1,649 matches
-
în întuneric. ”... E o orionindă!... murmur el rar, e vremea lor !” În tăcerea nopții de toamnă, freamătul copacilor, al crizantemelor.par glasuri omenești care povestesc întâmplări dureroase din viața de demult. Pe cerul senin, plin de stele, întindere nemărginită de azur... la fiecare pas, Dumnezeu ridică un praf de aur, și, fiecare părticică este un univers... ”- Ce miracol... ce miracol.!” se extazie el transfigurat. Mai multe steluțe, ca un snop, se revărsă lăsând dâre roșii pe cer. Una mare și luminoasă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-ți semnalez decât una mai frapantă. Am Întâlnit-o la pagina 113 și se referă la faptul că tu nu stăpânești temeinic, din punct de vedere semantic, termenul „sintagmă”. Este vorba de enunțul „S-o prindă mîntuită Într-un reluat azur”. Aici nu avem o simplă sintagmă, cum greșit crezi tu, ci o propoziție În toată regula. Spre a nu rămâne contrariat, voi clarifica lucrurile, apelând la definiția pe care dicționarul o dă noțiunii de sintagmă. Iată ce citim la pagina
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
fără perdele (căci totul era aici numai piatră cenușie și sticlă) se aflau bufnițe împăiate, de mărimea unui om. Câte un uriaș papagal împăiat se apleca spre noi de pe muchia unui zid, uimindu-ne cu purpura și verdele aripilor, cu azurul penelor lungi ale cozii. Ochii de sticlă ai păsărilor împăiate răsfrângeau arhitectura aceea dementă. Dând câte un colț, mereu alte piețe, alte perspective se deschideau, alte construcții ciclopice în muchii ferme se ridicau, brusc sau în trepte sau terminate cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o doză de mescalină sau ca un dulce păianjen care-și injectează în corpul victimei enzimele dizolvante, această muzică se substituia sufletului și, asemenea unui homuncul perfid, prelua în mâini ferme hățurile trupului. Apoi muzica, asemenea unor unde peristaltice de azur, cobora de-a lungul jugularelor, invada canalele limfatice, se iriza în pachetele fusiforme ale mușchilor, cuprindea, în lungul nervilor spinali, organele interne, celulele hexagonale ale ficatului, inima cu embrionii ei electrici, suprarenalele și marea incintă a vezicii urinare, cobora ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Cromatica Ca o ființă de basm, Cu gingașe voaluri tremurătoare, Reînvie firul de iarbă Într-un sărut universal. Bobul de rouă Îți trimite curcubeul spre azurul Din sufletul porumbelului Călător printre clipe. Spume violete de liliac S-au agățat în părul grădinii Ca o înfrățire a culorii Născută din miresme. Din când în când, Mai cade varul de lună, Într-o ploaie de argint Pentru basmul
A doua oară unu by Cernuşcă Lavinia () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92953]
-
important: sentimentul, emoția, produse de groaza în fața amenințării crescânde a furtunii. Sonoritățile se rarifică, norii se subțiază, dispar. Natura fumegândă se luminea ză. Ploaia a împrospătat-o. Pomii care s-au îndoit sub furtuna năpraznică se înalță acum semeți către azurul cerului. Fără întrerupere, se trece la partea V (allegretto) - un șir de variațiuni, una mai frumoasă ca cealaltă, pe această temă: Finalul nu este impetuos, zgomotos, cum adesea urmăresc compozitorii pentru a impresiona cât mai mult auditoriul cu ultima parte
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
joacă, se amuză. Aveam doi oameni cu mine: unul să stea de tiră, să m-anunțe când vin polițiștii, și un martor. Din Suedia am plecat în Franța. Acolo iar am câștigat țapăn. Câteva luni am stat pe Coasta de Azur. Bani de bani! Toată lumea juca. Era o distracție. Pentru ei, o sută-două de dolari erau un fleac, dar la noi erau bani mulți. Am învățat cuvintele în franceză pentru năzbâtie. M-a învățat un copil. Ei voiau să mă păcălească
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
tatălui său. Îl găsea Întotdeauna cu spatele, În fața căzii, gol, Încît nu putea să-i vadă semnele bărbăției, contemplînd cum urcă apa În acest mic lac plin de lebede, gîște și rațe, o cadă enormă, care părea de porțelan și azur. Maică-sa Îl striga: darling, el nu se Întorcea, ea Îl săruta pe ceafă și pleca, fermecătoare, În timp ce frumoasa metisă, În cele mai incomode poziții, Încerca temperatura apei cu cotul, avînd grijă să nu cadă cumva În vana aceea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
agenției Panagra, simți că turbează de furie. Dar nu știa de unde să-l apuce. Cum să-l distrugă cînd el aproape că-l cucerise cu atîta finețe? Pe ăsta mai mult ca sigur că-l aduseseră direct de pe Coasta de Azur, de pe un teren de golf; desigur și pe Susan a cunoscut-o fără doar și poate tot pe un teren de golf, acolo a văzut-o probabil pentru prima dată În timp ce lovea cu crosa În mica minge albă care dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se uite la cărțile poștale ilustrate aflate pe birou. Vilmei Îi dărui una de format ceva mai mare și mai deosebită decît celelalte; cele pe care le luase Julius, În schimb, aveau un aer cam dulceag, cu mult alb, mult azur, cu arbuști și pajiști cu miei, cu motive bucolice, pastorale. Nu i-a mai poftit a doua oară să ia bomboane de ciocolată, probabil ca să nu cadă În păcatul lăcomiei și vizita părea că nu se mai termină, cînd deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
doua zi. Acasă Îi aștepta o scrisoare din Franța, de la doamna pentru Vilma. Scria că primiseră scrisoarea de la Julius chiar cînd se pregăteau să plece din Madrid; era adorabilă, Încîntătoare, Îl rugau să le mai scrie. Erau pe Coasta de Azur, dar timpul nu era prea bun. Santiaguito făcuse cunoștință cu o fată de vîrsta lui, italiancă și nu voia să mai plece de acolo În ruptul capului, nici nu voia să audă de Paris. Domnul Juan Lucas avea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Navigau uitîndu-se mereu la cer, fiindcă la Început se părea că timpul nu dă semne de ameliorare. Vorbeau englezește ca să poată Înțelege și copiii. Dar pe urmă, cînd a ieșit soarele și au Început să se Înșiruie minunatele ore de azur și cînd langusta cu gustul sărat Îi făcu să se poată bucura de mare prin toate cele cinci simțuri, Juan Lucas sorbi o Înghițitură din vinul alb sec, Își rotunji buzele lui hispanice pentru a lăuda vinul și Începu conversația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe care sîntem poate singurii care-i mai cunoaștem! Îmi voi Îngădui, de asemenea, un pic de romantism, ca Într-o povestire de Ludwig Tieck (nu m-aș Încumeta să mă iau la Întrecere cu Hoffmann), ca În Călătoria În azur, În care divina Gloriana Îl duce pe erou În miezul unui munte care se Închide În urma lor. Va fi o carte practică: voi recomanda unele hoteluri, Îi voi opri pe cititori să tragă În altele. Cele mai bune hoteluri nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
prima sa apariție, Oedip își proclamă convingerea că oamenii sunt pe potriva zeilor : Cum vrei s-ajungă-o rugă până sus/ fără puterea încredințării că noi suntem/ asemenea cu ei ? (scena 1). Plasându-se demn și dârz înaintea lor (Este-o dreptate în azur și drept/ îi stau în față ! Îi înfrunt și sunt prea plin de ei ! - scena 1), el își explică atitudinea provocatoare prin dorința de a pricepe evenimentele în care este implicat (De ce i înfrunt ?/ Vreau să-nțeleg și să exist
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
care nicidecum nu-și găsea întruchiparea. În fața lui era cerul strălucitor, jos - lacul, îl înconjura orizontul senin și infinit, care n-are nici început, nici sfârșit. A privit îndelung, zbuciumându-se. Acum își aminti cum își întindea mâinile în acest azur senin, infinit și plângea. Îl chinuia faptul că e străin pentru tot ce vedea. Ce fel de ospăț, ce fel de măreață sărbătoare perpetuă e aceasta, care nu are sfârșit și spre care el năzuiește, dintotdeauna, din copilărie, și căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii. Femeia ce privește spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuți. Ochi ce nu zăresc nimic și din fața cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenței tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
infinită ca formă a ispășirii. În plină lumină să te gândești la noapte, să-ți fugă cugetul spre ea în mijlocul amiezei... Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar mărește până la suferință aspirația nocturnă a sufletului. De ne-ar servi azurul de pat și soarele de pernă, sfârșeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-și îndestula nevoia de oboseală vastă. Tot ce în noi este dimensiune nocturnă plămădește un revers sumbru al infinitului. Și astfel, sfârșeala din zile și din nopți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mocirlă, decât privind nepăsător icoana unei madone. Blestemul e un act religios; bunătatea, unul moral. Știm noi prea bine că morala nu-i decât aspectul cetățenesc al înclinării noastre spre Absolut!) Din fierberea duhorilor lăuntrice se ridică aburi avântați spre azur. De simți nevoia, aruncă un scuipat spre aștri, ești astfel mai aproape de măreția lor decât zărindu-i demn și cuviincios. O balegă răsfrânge cerul mai personal decât o apă cristalină. Și ochii tulburi au pete de azur ce compromit monotonia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aburi avântați spre azur. De simți nevoia, aruncă un scuipat spre aștri, ești astfel mai aproape de măreția lor decât zărindu-i demn și cuviincios. O balegă răsfrânge cerul mai personal decât o apă cristalină. Și ochii tulburi au pete de azur ce compromit monotonia albastră a inocenței. Ceea ce de obicei se numește perfecțiune constituie o priveliște de fadoare, chiar din lipsa chinului vulgarității. Imaginile de desăvârșire propuse de muritori trezesc o impresie de neîndestulare, de viață neîmplinită și nereușită. Îngerii au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste crește cu cât femeia te înțelege și te iubește mai mult. O pasiune fără margini te face să regreți că mările au fund, și dorul de scufundare în nemărginit îl stingi în nesfârșitul azurului. Cerul măcar n-are granițe și pare făcut pe măsura verticalei sinucideri. Iubirea-i o ispitire de înec, o tentație de adâncime. Prin aceasta seamănă morții. Așa se explică de ce sentimentul sfârșitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rupt rădăcinile în inimă... și ai rămas singur cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în inimă... și ai rămas singur cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de nedefinibilă. Dragostea nu e infinită decât negativ, convertind plinătatea în suferință. Nevoia nefericirii n-o resimți decât pentru a împrumuta fiorurilor erotice o expresie supremă. Sexualitatea fără ideea morții e înfiorătoare și degradantă. În brațele femeii descind sicrie din azur. Echivocul eroticii este chiar această sugestie mortală de plinătate, de exces dezastruos, de înflorire crepusculară. Cui, abandonîndu-se mării sau amintirii ei, nu i-a fost rușine de a fi petrecut clipe de dragoste mulțumit sau indiferent? Nu este marea o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asemenea Mont-Blanc-ului. Privind piscurile schizofrenice: curios că nu există singurătate decât spre cer. Munții nu-ți dau senzația de infinit, ci de grandoare. - Pentru infinit ne ajunge marea și nefericirea. Aș vrea să am o inimă la intersecția Alpilor cu azurul. Melancolia mă dispensează de alpinism. Când ajungi să înțelegi munții de jos... Femeile care nu știu zâmbi mă fac să mă gândesc la o muzică de pompieri în Paradis. Numai farmacia mai poate opri gândurile. Când otrava veghii ți-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de Nirvana întăritoare a fiecărei clipe. Când toate gândurile s-au înecat în sânge, din filozof te pomenești un avocat al inimii. Privind infinitatea calmă a cerului senin: oare cum de există răul? - Și a-ți afunda apoi cugetul în azur, pentru a descoperi că numai visul ne poate despărți de prospețimea eternă a răului - beție negativă a devenirii. Cerul a precedat oamenii, poezia a "existat" înaintea lor. Cum de-au putut ei rămâne înapoi, când o privire fugară spre întinderi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]