1,564 matches
-
moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui Katsuie, ca și cum i-ar fi susținut trupul masiv. Nu vă stă în fire să fiți așa de iute la mânie. Împingându-l cu forța prin tumultul de cai și oameni, pentru a ieși pe poarta templului, le strigară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poalele muntelui. — Aici sunt! Vine însuși Katsuie! Dacă Hideyoshi e pe-aici, să vină în fața mea, călare și singur! Haide, ieși, mutră de maimuță! țipă Shosuke, în timp ce cobora drumul în pantă. Pe loc înjunghie mortal cu lancea un luptător în armură. Fratele său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armata în Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când îi ieși în întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bucătărie. După ce-și puse fiul să alerge pe urmele lui Hideyoshi, porni grăbit pe coridor, să-și avertizeze soția. Cei mai surprinși dintre toți fură bucătarii și slujnicele. Se pomeniseră cu un samurai scund - general, se vedea bine - în armură cu mantie de culoarea prunei, intrând nonșalant în bucătărie și strigând ca și cum ar fi făcut parte din familia stăpânului: — Hei! Doamna Maeda e aici? Unde-i? Nimeni nu știa unde era. Toți păreau nedumeriți dar, la vederea bastonului auriu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acum veniră lângă el. Când ajunseră la intrarea în fortăreața principală, văzură un samurai cu straie ciudate, care stătea ghemuit într-o poziție de supunere, lângă locul unde erau priponiți caii. Avea capul și un braț bandajate, iar mantia de peste armură îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi, Nagayoshi? Am auzit că zăceai la pat. Ce-ți fac rănile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate în înaintare și acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră, cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și îl purta lăsat pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în timp ce zbura peste vale. Dar nimic mai mult. Toate zburătoarele fugiseră spre alt munte, mai pașnic, lăsând locul în seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După patruzeci de ani, devenise prea trupeș și, chiar când îmbrăca armura, avea spatele rotunjit și umerii dolofani; capul său părea aproape înfipt între umeri, sub coiful cu decorațiuni bogate. Își rezema pe genunchi atât mâna stângă, cât și dreapta, în care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul de campanie, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sale vârste, intrase în acea mare bătălie de dragul lui Hideyoshi și îi stătuse alături ca ghid, încă de la începutul campaniei. — A, Itettsu. Îl recunoști pe generalul inamic de pe cealaltă parte a râului? — Ei, după coarnele coifului și fireturile albe ale armurii, sunt sigur că trebuie să fie mâna dreaptă a lui Ieyasu, Honda Heihachiro. Mi-l amintesc foarte bine de la Bătălia de pe Râul Ane, cu ani în urmă. Când Hideyoshi auzi acest lucru, fu gata să lăcrimeze. — O, ce om viteaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
iubit. Nu trageți; lăsați-l în pace. În acel timp, desigur, cele trei grupuri de muschetari de pe celălalt țărm continuau să-și încarce puștile, trăgând încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar în aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul în armură asupra căruia își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă botul calului cu apă din râu. Despărțiți de toată lățimea râului, Hideyoshi îl privi, în timp ce Honda se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
câteva sute de mii de soldați, iar fumul focurilor de tabără se întindea gros peste malul râului, zi și noapte. Ordinul de luptă încă nu fusese dat. Relaxați, soldații mergeau chiar la pescuit. În asemenea momente, când Hideyoshi, într-o armură ușoară, făcea câte un raid prin tabără și apărea, pe neașteptate, călare, militarii de toate gradele, fâstâciți, se grăbeau să arunce undițele. Însă, chiar dacă observa, Hideyoshi nu făcea altceva decât să treacă mai departe, zâmbind. Adevărul este că, dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui, în timp ce privea țintă pe Hideyoshi. Își opri calul la distanță și descălecă, părând încă destul de temător. Mulțimea de războinici care-l însoțeau se traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care, până deunăzi, fusese înfierat în fața națiunii ca fiind cel mai infam asasin și cel mai mare nerecunoscător. Acela era dușmanul ale cărui crime fuseseră enumerate atât de Nobuo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
penibil să apară în fața lui Ieyasu, necum să mai și încerce să-i explice motivele lui Nobuo, și așteptau în încăpere, stând ca pe jăratic numai la gândul întâlnirii. Curând, apăru Ieyasu, împreună cu un paj. Era îmbrăcat în kimono, fără armură, și părea a fi bine dispus. Se așeză pe o pernă, spunând: — Am auzit că Seniorul Nobuo a încheiat pacea cu Hideyoshi. Cei doi soli răspunseră afirmativ, prosternându-se, incapabili măcar să-și ridice capetele. Nobuteru spuse: — Tratativele de pace cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
simțea un gol în inimă. Ca de la o mare distanță, auzi sunetul ușii glisante, deschizându-se încet. Kazumasa, îmbrăcat în haine civile la fel ca stăpânul său, se pleca în prag. Aproape nici unul din războinicii clanului încă nu-și descheiase armura. Cu toate acestea, Kazumasa își dăduse seama că Ieyasu era îmbrăcat în civil încă de dimineață și se schimbase repede într-un kimono. — A, Kazumasa? Stai prea departe acolo. Vino puțin mai încoace. Omul care nu se schimbase deloc era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și auzisem că fabrică tot felul de arme secrete pentru cei de pe strada vecină, de-aia ne-am fabricat și noi muniție bine ascuțită pentru suflătoare, dintr-aia cu ace de gămălie la capăt, eu mi-am confecționat și o armură pentru spate, din carton și staniol, am și încercat s-o îmbrac pe sub tricoul meu cu mânecă scurtă, după care l-am rugat pe Puiu să mă împuște în spate, ca să-i testăm eficiența, însă el n-a vrut, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
e altceva, am crescut, avem aproape doișpe ani, iar scutul n-are nici o legătură cu reflexele, dar Puiu tot n-a vrut, până la urmă, cu patru caramele, s-a lăsat convins să mă împuște în spate de trei ori, bineînțeles armura s-a dovedit a fi perfectă, am simțit doar ca o pișcătură de țânțar, așa că m-am hotărât să-mi fac una și pentru piept, am și croit bucățile de carton, și urma numai să le cos și să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am și croit bucățile de carton, și urma numai să le cos și să le lipesc, o treabă de vreo jumătate de zi, însă tocmai mi se terminase lipiciul, așa că până la urmă n-am mai făcut-o. În timp ce meșteream la armura mea, mă gândeam la declarația de război, la porumbelul decapitat și la faptul că ce-i acum, nu mai e joacă, e război adevărat, sângeros, și de câte ori mă gândeam la porumbelul decapitat, mi se strângea inima, și cred că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sfârșitul bătăliei, pentru că era considerat mort, dar acum parcă se băteau mai cu zel fiindcă strigau și înjurau cu toții, în timp ce ne apropiam de miezul bătăliei, ne-am târât lipiți de pământ, eu obosisem rău, mă dureau coatele și genunchii iar armura din carton îmi apăsa spinarea, mi-am dorit să nici n-o fi făcut, însă n-am vrut s-o dezbrac, pentru că știam că atunci Puiu ar fi râs de mine și cu curu’. Cum n-aveam încotro, am continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
iarăși am văzut mișcare printre flăcări și am vrut să strig să vină, să alerge cineva după mine, zgomotul s-a intensificat, ca atunci când tună, cum mă trăgeau frații Frunză după ei, tricoul mi s-a ridicat și simțeam că armura de carton mi-a ieșit pe jumătate de sub tricou, am vrut să trag de ea cu o mână, să mi-o scot, iar funia mi s-a strâns și mai mult în jurul gâtului, simțeam c-o să leșin, și atunci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
citesc sau să mă uit peste lecții, să merg și să nu protestez, deși nici prin cap nu-mi trecuse să protestez, fiindcă vroiam să văd dacă soldatului de plumb, de care făcusem rost la școală, îi vine sau nu armura pe care o meșterisem cu o săptămână înainte dintr-o bucată de tinichea găsită printre gunoaie, tare mult aș fi vrut să se potrivească, pentru că numai eu aveam un comandant adevărat în jocul nostru de-a războiul, pe care obișnuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
voiam să știe mama, decorația pe care o primisem de la bunicu’, cutia de conserve în care făceam să explodeze carbid, praștia, tomahawkul, toți soldații mei de plumb, cartușele golite de gloanțe, care încă mai miroseau a praf de pușcă, și armura învelită într-o cârpă, pe asta am scos-o repede, așa cum era, cu tot cu cârpă, apoi am pus la loc sertarul, dinspre bucătărie nu se mai auzea nici o mișcare, aș fi vrut să știu ce face mama, n-avea obiceiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
vină, tot pe mine o să mă certe, mă gândeam că cel mai bine ar fi să pun la loc, în sertar, soldații de plumb, că în mod sigur se va lăsa cu scandal, însă prea eram curios să văd dacă armura se potrivește soldatului meu cel nou, așa c-am început să desfac cu grijă cârpa, dar numai cu mâna stângă, și fără să-l scot dintre coapse, în mâna dreaptă țineam în continuare creionul, de parcă mi-aș fi făcut temele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai bine să nu se gândească numai la propriul prestigiu, ci și la viața fiului său, și atunci, după ce-a spus asta, mama a tăcut, și din nou s-a făcut liniște deplină, iar eu, în sfârșit, am scos armura și soldatul, am desfăcut armura, încercând să îmbrac ostașul meu helvet, nepictat și fără halebardă, însă armura era prea mare, nu i se potrivea deloc, și atunci, din antreu, s-a auzit mama spunând că da, despre asta-i vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
gândească numai la propriul prestigiu, ci și la viața fiului său, și atunci, după ce-a spus asta, mama a tăcut, și din nou s-a făcut liniște deplină, iar eu, în sfârșit, am scos armura și soldatul, am desfăcut armura, încercând să îmbrac ostașul meu helvet, nepictat și fără halebardă, însă armura era prea mare, nu i se potrivea deloc, și atunci, din antreu, s-a auzit mama spunând că da, despre asta-i vorba, ce crede bunicul, despre ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
atunci, după ce-a spus asta, mama a tăcut, și din nou s-a făcut liniște deplină, iar eu, în sfârșit, am scos armura și soldatul, am desfăcut armura, încercând să îmbrac ostașul meu helvet, nepictat și fără halebardă, însă armura era prea mare, nu i se potrivea deloc, și atunci, din antreu, s-a auzit mama spunând că da, despre asta-i vorba, ce crede bunicul, despre ce naiba ar mai putea fi vorba între ei, sigur că despre asta, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ei, sigur că despre asta, iar eu mă uitam la soldatul meu de plumb, Feri mi-l vânduse mie pentru că era o piesă cu defect, un rebut, partea de sus era turtită, am crezut că n-o să se vadă pe sub armură, însă în halul în care arăta, nici eu nu-l puteam folosi la nimic, între timp, afară, măsuța a trosnit din nou, cred că mama iarăși se sprijinise de ea, și am auzit-o spunând să n-o mintă bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]