4,707 matches
-
În urma colonizării unor grupuri de sași, în sudul Transilvaniei, acești secui au fost mutați apoi, după mijlocul secolului al XII-lea, în colțul de sud-est al Transilvaniei. Al doilea grup de secui s-a deplasat din părțile Bihorului spre versantul apusean al Carpaților Orientali, de unde s-au răspândit apoi în Gurghiu, Harghita și Ciuc. În această regiune sunt atestați, la mijlocul secolului al XIII-lea, români și secui care s-au opus mongolilor, când au încercat să treacă prin pasurile Carpaților în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dialectul săsesc se aseamănă cel mai mult cu cel din Luxemburg, de aceea majoritatea lingviștilor și istoricilor au susținut ipoteza originii lor luxemburgheze. Dar, în prezent, se admite că cel mai important grup al sașilor sosiți în Transilvania sunt franconii apuseni, din ducatele Lotharingiei Superioare și Inferioare, veniți împreună cu valonii și flamanzii, în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Apoi, în secolul următor, emigranții au pornit din ducatele germane-din dreapta Rinului, de pe cursul mijlociu al Elbei și din Bavaria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a secolului al XII-lea. Apoi, în secolul următor, emigranții au pornit din ducatele germane-din dreapta Rinului, de pe cursul mijlociu al Elbei și din Bavaria. Graiurile săsești conservatoare păstrează elemente din toate zonele de emigrare, dar predomină cele din Franconia apuseană. Deși franconii de pe cele două maluri ale Rinului au fost mai numeroși, în Transilvania s-a încetățenit numele de sași (Sachsen), așa cum au fost numiți și coloniștii germani din Slovacia și Croația. Numele acesta a fost folosit mai întâi de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole să se reverse spre apus în valuri succesive. În migrația lor, acești nomazi au pătruns și în regiunile dunărene, mai ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii făceau parte din ramura apuseană a neamurilor de limbă turcică, fiind înrudiți cu vechii bulgari. Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apus, de-a lungul țărmului nord-pontic. Între cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și bechanag-ii, ceea ce sugerează că la uniunea tribală a uzilor au fost atașate (subordonate) și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de alte surse; în 1159, ei sunt semnalați în sudul Moldovei, unde au prădat corăbiile pescarilor din Halici aflate pe Dunăre împreună cu Ivan Rostislavici și, ulterior, alături de berladnici, declanșează atacul asupra cnezatului Haliciului. În secoul al XII-lea, un izvor apusean îi plasează pe cumani și pecenegi în Panonia. După 1185, când se declanșează revolta vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării, cumanii din nord au fost solicitați frecvent să sprijine pe vlahi în luptele lor cu Bizanțul. Atrași de perspectiva de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
capitala acestuia, Yenjing, a căzut în 1233.15 Marile cuceriri din Extremul Orient și Asia Centrală l-au determinat pe Ogodai să relanseze ofensiva mongolă la o scară uriașă. În acest scop, au fost întreprinse noi acțiuni militare și dincolo de hotarele apusene ale Imperiului mongol, după 1229, fiind vizate teritoriile ce aparțineau unor cumani, bulgari, saksini și alte populații din stânga Volgăi. Ei și-au asigurat, în această împrejurare, stăpânirea asupra stepelor dintre Ural și Volga, pregătindu-și baza de atac asupra Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bizantine confirmă ostilitatea bulgarilor față de stabilirea cumanilor în sudul Dunării, în urma presiunii mongole. După cucerirea Rusiei, continuându-și înaintarea spre apus, în iarna 1240-1241, mongolii și-au regrupat forțele și și-au stabilit principalele baze de atac în teritoriile rusești apusene. Invadarea Europei centrale, a doua etapă a campaniei, a fost minuțios pregătită, căpeteniile mongole s-au străduit să obțină informații precise, detaliate, despre statele ce urmau să fie atacate. Izvoarele contemporane nu ne dau informații despre numărul luptătorilor mongoli care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pus amprenta și în toponimia și hidronimia extracarpatică, mai ales la est de Carpați (vezi A. Boldur, Istoria Basarabiei, I, Chișinău, 1937, p. 89-90). O parte din toponimele menționate este posibil să fi fost aduse de populația venită de pe versanții apuseni ai Carpaților. Adoptarea unor cuvinte de uz comun, în limba română, se datorează tot legăturilor cu neamurile vechi turce: beci, dușman, olat, toi, gorgan, odaie ș.a. Există o serie de dificultăți de diferențiere ale lexicului pecenego-cuman de acela al mongolilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
militară între cumani și vlaho-bulgari a devenit un factor permanent al victoriilor sale, în noul context apărut după prăbușirea Bizanțului. În plus, noul stat al Asăneștilor s-a impus printre marile puteri și a devenit un partener politic pentru lumea apuseană și papalitate. După constituirea Imperiului latin, în 1204, cumanii au fost prezenți constant în oștile țarului de la Târnovo, în luptele victorioase cu latinii. În lupta de la Adrianopol, țarul Ioniță (Kaloian) avea în oastea sa vlahi, bulgari și numeroși cumani încă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aliații au fost înfrânți de latinii conduși de împăratul Henri de Valenciennes. Luptele au continuat în același mod până în 1212. Între timp, cumanii devenind tot mai mult o problemă pentru cruciată, împotriva lor se mobilizează latinii și papalitatea. Forțele cruciatei apusene au legat cucerirea Constantinopolului de eliberarea Ierusalimului și, în aceste condiții, apărarea Imperiului latin devenea vitală pentru viitorul cruciatei. Soluția pentru atenuarea presiunii cumane era apelul la regatul ungar, aliatul potențial împotriva țaratului vlaho-bulgar-aceasta a fost ceea ce s-a numit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avut urmări considerabile. Mai trebuie să subliniem că instalarea Ordinului în sud-estul Transilvaniei este un episod de istorie universală în spațiul carpato-dunărean. Împrejurările instalării lor în această zonă sunt obscure, dar acest fapt a slujit și un interes al cruciadei apusene, ceea ce presupunea asentimentul papalității, acordul papei Inocențiu III. Prin prezența Ordinului în Țara Bârsei s-a constituit un front al cruciatei în teritoriile noastre, cu misiunea de a-i combate pe cumanii păgâni. Legătura dintre orientarea principală a cruciatei din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre și Marea Neagră. Astfel, prin acțiunile Ordinului, Cumania neagră își înceta existența și, concomitent, dinspre răsărit, cumanii erau zdrobiți de mongoli la Kalka (1223), încât Imperiul stepelor intra în extincție. Rapida dezintegrare a împărăției lor înlesnea acțiunea Ordinului în Cumania apuseană: aflați în pragul pieirii, cumanii se supun inițiativei regilor unguri de creștinare a lor (1227). Subsumarea unei părți a cumanilor forțelor politico-militare și spirituale ale Ordinului, papalității și regatului ungar deschidea porțile Europei răsăritene lumii apusene. Dar, brusc, în 1225
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acțiunea Ordinului în Cumania apuseană: aflați în pragul pieirii, cumanii se supun inițiativei regilor unguri de creștinare a lor (1227). Subsumarea unei părți a cumanilor forțelor politico-militare și spirituale ale Ordinului, papalității și regatului ungar deschidea porțile Europei răsăritene lumii apusene. Dar, brusc, în 1225, regele Andrei II îi izgonește pe cavaleri, pentru a preveni constituirea unui stat propriu al Ordinului, sub autoritate papală, în sud-estul Transilvaniei și în regiunile extra-carpatice. Înaintarea victorioasă a cavalerilor teutoni a dus la anihilarea dominației
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cavalerilor teutoni a dus la anihilarea dominației cumane la sud și est de Carpați și la înlocuirea acesteia cu dependența de regatul ungar. După 1212, presiunea Ungariei asupra statului de la Târnovo a sporit considerabil, iar slăbirea și apoi subordonarea Cumaniei apusene, adică a Munteniei și sud-vestului Moldovei, regatului ungar, a accentuat și mai mult această presiune. Între 1211-1213, o oaste a regatului ungar alcătuită din sași, români, secui și pecenegi a înaintat în direcția Vidinului, în sprijinul lui Asan Borilă, convertit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub supremație romană întregul Răsărit ortodox. Astfel, între 1204-1241, asistăm la ofensiva puterilor catolice și a prozelitismului papal în partea răsăriteană a Europei. La începutul secolului al XIII-lea, cele două regate catolice, Ungaria și Polonia, desfășurau în teritoriile ruse apusene o politică expansivă, cu puternică coloratură confesională. Între 1204-1235, expedițiile ungare s-au succedat fără întrerupere în teritoriile cnezatelor Haliciului și Vladimirului, la acestea adăugându-se eforturile de a le aduce sub ascultarea bisericii apusene. Ca o consecință a acestor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Polonia, desfășurau în teritoriile ruse apusene o politică expansivă, cu puternică coloratură confesională. Între 1204-1235, expedițiile ungare s-au succedat fără întrerupere în teritoriile cnezatelor Haliciului și Vladimirului, la acestea adăugându-se eforturile de a le aduce sub ascultarea bisericii apusene. Ca o consecință a acestor acținui, cneazul Daniel avea să recunoască suzeranitatea regatului ungar. Dar în teritoriile baltice locuite de populații încă păgâne, penetrația politică și confesională catolică începuse încă de la sfârșitul secolului al XII-lea. Pe urmele negustorilor germani
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dar în teritoriile baltice locuite de populații încă păgâne, penetrația politică și confesională catolică începuse încă de la sfârșitul secolului al XII-lea. Pe urmele negustorilor germani, instalați la gurile Dvinei, au apărut clericii catolici care au imprimat un sens creștin apusean supunerii localnicilor baltici, livoni, estoni, pruși. Persuasiunea însoțită de forța armelor a antrenat valuri succesive de cavaleri germani, care au descoperit în teritoriile baltice un nou teren de cruciată. Aceasta avea să devină, în secolele XII-XIII, o realitate permanentă în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritorială a fost însoțită și urmată de un efort vast de convertire la catolicism a populației păgâne sau ortodoxe din aria puterilor catolice. Ordinele călugărești, cisterciții și dominicanii, au desfășurat o acțiune intensă de convertire în teritoriile baltice și ruse apusene, unde mai târziu s-au constituit structuri episcopale permanente.4 Penetrația politică și confesională apuseană a întâmpinat reacția tenace a lumii ruse, care, odată cu modelul creștin bizantin, pentru viața bisericească, a preluat și amplificat latinofobia înveterată a Bizanțului. Cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
populației păgâne sau ortodoxe din aria puterilor catolice. Ordinele călugărești, cisterciții și dominicanii, au desfășurat o acțiune intensă de convertire în teritoriile baltice și ruse apusene, unde mai târziu s-au constituit structuri episcopale permanente.4 Penetrația politică și confesională apuseană a întâmpinat reacția tenace a lumii ruse, care, odată cu modelul creștin bizantin, pentru viața bisericească, a preluat și amplificat latinofobia înveterată a Bizanțului. Cea mai expusă presiunii catolice a fost lumea rusă apuseană din cnezatele Halici și Vladimir, din cauza vecinătății
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopale permanente.4 Penetrația politică și confesională apuseană a întâmpinat reacția tenace a lumii ruse, care, odată cu modelul creștin bizantin, pentru viața bisericească, a preluat și amplificat latinofobia înveterată a Bizanțului. Cea mai expusă presiunii catolice a fost lumea rusă apuseană din cnezatele Halici și Vladimir, din cauza vecinătății cu regatele Ungariei și Poloniei. Papalitatea, care nu uitase tentativele anterioare de supunere a lumii ruse autorității sale, a urmărit să-și extindă influența cât mai departe în răsăritul Europei. Această viziune integratoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a lumii ruse autorității sale, a urmărit să-și extindă influența cât mai departe în răsăritul Europei. Această viziune integratoare a fost limpede exprimată în scrisoarea din 1207 a papei Inocențiu III adresată ierarhiei seculare și ecleziastice din "Rutenia" (Rusia apuseană). Întemeiat pe faptul suprimării schismei în centrul ei, ocuparea Constantinopolului (1204), menținerea rupturii de Biserica apuseană în regiunile periferice ale lumii ortodoxe nu mai avea sens, credea el. Ca o consecință a acestui fapt, papa îi invita pe conducătorii lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Europei. Această viziune integratoare a fost limpede exprimată în scrisoarea din 1207 a papei Inocențiu III adresată ierarhiei seculare și ecleziastice din "Rutenia" (Rusia apuseană). Întemeiat pe faptul suprimării schismei în centrul ei, ocuparea Constantinopolului (1204), menținerea rupturii de Biserica apuseană în regiunile periferice ale lumii ortodoxe nu mai avea sens, credea el. Ca o consecință a acestui fapt, papa îi invita pe conducătorii lumii ruse să accepte supremația Romei și să se integreze în unitatea catolică-el făcea aluzie la soarta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Biserica răsăriteană ("schismatică"), pricina nenorocirilor abătute asupra lor prin invazia mongolă, considera papa. În 1231, se constată contacte între Roma și cnezatele Vladimir și Suzdal, pentru ca, în anii următori, să-și facă apariția și ierarhia ecleziastică latină în teritoriile ruse apusene, prin numirea de către papa Grigore IX a unui "episcop al Rusiei". Reușitele catolice în aria cumană și rusă, pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare catolice până la marginea Europei, teritoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în 1236-1237, a impulsionat încă o dată apropierea de Roma, în sânul lumii ruse. Ajuns în țara mordvinilor, locuitori păgâni din zonă, dominicanul Iulian află despre dorința lor de a se converti la creștinism. Reușitele lumii catolice în spațiul cuman, rus apusean și baltic, la începutul secolului al XIII-lea, după cucerirea Constantinopolului, au inspirat papalității proiectul de a integra întreaga Europă răsăriteană sub autoritatea Romei. Dar incursiunile cutezătoare ale misionarilor latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]