1,435 matches
-
ipostază, în care Dumnezeu se plasează (deliberat) în afara scenariului conceput de el însuși, semioza care marchează axa înșelător-înșelat devine circulară, angajînd un singur actor: Adam, omul înșelător care cade în plasa propriei sale înșelăciuni, înșelîndu-se de unul singur. O învățătură arhetipală pare a se desprinde din această experiență: cel care minte, se minte. Așadar, singurul care va avea de pierdut în urma înșelăciunii primordiale va fi Adam, Dumnezeu neputînd fi făcut direct responsabil pentru greșeala acestuia și implicit pentru consecințele ei. Cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
luat una din coastele lui și a plinit locul cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam" [Facerea, 2:21-22]11. Actul facerii femeii generează cel puțin trei motive arhetipale pe care creația colectivă le-a prelucrat în felurite variante: a) Actul "suspendării" de către Dumnezeu a conștiinței masculine, pentru a putea modela femeia, poate fi considerat un simplu gest de "anesteziere fiziologică". Simbolic interpretat, el sugerează însă faptul arhetipal că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
motive arhetipale pe care creația colectivă le-a prelucrat în felurite variante: a) Actul "suspendării" de către Dumnezeu a conștiinței masculine, pentru a putea modela femeia, poate fi considerat un simplu gest de "anesteziere fiziologică". Simbolic interpretat, el sugerează însă faptul arhetipal că femeia va fi întotdeauna un motiv (cauză) de "adormire" a vigilenței bărbatului, spre a putea fi dirijat (de multe ori înșelat) cu mai mare ușurință. Mitul Dalidei care îl adoarme pe Samson pentru a-i răpi puterea este relevant
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din trupul bărbatului; căci, așa cum Adam însuși spune: Aceasta este acum os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va chema femeie [ishshah], căci din bărbat [ish] a fost luată" [Facerea, 2:22-23]. Se regăsește aici mitul arhetipal al androginului, prin care Platon sugera zbuciumul celui hărăzit să își caute întreaga viață jumătatea (partea), pentru a se întregi ca entitate. c) Geneza femeii este legată de înzestrarea ei cu o funcție esențială (pentru existența viitoare a omenirii căzute
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
va deosebi întîia oară prea tîrziu, ce-i drept două esențiale lucruri: cum poți să revelezi sau, dimpotrivă, să ocultezi adevărul, prin intermediul limbajului simbolic și al "rezervării mentale"; cum poți să deosebești adevărul de minciună, în raport cu "criterii" pe care omul arhetipal a avut posibilitatea să le activeze: fie pe calea credinței în argumentul autorității (Deus dixit), fie pe calea propriului demers logic, fie pe calea verificării empirice. Se pare că oamenii timpurilor primordiale n-au avut nici prea multă credință (inimă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
facerii din sine un idol pînă la poftirea bunului aproapelui. Cum a încercat omul să își mascheze alegerea răului în defavoarea binelui pe care Dumnezeu i-l propusese? Ascunzîndu-se, desigur. Regăsim în formele simbolice ale ascunderii dinaintea lui Dumnezeu expresia unei arhetipale relații cauzale: minciuna naște minciuna. Scenariul biblic consemnează următoarea succesiune de momente simbolice, prin care conștiința păcatului originar s-a instaurat în lume: constatarea efectelor actului comis, prin deschiderea ochilor: Atunci li s-au deschis ochii la amîndoi și au
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și atunci sau poate mai ales atunci cînd vorbim de minciună. Extrapolînd această din urmă concluzie, am putea spune că toate formele esențiale ale înșelăciunii, pe care o sociologie a minciunii le relevă la nivelul societății omenești, se regăsesc în arhetipala poveste biblică. Și, de la ea încoace, într-o mulțime de alte mituri ale minciunii; căci, așa cum mitul facerii lumii în cele cîteva zile cosmogonia biblică reprezintă arhetipul oricărei alte creații, așa și simbolistica păcatului biblic se regăsește cu aceleași conotații
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lasă înșelată, ajutîndu-și fără să vrea dușmanul) vizează plecarea urechii de către Adam și Eva la îndemnurile aparent justificate ale lui Satan; 7) încălcarea (interdicția este nerespectată)17 se concretizează prin simbolica mușcătură din mărul interzis de către Adam și Eva; actul arhetipal al înșelăciunii (avînd ca formă particulară minciuna) și toate consecințele sale ulterioare sînt cuprinse în acest moment-cheie al povestirii; 8) prejudicierea (răufăcătorul face un rău care aduce o pagubă unuia dintre actorii povestirii) vizează toate urmările pe care intriga șarpelui
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lipsa i se comunică autorului sub forma unei porunci) definește secvența în care Dumnezeu îi anunță lui Adam și Eva hotărîrea alungării lor din rai. Acest moment mijlocește trecerea către o altă etapă a desfășurării povestirii biblice, cuprinzînd alte secvențe arhetipale (completînd de la 10 pînă la 31 funcțiile pe care Propp le-a evidențiat la nivelul basmului laic). Acestea se regăsesc în forme aproape identice atît la nivelul simbolisticii biblice, cît și la acela al basmului. Comparația lor poate face obiectul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
profeție" a umanității. O dată mai mult se poate argumenta existența unui straniu principiu holografic al Creației, care activează parcă intenția Creatorului de a se regăsi în toate, după chipul și asemănarea sa. Această regăsire face ca partea să reproducă (repete) arhetipal întregul, în următoarea succesiune de etape: • în plan ontologic: creația divină -› cosmogeneza -› antropogeneza -› sociogeneza -› filogeneza -› ontogeneza -› logogeneza -› culturogeneza; • în plan gnoseologic: arhetipul biblic -› succesiunea filogenetică -› matricea ontogenetică -› ecourile profane -› cadrul istoric al creației -› trama istoriei umane. Putem constata, ca o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
latent implantat germenele răului. În final, oscilînd între cele două variante mai sus menționate, soluția pentru care am putea opta ca purtători ai unui optimism pe care uneori ne este greu să-l explicăm este din nou mijlocitoare: în faza arhetipală, binele prevalează în raport cu răul (minciuna), care se manifestă în lumea creației într-o manieră recesiv-subordonată; în desfășurarea istoriei (a omului căzut în păcat) puterea minciunii poate să obtureze pe aceea a binelui, care se plasează la rîndul său într-o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care face de exemplu ca inocenta față a copilului mic să fie suficient de mobilă pentru a exprime, adesea, informații false; în această alternativă, minciuna este asumată în ontogeneză ca o moștenire, ca rezultat genetic al unui ignorat "nucleu dur" (arhetipal); s-ar acredita astfel una din principalele teze ale inneismului chomskyan, pe care și constructivismul piagetian îl ia în seamă: tendința de a minți a copiilor este naturală, fiind o componentă esențială a egocentrismului lor; • canalul educației culturale (moral-axiologice), care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1994:75]. * În consecință, cu privire la ancorarea minciunii în spațiul cosmic și social, pe de o parte, în timpul fizic și istoric, pe de altă parte, putem spune următoarele: dacă am "riscat" să argumentăm într-o primă secvență a studiului nostru dimensiunea arhetipală a minciunii, înseamnă că implicit am riscat și formularea concluziei că minciuna este specifică tuturor oamenilor. Prin aceasta, minciuna devine un argument de referință pentru cea mai importantă teză pe care antropologia secolului XX o formulează: existența unei anume unități
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cît și al receptorului; în această categorie intră toate exemplele de "cupluri mincinoase" mai sus menționate; Păcală, acest "voievod al păcălitorilor" și Tîndală, "mare, dar sec, violent și periculos, lipsit de veselia lui Păcală" [Evseev, 1997:349] alcătuiesc un asemenea arhetipal cuplu; se manifestă pozitiv la nivelul emitentului, dar negativ la cel al receptorului; să ne amintim că fabuloasa avere a familiei Rottschild se întemeiază pe o abilă minciună care a dus la ruină mii de acționari la bursa londoneză: transmiterea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mizerabil (pentru că nu poate genera decât sărăcie morală și materială) și demagogic (pentru că face un josnic apel populist la incultura nostalgicilor) 3. La acestea adăugăm spiritul uniform, nivelator, nediferențiat al oricărei culturi colective. Ea se manifestă doar în cadre date, arhetipale, deci stereotipe. în timp ce cultura de tip individual este prin excelență diferențiată, personalizată și potențial originală. Fără a contesta realitatea și semnificația antropologică a culturilor de tip primitiv-colectiv, marele capodopere ale culturii universale sunt, prin excelență, semnate, nu anonime, profund originale
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Laurențiu Fulga). Analiza este realizată din perspectivă tematică, tinzând să descopere acele constelații de motive ce definesc individualitatea orizontului imaginar al scriitorului interpretat și sunt legate de nuclee generatoare, raportabile adesea la marile mituri. În comentariu, I. fructifică sugestiile criticii arhetipale, ale structuralismului și psihanalizei. Interpretările, coerente și convingătoare, își propun să acrediteze ideea că forțarea deschiderii unei opere îi confirmă viabilitatea artistică, implicând astfel o judecată de valoare. Exercițiul critic se angajează în relevarea unui nivel al imaginarului prin intermediul unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
nimeni, iar seducția desubiectivizează, înseamnă că acesta nu deține decât rolul secund, provocarea aparținând, de fapt, obiectului sedus: "Subiectul nu poate decât să dorească, numai obiectul poate seduce"553. Seducătorul, devenit el însuși obiect al seducției, recreează efectul unei mișcări arhetipale care nu poate da greș. Astfel, seducătorul nu posedă argumente, el reprezintă prototipul estetului care se ghidează după logica enthousiasmos-ului. Tocmai de aceea seducătorul nu poate fi nici mincinos, nici întruchiparea figurii manipulatorului și nici măcar un nesincer. În concluzie, problematica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care imaginația Încearcă să stăpînească obiectele și să impună frumusețea lor. „Fără pleonasm, nu există frumusețe, scrie Bachelard În La terre et Ies reveries du repos, frumusețea se bucură fără Încetare de pleonasmele sale”. Multiplicarea imaginii conduce spiritul spre substanța arhetipală. Fără a fi de nuanță onirică, reveria lui Alecsandri atinge rar această substanță primordială. Oarba ceață poate fi un simbol al haosului inițial. Însă Alecsandri rămîne atașat, cum am dovedit pînă acum, de lumea vizibilă, controlabilă a elementelor și, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Între simțuri și obiectul liric. În primele cicluri (Doine, Lăcrămioare) tendința este cea semnalată Înainte: o vagă sensibilizare a ideii, o măreție abstractă a obiectului („falnic ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este plasat Într-un peisaj, peisajul Într-un tablou, tabloul Într-un spațiu care intră de mai multe ori și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
complot" metafizico- teologico-hermeneutic. Diferența stă în aceea că lucrarea de față dublează simbolismul clasic, metafizic, cu unul psihologic. Schema hermeneutică a mijlocirii figurează în textul lui Diel ca un simbol ,,al intențiilor reale din sufletul uman". A unei realități psihice arhetipale, cu alte cuvinte. Ideea metafizică a realității originare ulterior camuflate rămâne, dar este justificată în termenii discursului psihologic. În sfârșit, parafrazându-l pe Mircea Eliade, eu consider această carte a lui Paul Diel o stimulare și o provocare. Deși restrictivă
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
în panteonul indo-european, celebrată și de strămoșii noștri geto-daci (Ion Ghinoiu). Peste ea s-au suprapus elemente din Saturnaliile romane și din cultura zeului persan Mitra. A venit apoi momentul Nașterii Mântuitorului, Crăciunul fiind asimilat de acum încolo acestui fapt arhetipal din creștinism. Personajul Crăciun, cel ostil Nașterii lui Isus Hristos, a dispărut. Peste timp a apărut din Laponia un al Moș Crăciun, unul mare, bonom și generos cu toți copiii pământului. El este Crăciunul ce desacralizează sărbătoarea, transformând-o într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
fundal și materie primă a narațiunilor grafice"91. Se confirmă și prin această cercetare teza specială lui Mircea Eliade privind supraviețuirea camuflată, dar activă, a miturilor în lumea modernă. Încetând a mai fi ,,poveste sacră", ,,revelație primordială", ,,istorie exemplară", ,,model arhetipal", mitul continuă să fie activ în universul oniric, în imaginarul social, în visele, dorințele, fobiile și nostalgiile omului actual. Fantasmele mitice au fost deseori preluate, transpuse într-un registru ideologic, apoi activate propagandistic (inclusiv prin mijlocirea benzilor desenate) pentru eficienta
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Curse) de Caragiale se apropie de filmele lui Bergman și Buñuel prin tensiune dramatică, prin interioritate și forță expresivă... De-a dreptul extraordinari acești artiști din România. (Der Bund Berna) O piesă puternică despre păcat și ispășire... Acțiunea este aproape arhetipală. Întâmplarea tragică se desfășoară... aproape atemporal... În regia lui Alexa Visarion trebuie văzuți Dorina Lazăr (Anca), Corneliu Dumitraș (Dragomir), Florin Zamfirescu (Ion), Gelu Nițu (Gheorghe). Jocul lor temperamental, fascinant, are o mare putere de pătrundere. Dialogul are vigoare... registrul interpretativ
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
prenatale, și experiențelor din jurul nașterii se numesc, în descendența grofiană, matrici perinatale fundamentale (MPF). Desigur, fiecare matrice perinatală, din totalul de patru, are un portret inconfundabil, format din ansamblul trăsăturilor de factură biologică, psihologică și spirituală. Prezența formațiunilor de sorginte arhetipală conferă un surplus de specificitate fiecărei matrici. Ideea capitală pe care o vehiculează Grof (2002, p. 63), se instituie ca un veritabil semnal de alarmă: „nașterea biologică este cea mai gravă traumă din existența noastră și un eveniment de o
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
oferă certitudinea că se află în rai. Dimpotrivă, dacă individul a avut neșansa unei gestații toxice („uter rău”), el se va confrunta cu imagini distorsionate psihotic, cu elemente paranoide și ape întunecate, pline de mocirlă și otravă. în plus, inconștientul arhetipal îi va acompania experiența cu personaje înfricoșătoare, ceea ce supralicitează alura ei terifiantă. Retrăirea unei tentative de avort sau pierderea iminentă a sarcinii aduce pe scenă imagini apocaliptice, inoculând persoanei o senzație sufocantă, de amenințare iminentă, destabilizatoare. Matricea perinatală II (MPF
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]