7,050 matches
-
sugerează, credem, același principiu al reflexivității incomplete. Vederea și gândirea sunt analogice: vederea presupune obiectul văzut, organul vederii, lumina intermediară și sursa ei, soarele, pe când gândirea presupune obiectul gândit, inteligența, un intermediar și sursa lui absolută, care este Binele. Termenii analogiei nu sunt foarte clar exprimați în text: dacă „obiectelor cognoscibile le vine din parte binelui nu doar capacitatea de a fi cunoscute, ci și cea de a fi”, atunci înseamnă că este vorba despre orice obiect cognoscibil, care depinde ontologic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în text: dacă „obiectelor cognoscibile le vine din parte binelui nu doar capacitatea de a fi cunoscute, ci și cea de a fi”, atunci înseamnă că este vorba despre orice obiect cognoscibil, care depinde ontologic și noetic de inteligibil. Atunci, analogia lui Platon cunoaște o primă variantă: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - oricărui obiect cognoscibil în această lume sensibilă, lumina intermediară - inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atât cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
inteligibilului vizat de acest obiect, iar soarele corespunde Binelui. Dar, dacă „ceea ce Binele este în locul inteligibil, în raport atât cu inteligența, cât și cu inteligibilele, același lucru este soarele față de vedere și lucrurile vizibile”, atunci avem o nouă formă a analogiei: vederea corespunde inteligenței, obiectul vizibil - doar inteligibilului, lumina intermediară nu mai are nici un corespondent, iar soarele corespunde Binelui. Este foarte posibil ca această neclaritate să fi rămas ca atare în textul lui Platon, deoarece, în fond, ea alimentează una dintre
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fiilor gliei pare astfel o hiperbolă a exemplului restituirii armelor, în care asumarea conștiinței de sine a celuilalt înseamnă de această dată legitimarea morală a minciunii politice. Stăpânitor al adevărului, filosoful lui Platon propune o răsturnare de situație: dacă în analogia dintre Ahile și Ulise și accesul la adevăr și, respectiv la fals, Ahile întruchipa originar miticul stăpânitor de adevăr, așa cum sugera și textul lui Marcel Detienne, aici filosoful odiseic este noul stăpân al rostirii adevărate. Dar stăpânitor deopotrivă al adevărului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
politice conduce la rezultate care par stranii și odioase aceleiași modernități care s-ar putea lăsa oricând ușor și sincer sedusă de principiile speculative de mai sus? Răspunsul trebuie să trimită de această dată la una dintre cele mai importante analogii pe care se întemeiază dialogul Republica, îndelung criticat de pe poziții liberale de Popper, și anume principiul conform căruia părțile sufletului trebuie să se regăsească la nivelul cetății. Este acest principiu admisibil sau criticabil, la nivelul consecințelor sale? Căci ni se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acest fapt despre un grup uman care ar fi, în societate, corespondent sensibilității. În general, putem reține faptul că ceea ce părea valabil la nivelul individului, nu mai pare la fel de acceptabil în cazul cetății. Mai întâi, să remarcăm faptul că această analogie nu este una tipică filosofiei grecești, ci proprie lui Platon, iar excepția cea mai evidentă a fost Aristotel. El critică, în primele capitole ale cărții a II-a a Politicii sale, modelul platonician fără a formula rezerve directe asupra acestei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu este una tipică filosofiei grecești, ci proprie lui Platon, iar excepția cea mai evidentă a fost Aristotel. El critică, în primele capitole ale cărții a II-a a Politicii sale, modelul platonician fără a formula rezerve directe asupra acestei analogii. Există însă alte două critici care suspendă indirect și acest principiu: pe de o parte, Aristotel acuză cetatea lui Platon de un principiu al proporționalității directe între unitatea și ființa cetății: „în natura sa, cetatea este plurală, iar dacă devine
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
drept cea mai intimă plăcere faptul de a considera ceva ca fiind propriu, Aristotel crede că punerea în comun a tuturor bunurilor distruge cetatea. De aceea, modelul politic aristotelic suprimă implicit atât distribuția ahileicului și odiseicului în cetate, cât și analogia dintre părțile sufletului și ale cetății, cele două principii fiind înrudite. Prin urmare, analogia lui Platon nu este una necesară și ea pare să fie, aici, cauza pervertirii politice a principiului dualității între ahileic și odiseic la nivelul spiritului. Dar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
crede că punerea în comun a tuturor bunurilor distruge cetatea. De aceea, modelul politic aristotelic suprimă implicit atât distribuția ahileicului și odiseicului în cetate, cât și analogia dintre părțile sufletului și ale cetății, cele două principii fiind înrudite. Prin urmare, analogia lui Platon nu este una necesară și ea pare să fie, aici, cauza pervertirii politice a principiului dualității între ahileic și odiseic la nivelul spiritului. Dar, dacă analogia este intimă platonismului, ce reacție intelectuală putem avea la ea? Dacă ea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
părțile sufletului și ale cetății, cele două principii fiind înrudite. Prin urmare, analogia lui Platon nu este una necesară și ea pare să fie, aici, cauza pervertirii politice a principiului dualității între ahileic și odiseic la nivelul spiritului. Dar, dacă analogia este intimă platonismului, ce reacție intelectuală putem avea la ea? Dacă ea nu este validă, ar însemna atunci că platonismul politic ar rămâne o „eroare de sistem”, pe care ar trebui pur și simplu să o uităm, cuprinși de admirația
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de a „candida” la conducere, chiar mai mult, în cazul mai multor conducători, este mai bine ca ei să fie de caractere diferite (o oligarhie eterogenă). Totodată, determinarea științei sau artei politice, fie ea prin divizare dihotomică progresivă sau prin analogie, nu îl mai privilegiază pe filosof - lucru demonstrat atât de absența termenului de filosof din structura dialogului, cât și de indicația de la început, care trimite la un posibil alt dialog, dedicat filosofului, și care ar completa un triptic sofist-om
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aproape de începuturi, cea în vârstă. Nici această trăsătură nu este reținută în definiția finală, pentru că se respinge cu totul concluzia: omul politic nu este un zeu, nici nu se aseamănă cu zeii, nici măcar într-o mișcare inversă, așa cum ar presupune analogia cu perioada în care procesele de creștere și descreștere erau inversate și toate erau conduse de zeu spre perfecțiune. Eroarea din încercările anterioare și, putem presupune, chiar și din Republica, este aceea că liderul politic (fie el individ sau clasă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cache: elles utilisent à mi-voix le langage du théâtre et nous parlent du travesti, du rôle et du masque, de l’accessoire et de l’acteur, cette courte dramatisation met donc en scène le procède du «faire semblant»”. Dar orice analogie presupune exemplaritățile, modelul. Putem înțelege acum cât de importante sunt în plan practic Ideile, și în principal Ideea de Bine. Dar ce este, în fapt, un bun cetățean? Ținta oricărei pedagogii sociale este, așa cum s-a mai spus, formarea virtuții
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
analiză atentă a raportului imagine-concept l-a determinat pe psihologul J. Hillman să propună o „re-imaginare” (re-visioning) a activității interpretative care are multe afinități metodologice cu deconstrucția, așa cum apare ea la Jacques Derrida. Interpretul trebuie să gândească raportul imagine-sursă prin „analogie”, și nu prin alegorie. În opinia lui Hillman, numai „analogizarea” asigură păstrarea în prim-plan a imaginii. Deconstrucționismul și psihologia imaginală prezintă - așa cum arată M. Adams - o seamă de puncte comune. În mod cert ambele sunt de acord că mitul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
omului și a culturii, Ed. Cartea Românească, București, 1979. Cf. Marcel Detienne, Stăpânitorii de adevăr în Grecia arhaică, (I, Ed. Maspero, Paris, 1967), Ed. Symposion, București, 1996, p. 222, nota 131. Cf. Menon, 80e. Mutatis mutandis, am putea propune o analogie cu celebra problemă kantiană a obținerii cunoștințelor sintetice a priori, în care cunoștințele necesare nu aduceau nici un spor și noutatea cunoașterii nu era necesară, iar garanția progresului cunoașterii să fie legitimată prin indicarea unui nou tip de cunoștinte, care să
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care nu se poate compara cu procrearea care se realizează printr-un contact heterosexual. De aici și faptul că metaforele sexuale (sau imaginile) pe care Platon le folosește cu grijă atunci când vorbește despre cum sufletul zărește adevărul suprem, impun o analogie între două tipuri de extaz: acela despre care știm că răsplătește cu adevăratul eros perseverența filosofică, și extazul fiziologic (genital), răsplată a perseverenței în contactul sexual (ibidem, p. 147). Cf. Pierre Hadot, Ce este filosofia antică?, Ed. Polirom, Iași, 1997
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în prealabil. Volumul experienței are o mare influență asupra posibilităților de creație. Contează nu numai volumul de cunoștințe însușit, ci și varietatea lor. Într-adevăr, se cunosc multe cazuri când soluționarea unor probleme într-un domeniu s-a realizat prin analogie cu fapte constatate în altă disciplină. Acesta este unul din argumentele pe care se sprijină pedagogia, când acordă o mare pondere culturii generale în învățământul preuniversitar. Se disting două feluri de experiențe: 1. una directă, acumulată prin observarea fenomenelor sau
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
ș.a. b. Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriași și de pitici. c. Multiplicarea șerpilor a creat imaginea balaurului cu șapte capete. d. Schematizarea feței umane se realizează în caricatură, unde ies în relief anume trăsături dominante. e. Analogia este un procedeu adeseori prezent în știință și tehnică. Structura atomului a fost imaginată (mai ales la începutul descoperirilor din microfizică) similar cu aceea a unui sistem solar. Ch. Darwin a conceput selecția naturală asemănând-o cu selecția artificială practicată
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
mult cu o trăsură fără cai. În creația artistică se observă cum compozițiile din tinerețe ale lui Ludwig van Beethoven pot fi confundate cu creațiile profesorului său J. Haydn ș.a.m.d. Unii vor să explice întreaga sinteză creatoare prin analogie, ceea ce este o exagerare, deși, neîndoielnic, este un procedeu foarte productiv. 4. Etapele procesului de creațietc "4. Etapele procesului de creație" Munca de creație parcurge mai multe etape: a. Perioada de preparare, când se adună informații, se fac observații, se
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
latură a personalității elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai însemnată. ÎNTREB|RI:tc "ÎNTREB|RI\:" 1. Ce raporturi există între inteligență și creativitate? 2. De ce depinde și cum s-ar explica inspirația? 3. Exemple de utilizare a analogiei în tehnică și artă. Care blocaje sunt mai greu de combătut? 4. Cum ați stimula creativitatea elevilor la disciplina pe care o veți preda (sau o predați)? Capitolul IXtc "Capitolul IX" Gândirea. Dezvoltarea gândirii în procesul instructiv-educativtc "Gândirea. Dezvoltarea gândirii
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
un prototip și nu pe o analiză a aspectelor esențiale. Din acest motiv, un copil va considera delfinul ca fiind pește, fiindcă nu seamănă cu câinele sau calul care pentru el sunt prototipuri pentru mamifer. Această eroare este favorizată de analogii bazate pe echivalențe de ordin senzorial: la prima vedere delfinul e pește, având forma peștilor mari și trăind în apă. Dar clasificarea zoologică ia în considerație criterii dovedite a fi esențiale, deci căutăm echivalențele importante, chiar dacă mult mai puțin evidente
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
în mai toate problemele, fiind nevoie cel puțin de o aplicare a cunoștințelor noastre în alte condiții. Dar atunci când se cer modificări neobișnuite, originale, intră în funcție inventivitatea. Ca urmare, aici se vor folosi procedee caracteristice actului imaginativ, printre care analogia are un loc de frunte. Totodată se vor resimți și obstacolele actului imaginativ: rigiditatea algoritmilor învățați anterior, ca și fixitatea funcțională. Elevii întâmpină serioase greutăți în soluționarea de probleme. Cum poate pregăti și facilita profesorul acest proces? Mai întâi el
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
mod creativ și să descopere cât mai multe soluții posibile într-un mediu constructiv, și nu în unul critic sau inhibitor. Gordon (1961) a încercat, de asemenea, să stimuleze gândirea creativă printr-o metodă numită sinectică, care implică, în principal, analogii. Autori precum Adams (1974/1986) și von Oech (1983) au indicat, mai recent, că oamenii își construiesc adesea un set de credințe false care se răsfrâng negativ asupra performanței creative. Unii consideră, de pildă, că există un singur răspuns valid
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
să delimiteze același fenomen clasic. De exemplu, în tratatele de economie, termenul inovație este folosit pentru a descrie fenomenul la nivel organizațional, în timp ce tratatele de psihologie utilizau termenul creativitate prin raportare la nivel individual. Wehner, Csikszentmihalyi și Magyari-Beck (1991) fac analogie între cercetarea creativității și fabula cu orbii și elefantul: „Atingem părți diferite ale aceluiași animal și ne imaginăm întregul în mod distorsionat, pe baza a ceea ce cunoaștem: Elefantul e asemenea unui șarpe», spune cel care îi atinge coada; Elefantul se
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
despre lucrurile concrete înșiruite una după alta pe calea dreaptă a gândirii uzuale, avem de-a face cu cele mai neașteptate revelații și tranziții de la o idee la alta (...) cele mai neobișnuite combinații de elemente, cele mai nuanțate asociații de analogii; într-un cuvânt, avem permanent impresia că suntem atrași într-un vârtej de idei... unde legăturile pot fi reluate sau întrerupte în orice clipă, ritmul rutinei este necunoscut și unica lege pare să fie imprevizibilul (citat de Becker, 1995 p.
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]