l sărută cu ochii pe jumătate închiși de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil amețit de somn pe care mama îl desmiardă. S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeul meu! - [D-zeule! ] gândi ea speriată - dacă m-ar fi văzut cineva? - Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amîndorora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac a jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a da lumei, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fel de fel, cânta încet și pe nas, apoi a pus-o într-o groapă, au aruncat țărână deasupra ei de-au acoperit-o... M-am întors acasă... Nu vorbisem neci o vorbă de trei zile și minunea aceasta îmi amețea capul meu cel mic. Nu știu ce simțeam, dar mă coprinsese frica grozavă că n-o să mai văd pe mama... Mă duceam de-o căutam în casă, o căutam pretutindenea... îmi părea că-i aud glasul ei cel dulce și încet, {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe-ale ei, ea se duse de se așeză pe fotoliul de lângă piano și deschise coveltirul. M-am repezit și la fotoliul acela și, aruncîndu-mă în genunchi, am coprins cu beție talia ei cu amândouă mînile și-mi apăsai capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fața ei roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i secera cu miile și ura cea cumplită a celorlalte popoară contra a tot ce-i maghiar! Și toate astea le propagau deșerții în numele poporului maghiar care, bun și blând cum sunt toate popoarele, până-n marginele unde nu l-au amețit, părea pre destinat să trăiască în pace și-n frăție cu românii. Dar ei au esplicat rău și fals foile cărții Destinului și au pătat șirurile sale cu sânge. Senina dicțiune a lui Dumnezeu:... {EminescuOpVII 198} trăiți în pace, căci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acel om? strigai din toate puterile mele, cu toate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strângea gîtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni cu pumnul în frunte, încît îmi scăpărară ochii scântei verzi și căzui amețit pe spate. Nu știu cât am zăcut astfel, când m-am trezit însă eram culcat pe-o bancă de piatră din colțul bisericei și la capul meu veghea Ioan! - Cine-i acel om? fură primele cuvinte ce le putui pronunța. - Cine!... Ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urmă să se învârtă încetinel și, împins de ele ori de forța lui, începuse să se rotească, apoi să intre într-un vârtej, plăcut mai întâi și îmbătător pe urmă. Era ca o roată, ca un mosor, ca un tirbușon, amețit și fără gânduri, iar când tocmai începuse să iasă deasupra pământului a auzit vuietul speriat al glolelor: tavaaaanul. Lovitura n-a fost prea puternică. Stătea lungit pe pământul umed și-i venea să râdă, apoi a intrat brusc în hohotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să se dezvolte și să otrăvească sângele în care a intrat. Toate persoanele care prezintă două astfel de înțepături pe gât sunt rugate să se prezinte de urgență la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino“. Zogru era amețit și trist. În cameră nu se mai afla nimeni, doar televizorul deschis. A plutit spre dormitor cu inima strânsă, că îi încalcă intimitatea. Giulia era într-adevăr în mijlocul patului, cu picioarele împletite covrig și cu laptopul deschis. Părea transfigurată, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
jigărită. Nimic nu trebuia să îi scape în goana sa după combustibil. Simți cum pământul îi trage spatele supraîncărcat în jos și se încumeți să reziste tiraniei gravitației, apăsându-și degetele pe șira spinării dureroase. Se ridică și se îndreptă, amețită de smucirile intens dureroase și aproape extatice. și apoi îl zări, în fața ei, cu umerii aplecați înainte și cu capul înclinat. Părea că o aștepta pe ea. Era un bărbat mare, înalt și vânjos, cu o barbă stufoasă pe măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
În timp ce mireasma ușoară și îmbietoare a stalurilor cu miere și lumânări, precum și aromele complexă ale standurilor cu fructe conservate îl îmbiau să rămâie, tusea prăfoasă și mirosul înțepător al vânzătorilor de calcar și bitum îl puneau pe fugă. Astfel, trecea amețit pe lângă meșteri de hamuri, pantofari, lucrătorii de metal și bijutieri, iar ici și colo, simțurile sale erau ispitite de câte un vânzător de produse de patiserie, care-și purta marfa pe cap, de miasma alcoolului de la câte o tavernă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
începură să meargă. Capitolul opt La Spitalul Obukhovski Deși i se domolise, foamea își făcut simțită prezența din nou. Orașul dansa în jurul lui în ninsoare, iar zăpada aducea un sens de finalitate. De acum înainte, așa va fi mereu. Era amețit din cauza foamei. Dar mai era ceva. Se simțea ca și cum era pe marginea unei prăpastii și nu înțelegea cum a ajuns în această drojki, așezat lângă acest străin durduliu, care clipea des și îl privea cu atenție în timp ce își aprindea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
amesteca și pe Prokurorul Liputin. O să vorbesc cu Virginski. Nicodim Fomici observă ezitarea din vocea prietenului său și văzu de asemenea cearcănele de sub ochii acestuia. ă Fumezi prea mult, spuse el. Porfiri ținu fumul în plămâni. Își apropie genele. Era amețit, aproape să leșine. Într-un final, dădu drumul fumului cu un bolborosit brusc și zgomotos, uitându-se în ochii lui Nicodim Fomici. ă Mă ajută să gândesc, spuse el. § ă Nu mă puteți ține aici. Porfiri suspină și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
goală, întinsă pe canapeaua lui Govorov. Își ținea brațele sub cap și picioarele în unghi drept unul față de celălalt, cu un genunchi în sus și cu altul în afară. Însetat, cu buzele strânse și lipite de dinți, Salitov se simțea amețit de insistența imaginii repetate în fiecare poză la care se uita. ă Curvă ordinară, comentă Tolkachenco, înghițind din greu. și când te gândești că toate astea s-au întâmplat deasupra mea. Las că pun eu mâna pe Govorov. ă Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
acum uitat. Dădu colțul și se așeză comod pe prispa de lemn a hambarului. De aici se vedea totul fiind partea cea mai de sus a gospodăriei. Vălmășagul acela aiuritor, muzica și zarva oamenilor, culorile pestrițe ale nuntașilor aproape îl amețiră fără să fi băut măcar ceva. Îl văzu pe fratele său la masa ceea, pe mireasă nu o putea vedea la față fiindcă el era undeva în spate. Vedea cum veneau oamenii din sat pe poarta deschisă larg pentru toată lumea
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-l mai trăise. Se îmbrăcă în fugă și se repezi afară, fără să se mai spele și să stea la masă. Se opri în fața pomului de la poartă și privi în sus, spre creanga din vis. Era atât de departe că ameți. O văzu, cu ochii minții, pe verișoara ei stând agățată cu picioarele în coroana înverzită și în clipa aceea știu că ea, nicicând, nu se va afla acolo lângă Luana, făcând ce face Luana, trăind ce trăiește Luana. O urî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se scărpină în vârful capului și se puse de acord că într-o oră vor fi la ea. În curtea Bicii, Oliviu și Renar, căscând de zor, se trântiră pe banca metalică în timp ce verișoara blondă, plină de vervă, îi tot amețea cu planurile ei de a petrece ziua. Apariția lui Dan li se păru o mântuire care nu mai sosea. De voie, de nevoie, încălecară pe biciclete, în speranța că, o dată ieșiți în stradă, le va veni și ideea salvatoare. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se găsiră cu surprindere, fierbinți, dezlănțuite și zăpăcite de emoție. Se lipiră unul de altul năuciți, căutând cu frenezie să aducă împlinirea viselor de altă dată. Așteptaseră atât, doriseră, cu ardoare, o clipă ca asta, de la prima zvâcnire de iubire. Amețiți de vin și de trupurile tinere, ce învățaseră între timp împlinirea, se rătăciră pe un drum fără întoarcere, uitând de îndatoririle și jurămintele conjugale. Rosti o iubise cu devotament, cu un fanatism ce-l împinsese la gesturi nebunești. Îi fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o floare, sperând că astfel își va șterge păcatele. Luana se înroși de nervi. Îi ceru să părăsească încăperea, până nu face un gest necugetat. Întorcând capul, când la unul, când la altul, ca la o partidă de tenis, Cordel ameți. Începu să urle isterică, luând apărarea bărbatului, învinuind-o pe fată că abia sosise în fabrică și deja atentase la pudoarea unui coleg de-al lor. Luana crezu că visează. Senzația, din ce în ce mai puternică, că nimerise într-o troacă cu porci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bucurie. La rândul ei, Luana se simțea, în sfârșit, împlinită. Avea să fie mamă, să țină în brațe trup din trupul său, așa cum milioane de femei o făceau în toate colțurile globului. Duse sarcina foarte greu. Voma tot ce mânca, amețea și abia se putea ține pe picioare. Stresat la gândul că ea ar putea pierde copilul, neștiind cum s-o ajute și încurajeze, pus în fața unei situații atât de delicate mai înainte de a învăța ce-i căsnicia și viața în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu ochi pierduți. El nu putea realiza sfânta împlinire cu care-l milostivise Dumnezeu. Acel suflet era sufletul lui. Acel trup se născuse parte din trupul lui. Era incapabil să ridice tonul sau să-și bruscheze puiul în vreun fel. Amețea, purtat de o încântare fără margini, atunci când își strângea copilul la piept și-o iubea înzecit pe Luana pentru toată fericirea pe care i-o adusese în viața goală de până atunci. Familia Darie erau singurele persoane din vechiul anturaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Fericită că avea unde să iasă, dornică să învețe cât mai mult, ea trecu dintr-un curs în altul fiind mai mereu absentă la reprezentațiile de acasă. Seara, în așternut, mustrările și reclamațiile bărbatului ei rămâneau fără rezonanță. Ea îl amețea cu mângâieri, făcându-l să-și uite șirul și motivul pentru care pornise tirada. Mai greu era cu Sanda. Luana suferea s-o vadă atât de tristă și amărâtă, lipsită de un moment în care să-și tragă sufletul. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lui nu erau altceva decât doi străini. O abandonă în pragul ușii și-o ignoră pe tot parcursul serii. Bău, peste măsură, așa cum nu-i era în obicei. La apariția Rebecăi Schtac, el se repezi spre ea cu ochi sticloși, amețit de nenumăratele pahare cu vin pe care le golise. Își înecase în licoarea lui Bach gelozia, neîncrederea, neputința, spaima că nu știe cum să trăiască. Domnișoara Schtac pusese ochii pe el fără vreun motiv anume. Acest băiat cuminte, stângaci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]