2,765 matches
-
martorilor, care precedă parusia, depășește prin intensitatea sa, chiar pătimirea Mântuitorului. „Fiara ieșită din pământ” este întruchiparea Răului absolut. Această figură mitologică apare aici cu scopul unic de a ucide cei doi martori. Ea nu constituie o noutate pentru destinatarii Apocalipsei lui Ioan, familiarizați deja cu Cartea lui Daniel. Capitolul 12 Capitolul 12 relatează lupta dintre Femeia supranaturală și balaur. Femeia apare într‑un cadru ceresc, „înveșmântată cu soarele”, „[având] sub picioarele ei, luna” și „purtând pe cap o cunună din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
făcând să‑i iasă din gură un întreg fluviu, dar pământul înghite deodată toată apa. Neputând să omoare femeia, diavolul se înverșunează asupra urmașilor ei. Să ne oprim un moment asupra simbolurilor mitologice folosite de autor în acest capitol al Apocalipsei. Femeia reprezintă poporul lui Israel - ea poartă pe cap o cunună de douăsprezece stele care închipuie cele douăsprezece seminții. Nu ne vom ocupa aici de modelele anterioare, „păgâne”, ale acestor simboluri. În schimb, modelul scripturistic se regăsește în bine cunoscutul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lua în pântece și va naște fiu”. Creștinii au văzut întotdeauna acest verset ca pe o prorocie a nașterii lui Isus. Traducerea cuvântului ebraic ‘almăh, însemnând „femeie tânără”, prin termenul grec Β∀Δ2Ξ<≅Η („fecioară”) a fost contestată de evrei. Apocalipsa ne oferă, așadar, primele dezvoltări exegetice și teologice ale versetului. Profeția lui Isaia se împlinește prin nașterea lui Mesia. Imediat după naștere, Femeia trebuie să fugă în deșert. Pentru a o ajuta să scape de urmăritorul său, îi sunt date
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sale, și nu pe capete, zece, și nu șapte, cununi. Cele patru fiare din Cartea lui Daniel, capitolul 7, simbolizează, conform interpretării de la sfârșitului viziunii, imperiile sub stăpânirea cărora s‑a aflat veacuri de‑a rândul poporul lui Israel. În Apocalipsa 13 portretul primei fiare a rezultat din contopirea trăsăturilor tuturor celor patru figuri teriomorfe descrise în Cartea lui Daniel, capitolul 7. Avem de‑a face, după cum am spus, cu un uriaș monstru dotat cu zece coarne și șapte capete, purtând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
El justifică aceste atrocități, integrându‑le în planul de mântuire al lui Dumnezeu, îndemnându‑i astfel pe frații săi să dea dovadă de „răbdare și credință” (13,10) în vremea de acum. Trăsătura principală a fiarei marine este violența. Autorul Apocalipsei a simțit totuși nevoia să inventeze un alt monstru, cel care se ridică din pământ. Care ar putea fi oare motivul? În primul rând, în capitolul precedent se spusese că diavolul, izgonit din cer, va domni un timp peste ape
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
respectivă (un fel de <ϑ4ΦνΔ∀(∴Η), nimeni nu poate vinde sau cumpăra. Autorul nu dezvăluie direct numele fiarei, livrându‑ne în schimb un cod al acesteia: 666. Portretul „fiarei care se ridică din pământ”, așa cum apare în acest capitol al Apocalipsei, este portretul foarte exact al pseudoprofetului. După această trecere în revistă a elementelor inedite, ne propunem o privire mai atentă asupra fiecăruia în parte. În primul rând, blasfemiile scrise pe cele șapte capete ale primei fiare. Dat fiind faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al scrierii. Versetul în cauză sugerează un asasinat, o moarte năprasnică a unuia dintre împărați. Există trei personaje istorice care întrunesc această condiție: Iulius Caesar, Nero și Domițian. Primul poate ieși din discuție, fiind mult prea îndepărtat în timp. Dacă Apocalipsa a fost alcătuită în timpul domniei lui Domițian, iar acesta este, în ochii autorului nostru, un Nero rediuiuus, putem admite că împăratul vizat în acest text este chiar Nero. Tradiția lui Nero rediuiuus se suprapune totodată episodului morții și învierii lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sugerează simultan două idei: cea de recapitulare a răului în persoana Anticristului și cea a imperfecțiunii, prin analogie cu 888, numărul perfecțiunii cerești, și 777, numărul perfecțiunii pământești. De altminteri, cifra 7 joacă un rol esențial în economia simbolică a Apocalipsei: 7 trâmbițe, 7 plăgi, 7 x 3 bătrâni așezați împrejurul tronului dumnezeiesc etc. Numărul 666 simbolizează, așadar, imperfecțiunea, dar nu imperfecțiunea smerită, care‑și recunoaște limitele strict umane, ci imperfecțiunea plină de orgoliu, de aroganță, imperfecțiunea distructivă. G.A. Van
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
șapte capete, simbolizând Imperiul Roman. Această fiară, a cărei principală trăsătură este violența, își ia drept „scutier” o a doua fiară, ieșită din pământ, al cărei rol este de a întreține cultul celei dintâi. Ea simbolizează, probabil, în ochii autorului Apocalipsei, colegiul preoților care se ocupa de cultul suveranilor. Semnificației politico‑religioase a celor două fiare i se adaugă o semnificație cristologică. Ambele fiare apar ca replici monstruoase sau caricaturi ale lui Cristos. G.R. Beasley‑Murray notează: „Anticristul este înfățișat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
marină - fiară terestră” are drept model vetero‑ și intertestamentar faimosul tandem Leviatan‑Behemoth (Iov. 40-41; 1Enoh 60,7‑8; 4Ezr. 6,49‑52; Ap. Bar. 29,4). Leviatanul locuiește în apă; Behemoth, pe pământ. O altă tradiție valorificată de autorul Apocalipsei în descrierea caracterului celei de‑a doua fiare este, în mod evident, cea a pseudoprofetului. Apocalipsa 14-17 și 19-22 Ne propunem să oferim în acest subcapitol un tablou sistematic al principalelor mărturii, anterioare lui Irineu, despre adversarul eshatologic. Apocalipsa lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
60,7‑8; 4Ezr. 6,49‑52; Ap. Bar. 29,4). Leviatanul locuiește în apă; Behemoth, pe pământ. O altă tradiție valorificată de autorul Apocalipsei în descrierea caracterului celei de‑a doua fiare este, în mod evident, cea a pseudoprofetului. Apocalipsa 14-17 și 19-22 Ne propunem să oferim în acest subcapitol un tablou sistematic al principalelor mărturii, anterioare lui Irineu, despre adversarul eshatologic. Apocalipsa lui Ioan constituie o inepuizabilă sursă de inspirație pentru aproape toți Părinții Bisericii, cu excepția lui Chiril al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autorul Apocalipsei în descrierea caracterului celei de‑a doua fiare este, în mod evident, cea a pseudoprofetului. Apocalipsa 14-17 și 19-22 Ne propunem să oferim în acest subcapitol un tablou sistematic al principalelor mărturii, anterioare lui Irineu, despre adversarul eshatologic. Apocalipsa lui Ioan constituie o inepuizabilă sursă de inspirație pentru aproape toți Părinții Bisericii, cu excepția lui Chiril al Ierusalimului, despre care vom vorbi mai târziu. Cele trei capitole analizate anterior furnizează principalele motive eshatologice. Cu toate acestea, există în capitolele următoare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiara înlănțuită în adânc pentru un timp își va face din nou apariția pe pământ amăgindu‑i pe locuitorii acestuia (cap. 19-20). Este vorba, probabil, de o reminiscență a vechii tradiții despre întoarcerea periodică a răului, tradiție asimilată în structura Apocalipsei. Ea este mult mai evidentă în capitolele 19 și 20. Fiara iese din adânc, asemenea celei care îi ucide pe cei doi martori ai lui Dumnezeu (capitolul 11). Unul dintre elementele inedite ale acestui capitol este identificarea celor șapte împărați
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
celor opt au domnit deja, iar al șaselea domnește încă. Cine este oare al șaselea rege? Dacă eliminăm din lista împăraților romani pe Iulius Caesar și cele trei domnii efemere de după Nero, cel de‑al șaselea rege, contemporan cu autorul Apocalipsei, ar fi Vespasian, urmat la tron de Titus, cu o domnie scurtă. Cu toate acestea, autorul face o aluzie evidentă la distrugerea templului din Ierusalim. Prin urmare, redactarea scrierii trebuie situată după anul 70, așadar, după domnia lui Titus. Peerbolte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
felul acesta, el face un pas semnificativ spre ceea ce Peerbolte numește „personificarea” personajului mitic sau, în consonanță cu terminologia noastră, istoricizarea lui. Fiara este încadrată, ca un al optulea membru, în seria împăraților a căror domnie dă ritm cursului istoriei. Apocalipsa reprezintă, fără îndoială, un moment de răscruce în evoluția ideii adversarului eshatologic. Didahia Ultimul capitol al Didahiei începe, într‑o manieră foarte directă, printr‑un îndemn la vigilență. „Privegheați pentru viața voastră; candelele voastre să nu se stingă, coapsele voastre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stăpânit de același Beliar. Autorul denunță astfel orice formă de autoritarism instituțional ca având origine satanică (Beliar confundându‑se cu Satan). Lucrul cel mai interesant, din punct de vedere teologic, este însă întruparea lui Beliar. Anticristul creștin - așa cum îl prefigurează Apocalipsa și cum va apărea pentru prima dată la Irineu - se prezintă sub forma unei ființe umane, înzestrată cu o harismă negativă, manipulată de diavol, fără însă a se confunda cu acesta. Pentru autorul Urcării la cer..., ca și pentru autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Grupul profeților pare să aștepte sfârșitul lumii celorlalți. Doar ceilalți - cei necredincioși, cei ce au trădat adevăratul creștinism - vor învia pentru judecată. Ei însă vor fi transformați nemijlocit în entități divine, debarasându‑se de trup ca de o carapace supărătoare. Apocalipsa lui Petru În cele ce urmează ne vom opri asupra unei alte apocrife, și anume, Apocalipsa lui Petru (AP), care datează, probabil, de la începutul secolului al II‑lea. Cu excepția câtorva fragmente, originalul grec nu s‑a păstrat. Ca și în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevăratul creștinism - vor învia pentru judecată. Ei însă vor fi transformați nemijlocit în entități divine, debarasându‑se de trup ca de o carapace supărătoare. Apocalipsa lui Petru În cele ce urmează ne vom opri asupra unei alte apocrife, și anume, Apocalipsa lui Petru (AP), care datează, probabil, de la începutul secolului al II‑lea. Cu excepția câtorva fragmente, originalul grec nu s‑a păstrat. Ca și în cazul Urcării la cer a lui Isaia, o versiune integrală a textului s‑a păstrat în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Sozomen (HE, VI, 19), câteva comunități din Palestina continuau, în plin secol V, practica citirii ei în fiecare an, în Vinerea Mare. Textul a rămas însă în umbră din cauza puternicei „concurențe”. În Occidentul latin, în locul ei s‑a insinuat treptat Apocalipsa lui Pavel. Aceasta exercita o atracție cu mult mai puternică, datorată faptului că prezenta în detaliu destinul sufletelor imediat după moartea fiecărui individ. În Orientul grec s‑a impus o altă apocrifă, Apocalipsa Fecioarei. De mare interes, în ceea ce ne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
latin, în locul ei s‑a insinuat treptat Apocalipsa lui Pavel. Aceasta exercita o atracție cu mult mai puternică, datorată faptului că prezenta în detaliu destinul sufletelor imediat după moartea fiecărui individ. În Orientul grec s‑a impus o altă apocrifă, Apocalipsa Fecioarei. De mare interes, în ceea ce ne privește, sunt primele două și ultimele două capitole. În primele capitole, Isus descoperă lui Petru și altor ucenici mai apropiați semnele parusiei și ale sfârșitului lumii. Scena se petrece pe Muntele Măslinilor, după
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templului, unul din principalele obiective vizate de răzvrătiții evrei. Pentru autorul AP, intenția ridicării unui nou templu pe pământ este de sorginte satanică. În viziunea sa, templul constituie o realitate transcendentală în raport cu lumea aceasta, este templul ceresc despre care vorbește Apocalipsa lui Ioan. Textul reia și interpretează în termeni noi episodul evanghelic al Schimbării la Față. La propunerea lui Petru de a fi ridicate trei corturi, pentru Mântuitorul, pentru Moise și pentru Ilie, Isus răspunde cu asprime: „Satana este cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Daniel asupra gândirii comunităților creștine din secolele I și II, presiune datorată în primul rând climatului de așteptare mesianică, de teamă și de persecuție în care aceste comunități sunt obligate să trăiască. Profețiile lui Daniel au influențat mai ales Apocalipsa; aceasta reia pasaje, chiar secvențe întregi din Daniel. Aceste două texte la care se adaugă 2Tes. 2,1‑17 formează un fel de „canon minimal” al tradiției anticristologice. Cu toate acestea, mitul propriu‑zis nu este deocamdată constituit. Numele personajului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
11.26 12,1 8,19; 10,14; 11,35.40; 12,4 4 9,2.25‑27 9,24.26 7,13 2,44; 7,14.18.22.27; 9,24 12,2 Tabelul 2 Motive anticristologice prezente în Apocalipsa lui Ioan Motive Cei doi martori Cutremurul cel mare Balaurul/diavolul/Satan Războiul cosmic Proslăvirea fiarei Războiul împotriva sfinților Prima fiară Legenda lui Nero Blasfemiile Cea de‑a doua fiară Minunile Amăgirea Idolatria Profetul mincinos Persecuția Semnul (666) Desfrânata cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Scripturii. Prezentarea acestor fișe, într‑un oarecare crescendo, este etapizată și vizează două obiective: unul dogmatic - diavolul minte de la un capăt la celălalt al istoriei, episodul Anticristului nefiind decât o dovadă suplimentară în acest sens; celălalt, referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fatalism, nici de acomodare cu puterea persecutoare, ci, pur și simplu, de o înțelegere teologică a realității. Fiecare persecuție este un pas înainte pe drumul crucii și al curățirii de păcate, un pas care apropie de millenium‑ul eshatologic. Mărturia Apocalipsei lui Ioan Până aici Irineu nu a apelat la Apocalipsă. El a citat cuvintele lui Isus, transmise de Evanghelie, și epistolele lui Pavel; a decriptat apoi viziunile din Daniel, dar a neglijat sistematic revelația ioanică, mărturie capitală totuși pentru dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]