1,527 matches
-
lăsând impresia că o înțelege pe femeie și dorește necondiționat s-o vindece, nu făcuse altceva, decât s-o condamne la panta primejdioasă, de pe care cel ce alunecă aproape întotdeauna moare... Această societate, s-ar părea, nu știuse că o bestie nu are cum să mângâie o floare, fără să nu o rupă! Iar, îndată după ce ajunge să facă asta, așteaptă atentă să se asigure temeinic că nici umbra din ea nu mai rămâne! Ei bine, buboiul acesta drăcesc, malign și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
venit din spate, pe parcursul vânătorii, să-i scalpeze fără veste și să-i ajute să treacă urgent, până să reacționeze vânătorii ceilalți, în lumea umbrelor. Căutați pe cineva căruia de mic îi fusese tăiată limba și așa, înțelegându se cu bestia, va face numai ceea ce i se spune. Adu-ți aminte că instrumentele trebuie să tacă și că totul trebuie făcut cum se cuvine. Văd că ați citit cu asiduitate nuvela lui Alexandru Ivasiuc, d-le contabil-șef. O cunoașteți în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Rairatea sau Tahiti. Cele pe care le vedea acum reprezentau un păienjeniș absurd sau o formă inexplicabilă de scriere, a cărei finalitate nu putea avea nimic în comun cu simplă dorința de a sublinia frumusețea unui corp. De unde provenea această bestie apocaliptica? De ce se strecura pe întuneric și încerca să-i ucidă pe cei care-i ieșeau în cale? Era oare unul dintre acei fioroși canibali care soseau din insule îndepărtate cu singurul scop de a-si umple camarile cu gustoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și care erau pe punctul de a distruge complet superbă construcție a templului sfânt. Fu o noapte de agonie, o noapte de groază, care avea să rămână întipărita pentru totdeauna în memoria locuitorilor din Bora Bora. Noaptea în care niște bestii necunoscute uciseseră nouă bărbați, inclusiv pe viteazul rege Pamáu și pe bătrânul Tahúa, sau Marele Preot, răpiseră unsprezece fete, printre care și pe tânăra prințesa Anuanúa și furaseră marea centura cu pene galbene, care simboliză puterea regală, precum și cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-a-ntâmplat. Îi istorisi totul, lângă resturile pirogilor arse. Cand termină, Vetéa Pitó îl privi în ochi și îl întreba, neîncrezător: — Sigur nu-s scorneli? —Scorneli? se lamenta el. A fost cât pe ce să mă căsăpească. E o bestie uriașă, plină de tatuaje. —Tatuaje? se interesa scufundatorul. Ce fel de tatuaje? —Oribile! Ceva ce n-am mai văzut în viața mea. Și avea capul râs, cu excepția a două mese, care-i porneau de la ceafa. L-am lăsat în râpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un înotător discret n-ar fi putut să se strecoare neobservat. Nici Tapú Tetuanúi, nici prietenii săi nu închiseseră ochii de mai bine de treizeci de ore, dar, cu toate acestea, ramaseră atenți și tăcuți, hotărâți să se arunce asupra bestiei, dacă aceasta s-ar fi ivit. Dar nu o făcu. Marea armata a stelelor străbătu cerul pe deasupra capetelor lor, iar ei își petrecură timpul studiindu-le încă o dată traiectoria, încercând să și-o graveze în memorie, până când ar ajunge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la femurul unui animal imens, necunoscut. —E os! remarcă Tapú Tetuanúi, după ce o zgârie ușor cu un cuțit făcut dintr-un dinte de rechin. Dar nu-i de balenă. Pare să fie de la piciorul unui porc uriaș. Simplă idee că bestia umană pe care o căutau putea proveni dintr-un loc în care ar fi existat porci ale căror oase ar atinge asemenea dimensiuni îi impresiona și mai mult pe băieți, care nu putură evita să nu arunce o privire plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rândul lui dacă să se arunce la atac sau să mai aștepte, în ciuda fricii evidente pe care-o simțea, si, până la urmă, isi scoase de la mijloc o curelușa lungă, caută o piatră mai grea și se pregăti s-o arunce. Bestia păru să-nțeleagă pericolul care se apropia și răcni și mai puternic, însă de această data Tapú nu se mai lăsa intimidat și, învârtind curelușa cât putu el de tare, ținti cu atenție și lansa proiectilul. Monstruosul războinic încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe un porc sălbatic, porniră spre sat purtându-și povară pe umeri, asudând și înjurând. Era un efort deosebit, insă merită, căci pe înserate își făcură intrarea triumfala în Marae, unde erau strânși adulții, si depuseră la picioarele lor corpul bestiei și armă lui ceaneobișnuită, acoperită cu desene. Majoritatea celor de față nu-și puteau crede ochilor, iar chipul lui Roonuí-Roonuí se umbri, în timp ce buzele lui Hiro Tavaeárii schițau un zâmbet. Văd că aveai dreptate, spuse el, clătinând de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făcu să se dea cu un pas înapoi, temându-se de o mușcătură. — Cine ești? întreba Hiro Tavaeárii. De unde vii? În acel moment se petrecu lucrul cel mai impresionant la care Tapú Tetuanúi asistase vreodată: ca si cum ar fi înțeles întrebarea, bestia își scoase limba mai bine de jumătate și, închizându-și maxilarele cu o violență neobișnuită, și-o reteza. Aceasta îi căzu pe piept și apoi jos. Un șuvoi de sânge îi izvorî din gură și, de data aceasta, toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dovedească în acest fel ca munca lui nu va începe cu adevarat decât în ziua când Marele Maestru Constructor va hotărî să lanseze vasul și să i-l înmâneze. Totodată, era și foarte concentrat în studiul tatuajelor care acopereau corpul bestiei și care constituiau singură pistă de care dispuneau pentru a-și face o idee despre locul de origine al acestui popor de sălbatici. Atât Miti Matái, cât și Roonuí-Roonuí și cei mai înțelepți bătrâni din insula își petreceau cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
coșmaruri. Tapú Tetuanúi ar fi vrut să admită că și el mai avea, dar era convins că dac-ar fi făcut-o, Vetéa Pitó nu s-ar fi putut abține să nu-i povestească Maianei. Se mulțumea așadar să privească bestia de la oarecare distanță și, din când în când, atunci când nu-l vedea nimeni, scotea limba la el ca să-l întărate și mai mult. Nu-i marinar, căci nu văd nici o stea sau constelație pe care s-o recunosc, concluziona în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aminti că, în timpul cât a fost activ, insula lor a fost atacată de niște barbari. Acest lucru ne-ar fi de mare folos. După felul în care îi privea și se agită, se părea că - deși nu le cunoștea limba - bestia înțelesese comentariile lor. Hiro Tavaeárii, ai cărui ochi obosiți nu pierdeau nici un amănunt, observă imediat acest lucru. — E neliniștit, spuse. Cred că suntem pe drumul cel bun. La ce distanță ar putea fi insula vulcanică de locul lui de origine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să uiți că teoria contează probabil cel mai puțin atunci când te afli în mijlocul oceanului. Ceea ce contează cu adevărat este intuiția și mai ales curajul de a înfrunta pericolele. Ești sigur că ai acest curaj? — Eu sunt cel care am înfruntat bestia și am capturat-o, îi aminti. Și sunt primul fiu al lui Amó Tetuanúi, care a navigat mulți ani împreună cu tine. —Curajul nu se moștenește, ca trăsăturile fizice sau că o piroga, îi atrase atenția celălalt, însă faptul că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se prezentară în fața lor și cerură permisiunea de a-și expune o doleanța. Ce naiba mai vreți acuma? se supără Roonuí-Roonuí. Nu vedeți că avem chestiuni importante de discutat? Tapú Tetuanúi se mulțumi să arate cu o miscare din cap spre bestie. —Rugăm respectuos Consiliul să ne înapoieze prizonierul, răspunse cu un calm prefăcut. —Prizonierul? se miră Căpetenia Războinicilor. Ați înnebunit? —Deloc. Legea prevede că orice prizonier pentru care rudele lui n-au oferit, în treizeci de zile, o răscumpărare, trece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lui, însă în acel moment nu se găsea pe insula nici un prizonier de război, nici un adult foarte bolnav și nici un batran muribund de care să se poată lipsi fără mustrări de conștiință și, cu toate că ochii tuturor se întoarseră imediat către bestie, Miti Matái se opuse uciderii lui, argumentând că tatuajele de pe corpul lui erau prea valoroase pentru a permite să se piardă într-un mod atât de stupid. — Încă n-am deslușit cea mai mare parte a misterelor pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
asupra lui Hinói Tefaatáu, care stătea, tremurând, în ultimul rând al celor prezenți. —Taaroa să mă apere! bâigui, cu lacrimi în ochi. Niciodată nu mi-aș fi închipuit că voi ajunge să jupoi un om, chiar dacă nu este decât o bestie. Probabil că și Tevé Salmón se caia pentru insistențele lui de a sacrifică un om, însă decizia era deja luată și nu le mai rămânea decât să respecte un ordin care îi scârbea pe toți. În noaptea aceea, întins pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și aproape de tristețe, si la asta contribuia și cerul, care de la primele ore ale dimineții aruncase peste insula o ploaie murdară, monotona și persistentă, de parcă și el s-ar fi tânguit pentru suferințele omului condamnat să moară jupuit. Cât despre bestie, părea să-și fi dat seama că ceva groaznic era pe punctul de a se petrece, căci în ochii celor care veneau în fiecare zi să-l vadă nu se mai citea ură fără margini din primele zile, ci doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care să nu-și trimită unul din membri spre întunecosul Al Cincilea Cerc, din care numai Miti Matái reușise să se-ntoarcă, de aceea tobele și flautele păreau să cânte de înmormântare, unindu-și plânsul cu cel al norilor. Întinseră bestia pe placă de lemn, fără ca aceasta să opună vreo rezistență, însă când îl văzu pe Hinói Tefaatáu, galben la fața, căci nu închisese un ochi toată noaptea, apropiindu-se împreună cu alți doi bărbați, toți trei având în mâini cuțite bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să treacă pe dedesubt. Dacă eu îmi conduc piroga printre valuri uriașe, ele să treacă pe dedesubt, o, zeule Tané! iar piroga mea să treacă pe deasupra. O, zeule Tané! O, zeule Tané! Câteva fete miloase acoperiră cu frunzede palmier cadavrul bestiei, iar pacea sufletească păru să revină printre locuitorii insulei, care își putură dedică întreaga atenție splendidei siluete a imensei nave, care se legăna ușor pe apele lagunei. Era într-adevăr o autentică opera de artă, iar Tevé Salmón avea toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lor par foarte simple. Într-adevăr, din câte puteau vedea de la distanță aceea, războinicii nu prezentau decât câteva tatuaje fine, cu nuanțe albaștrii, pe brațe și pe picioare, care nu aveau nimic în comun cu desenele stridente, aproape geometrice, ale bestiei. Așteptară răbdători, dar se dovedi evident că războinicii n-aveau de gand să-i lase, pentru nimic în lume, să debarce pe insulă. În cele din urmă, Navigatorul-Căpitan lua o decizie și ordona să fie adusă pielea sălbaticului, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost vorba să ia viața unui om. Doar în tragică noapte a asaltului se văzuseră nevoiți să pună mâna pe arme altfel decât în joacă, și erau conștienți cu toții că experiența nu s-ar fi putut dovedi mai nefericită. În afară de bestia pe care o rânise Tapú Tetuanúi, aproape dintr-un accident, toți ceilalți agresori reușiseră să se întoarcă la navele lor, fără să fi suferit nici cea mai mica zgârietura. Iar ei, acum, isi propuseseră să-i doboare pe propriul domeniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Navigatorul-Căpitan putea să-i calculeze și durata. După-amiază, ordona să fie aprins un foc mic, deasupra căruia așezară niște rămurele subțiri, cu vârfuri ascuțite. Cu ele, războinicii își pictară pe corp niște desene negre, care imitau, în linii mari, tatuajele bestiei, în timp ce Vahínes le rădeaucapetele, lăsându-le doar două mese scurte pe părțile laterale. La sfârșit, majoritatea oamenilor din Bora Bora puteau fi luați, foarte ușor, drept adevărați Te-Onó, numai să nu fi fost priviți cu atenție și de aproape. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu fusese înlăturata complet, ca aceea să nu fie totuși insula de pe care porniseră cei care i-au atacat. Simplul gând că ar fi putut să comită o tragică eroare și că oamenii aceia n-ar avea nici o legătură cu bestia îl îngrozea și doar spre dimineață, cănd Roonuí-Roonuí reuși să afle de la una dintre femei că grosul războinicilor porniseră în urmă cu doi ani la bordul a cinci uriașe catamarane, se mai liniști cât de cât. Vetéa Pitó, care avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a născut și am văzut-o crescând... A fost mereu o fetiță dulce și drăgălașa... Ei bine, în acele două zile s-a transformat în ființă cea mai perversa care a existat pe vreuna dintre insulele oceanului, îi răspunseră. O bestie cu mintea bolnavă, care și-a găsit perechea în altă bestie, pe masura ei. —Octar!!... Că și cum ar fi presimțit că vorbeau de ea și de iubitul ei, urletul i-a răsunat precum cel al unui animal rănit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]