2,816 matches
-
el. Cele două reguli s-au născut din aceeași grijă de a asigura verosimilul reprezentației. Pentru clasicii noștri, scena nu se poate prezenta ca un spațiu de convenție abstract, care se modifică în funcție de nevoile acțiunii, sub ochii spectatorului, în manieră barocă, fiindcă atunci iluzia nu mai este posibilă. D'Aubignac îl critică pe Théophile de Viau care, în Iubirile tragice ale lui Piram și Tisbe (Les Amours tragiques de Pyrame et Thisbé), din 1621, uzează de un artificiu scenic pe care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
începând cu aceștia doi, pe care am fost forțat să-i readuc în această sală fără verosimil." Cum verosimilul acțiunii ar risca să fie pus în pericol de locul unic, Corneille sugerează o soluție de compromis între "unitatea de oraș" barocă și unitatea de loc impusă de clasicism. Dacă este de acord, împreună cu docții, că locul nu trebuie să se schimbe în cursul unui act, crede că el poate varia de la un act la altul. El îl sfătuiește pe autor să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
păstrând majoritatea principiilor dramei burgheze, părăsind totuși un imperativ important, acela al realismului, pe care teatrul naturalist se va grăbi să-l reinstaleze. 1. Lope de Vega și precursorii dramei La începutul secolului al XVII-lea, în Europa, în epoca barocă, cu câteva decenii înainte ca în Franța să se fi impus clasicismul, unii partizani ai neregularității concep un teatru în libertate. Guarini, în Italia, își publică Compendiul poeziei tragi-comice în 1601, Lope de Vega, în Spania, Noua artă de a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe dramaturgi să adopte proza 8, după modelul lui Lope de Rueda (1520-1565) pe care îl salută ca fiind părintele comediei moderne. Influența lui Lope de Vega asupra teatrului francez este imensă, atât asupra autorilor dramatici, cât și asupra teoreticienilor baroci, până ce se va impune Clasicismul. Teatrul său este un rezervor de situații din care se inspiră din abundență autori preclasici precum Alexandre Hardy, Boisrobert, Rotrou. Pe vremea când Clasicismul triumfa, Corneille și Molière se mai inspiră din intrigile sale. Corneille
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
jos, îi dă, în plus, acțiunii un sens de transgresiune morală). Sau întreaga sală este utilizată ca o piață concretă: "Cina cea de Taină" a lui Faust în refectoriul mânăstirii, în care Faust conversează cu spectatorii, care sunt invitații serbării baroce servite la niște mese imense, oferind episoade din viața sa. Eliminarea dihotomiei scenă/auditoriu nu este cea mai importantă acest lucru creează pur și simplu o arie de cercetări potrivită. Esențialul constă în a găsi relația spectator/actor potrivită fiecărui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ales între 1628 și 1642 cu autori precum Hardy și Rotrou. Acest gen neregulat ține totodată de tragedie și de comedie. Zi. Parte a acțiunii unui Mister destinată să fie reprezentată într-o zi; sinonimă cu act, începând cu perioada barocă. Cronologie Teoreticienii esteticii teatrale secolul al IV-lea î. H. între 389-370 între 355 -323 secolul I î. H. între 23 și 13 secolul I d.H. secolul al II-lea d.H. secolul al V-lea d.H . 1498 1503 1541 1548
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ochiul roșu în stânga, copilul Elisabethei are ochiul roșu în dreapta și ochiul alb în stânga. Astfel tot sistemul de argumentare al lui Donald se prăbușește, împiedicându-se de acest ultim obstacol care-i spulberă întreaga teorie."118 Acest tip comic al silogismului baroc va fi dus la perfecțiune în Rinocerii și în Ucigaș fără simbrie, prin pseudoprelegerile Logicianului, adevărate mostre ale absurdității judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și Pricot
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Studii de prestigiu au precizat că absurdul s-a manifestat sporadic în literatură chiar din vremuri arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini viguroase în grotescul baroc, în ironia romantică și în antiraționalismul deliberat al avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
operele lor și ornamentațiile de pe vechile pietre. Într-un fel, barocul e aici un stil de dincolo de mode, care n-a dispărut niciodată cu totul din gusturile artiștilor mexicani. Țăranii înșiși l-au folosii fără să știe că fac artă barocă. În umbra unor biserici rustice am văzut și noi Chriști torturați și oglinzi în care reverberează soarele, incendiindu-le. Răspândirea în lume a stilurilor artistice nu s-a făcut, desigur, numai prin jocul influențelor și conjuncturilor. Fiecare pământ a acceptat
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ciment la capete încrustate cu licheni. Cupola de deasupra clădirii părea un pântec în care, ghemuit, ar fi așteptat un copil mare de piatră. Copacii din curte, pini încolăciți, brazi groși și plini de mușchi, plopi pe lângă gardul cu împletituri baroce, colorau cerul într-un verde transparent, cu zone mai întunecate și mari ochiuri azurii. Tot timpul fluierau în parcul dezordonat 49 păsări nevăzute, prinzând liniștea în linii fine, ca o rețea de puzzle. Bazinul era plin cu o apă putredă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
regiunile de jos ale minții, asemenea zonei întunecate, ano-genitale, de sub labirintul intestinal. Pentru un înger, prăbușirea în paradis este la fel de tristă ca și căderea-n infern, căci plăcerea extremă arde și pustiește ca flacăra de pucioasă. Budila, cloaca infectă, alături de baroca și-nmiresmata vale de flori, descriau pentru mine geografia sumbră a adolescenței. Și nu mă-ndoiam nici o clipă că filamente nervoase, tuneluri secrete și canale subpământene leagă cei doi poli ai unei aceleiași Căderi într-o rețea împăienjenită de 53
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
direct în spiritual și cristalin. Icoana aceasta a unui erotism mai înalt - căci totul, totul era simetric, și trebuia să te prăbușești mai întîi în crevase de carne, pielițe și mucilagii ca să ajungi la sacralitatea plăcerii - mi se revela acum, barocă și mișcătoare: doi tineri goi privindu-se-n ochi într-o vale plină de flori. 104 Nu mă mai interesa prea mult cine erau cei doi adolescenți (căci nu erau cu adevărat Savin și Clara, ci doar efigiile lor într-
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
tușă agresivă, care ar fi fost ca o ușă trântită în mijlocul unei piese melodioase. Pe boltă nu se vedeau linii drepte; frizele aveau forma unor panglici lungi, care se împleteau cu o grație elenistică - culori și forme pe care arta barocă avea să le reia, șaptesprezece veacuri mai târziu. Pe pereți - casete pătrate în care erau pictate peisaje deschise, ce se pierdeau la orizont într-o lumină blândă și unde miturile și simbolurile ritului isiac erau reprezentate de figuri mici, subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Venezia, lângă biserica San Marco. Era frumoasă, mare și misterioasă; nu avea nume. Poporul a numit-o „Madama Lucrezia“. Pământul ne-a înapoiat obeliscurile dărâmate. Unul dintre ele fusese adus de la lacul sacru Sais. Poate fi văzut și astăzi: inventivitatea barocă l-a așezat pe spatele elefantului din piața Minerva. Un alt obelisc a fost descoperit în apropiere de piața San Macuto; hieroglifele gravate pe el spun că a fost sculptat de marele Ramses al II-lea. A fost plasat în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atunci au loc picurări de muzici nemaiauzite În timpanele noastre tocite de uzura efemerității, crăpate de o rumoare viscerală? Sau vi s-a Întâmplat deseori să visați cu ochii deschiși, Între aceste semnale bizare pe care le emit acele păsări baroce: „guguuu-știuc“, „guguuu-știuc“? Ce semnificație pot să aibă aceste semnale, de care parte a ființei noastre vor fi fiind Înregistrate? Între două sunete de acest fel, simt cum se desface realul Într-o falie gigantică, În care alunec cu viteza luminii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
etc.“ (p. 14). În ciuda poeticii explicite, a precauțiilor teoretice decelate pe toată suprafața „romanului“, În ciuda polemicii cu scriitura, lectura tradițională și a pledoariei pentru modernitate, Intermezzo lasă impresia unui produs hibrid, În care clasicismul a fost tulburat de artificiile retoricii baroce și moderniste. Să ne explicăm: macrostructurile limitrofe, „Un Început posibil de roman“ și „Un posibil sfârșit de roman“, constituie cadrul (metalingvistic) al povestirii În ramă, tip Decameronul. Ordonată cronologic (Între 1959 și 1965) În interiorul acestei rame, substanța epică a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lipite postere noi cu Wang Ching-Wei, conducătorul cameleon al regimului marionetă. O coloană de soldați chinezi Îl depăși pe Jim În Avenue Pétain, strigînd lozinci În aerul plin de zgomote. Mărșăluiră mai departe, bătînd stîngaci pasul pe loc sub fațada barocă a Cazinoului Del Monte, apoi alergară pe lîngă stadionul de curse de ogari, o armată de hamali În uniforme portocalii și pantofi sport după model american. LÎngă stația de tramvai, În Avenue Haig, sutele de pasageri rămaseră tăcuți un scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
un paradis culinar ca În naturile moarte ale picturii franceze din veacul al XVIII-lea. Minunății ce nu au fost nicicând atinse de mâna vreunui copil născut În umbrele lumii, existând doar În visele lui despre un preafericit Liban. Construcție barocă, cosmopolită, de mâncăruri fine, fructe exotice și fructe de mare, fazani, pulpe de porc și vițel În glazuri arămii, pești uriași zăcând În sosuri onctuoase, brânzeturi fine, torturi, prăjituri sofisticate, lichioruri mov și dulci, icre negre și roșii, sticle de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se vor mai potrivi - și mama, cu obrazul întors către Frau Saner, își închipuia încăperi mari, luminoase, le-ar fi amenajat cu mobilă puțină, cum se purta acum, forme geometrice cât mai depărtate și sobre, eliberate de perne, de modele baroce, de lemnărie închisă la culoare. Stofele trebuiau să fie de culoare deschisă, husele, jaluzelele, dar și covoarele, deși acestea erau mai „sensibile“. Ea ar fi pus în încăpere piese selectate, i-ar fi creat mai mult spațiu - și mergea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sherry pentru a Însoți combinația, ceea ce valetul făcu cu gesturi Înflorite, balansând carafa Într-un arc de cerc larg Înainte de a o opri deasupra paharului și de a scoate dopul. Gesturile lui Smith aveau tendința de a deveni tot mai baroce pe măsură ce trecea ziua, fără Îndoială direct proporțional cu cantitatea de aperitive lichide pe care le Îngurgitase. Henry simți izul de alcool În răsuflarea lui și decise, nu pentru prima dată, să discute cu el pe tema aceasta... dar nu astă-seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe placul monseniorului Stachnik. Prea erau antagonice perspectivele din care apreciam viața și moartea prin inaniție a pocăitei Dorothea von Montau. Și, pe la mijlocul anilor ‘70, pe când călătoream împreună cu soția mea prin ținutul din jurul Münsterului, ca să explorez detalii locale din epoca barocă pentru povestirea Întâlnirea din Telgte, l-am vizitat și pe el, care-și adăpostise bătrânețile într-o mănăstire de maici, într-o chilie spațioasă și confortabil mobilată care invita la dialog. În cursul convorbirii, am evitat orice conflict pe ogorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ale bisericii rămase în picioare sub formă de ruină și pe dărâmăturile aflate acolo au fost adunate rămășițele orașului: ornamente de frontoane din piatră, fragmente de plăci în relief, balustradele teraselor de pe străzile Brotbänken, Heiliger Geist și Frauen și ornamente baroce din granit. Frumoasa dantelură rămasă din fațada de la Artushof și tot ceea ce mai putea fi recuperat din mormanele de ruine ale orașului, fiecare bucată găsită a fost inscripționată cu grijă, numerotată și abia apoi pusă într-un teanc și depozitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
scăpare cunoșteam din cărți pe care le citisem pe nerăsuflate ca elev. Profesorul Littschwager, căruia îi plăceau compunerile mele ce deviau în absurd, îmi pusese în mână, într-o ediție populară ușor de citit, Aventurile lui Simplicissimus, cu recomandarea „realism baroc, incredibil, dar adevărat, așa cum este totul la Grimmelshausen...“, după care am citit până când mi s-au încins creierii. Prin urmare, s-ar putea să-mi fi făcut curaj cu premeditare: dacă acest artist al supraviețuirii care era Simplicissimus izbutise, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
erau însoțite de cartofi țărănești. Altădată erau savurate simplu, cu pâine neagră. Oaspeții mei, mereu alții, printre care se numărau unii veniți de departe, de peste ocean, sau europeni precum constelația social-democrată Brandt, Palme, Kreisky, pe urmă iarăși prieteni din epoca barocă - cel pentru care totul era deșertăciune, Andreas Gryphius și Martin Opitz, înainte să-l răpună ciuma, dar și țiganca Courasche alături de Grimmelshausen, pe când acesta încă se mai numea Gelnhausen -, lăsau rareori să mai rămână ceva din piftia din căpățână de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fost un an mai târziu? - și pur și simplu înecat de imaginea tablourilor din expozițiile care se tot schimbau: Chagall, Kirchner, Schlemmer, Macke, mai cine încă? În căminul Caritas, pater Stanislaus mă hrănea cu Rilke, Trakl, o antologie de poeți baroci și cu primii expresioniști. Citeam ceea ce ofereau fondurile de carte salvate de nazism din biblioteca franciscanilor. Iar în compania unei fiice de profesor accesibile - refugiată din Bunzlau împreună cu tatăl ei - îmi potoleam, pe durata unui concert la Sala Robert Schumann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]