3,529 matches
-
demult statele aliate... — Fiindcă stăpânirea noastră era atât de nepopulară încât guvernul nu îndrăznea să apeleze militar la provinciali, îl întrerupe mânios Augustus. Nici măcar pentru a i pune să-și apere propriile cămine împotriva invaziilor! Ridurile de pe frunte se adună amenințător. — Ți-e chiar atât de greu să înțelegi că supușii Romei tre buie să ajungă să identifice interesele lor naționale sau locale cu cele ale poporului care-i guvernează? Ianuarius înțelege și de aceea suspină. Nimic nu induce mai bine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
legionarilor... Cifra îl surprinde pe împărat. Trece însă repede peste mo men tul de slăbiciune și ia atitudine: — Mulți dintre ei luptă în continuare alături de noi pe baza tratatelor de pace. Nu i se răspunde, așa că se îndârjește. Își răsfrânge amenințător buza de jos. — Și, când sunt plătiți, primesc cel mult jumătate, mai de grabă cinci șesimi - chiar și mai puțin - din solda unui legionar. Abandonează aerul furios și ridică brațele către cer, ca pentru a cere divinităților din Olimp să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din cap până-n picioare. Vociferează revoltat: — Apărați-mă și păziți-mă, zei milostivi, de cei pe care-i con si der prieteni și i-am înălțat cu mâna mea, că de dușmani știu să mă feresc și singur! Se răstește amenințător: — Da’ cum ai ajuns la cifra asta aberantă? Că doar voi, cei din familia mea, sclavii și liberții imperiali, depindeți și sunteți plătiți de mine, și la fel procedează toți reprezentanții guvernului central, ba în provincii mai sunt folosiți și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ia un pumn de țelină. Cu mâna încă în aer rostește: — Și nu uita de afișe! Libertul se înclină. — Am să le dau imediat la copiat. Promisiunea pare că nu e de ajuns, pentru că împăratul con tinuă să se uite amenințător la el, așa că vine cu explicații: În două trei zile o parte va fi vândută în stradă, iar cele lalte, lipite pe zidurile caselor și ale edificiilor publice. În sfârșit mulțumit, bătrânul principe își mai îndeasă câteva fire de țelină
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a spus? Tre buia să rămână secret... — Credeai că nu știu? ricanează bătrânul. Se înfioară de o bucurie perversă. Se pare că pe Livia a luat-o gura pe dinainte. Fulcinius scoate din gâtlej doar sunete nearticulate. — Halal acuzator! exclamă amenințător Augustus. Se preface că-și stăpânește cu greu mânia. Un om care a fost el însuși acuzat că s-a urcat pe scenă! Plesnește indignat din palme. Dovedit pe deasupra și ca mincinos patent! Îl apucă încruntat pe Trio de pliurile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se teme să-și asume responsabilitatea... Ultimele cuvinte le trece sub tăcere. Mai ales când această persoană este propria mea soție, pe care o cunosc atât de bine, suspină în gând. Insistă: — Te-ai înțeles cu Flaccus Vascularius, nu? Adaugă amenințător: — V-ați adunat doi delatori... Trio neagă vehement din cap. Principele se încruntă. — Vreți să vă împărțiți între voi averea lui Libo... Fără să vrea, strâmbă ușor din colțul gurii. — Mă rog..., ce-o mai fi rămas din ea... Lui
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
noi! nu se lasă Domitia. Te-ai furișat la Claudia Appia înainte de a-ți însoți bărbatul în campanie. Voiai să știi ce soartă vei avea. — Și ce dacă m-am dus? i-o întoarce cu dispreț Agrippina. Face un pas amenințător spre Aemilia Lepida, însă Vipsania și Antonia o încadrează din ambele părți. — M-am dus fiindcă vreau binele tatălui copiilor mei, ridică ea atunci tonul acuzator, în timp ce tu i-ai cerut să facă farmece să-ți moară bărbatul... Nu-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un cur! I se adresează într-o doară: — Ia zi, ce ți-a făcut de fapt Otacilius ăsta? Spre surprinderea lui, Libo zâmbește larg, ca de o glumă bună: Nu el, ci fiu-său... Când îl aude, Asinius Gallus zvâcnește amenințător din bărbie: — Mă zăpăcești de cap, nu alta! Cum adică fiu său? — Păi nu ți-am zis că a murit? Nu! tună Asinius Gallus. — Ba da! îl contrazice nervos Scribonius Libo. Te-am corec tat adineaori: a fost. — Cine a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Pusio începe să dea semne de nerăbdare. Nu mă mai amâna atâta! ridică tonul. Doar vin cu o mi siune din partea principelui, ce naiba! Rufus se-ntunecă la chip. — Indiferent din partea cui vii și ce vrei să-mi spui, tună el amenințător, vreau să fie și Vittelius de față. Este singurul de la care primesc ordine. — O să vină și Vittelius, încearcă să-l calmeze germanul. Până atunci, lasă-mă te rog în pace, se burzuluiește instruc torul. Nu mă mai pisa întruna, că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
frate! Știe că, dacă ar avea un ochi la spate, l-ar vedea - cu toată bezna - înroșindu-se. Răbufnește și mai aprig: — Voi cum vă distrați pe acasă? Sau nu cunoașteți această patimă rușinoasă? întreabă bat jocoritor. Îl simte venind amenințător spre el. Îl împunge-n piept cu un pumn de oțel. Luat prin surprindere, uriașul se bălăbăne o clipă, dar își redobândește instinctiv echilibrul. Rostește șuierat, reușind cu greu să se stăpânească: — Jocuri avem și noi, da’ mai de soi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de liliac. — Pune și puțină pudră de viperă, îi sugerează Panthagathus. Se va desprinde mai ușor. Resemnat, Tiberius închide ochii și se lasă pe mâna lor. Odată bărbieritul terminat, Antiohus, înarmat cu o foarfecă de fier ale cărei lame clămpănesc amenințător, începe să mai scurteze șuvițele de păr ce cad peste urechi. — Ajunge! se impacientează la un moment dat Tiberius Nero, aruncând o privire fugară în cele două oglinzi pe care Lyg dus i le ține la înălțimea capului. — O clipă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici nu a corupt tineretul cu scrierile sale. — Nu!? întreabă ironic împăratul. Nu! replică ea cu duritate. A fost doar un poet erotic. — Și asta e moral pentru tine? tună vocea principelui. Femeia nu se lasă impresionată de tonul lui amenințător. Din contră, declară cu o naturalețe dazarmantă: — A pus în versuri ceea ce facem cu toții la adăpostul nopții și al intimității, dacă-ți mai aduci aminte din tinerețe. Paterculus îi soarbe extaziat cuvintele. Flaminul încearcă dis perat să o calmeze: — Lasă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tatălui meu, așa, cu burta la gură? îl repede mânioasă consoarta. Fetița Vipsaniei își ascunde fața în poalele ei și începe să plângă. Agrippina o liniștește cu o mână, în timp ce cu cealaltă îi cheamă pe ceilalți copii la ea. Ridică amenințător tonul: — Acest drept mi-a fost conferit în calitate de nepoată directă a împăratului! Tiberius și Livia se uită unul la altul cătrăniți. — Sper că o asemenea recompensă nemeritată i-a fost acor dată doar pentru zilele de sărbătoare, murmură el. Este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din frigider și, din obișnuință, mai pun în cana mea și două lingurițe cu vârf de zaharină pudră. Ce fată bună, îmi spun, ce fată bună sunt eu, de vreme ce mă pot abține de la zahăr, care se adăpostește liniștit și totuși amenințător în bufetul de deasupra ibricului. Aduc ceaiul în sufragerie, iar Sophie și Lisa își strigă mulțumirile, dar ca niște vaci leneșe ce sunt, nu se mișcă din canapele, nu-mi fac loc să stau și eu. Deci nu-mi rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe care le are Jemima cu ochii deschiși. Când Jemima Jones merge la culcare și închide ochii, iată ce vede: se închipuie lovită de gastroenterită, care este o boală urâtă - nu pe-atât de urâtă încât să fie cu adevărat amenințătoare, însă suficent de urâtă încât s-o facă să piardă cantități imense de greutate. Se vede intrând în costume mici, jachete strânse pe corp, fuste scurte care să-i atingă doar coapsele. Se vede întâlnindu-se nas în nas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
e să pui piciorul în prag. Dacă ratezi șansa asta, i-a spus ea cât se poate de serios, n-ai cum să știi când o să mai primești alta. Și nici măcar dacă vei mai primi vreodată alta, a adăugat ea amenințător. Asta l-a convins pe Ben. S-a uitat la ceas, cu două minute înainte de cele zece pe care le avea la dispoziție, a pupat-o pe Jemima pe obraz, a luat telefonul și a sunat la London Daytime Television
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
din minte. În timp ce-și îmboldeau caii cu pintenii, doar Velasco își ducea din când în când luneta la ochi și cerceta dealurile parcă presărate cu o pulbere fină. Nori de furtună poleiți cu auriu pe margine se ridicau amenințători în zare. Ajunseră într-o câmpie plină de ruine. Pe deasupra, umbrele norilor pluteau agale. Cactușii scrutau convoiul, țepeni ca niște bătrâni morocănoși, iar muștele treceau bâzâind peste fețele lor asudate. Privind în zarea orbitoare a câmpiei nesfârșite, samuraiul se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în Nueva España, și aici se vedeau din când în când sate albe ca niște drobi de sare. Uneori, satele erau înfipte în vreo coastă de munte stâncos, ca și cum ar fi fost încleiate acolo. Pe vârf de munte se înălța amenințător câte o cetate veche. La capătul livezilor de măslini și al pământurilor roșii se întindeau lanuri de grâu unduindu-se ca niște arcuri până în zare. În depărtare apăru ceva mic ca un ac, dar pe măsură ce se apropiară își dădură seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un oraș cu nimic mai prejos decât orice oraș din Europa. Ziduri lungi și negre împresoară cartierele în care se află casele nobililor daimyō sau ale războinicilor și mai multe rânduri de șanțuri negre înconjoară falnicul castel care te scrutează amenințător. Spre deosebire de palatul somptuos din Madrid, castelul Edo era pe dinăuntru o înșiruire de încețoșate fusuma aurii și de înșelătoare coridoare întunecate strălucind negru. După ce am străbătut câteva coridoare întortocheate ca într-un mușuroi de furnici, l-am văzut pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
i-a strigat c au mârâit: „Să le lași în pace, auzi!? Altfel, stricăm prietenia!”. Toată lumea se simte tare bine și e foarte veselă. Deodată, Sorin scoate un țipăt scurt. Un gușter cu piele verzuie și ochi sticloși îl privește amenințător, parcă. Dar, Puiu, care era lângă el, a ajuns, dintr-un salt, lângă ciudata vietate, o prinde cu ghearele, iar cu ciocul o lovește fără milă, până când se convinge că gușterul nu mai poate pleca de acolo. Apoi, Puiu vine
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ăsta! Și, legănată de această neliniște, adormi. Câteva ore mai târziu, sări ca arsă, cu inima bătându-i nebunește. Visase că era o maimuță care trăia În trunchiul unui copac. Se cățăra pe trunchi În sus ca să scape de creaturile amenințătoare de jos, dar curând obosi și-și Înfipse unghiile În copac. Toți copacii sunt la fel de calzi ca acesta? Lipindu-se cu fața de trunchi, Își dădu seama că era Harry, astfel că În scurt timp Începu să facă dragoste cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Filip se putu uita în interiorul lăzii. Ceea ce văzu îl surprinse și mai mult. Din semiîntuneric fu străpuns de privirea de sticlă a unui leu cu gura roșie căscată și un picior ridicat într-o poziție care se dorea a fi amenințătoare și terifiantă. După câteva clipe de stupoare mută, Filip pufni în râs căci leul împăiat arăta jalnic. Totul îl făcea să fie ridicol: ochii neconvingători de sticlă, gura căscată, limba și gingiile vopsite strident într-un roșu nenatural, piciorul din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vrăjit..." Sempronia scoase apoi un cărăbuș negru dintr-o cutie de aprinjoare, îl legă cu un fir subțire de borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
va fi în clipa aceasta de o așa de intensă trăire! - Ce transformări în tine! - Probabil că totul a depins de boala lui Viky, s-au amestecat neliniștile geloziilor mele cu neliniștile morți lui Viky, care la fiecare moment apărea amenințătoare. Poate că teroarea, din pricina soartei lui Viky, a grăbit consumarea chinurilor din cauza trecutului. Și dintr-o-dată am descoperit că vindecarea mea depinsese de coborârea temperaturii lui Viky. Nici măcar n-a fost boala ta, ci a lui Viky, adică a unei persoane
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu se poate spune în același timp și sub același raport că este și nu este. Sens evident ar avea doar enunțurile de forma: „ceea ce este este“, „ceea ce nu este nu este“. În rest, te întâmpină zona obscură - și uneori amenințătoare - a celor situate în afara sensului. Iar în fața celor lipsite de sens noi procedăm de regulă reactiv. Simțim imediat nevoia să respingem definitiv așa ceva. Și atunci, fie operăm prin reductio ad absurdum, „un act de extremă trufie“, fie reinterpretăm totul, pentru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]