1,792 matches
-
dau o "otravă"; nu este vorba de o "chimie" și nici de-o "alchimie" a cuvintelor. Contextul în care ele apar (context ce le dă o parte din sens) ne înveninează; ele vin în întâmpinarea (sau drept rezultatul) unei orientări axiologice, a unei dispuneri față de unele valori (de fapt în spatele lor, deoarece valorile sunt, în bună măsură, unele asumate). O idee nu ne otrăvește, ci scoate la iveală o otravă ce ne macină pe nevăzute, secretată odată cu orientarea noastră față de anumite
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ne va amărî viața, deschidem calea pentru anumite otrăvuri. Toată viața stăm sub dominația lui "ce se face"; sintagma reprezintă o formă de exprimare a preocupărilor noastre pentru valoare. Altfel spus, intenționalității generale a conștiinței noastre îi este constitutivă orientarea axiologică. Putem considera că, în una din dimensiunile sale, omul este homo axiologicus, fundamentele sale axiologice fiind date de faptul că intenționalitate trebuie interpretată în mod esențial din perspectiva posibilității de a alege (ea fiind deci intim legată de libertate). Despre
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ce se face"; sintagma reprezintă o formă de exprimare a preocupărilor noastre pentru valoare. Altfel spus, intenționalității generale a conștiinței noastre îi este constitutivă orientarea axiologică. Putem considera că, în una din dimensiunile sale, omul este homo axiologicus, fundamentele sale axiologice fiind date de faptul că intenționalitate trebuie interpretată în mod esențial din perspectiva posibilității de a alege (ea fiind deci intim legată de libertate). Despre importanța punctului de vedere: chiar și luciditatea reprezintă tot o perspectivă. Cum cunoașterea este dependentă
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Flori târzii purtând chiar titlul cărții precedente de parimii. În al doilea rând, factura scrisului lui Vasile Fetescu prefigurează potențialități pentru acest gen. În aproape întreaga operă literară a profesorului se întrevede înclinația pentru cugetarea densă, bine cumpănită, cu valențe axiologice și moralizatoare, exprimată în cuvintele cele mai potrivite și uzând de logica modalităților categoricului și apodicticului. Cum spuneam în recenzia la volumul Stropi de înțelepciune, aforismul nu este la îndemâna oricărui scriitor. El presupune îmbinarea câtorva calități speciale, ce îngustează mult
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
cultura, cunoașterea fac obiectul multora dintre aforismele sale. Valorile ce revin mereu în cugetările condensate ale autorului sunt cele clasice, pe care s-a constituit dintotdeauna societatea umană: munca, cinstea, adevărul, dreptatea, înțelepciunea, dragostea, frumosul etc. Înarmat cu acest arsenal axiologic, Vasile Fetescu se pronunță fără rest, în formule mai scurte sau mai dezvoltate, despre o multitudine de subiecte, în grupaje tematice mai lungi sau mai restrânse, atent delimitate. Pune la loc de cinste cultura, învățătura, cartea, dar atrage atenția că
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
răspunsuri autorizate I unor oameni care se află într-o continuă căutare a echilibrului și confortului psihic, oameni pe care vicistitudinile vieții, stresul și goana după coșul zilnic îi aduce, adesea în pragul disperării. Prin ce convinge autoarea? Prin elementele axiologice, prin cunoaștere profundă a elementului uman, prin noblețea gândurilor expuse și, în mod special, printr-o simbiotică personală greu de egalat. Expunerea scopului său principal, acela de a veni în ajutorul semenilor care parcurg drumul disperării, al depresiei și al
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
Pe cine să întreb că m-am născut în lume?... De ce un geniu coboară în corpul cel urât ?" Autorul Luceafărului dispunea de două entități, două firi: eul intramundan, empiric și sinele transmundan. Aceste naturi nu erau psihologice, ci ontologice, delimitate axiologic, sinele extramundan fiind o conștiință-martor valorizantă a existenței. Geniul: maximă deschidere a sensibilității și a intelectului pentru a evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz insolit al ochiului interior ochiul transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic latentă în rezervele axiologice ale spiritului universal (vidul cuantic, un preaplin de potențialități, despre care vorbesc fizicienii), și care folosește pe poet ca o portavoce. Impulsul pentru fructificare, constituit de energia descărcată de revelația apărută pe fondul predispoziției, al deschiderii conștiinței poetului către sensuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli care pot să îmbogățească, dar și pot îngusta și hibridiza orizontul viziunii izbucnită din transcendentalul lăuntric. De obicei însă, geniile rămân pure, imune, asemenea omului arhaic, conștiința lor axiologică se află nealterată în fața sensurilor necunoscute ale existenței, a deschiderilor poetico-metafizice cosmice. Poezia este o experiență unică, poetul primind fulgurant un comandament absolut, o Bună Vestire care izbucnește din străfundurile necunoscutului sufletesc, de la dublura interioară. Acea dublură este vocea Naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cale, și în legenda Facerii biblice), în basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe, viață fără moarte, nemurirea căpătată se pierde, pentru că omul este rău, ucide o făptură nevinovată; este deci o cauză mult mai profundă, de ordin etic crima antiființă, cauză axiologică de gravitate cosmică, existențială, și nu circumstanțială. Al treilea ochi al său este evocat de Eminescu în postuma Mureșanu. "Un ochi e treaz în noapte", scrie poetul: este vorba de noaptea de dincolo de ființă, precum și de dincolo de gând "gândire ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și muzica, literatura, filozofia întreaga cultură. Numai că, așa cum s-a întâmplat cu marile schimbări din istoria omului, un asemenea gol, asemenea stare negativă, cu cât se accentuează, cu atât devine o mai puternică energie care cheamă prin contrast comutarea axiologică: izbucnirea unei afirmații, a unei pozitivități a vieții, a existenței în general, o reînnoire superioară radicală, al cărei chip nu-l putem prevedea. Există logica unei cauze neidentificabile care cheamă un ochi transcendental. Poezie și filozofie Poezia este demnitatea filozofiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un orizont infinit al imaginarului. Imaginația, "regina facultăților", cum au privit-o Kant și Baudelaire, este expresia cea mai înaltă a conștiinței umane, care constituie un miracol demiurgic: deși omul este un produs al acestei lumi, conștiința omului o judecă axiologic, o găsește minusvalorică și încearcă să o înlocuiască cu alta superioară. Dintru început, a revenit poeziei gânditoare, această demiurgie, în care sensibilitatea și reflecția se îmbină indisolubil, astfel că emoția inimii este totodată și emoție a minții. Mai apoi, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se află poezia. Astfel, Aristotel introduce Poetica printre disciplinele filozofice, definindu-i însă tot odată și pentru întotdeauna esența, valoarea profund umană: "Poezia este mai adevărată și de un sens mai înalt decât istoria", deci depășește ca adevăr uman și axiologic zilnica derulare a vieții comune, care este, în sumă algebrică, o istorie a erorilor, dese ori a răului, o desfășurare antiumană. "Viața noastră este o eroare perpetuă", scria Eminescu. * Marile probleme de întotdeauna ale spiritului uman au fost cunoașterea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt") care să preschimbe iubirea și iubita în entități nepieritoare, nu a avut loc, și cele două sfere axiologice, ritmate o vreme armonic de către poet în speranța comuniunii și osmozei, au rămas tot timpul paralele și nu coincidente, iar acum se despart pentru totdeauna, plecând fiecare pe traiectoria destinului său: "uman, prea uman"pe de o parte, hyperionic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
armonia a sferelor senină/In inima-mi... (Mureșanu). Comuniunea cu universul, oficiată în haine festive, are loc sub semnul afectivului și al înaltei înseninări; dar emoția suie întotdeauna, in extasis mentis, la intensa vibrație a conștiinței cosmice și a conștiinței axiologice. "Prin participarea convergentă a diverșilor factori amintiți mai sus, se ajunge finalmente la acea senzație particulară indusă de poemul eminescian, la acea stare inefabilă care este perfecta armonie interioară. "Decisiv intervine în primul rând armonizarea sufletului cu restul lumii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus. Uomo universale În definirea axiologică transfinită a unui creator, Renașterea a creat două noțiuni: homo cosmicus și uomo universale. Homo cosmicus este un creator care simte, gândește, transvaluează viața, lumea, lucrurile în proiecție universală atât pe plan ontologic, precum și teleologic. Intră în aceasta categorie marii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
teleologic. Intră în aceasta categorie marii întemeietori de religii Zarathustra, Buddha, Iisus. Așa au fost de asemenea creatorul anonim al Rigvedei sau al Mioriței. Filozofii adoptă un punct de vedere unitar prin care încearcă să rezolve totalitatea problemelor ontologice și axiologice ale existenței ca de pildă, teoria Ideilor la Platon, a monadelor pentru Leibniz, Deus sive Natura pentru Spinoza etc. Uomo universale este o personalitate de întinsă și semnificativă cultură și totodată un creator polivalent, atât în diverse arte, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și homo cosmicus, gândește, creează, acționează în proiecție și responsabilitate universale. Cosmicul în creațiile de artă Implicarea cosmicului într-o operă de artă în general, este fie dimensională, în sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Miorița; conflictul dintre aparență și mister în pictura lui Leonardo da Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ." la responsabilitatea geniului pe de o parte față de lumea care l-a adoptat prin poetizarea ei, pe de altă parte, față de el însuși, prin refuzul sclavizării într-o lume care se autoneagă existențial și axiologic, tema din Rugăciunea unui dac; de la actul sacralizării și ridicării la sublim ale celor mai variate componente ale vieții și naturii, la eliberarea în inefabil; tensiunea transtanatos în dublu curent și anume, de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a abdica de la statutul său. Finalmente, are loc punerea de acord a făpturilor muritoare și, paralel, punerea de acord a între cele două entități cerești, Hyperion-Demiurg, și astfel, redistanțarea spațio-temporală dintre cele două lumi. Și iată conștiința poetului privind diferențierea axiologică: "Ici-acolo câte-un geniu și peste tot gunoi". "Filozofia și arta sunt o sală regală în care din când în când doar câte o umbră sublimă cu formele ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Creației, încât nici Dumnezeu nu-i poate dezlega cifrul. Ca atare, tensiunea metafizică suie într-un transorizont extrem al gândirii, de unde începe "ne-lumea", netimpul, nespațiul și încetează diada ființă/neființă în radicala anterioritate. Eminescu dezvoltă cel mai înalt simț axiologic din literatura noastră, așa încât, chiar când este apofatic, neagă pentru că nu este respectată afirmarea ființării, armonia existențială. Lucian Blaga atunci când neagă, o face mai detașat, ca un ritual artistic, înțelepciunea și iubirea lui sunt "jocuri" gestualul în odăjdii metaforice. * Orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transposibil unde Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Poezia și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă am reuși să cuprindem în aparatul cunoașterii întreg infinitul (expresie improprie, totuși: infinitul nu poate fi considerat un întreg, o totalitate "rotundă", izvorăște mereu din el însuși); la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]