6,661 matches
-
să scoată un cuvânt, se întoarse și-i aruncă o privire rece călăului: — De ce-ai făcut-o? — Și ce-ai fi vrut să fac? veni calm răspunsul. Să-l fi lăsat aici să se prăjească la soarele ăsta de la amiază? Oricum ar fi murit, și l-am scutit de suferință. — Dar se presupune că am venit să salvăm oamenii, nu să-i lichidăm. Nu puteam să-l luăm cu noi și, apoi, nici n-am fi putut rămâne aici să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să-i ofere umbră, să-l apere de vânt și să mențină temperatura din jur constantă. Așezat într-o mică groapă în nisip, în cortul improvizat, dar rezistent, este în stare să aștepte să treacă orele cele mai călduroase ale amiezii, în mijlocul întinderii celei mai neprimitoare, fără ca focul dogoritor de afară să-l afecteze prea mult. Dar cea mai modernă și mai ucigătoare dintre armele automate fusese concepută astfel încât să ocupe cât mai puțin spațiu posibil, iar mărimea cămășii unei uniforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ochiul lui Dumnezeu nu te ocrotește, te ucide. Un lăcaș care adăpostește straturi de ciment, de nisip, de pietriș, nu poate fi decît un loc al morții, un loc unde memoria și uitarea se macină laolaltă pînă la confuzie. Pe la amiază, În fața acestei stranii biserici, se adună și azi, după datină, nuntașii. Convoaie Întregi se revarsă din ulițele Învecinate. În față, mirele țeapăn și mireasa frumoasă ca un crin de hîrtie, ținîndu-se de mînă. Nașul și nașa, tunși, rași, frezați, bîzÎind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
răcoarea parfumată a pielii ei, acel trup oval și lunecos sub stropii zglobii ca și cînd zilele de mult s-ar fi Întors cu adevărat, ca și cînd nu ar fi fost niciodată plecate. Ies pe poarta din spate În amiaza Înaltă. VÎntul stîrnit brusc ridică trîmbe de praf pe maidanul cu cîteva leagăne rupte. Calc cu grijă pentru că pe jos, printre smocurile de iarbă uscată, sînt cioburi și bucăți de tablă și sîrme la fiecare pas. Am Învățat să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
apoi au fost năpădite de pietre, pentru că cine naiba se mai duce în Sud, dacă nu se lansează rachete? Dar oamenii au venit pentru că voiau să trimită mesaje. Să corespondeze. A scris fiecare ce avea de scris și până pe la amiază numărul petiționarilor oficiali, religioși sau particulari era de mai multe mii. Iar militarii strigau la megafoane în toate limbile uzuale, moarte sau artificiale că „Domnilor, asta nu e o ceremonie spirituală de mari proporții!“, fiindcă, din cauza spațiului restrâns, începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ardea mâncarea când încerca să gătească, nici măcar nu o mirosea ca să știe când să o ia de pe aragaz. Într-o zi, tanti Mae i-a spus să stea pe verandă cât ea lucra prin casă. Când am ajuns acasă în amiaza aceea, tanti Mae a venit după mine cu o privire înnebunită. M-am speriat când am văzut-o venind și nu înțelegeam ce s-a întâmplat. M-a prins de umeri și mi-a spus că a lăsat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de pământ pe care o ridicasem acolo unde săpam. M-am lovit și de ceva pietre, dar nu erau mari. Pe când am terminat, se făcea cald dar vântul încă mai sufla printre pini. Am văzut după soare că era aproape amiază. Nu erau umbre în groapă, cu excepția celor făcute de deasupra de crengile pinilor, iar trunchiurile lor nu aveau nici ele frați gemeni întunecați care să răsară din același loc. Dimineața se terminase. Îmi era iar foame, așa că am mers în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să aștepte până a doua zi dimineață pentru că acum, scara, se-ndoiește că va mai găsi pe cineva acolo. Primind aceste lămuriri și refuzând propunerea de a-și petrece noaptea la spital, Maslennikov ne-a părăsit. A doua zi, pe la amiază, trei curieri de la instituția la care lucra tovarășul Burkeviț l-au adus pe Maslennikov pe brațe. N-a mai putut fi salvat. Am putut doar constata o otrăvire gravă cu cocaină. O otrăvire, desigur, voită (căci cocaina fusese dizolvată într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lui. Nu știa de ce face asta, în mijlocul codrului nu-l putea întreba nimeni dacă nu vrea să se angajeze să lucreze undeva, însă el continua să bată munții cu piciorul, căutând nici el nu știa ce. Într-o zi, după amiază târziu, era pe o coastă abruptă, într-o răritură printre copaci. Ajunsese într-o poiană de mici dimensiuni, situată pe un mic platou ascuns printre copaci. Pe trei laturi, poiana era înconjurată de o râpă îngustă și destul de adâncă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rucsac și plecase grăbit spre mina lui. Deja se gândea la aceasta ca la un bun al său. Mai întâi îndepărtase buruienile care năpădiseră totul pe acolo după care se apucase să repare instalația de spălare. Soarele trecuse bine de amiază când aruncase prima lopată de minereu în jgheabul de lemn. Îndepărtase un strat gros de pe movila descoperită. Știa că nu are rost să spele minereul de deasupra pentru că, pe măsură ce trece timpul, aurul se îngroapă singur în pământ. Preț de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aibă grijă de animale și să le păzească. Nu-i foarte departe, continuă țiganul, scoțând încă un nor de fum, cam la un sfert de ceas de mers întins. Pleacă acolo de dimineață și stau cu animalele peste zi. La amiază, le duce unul dintre noi de mâncare și mai vede ce fac ei pe acolo, iar pe la chindie, după ce priponesc caii, se întorc aici ca să doarmă peste noapte. Așa! dădu Toma aprobator din cap. No, iaca, păcatele mele! Alaltăieri seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu reușea să străbată dincolo de lizieră. Gândul îl ducea la presupunerea lui cu privire la asasinul nevăzut care îi atacase pe cei din Baia de Sus. Își dădu seama că retragerea îi este tăiată. Privi la ceas. Era deja ora patru după amiază. Mai avea la dispoziție patru, maxim cinci ore de lumină, timp în care trebuia să ajungă înapoi la mașină. Ca să ajungă aici, îi trebuise tot atât, deci avea îndeajuns timp să coboare, mai ales că acum urma să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
merge în direcția cea bună. Nici să stea prea mult pe loc nu era bine, știa că trebuie să iasă cât mai repede din pădure, așa că porni mai departe în vale. În față, zări o geană de lumină, soarele după amiezii târzii se întrezărea printre copaci. Când se apropie își dădu seama că ajunsese la răritura pe lângă care trecuse mai devreme. Nu ieșise în locul unde aceasta se termina, marginea acesteia era undeva departe în stânga sa, invizibilă de acolo. Chiar în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-și fi asumat un asemenea risc. Din câte am observat eu până acum, îi place să atace oameni singuri, în locuri pustii. Ileana se cutremură din tot trupul. Nu-ți fie teamă! o încurajă Toma. Acum e ziua în amiaza mare, nu suntem în pericol. Nu numai că atacă oameni singuri, dar o face numai noaptea. Pe de altă parte, așa cum am stabilit mai devreme, a atacat de două ori noaptea trecută, poftele lui sunt acum satisfăcute. Cred că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de dus la îndeplinire și numai de la moșneag putea să se lămurească ce. Hai, să mergem! se ridică el în picioare. Acum devenise grăbit, după ce se uitase la ceas își dădea seama că nu mai are timp. Deja trecuse de amiază și în curând urma să se lase seara. Nu mai avea timp să se consulte cu bătrânul, iar odată cu lăsarea întunericului trebuiau să facă ceva. Nu știa ce, dar cu siguranță Calistrat îl va lămuri. O luă de mână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
voința lui Calistrat. Domnițele nu se supun paznicilor. S-ar putea să aibă dreptate, insistă inspectorul, e foarte periculos. Și eu cred că ar fi bine să rămâi acasă. Bine, mai vedem noi ce facem. 23 Era trecut bine de amiază, soarele strălucea puternic și se lăsa se zăpușeala. Așezați pe bușteanul prăbușit, Cristian și Ileana îl așteptau pe Calistrat. Bătrânul ar fi trebuit să ajungă deja de ceva vreme însă, din cine știe ce motiv, întârzia. Ce face moșul de nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de aproape două ceasuri. O să vină el, spuse Cristian, nu te impacienta! Cred că nu a reușit să facă rost de exploziv atât de lesne cum credea. Deși încerca să o liniștească pe femeie și el era puțin îngrijo rat. Amiaza trecuse și ziua amenința să se termine în curând. Ca să mai câștige timp, se hotărî să vadă unde ar putea amplasa dinamita, ca să distrugă intrarea în peșteră. Se ridică și porni într-acolo. Sunt convinsă că va veni, spuse Ileana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
alții încalcă legile mai abitir ca noi! Am înțeles! spuse Godunov zâmbind. 28 Eram convins că vâlva intrase în mintea mea, continuă Cristian să povestească, mă așteptam din clipă în clipă să mă atace. Deși știam că e ziua în amiaza mare și ea nu poate ieși din peșteră cât timp soarele e sus pe cer, mă temeam că arătarea profitase de neatenția mea și mi se strecurase în cap. Nu era prima oară când făcea acest lucru, se mai jucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu pași repezi, așa încât se hotărî să lase pe a doua zi rezolvarea problemei. În cea de a treia zi, lucrul era terminat. Capacul era gata și funcționa impecabil. Godunov se declară mulțumit de rezultat. Pentru prima oară, deși era amiază, îngădui lucrătorilor să ia o pauză de odihnă. Nu prea lungă, doar cât să bea o sticlă de bere și să fumeze o țigară. Cu o macara, urma apoi să încarce capcana într-o remorcă dar nu înainte de a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după ce reușea să prindă bestia în capcană. Prima, și cea mai dificilă, o reprezenta Vlad Mihailovici, iar a doua, comandantul poliției din Baia de Sus. Intenționa să părăsească micuța localitate de munte cât mai repede, dacă se putea, chiar înainte de amiaza zilei următoare. Nici unul dintre cei doi nu trebuia să mai fie în viață după plecarea lui. Mai avea o mulțime de treabă de făcut și totul cu maximă discreție. La fel cum orice călătorie începe cu primul pas, tot planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub o streașină, fulgerele luminează priveliștea serii, bubuitul tunetelor răsună pînă În zănoagă. E vară, soarele dogorește, iar geometrii noștri (acum e cu unul, Dragović) se Întorc pe la amiază, ajunși În fața unei case (strada și numărul) bat la poartă, cer o cană cu apă. Iese o fată, le Întinde un urcior cu apă rece de izvor, ca-ntr-un cîntec popular. Fata asta nu e alta decît - ați ghicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fi fugit; dacă nu ai fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci cînd se-ntunecă În pădure. Într-o pădure de stejari, atît de deasă, Încît razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă cîte-o frunză unduitoare, parcă ezitînd, cade agale pe pămînt, ca un strop sîngeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
izul cărților legate În piele era Înăbușit de lemnul santalului care ardea În menore de bronz, suveniruri de la un pelerinaj. Se Întoarse la crîșma „Corona“, comandă gulaș și o stacană de bere, apoi se adînci În rescrierea manuscrisului. Cam pe la amiază avu În față manuscrisul cu tema biblică din titlul său Drumul În Canaan, transcris de mîna sa cu slove mari. După care luă exemplarul masacrat al manuscrisului și-l azvîrli Într-o sobă impunătoare, aidoma unei catedrale cu o ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
denunțați, într-o noapte de primăvară, prin luna mai, cam pe la anul 1820, au plecat din Băcești căutând alți stăpâni mai în centrul Moldovei. și mergând în convoi de căruțe unii cu cai, alții cu boi, într-o zi pe la amiază, au oprit să poposească la sud de satul Mărăști, în partea de răsărit a județului Bacău. Acolo au deshămat caii și au dejugat boii și i-au dat să pască pe es. Ei cu femeile s-au apucat să-și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pentru învățător. Timp de 40 de ani, învățătorul Virgil Cernat a fost învățător pentru copii și pentru sat, sfătuitor, notar și primar, s-a zbătut să aducă pe toți copiii la școală - predat simultan la 2 clase - dimineața și după amiaza - până s-a făcut al doilea post, s-a luptat cu inerția și neînțelegerea părinților despre rolul școlii. Școala era inspectată în fiecare lună de inspectorul (revizorul) școlar, care asista la lecție, controla condica și cataloagele și consemna cele constatate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]