1,758 matches
-
în stimă nu înseamnă că Ștolț e mizantrop. Mai degrabă mă crede amenințat de mari primejdii, acasă, și uzează de o severă poliție față de indivizi. Când ies însă, plăcerea lui de a vedea lume e nesecată. E de neînchipuit câtă ardoare arată Ștolț de a vedea orașul în toate unghiurile lui împreună cu mine, ar intra în toate prăvăliile și în toate casele. Câinilor nu le dă nici o atenție, sau numai una efemeră. A lua parte la o reuniune în care mă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cap și-i puse un deget pe buze, simțind că orice cuvînt i-ar îndepărta unul de celălalt. Dorința lui neliniștită de a fi tandru cu cineva care avea nevoie de tandrețe dar o respingea îi stînjenea mîngîierile, pînă cînd ardoarea genitală îi goli mintea de orice gînd. După aceea se simți ușurat și ar fi dorit să doarmă. O auzi însă cum se scoală iute de lîngă el și începe să se îmbrace. — Ei? A fost distractiv? îl întrebă tăios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de un zgomot care venea dinspre peretele întunecat de lîngă urechea mea; vocea mamei mătura asemenea valurilor murmurele de protest ale tatei. Zgomotul s-a oprit și ea a intrat în cameră și s-a întins lîngă mine, strîngîndu-mă cu ardoare în brațe. Așa a fost de multe ori, umplîndu-mi nopțile cu nerăbdare și încîntare, lăsîndu-mă înmărmurit a doua zi, căci sărutările ei zgomotoase îmi explodau în urechi ca niște artificii, iar vraja îndelungată îmi anihila cu totul gîndirea. Așa că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu toate astea ideea greacă e dominantă, pentru c-au îmbrățișat-o românii. E vorba acum de-a readuce aceste oi rătăcite la turma naționalității române. Aceasta este fără nici o îndoială opera pe care o urmărește propaganda cu mai multă ardoare decât succes și al cărei pontif e d. Urechia. Se 'nțelege că elementul grec a dispărut cu totul din Macedonia. E drept că se vorbește grecește, dar numai pentru că grecii dispun de biserică și de școală. Ar fi de ajuns să
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
opri chiar pe marginea nimicului, cu fața spre scurgerea purpurie. Ridică mâinile. Mânecile largi ale odăjdiilor îi făcură cute groase pe umeri, dezvelindu-i brațele neașteptat de subțiri. În acea clipă coloana iradiantă, lată de zeci de metri, își stinse ardoarea, așa încît izvora acum din apexul bolții un lichid sidefiu, deodată obscen și profetic, căci semăna bine fie cu sperma procreatoare, fie cu un creier topit, dar cel mai mult cu mărgăritarele vechi și bolnave ce-mpodo-besc nimburile Dumnezeilor bizantini. Atunci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
săi și ascultând respectuos inepțiile unui general senil, se chinuia mai departe să uite statuia vie a Justiției, cu ochii după trăsurile care treceau în depărtare. Nu zărise însă, pe capra nici uneia, muscalul în mundir verde, pe care dorea cu ardoare să-l întîlnească. Ulițele se afundau în întuneric, iar ta capătul lor ardea cerul albastru. Frosica aproape că leșină când îl văzu cu coada ochiului pe Mr. Swan ndicîndu-se greoi de la masa lui și-ndreptîndu-se către... către ea, nu încăpea îndoială
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o importanță redusă în momentul în care primele sute de kilograme de austral aveau să poată fi distilate în rafinăria pe care Crey o disimulase cu mare grijă pe unul din sateliții naturali ai Praxtorului. Toate astea depindeau însă de ardoarea cu care clonele de pe Praxtor aveau să-și venereze Dumnezeul și de priceperea lor în a coace țigle din prețiosul minereu. Fiindcă asta urmărea Crey. Nici cea mai eficientă Lume Agricolă din Univers nu ar fi putut scăpa Federația Sagittarius
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
-l clonez pe Sfântul Augustin dacă aș fi avut aici tehnologia necesară. Din păcate, asta face parte din categoria lucrurilor pe care nu le avem, spuse Radoslav cu o voce aspră. - Atunci ce forță te face să crezi cu atâta ardoare încît să îmi asiguri singur energia cu care am nimicit o hoardă întreagă de policorni, Rade? întrebă Kasser pe un ton împăciuitor. - Eu... Eu cred că Dumnezeu va aranja toate lucrurile astea și că e de datoria mea să vă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cu siguranță, spuse calm Airam. Dacă intri acum în camera aceea riscăm să murim cu toții. N'Gai Loon tăcu preț de câteva clipe, încercînd să analizeze posibilitățile. Nu dorise în întreaga lui viață să ucidă pe cineva cu mai multă ardoare decât pe cele două femei care îi omorâseră quintul favorit, pe Rimio de Vassur. Nici acum nu îi venea să creadă că două femei, fie ele și identice, putuseră să îi încetinească mișcările lui Rimio de Vassur dincolo chiar și
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ne-ai lăsat-o, Sfinte Augustine. Fiindcă tu ești, nu-i așa? - Pui întrebări la care nu există răspuns. Dar nu e oare asta soarta tuturor celor care cred în zei? spuse Xtyn privind spre Oksana care tresări ușor sub ardoarea privirii sale. Abatele dădu să răspundă, dar pe coridoarele psiacului începu să se audă un șuierat puternic. Xtyn se alertă și începu să privească în toate direcțiile, se trase lângă Oksana și Alaana și își închise ochii, într-o încercare
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
popularitate, numele cunoscut ce-l aveam, care-mi înlesnea vânzarea și a lucrurilor de care eu nu eram mulțumit. După ce am revenit la drumul meu, la ale mele, între anii 1932-1943 am lucrat de cele mai multe ori cu acea râvnă și ardoare a omului ce are de ispășit greșeli trecute. În fiecare lucrare bună ce o făceam vedeam și o mărturie a probității mele pentru cei ce ar fi să mă judece cândva. Nu mă gândesc să cer îngăduință, arăt de ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
superioară a ceea ce înseamnă instituția bibliotecară în rostuirea lumii. Prezența acestor modele în viața ei - așa cum recunoaște des, ușor obsedant - a funcționat ca un impuls al credinței în binefacerea învățării permanente, în pregătirea profesională asiduă, a condus și a conturat ardoarea cu care argumentează necesitatea învățării profesionale, comparabilă, poate, doar cu persuasiunea cu care academicienii din perioada interbelică propovăduiau alfabetizarea mulțimilor. Intr-o viață desfășurată în „interiorul” cărților - 35 de ani de bibliotecă - sămânța perfecționării a crescut și a rodit zilnic
BIBLIOTECONOMIE ÎN ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/452_a_876]
-
luat altă turnură. „E prea mult orez și nu ne trebuie. Să nu renunțăm la cultura de orez.“ „Stilul guvernului de a rezolva unele lucruri nu prea are mare importanță pentru niște oameni dintr-un sătuc precum acesta“, spune cu ardoare în voce domnul Wada. E un om căruia îi scoți cu greu cuvintele din gură, deși ar avea multe lucruri de spus dacă ar vrea. Soția lui, din contra, e tipul de „mamă“ guralivă. Familia Wada are în jur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai deosebite, încât la întoarcere toți avem bagajele pline, pe care la scoala trebuia să le aranjam în laboratoare după indicația profesorilor. Profesorul Tiganescu a fost un împătimit al naturii, al peisajelor geografice și al locurilor istorice. A iubit cu ardoare drumețiile, străbătând cu pasul sau, mereu tânăr țară de la înălțimile munților, la marea cea mare. Secretul lecțiilor și povestirilor sale, care erau deosebit de interesante și atractive și pe care elevii le așteptau cu mult interes, constau în pregătirea să deosebită
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93280]
-
femeie puterea să se roage pentru iertarea, agresoarei sale. I se lumina fața când citea câte o rugăciune, povestește mai departe sora ei, de ai fi zis că este cea mai fericită femeie din lume. Durerile ei erau alinate de ardoarea cu care nu Înceta să se roage. O făcea cu multă căldură și pentru fiul ei, prea preocupat de moștenirea ce avea să-i rămână de la părinții, pe care nu a știut să-i respecte și să-i prețuiască. S-
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Asta s-a petrecut acum două luni, nu, acum două luni și patru zile. Era în a treisprezecea zi după Nouruz. Mulțimi de oameni invadaseră împrejurimile orașului. Închisesem fereastra camerei pentru a lucra în pace. Crepusculul era aproape. Desenam cu ardoare. Dintr-odată ușa s-a deschis și a intrat unchiul meu. Eu nu-l văzusem niciodată, pentru că, încă foarte tânăr fiind, plecase într-o îndepărtată călătorie. Era, se pare, armator. Mi-am imaginat că a venit să trateze cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
putea avea mișcările Ei armonioase. Atitudinea melancolică și bucuria Sa sfâșietoare arătau că nu era o creatură obișnuită, de altfel, frumusețea Ei nu era naturală: Se înfățișa ca o priveliște din visul unui opioman... Ea făcea să urce în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecând de-a lungul umerilor, brațelor, sânilor, pieptului, coapselor, pulpelor, părea abia smulsă din îmbrățișarea perechii Sale: ca mandragora-femelă separată de mascul. Purta haine negre chinezești, uzate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nefericitul decorator de truse de scris, eu ce puteam face? Obișnuit să produc în serie imagini seci, lucioase, fără suflet, ce puteam să desenez ca să devină o capodoperă? Cu toate acestea, mă simțeam invadat de entuziasm și pătruns de o ardoare intensă: era ca o vervă, ca o inspirație singulară... Voiam să fixez pe hârtie acești ochi care se închiseseră pentru totdeauna, pentru a le perpetua amintirea. M-am lăsat antrenat de acest impuls. De fapt, n-aveam nici un control asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Mă grăbeam să-i sărut mâna și să mă retrag, când, întorcând capul, o văzui intrând, spre marea mea surpriză, pe târfa asta, acum soția mea. În fața rămășițelor pământești ale mamei sale, ea se lipi de mine, și cu ce ardoare! Mă atrase spre ea și mă copleși cu săruturi pasionale. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Nu știam ce să fac. Cadavrul, dinții încleștați aveau aerul că-și bat joc de noi; surâsul moartei își schimbase expresia. Pierzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vrut să mor. Mă străduiam să-mi rețin lacrimile. Fără să știu când, picioarele i se înlățuiseră de ale mele și brațele i se lipiseră de ceafa mea, atât de bine, că eram unul, ca masculul și femela de mandragoră. Ardoarea tandră a acestei cărni proaspete și tinere pătrundea în mine, aspirată de toți atomii corpului meu în flăcări. Târfa mă absorbea ca pe o pradă, iar eu trăiam între teamă și voluptate. Gura ei avea gustul acru al miezului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pe urmă o puse înainte-i pe clavir. Vederea acestui talisman magic îi dete toată frescheța ideilor muzicale; câte suveniri n-avea el în aceste cusături simple; se inspiră văzîndu-le și începu compoziția. Oh! cine va putea spune cu câtă ardoare Pergoleze își scrise divina sa partiție! Cine va putea vreodată zugrăvi minunatele zboruri ale geniului lui, sfințitele inspirații ale sufletului lui! Le și pusese pe hârtie melodiile celor șase dintâi strofe, se gătea să înceapă o altă cântare, când auzi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
deplin cunoscător și consumator al evenimentului. Și, de necrezut, continua, când oare, truda scrisului la roman, la recenzii, la eseuri. Devora cărțile abia apărute la București și Timișoara, și Paris, dar și cele de demult și de oriunde. O falstaffiană ardoare a ingurgitării: texte, mâncăruri, vinuri, teatru, balet, călătorii, filme, agape, fără a pierde totuși, cum oare, finețea percepției, ardoarea entuziasmului, nevoia de mai mult și de reînnoire. Ce Însemna această extraordinară, În toate sensurile, „deschidere” față de lume, În lumea Închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
eseuri. Devora cărțile abia apărute la București și Timișoara, și Paris, dar și cele de demult și de oriunde. O falstaffiană ardoare a ingurgitării: texte, mâncăruri, vinuri, teatru, balet, călătorii, filme, agape, fără a pierde totuși, cum oare, finețea percepției, ardoarea entuziasmului, nevoia de mai mult și de reînnoire. Ce Însemna această extraordinară, În toate sensurile, „deschidere” față de lume, În lumea Închisă În care ne Întâlnisem și care tot Închidea, cu fiecare zi, viețile noastre, o știam, fiecare, prea bine. Sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de Dumnezeul „mic”, micșorat, Însingurat În Împărăția Sa fără om și omenesc, un zeu suprem, dar nu atotputernic, eșuat În farsa propriilor neîmpliniri, „clovn mărunțel al nimicului al căderii”. Resentimentul intensifică Însă paradoxal apartenența inițială și inițiatică, iubirea refulată potențează ardoarea trecută prin otrăvurile realului. Domnul apare, nu Întâmplător, uneori, ca un iubit, substituindu-se păgânului Domine: „Da. Ești unic. De-aceea mă supun? Nu știu bine. O, Ziua izgonirii din Grădină” (Cuplul). Prințesa dezmoștenită, aruncată fără zale, „desculță”, În drama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
omis atunci În scurta noastră conversație. „Dar Prometeu nici nu se plânge/ Când i se ia ficatu-n sânge/ - Neputincios ești, o, vultur,/ Nu poți să muști cât pot/ să-ndur.” New York, iunie 2001 (Familia, nr. 1/2001) Nobila inutilitate și ardoarea militantătc "Nobila inutilitate și ardoarea militantă" La finele serii literare ce Îmi fusese dedicată la Târgul de carte de la Ierusalim, În vara 1999, Virgil Duda Îmi spunea: „Doi oameni au lipsit astă seară. Paul și Bernard”. Se referea la Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]