3,424 matches
-
din urmă ai să reușești să spargi un geam...! Iar dacă ne obligă negustorii ăștia să-l plătim, no să mai avem bani nici măcar pentru o limonadă...!” - Îi atrase atenția Atena sărutându-l pe frunte. Tony Pavone Își șterse cu batista ochii. „De necrezut...! Geamurile acestor vitrine a magazinelor au fost lustruite de o așa manieră,Încât nu poți realiza dacă produsele expuse sunt protejate ori nu...! Iar În afară de asta, cum să nu privești cu gura căscată...!” Orașul Frankfurt pe Main
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
deschidă. Sammler văzuse un deget negru, manichiurat, fără grabă, fără vreun tremur delincvent, dând la o parte un portofel de plastic cu carduri de asigurare socială sau de credit, niște pile de unghii din carton, o capsulă de ruj, niște batiste de hârtie corai, ciupind Închizătoarea unui săculeț de monede - și acolo se odihnea verdele banilor. Tot În același ritm, degetele scoaseră dolarii. Apoi, cu atingerea unui doctor pe burta pacientului, negrul mișcă Înapoi toboganul de piele, Întoarse Închizătoarea aurită. Sammler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
vechii lideri erau discreditați de Verdun, Câmpia Flandrei și Tannenberg. Poate aș putea să Încep cu căderea lui Kerensky. Poate cu Brest-Litovsk. De două ori străin, polono-oxfordian, cu părul său alb Învolburat la spate, ridurile curgând sub ochelarii fumurii, scoase batista din buzunarul de la piept, o despături și reîmpături, Își atinse fața, Își șterse palmele cu delicatețe subțire, vârstnică. Fără plăcere În a da spectacolul, fără Încurajarea atenției primite (era mult zgomot), puțina satisfacție pe care o simțea era o sărăcăcioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
singura persoană din lume cu care aș folosi un cuvânt precum venerație. Ăsta e genul de cuvânt pe care Îl scrii, nu-l spui. — Da, Înțeleg oarecum, Lionel. Fruntea domnului Sammler, acum umedă, Îl mânca. O atinse cu finețe cu batista călcată. Shula era cea care Îi returna batistele călcate atât de netede și de moi. — Știu că Încerci să condensezi ceea ce știi, experiența dumitale de viață. Într-un Testament. — Cum știi asta. — Mi-ai spus. — Da? Nu-mi amintesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
un cuvânt precum venerație. Ăsta e genul de cuvânt pe care Îl scrii, nu-l spui. — Da, Înțeleg oarecum, Lionel. Fruntea domnului Sammler, acum umedă, Îl mânca. O atinse cu finețe cu batista călcată. Shula era cea care Îi returna batistele călcate atât de netede și de moi. — Știu că Încerci să condensezi ceea ce știi, experiența dumitale de viață. Într-un Testament. — Cum știi asta. — Mi-ai spus. — Da? Nu-mi amintesc să fi spus asta vreodată. Este ceva foarte personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a lungul plajelor spuma amestecată cu vălurirea căldurii cale de multe mile, În diverse curbe adânci de alb clocotit Între nisip și marele albastru. Pentru puțin timp, În apă, nu mirosise carnea putredă, dar curând trebuise să-și lege o batistă peste față. Batista absorbise repede mirosul. Îi Întinase Îmbrăcămintea. Scuipatul Îi luase gustul. Via Londra, zece zile mai târziu, zburase acasă. Ca și cum ar fi fost Într-un fel de misiune: dată de sine: de investigație. Observase că Londra modernă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spuma amestecată cu vălurirea căldurii cale de multe mile, În diverse curbe adânci de alb clocotit Între nisip și marele albastru. Pentru puțin timp, În apă, nu mirosise carnea putredă, dar curând trebuise să-și lege o batistă peste față. Batista absorbise repede mirosul. Îi Întinase Îmbrăcămintea. Scuipatul Îi luase gustul. Via Londra, zece zile mai târziu, zburase acasă. Ca și cum ar fi fost Într-un fel de misiune: dată de sine: de investigație. Observase că Londra modernă era foarte ludică. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fotografii de la toate altitudinile. Chiar zboară jos. Dacă nu lovește casa, mă declar mulțumit. Ar putea să-i tragă un scor perfect, după ce a inundat șandramaua. Chiar te-ntrebi, n-o să vrea să-și bată recordul? Domnul Sammler Își scoase batista Împăturită și o strecură pe sub lentile Înainte de a-și scoate ochelarii, ascunzându-și de Emil ochiul mutilat. Nu putu să privească În sus prea mult, Îl usturau ochii. — De unde să știm? Ieri a spus că eul lui inconștient a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de altfel. Sammler, În interiorul surd al Rolls-ului, vedea asemănarea. Felsher și Kitto Îl făceau pe Elya să arate mult prea spilcuit. Pantalonii erau mult prea strâmți. Proeminența virilă care ieșea În evidență când stătea jos era necuviincioasă. Folosea cravate și batiste asortate de la Countess Mara și pantofi ascuțiți, ultrașic, ce aminteau mai puțin de medicină și mai mult de Las Vegas și de viața de petreceri, cu curse, dame și cântărețe. Lucruri legate În mod echivoc de bunătatea lui. Legănându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
americancă nebună, a zis el. Frumoasă, dar goală pe dinăuntru, da ? O păpușă de hârtie. Irene a început iar să plângă. Deja nu mai putea să se stăpânească. În ritmul ăsta, avea s-ajungă ca Alice. Naji avea întotdeauna o batistă. Chiar și aici, a scos una din buzunar și i-a șters lacrimile. Dar acum ești mai puternică, a continuat el. Acum ești, mai curând, făcută din carton, da ? Irene n-a îndrăznit să ridice ochii. Știa că era lacomă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Voia să întoarcă timpul, să șteargă trecutul și voia să aibă acces în creierul lui Naji, ca să afle dacă avea vreo șansă, dacă și iubiții, nu numai prietenii, sunt în stare să ierte. Naji a oftat și și-a băgat batista la loc în buzunar. Există și jinn-i de sex feminin, a spus el. Una dintre ele s-a întâlnit pe stradă cu un prieten de-al lui Mahomed. L-a pus la pământ și l-a obligat să rostească trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
conversația asta, da ? Ne-am săturat de ea ? IRene a ridicat ochii și-a înghițit în sec. Da, a răspuns ea. Naji a clătinat din cap când a văzut-o că iar începe să plângă și-a scos din nou batista. Avem nevoie de un alt subiect, a declarat el, ștergând încă o lacrimă de pe obrazul soției, pentru ca apoi să se aplece și să sărute locul rămas încă umed. Alege-l tu. 14 În Idaho se spune că dacă nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
freamătul de frunze ah da și el picură dintre rânduri a toamnă mereu a toamnă uitată să plece din inimă apoi să recitești în căutarea ochilor mei și a cuvintelor ascunse în tăcerile dintre propoziții îți cauți grăbită în buzunar batista ai văzut un licăr printre gene și ți-e frică să nu picure până la pietrele de care mi-am legat diminețile cu funii din mătăsurile veșniciilor deseară vei citi și lângă icoane pentru toți ai casei tale singuratice ar trebui
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a trezit o părticică din mine și am reușit să stabilesc o legătură: cutia de chibrituri din mînă mi-a fost dată de clienta mea și este o piesă importantă la dosar, un eventual indiciu. Am Înfășurat-o Într-o batistă și am vîrÎt-o În buzunarul interior. Înainte Însă de a o pune bine, mi s-au Întipărit adînc În minte cele două feluri de bețe de chibrit: capete albe și capete negre Mi s-au aprins În cap o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
domestice. Ușa scoase un sunet metalic pătrunzător pe șina deformată. Am crăpat-o doar puțin, cu oarecare reținere, atît cît să mă pot strecura, și imediat o pătură de aer cald și lipicios mi se prinse de față precum o batistă umedă. Chiar Înaintea ochilor mei se găsea un ecran despărțitor Înălțat pînă În tavan. De el era prins cu pioneze un orar de autobuz, tipărit În două culori. Am privit spre stînga, de-a lungul despărțiturii. N-am văzut decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
timp suficient să-i studiezi expresia feței... Nu ți se pare ciudat? — Era teribil de multă lume. Ora de plecare de la serviciu... — Deci tu ai fi putut să te iei după domnul Nemuro, nu? Tashiro Își șterse ochelarii cu o batistă șifonată și Îi fixă pe nas cu două degete, rînjind: — Aha! Credeți că mă păcăliți ? Ați fi vrut să spun da și apoi m-ați fi Întrebat cum de i-am văzut fața daca mergeam În spatele lui. Din păcate, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
trecea Încă lume pe acolo, dar fereastra localului Camelia devenise o oglindă neagră și Împrejurimile Începeau să prindă culoare o dată cu freamătul dimineții. Apoi strada liniștită și părăsită Începu să mișune de lume. Nu mă puteam expune privirilor. Am luat o batistă din hîrtie și mi-am tamponat nasul. Conștient de privirile ce mă urmăreau din spatele ferestrei Cameliei, am pornit motorul și am demarat ușor. Ghereta din parcare era Încă Întunecată și din fericire paznicul nu se vedea. Din nou cerul alburiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
din echilibru. Nu țineam deloc să-mi aflu numele și adresa Înainte de a ști cine sînt, dar deocamdată n-aveam de ales... trebuia să merg mai departe. Mi-am Împrăștiat, tot ce-aveam În buzunare pe masă, la intîmplare. O batistă... chibrituri... țigări... un nasture care a căzut de la mîneca hainei, ochelari de soare... o insignă mică triunghiulară... și un colț de hîrtiuță pe oare era schițat ceva. Fereastra scotea flăcări. Farurile unui autobuz mîngîiau geamul. În lumina lor, ramurile subțirele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se apropie prin spațiul Îngust dintre mese și perete, Împingînd scaunele ce-i stăteau În cale. Am făcut repede ordine pe masă, aruncînd iar În buzunare toate acele lucruri de care mi-am dat limpede seama că erau de prisos. Batista (fără ințiale brodate)... chibriturile (de la această cafenea)... țigările (mi-au mai rămas patru)... nasturele de la haină... ochelarii. Ochelarii de soare? Poate aveam vederea slabă... CÎt timp am privit În fereastră, mi-am dat seama că autoportretul de funcționar pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
prin grădină, doamnă Pavel” - „Cam mult, cam mult” ar fi glumit și-ar fi continuat să-și facă vânt cu evantaiul de ebonită de acum 20 de ani, câștigat la o tombolă a Crucii Roșii și păstrat în șifonier lângă batistele cu margini brodate în mătase colorată. Rex se gudură la picioarele mele. - „Rex, vorbii, lumea asta e croită strâmb, poate de aceea, noi oamenii, ne uităm uneori spre cer: s-ar putea să fie acolo un adevăr ignorat, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pavel rămase din nou uimit, neînțelegând nici de data asta ceva. Acum era în oraș, la obișnuita lui plimbare din centru. - Este insuportabil! vorbi, în timp ce înconjura, plimbându-se, circulara grădiniță din centru, și-și scoase din buzunarul pantalonului alb o batistă cu care, despăturind-o, se șterse de sudoare pe frunte. - Fantastic de cald! întări domnul Andronescu, alături, de el. În spusele lor, ca intonație, în ținuta vestimentară precum și în mica plimbare în jurul grădiniței, aveau ceva din secolul trecut, cam după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
liniștită de duminică, soarele încălzește orașul și câmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna în care am cunoscut-o pe Keti, în parcul din apropiere, cu 14 ani în urmă. Au trecut 14 ani ca o simplă fluturare de batistă. A început războiul, a venit pacea, am sperat, am visat, a venit în schimb noaptea plecării regelui, a început trădarea, începuse mult înainte, insidioasă, pe nevăzute, cu false discursuri umanitare ce făceau să pună în cumpănă suflete naive, încrezătoare, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nimeni de când ai plecat. Sunt bucuroasă c-am venit să te văd; la noi nu se mai întâmplă nimic.” A doua zi, în tren și ea și fiica stăteau la geamul de pe coridor din dreptul compartimentului lor; fiica flutura o batistă albastră, la fel ca voalul din jurul gâtului, iar Ana făcea semne de adio mișcându-și palma mâinii drepte ca o pasăre obosită, eu răspundeam asemeni în timp ce fierăria trenului se puse în mișcare; a spus ceva, poate a vrut să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nici ea, nici eu, nici dimineața aceea de primăvară. După două ore Lung veni cu căruța ce mă adusese de la gară cu câteva zile înainte. Pe capră, căruțașul tânăr, amintindu-l pe Lung de odinioară. Plecarăm. Toți ai casei fluturau batista sau dădeau din mâini. Ana stătea dreaptă, cu mâinile lipite de-a lungul trupului, statuie în viitorul amintirii. La câteva minute căruța începu a străbate marea câmpie a răsăritului. Îmi făcuseră lăcaș - un fel de scăunel larg cu spetează spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și-și dădea în cărți. „O pasență, domnule judecător - mi se arătă a bine: uitați aici craiul de ghindă...” Își scoase apoi ochelarii cu rame mari, prea mari, dar zice-se „moderne” și mă privi ștergându-și ochii cu o batistă mică; străvezie, dantelată cu monogram auriu, pe care nu știu de ce îl numea „de stil imperial”; n-o contraziceam pentru că nu pricepeam și chiar dacă aș fi avut vreun temei n-aș fi făcut-o - era lumea ei, ideația în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]