1,563 matches
-
acasă și a lăsa destinele orașului în seama acelora pe care un automobil negru îi aduce până la ușă și tot de la ușă vine apoi să-i ia, imediat după ce și-au îndeplinit datoria civică în calitatea lor de ocupanți ai banchetei din spate. După terminarea operațiilor de inspectare a diverselor materiale, legea acestei țări impune să voteze imediat președintele, membrii comisiei și delegații partidelor, precum și locțiitorii respectivi, cu condiția, bineînțeles, să fie înscriși în adunarea electorală din al cărei prezidiu fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Își apropie capul de al lui și Îi șopti ceva la ureche. Brusc, Giles Monterey se Întunecă la față. Zâmbetul lui dispăru. Clătină din cap În semn de refuz și se despărțiră. —A fost foarte ciudat, spuse Lauren. Instalate pe bancheta din spate a Mercedesului lui Gerski, așteptam să ieșim din parcare În spatele unui șir de mașini negre identice. Toate, inclusiv ale noastre, aveau perdeluțe negre, Încrețite, peste geamuri. Era ca și cum te-ai fi aflat Într-un salon funerar ambulant, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
din interior era aproape la fel de ostentativă ca și felicitarea de la Valerie. Era de la Sophia și cele cinci surori ale ei. Era ilustrată cu un instantaneu foto În care apăreau toate (semănând perfect cu Gwyneth Paltrow, normal), făcând cu mâna de pe bancheta din spate a unei camionete din anii ’60 În Colorado. Ce drăguț, am spus. Sunt toate atât de frumoase. Nici una nu e la fel de frumoasă ca soția mea, obiectă Hunter, uitându-se la mine cu dragoste. Ca urmare a unui efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
lumina și scânteia Într-un mod foarte atrăgător. Ar fi fost minunat de purtat la balul lui Alixe Carter. —Hunter, este minunat, dar... —...grrrrrr! toarse Eartha Kitt, Începându-și recitalul. Hunter se ridică brusc și veni să se așeze pe banchetă lângă mine. Își puse un braț În jurul meu și mă sărută afectuos. Chiar nu era momentul să-l acuz de tot felul de tâmpenii. Poate că totuși mai puteam să amân, măcar pentru o seară. Când le-am povestit lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
topit mai repede decât o Înghețată Într-o zi fierbinte de 4 Iulie. Brusc, am simțit un amestec plăcut de râs și plâns. Hunter se aplecă peste masă și mă sărută Îndelung. Apoi se ridică și veni lângă mine pe banchetă, cu un braț pus În jurul gâtului meu. Cu cealaltă mână Îmi ștergea lacrimile cu batista. Era divin, exact așa cum ar fi trebuit să fie. Unde ai fost În ultimele zile? l-am Întrebat, deși nu mai eram neapărat preocupată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu zâmbească în timp ce maimuțărea jargonul din trecutul său academic, un punct de intrare unic către substructurile haotice ale universului. Umbli prin oraș toată noaptea, fără să știi încotro ai să te îndrepți în clipa următoare. Se urcă un client pe bancheta din spate, îți spune să îl duci în cutare loc și tu îl duci. Riverdale, Fort Greene, Murray Hill, Far Rockaway, partea întunecată a lunii. Toate destinațiile sunt arbitrare, toate deciziile guvernate de șansă. Plutești, te întrețeși, ajungi cât poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Orice-ți trece prin cap, Harry, le-am văzut pe toate. Masturbare, pipăială, amețeli de toate felurile. Vomă și spermă, rahat și pișat, sânge și lacrimi. Într-un moment sau altul, toate lichidele de origine umană s-au scurs pe bancheta din spate a mașinii mele. — Și de șters, cine șterge? — Eu. E în fișa postului. Atunci ține minte un lucru, tinere, zicea Harry apăsându-și fruntea cu dosul mâinii, ca o divă pe cale să leșine. Când o să vii să lucrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
bum“ când încercase să-mi refuze darul, iar când am legat cuvântul de anunțul lui Dimitrios că urma să lipsească „vreo câteva zile“, am început să mă întreb cât de rău o bătuse nenorocitul. Bărbatul Marinei s-a parcat pe bancheta din fața mea și s-a aplecat peste masă. — Tu ești Nathan? m-a întrebat el. Nathan Glass, dobitocul? — Exact, am spus. Dar al doilea nume nu e Dobitocul, ci Joseph. — Bine, șmechere. Spune-mi de ce-ai făcut-o. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pentru a o aduce înapoi? Îi spusesem că trebuie să dea o șansă cinstită experiementului Pamela. Se prefăcuse că acceptă, dar știam că era deja hotărâtă și că nimic nu o putea face să se răzgândească. Astfel că stătea pe bancheta din spate a mașinii, cu o mutră posomorâtă și retrasă, victima bosumflată și inocentă a unor mașinațiuni pline de cruzime. A adormit pe când treceam pe la periferia orașului Bridgeport pe autostrada I-95, dar până atunci nu a făcut mai nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Dryer și Trumbell ieșiseră deja din magazin și Harry smucea ușa de la intrare - continuând să hohotească, în continuare pe urmele lor. Un taxi era parcat la bordură, cu motorul și aparatul de taxat mergând, iar cei doi au urcat pe bancheta din spate înainte ca el să îi poată ajunge din urmă. Și-a vânturat pumnul în direcția lor, s-a oprit o clipă ca să strige două cuvinte - „Criminalilor! Criminalilor!“ - și apoi, complet scos din minți, a luat-o la goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de ani, cu toate simțurile stârnite într o căsnicie de doi ani și plină de dorință, tocmai îi arăta prin fereastra poștalionului, scoțând un soi de țipete mici, un pom înflorit, când îi căzură ochii pe tovarășele de drum de pe bancheta de vizavi. O tânără doamnă însărcinată, drăgălașă, care suferea vizibil și își tampona în fiece clipă fața pătată cu o batistă cu margini dantelate, iar alături, adormită, o adolescentă de vreo 14 ani. S-a uitat la florile pomului care
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
portarului. Era beznă peste oraș, iar în dosul ferestrelor se vedeau lumini și, ici-colo, în case mari, câțiva brazi. La porți erau ghirlande, și felinarele erau toate aprinse. Nicu simți un fel de sărbătoare în aer, așa, cum stătea pe bancheta birjei lângă nea Cercel, și zbura pe deasupra noroiului, cu caii suri ai Universului care alergau ca niște campioni de curse. Băiatul își găsi o distracție, ca să nu se plictisească: să urmărească scânteile care se făceau uneori, când potcoava atingea câte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de praf. Dar când auzi fluierul și locomotiva se puse în mișcare cu o zdruncinătură bruscă, printre pufnituri, fiare ce se ciocneau între ele și țipetele mecanicului, îi săltă inima din piept și trebui să se țină cu forță de banchetă ca să nu se arunce în cap pe peron. Iar la coborâșuri, cu aproape o sută de kilometri pe oră, cu aerul și fumul ce pătrundeau în voie pe fereastră, văzând cum treceau vertiginos pe lângă el stâlpi de telegraf, copaci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a spus la radio și la televiziune. De unde dracu’ vii? Gacel arătă vag în spatele lui. — Din port... — Și unde te duci? Făcu un semn cu bărbia spre străduță. — Acasă... — în regulă... Ia, dă-mi buletinul. — N-am. Tipul așezat pe bancheta din spate deschise portiera și ieși din mașină, ținând în mână, aparent fără intenția de a-l folosi, un pistol-mitralieră scurt, și se apropie de targuí încet și cu o figură indolentă. — Ia să vedem... Cum vine asta că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
li se zboare creierii. Când, după câteva clipe, targuí-ul dispăru în întuneric și în labirintul de străduțe și cotloane din casbah, cei doi polițiști rămași în picioare se sfătuiră o clipă din ochi, îl ridicară pe rănit, îl întinseră pe bancheta din spate și se îndepărtară în noapte spre un spital. Amândoi știau că era nevoie de o armată întreagă ca să încerci să găsești un fugar în întunecosul și întortocheatul univers al cartierului indigen. Negresa Khaltoum avusese dreptate și prezicerile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-și speranța că va avea curând onoarea să se Întrețină cu domnul Carleton Myatt În Constantinopol - agreabil, ospitalier și anonim. Trecu pe lângă compartimentele cu locuri obișnuite de la clasa a doua, cu bărbați care-și scoseseră vestele și se Întinseseră pe banchetă, albăstrii În jurul bărbiei, și cu femei cu părul prins În plase terne, asemenea plaselor de pe polițele de bagaje, care Își adunau fustele strâns În jurul lor și se rezemau de spătare În poziții nefirești, sâni mari și șolduri mici, sâni mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ai adus-o. M-a terminat. Stomacul mi-a luat-o razna“. Pe locul din fața ei, soțul stătea și zâmbea; Își freca c-o mână bărbia aspră, trăgând cu coada ochiului la fata În balonzaid alb, care se Întinsese pe banchetă, atingându-i cu picioarele cealaltă mână. Myatt se opri o clipă și-și aprinse o țigară. Îi plăcea figura subțiratică a fetei și fața ei, cu buzele rujate doar atât cât să facă acel chip banal ceva mai atrăgător. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
coridor și se Întrebă vag de cine-i amintea. Îi era recunoscător că nu manifestase nici un fel de dezgust și nu recunoscuse stânjeneala lui În cele mai scumpe haine ce se puteau cumpăra cu bani. Bărbatul care ședea pe aceeași banchetă cu ea Își puse cu precauție palma pe glezna tinerei și o trecu foarte Încet În sus, spre genunchi. Era tot timpul cu ochii pe soția lui. Fata se trezi și deschise ochii. „Cât de rece s-a făcut“, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o scurtă și barbară plăcere În miriște. Cât despre Isaacs, trebui să se mulțumească doar cu ce găsise, deși aceasta era o brunetă voinică și frivol Îmbrăcată, cu nasul mare și dinți proeminenți. Dar când se așeză lângă Isaacs, pe bancheta din față, se Întoarse și-i zâmbi larg, spunându-i: N-am o carte de vizită, dar mă cheamă Stein. Apoi, rebegit de vânt, se văzu urcând o scară cu balustradele argintii aurite, iar ea aștepta În capătul scării, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Închipuindu-și că nu-i poate Înțelege. Ea le rânji cu malițiozitate, dezvelindu-și dinții mari din față, și alergă mai departe. Compartimentul era ușor de găsit, pentru că recunoscu balonzaidul aninat Într-un colț, precum și pălăria moale și pătată. Pe banchetă zăcea un ziar de dimineață, pe care doctorul Czinner Îl cumpărase cu un minut sau două În urmă În gara din Würzburg. În scurta căutare Întreprinsă de Coral Musker de-a lungul culoarului, Mabel Își premeditase fiecare gest: străinul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
indecisă, pentru că nu-i mai rămăsese nici o amenințare. Era Înfrânt cum ședea În colțul lui, bătrân și disperat, cu ziarul acela adunând praful de pe podeaua dintre ei, și era triumfător când o văzu cum părăsea compartimentul, uitând ghidul Baedeker pe banchetă, tăcerea fiind singurul răspuns la exclamația ei: — Ne revedem În Viena! După ce domnișoara Warren plecă, dr. Czinner se aplecă să ia ziarul. Mâneca lui atinse un pahar gol, iar acesta se răsturnă și se sparse În cioburi pe podea. Mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Peters. Nu e treaba noastră ce face această tânără doamnă. Mai ia o bomboană de mentă. E din cauza stomacului, Îi explică el lui Coral. Suferă de indigestie. — Tânăra doamnă! Nu mai spune! E o târfă! Coral Își trăsese bagajul de sub banchetă, dar acum Îl lăsă să cadă iarăși cu fermitate peste degetele piciorului domnului Peters. Își puse mâinile În șolduri și o Înfruntă pe femeie, simțindu-se foarte matură și Încrezătoare În sine, pentru că natura scandalului i-o aduse În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și mi-ar plăcea să fac ceva pentru ea. Timp de câteva momente, nu-i trecu prin cap că ea avea deja motive să-i fie recunoscătoare. — Intră, spuse el, intră. Îi luă valijoara din mână și o Împinse sub banchetă, iar apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
al poștei transformându-se În cenușă neagră. Apoi verdele parcului, Kalimagdan, deveni cafeniu. Străzile cartierului săracilor au fost ultimele care s-au aprins și el suflă În flacără ca s-o ațâțe. Când harta arse aproape complet, aruncă cenușa sub banchetă, Își puse o pastilă amăruie pe limbă și Încercă să adoarmă. Dar somnul nu se lipea de el. Era un om fără umor, altminteri ar fi zâmbit la ideea că-și simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
grăsuliu, el se Încleștă de ușă ca să urce. — Ce se Întâmplă? Îl Întrebă Myatt. Omul Împroșcă puțin cu scuipat În timp ce vorbi: — Dă-i drumul repede! Ușa se trânti, iar el se buluci Înăuntru și se prăbuși cu răsuflarea tăiată pe bancheta din spate. — Mai este cineva? Întrebă Myatt. Sunteți singur? — Da, da, singur! Îl asigură omul. Dă-i drumul repede de aici! Myatt se Întoarse și se aplecă În spate, Încercând să-i vadă fața. — Nu-i și o fată? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]