KorAP: Find »[drukola/base=bibliografia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404

de către Dolbeau. De fapt, abia începînd cu secolul al XVI-lea a fost adoptat, în cazul lui Augustin și al altor scriitori antici, criteriul privitor la reunirea într-un ansamblu unic a scrierilor care circulau divizate în mai multe părți. Bibliografie. Ediții: CSEL 34, 1895-1898 (2 vol.); 44, 1904; 57, 1911 (Epistulae: A. Goldbacher); 88, 1981 (1*-29*: J. Divjak); BA 46B, 1987 (1*-29*: text și intr. J. Divjak; trad. și comentariu R. Braun, Y.-M. Duval, G. Folliet, A

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Firește, chiar dacă le-am menționat în acest context pentru a respecta criteriul contiguității de conținut, aceste omilii au un loc bine stabilit în activitatea lui Augustin: predicile despre Evanghelie și cele referitoare la epistolele lui Ioan datează din anii 414-416.) Bibliografie. Ediții: BA 71-72-73A/B, 1969-1988 (In Iohannem Tractatus: M.F. Berrouard); SChr 75, 19944 (I Epitre de S. Jean: P. Agaesse); 116, 1966 (Sermons pour la Pîque: S. Poque); NBA 24, 1968 (Commento al Vangelo di Giovanni e alla prima Epistola

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
n-a fost definitivă: convertirile forțate realizate prin mijloace polițienești nu au dus la încetarea ostilității față de catolici, și donatiștii au continuat să existe în Africa și sub dominația ulterioară a vandalilor, pentru a întîmpina apoi cu entuziasm invazia arabă. Bibliografie. Ediții: CSEL 51, 1908 (Psalmus contra partem Donati, Contra epistulam Parmeniani, De baptismo: M. Petschenig); 52, 1908 (Contra litteras Petiliani, Epistula ad Catholicos de secta Donatistarum, Contra Cresconium: M. Petschenig); 53, 1910 (De unico baptismo, Breviculus și alte opere minore

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
degenerare analoagă ce poate avea loc în cetatea cerească nu face obiectul cercetării autorului nostru. Cetatea pămîntească nu e totuna cu statul, pentru că toți membrii ei sînt destinați damnării eterne, în timp ce în cadrul statului trăiesc și cei care aparțin cetății cerești. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 46, 1969 (De excidio urbis Romae: M.V. O’Reilly, cu alte opere minore). Prima ediție a De civitate Dei a fost și una dintre primele cărți tipărite în Italia (la Subiaco, în 1467), dovadă a importanței operei

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
periculoase și erau obligați să părăsească Italia: împăratul dădea ascultare episcopatului african fără să ceară părerea papei. în mare grabă, Zosimus a trebuit să revină asupra propriilor hotărîri și să confirme printr-o epistolă (așa-numita Tractoria) condamnarea celor doi. Bibliografie. CSEL 42, 1902 (De perfectione iustitiae hominis; De gestis Pelagii; De gratia Christi et de peccato originali: C.F. Urba, I. Zycha); BA 22, 1975 (De gratia Christi... De natura et origine animae: J. Plagnieux, F.-J. Thonnard, A.C. de Veer

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Osea, Ioel și Amos, și un Comentariu la Cartea lui Iov (Expositio libri Iob); ne-au parvenit și unele fragmente dintr-un Comentariu la Cîntarea Cîntărilor. în fine, a tradus Comentariul la Psalmi scris de prietenul său Teodor de Mopsuestia. Bibliografie. Ediții: CSEL 42, 1902 (alte opere, între care De nuptiis et concupiscentia: C.F. Urba și I. Zycha); 85, 1, 1974 (Contra Iulianum, t. prior, libri I-III: M. Zelzer); BA 23, 1974 (De nuptiis et concupiscentia; Contra duas epistulas Pelagianorum

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
harul și omul care nu-l primește constă în chiar eficacitatea liberului arbitru: cine nu are harul își dă seama că, chiar dacă vede binele, nu-l poate săvîrși, în timp ce acela care îl are îl vede și poate să-l săvîrșească. Bibliografie. P.F. Beatrice, Tradux peccati. Alle fonti della dottrina agostiniana del peccato originale, Studia patristica Mediolanensia 8, Vita e Pensiero, Milano, 1978; A. Trapé, S. Agostino: introduzione alla dottrina della grazia, Città Nuova, Roma, 1987-1990. 15. Ultimii ani Retractările (Retractationes) sînt

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
referă mai ales la chestiuni de dogmă. Opera e lipsită de orice ambiții literare și de orice vanitate, cu toate că, atunci cînd a scris-o, Augustin era personalitatea cea mai cunoscută a întregii creștinătăți occidentale și faima lui depășise granițele Africii. Bibliografie. Ediții: CSEL 36, 1902 (P. Knöll); CChr.Lat 57 (A. Mutzenbecher); BA 12, 1950 (G. Bardy). în Africa, în aceeași perioadă, Augustin trebuie să se fi confruntat cu primele reacții, nu întotdeauna favorabile, la consecințele pe care le avusese polemica

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
și Ilarie Augustin le trimite, un an mai tîrziu, o a doua carte, intitulată Despre darul perseverenței (De dono perseverantiae), în care explică faptul că și perseverența în credință, asemenea nașterii în om a credinței, este un dar de la Dumnezeu. Bibliografie. Ediții: PL 44; BA 241, 1962 (De gratia et libero arbitrio; De correptione et gratia; De praedestinatione sanctorum; De dono perseverantiae: J. Chéné, J. Pintard); NBA 20, 1987 (La grazia e il libero arbitrio. La correzione e la grazia..., intr

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
esență din citate extrase din Scripturi, de la Exod pînă la Apocalipsă. La origine, aceste citate fuseseră preluate dintr-o versiune biblică anterioară celei datorate lui Ieronim, însă ulterior, în Evul Mediu, au fost corectate în conformitate cu Vulgata. Opera datează din 427. Bibliografie. Ediții: pentru Erezii: Patristic Studies 90, The Catholic University of America, Washington, 1956 (G.L. Müller); pentru Oglinda: CSEL 12, 1887 (Fr. Weihrich). în 430, cînd catastrofa ineluctabilă care dezagrega vechea civilizație greco-romană din Occident atinsese apogeul, Augustin moare. Africa fusese

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
sînt numeroși; ne ocupăm doar de cei mai importanți și omitem multe opere mai puțin semnificative, mai cu seamă pe acelea care nu ne-au parvenit, ci sînt cunoscute doar indirect, și îl trimitem pe cititor să consulte repertoriile adecvate. Bibliografie. P. Courcelle, Histoire littéraire des grandes invasions germaniques, Et. Augustiniennes, Paris, 1964; E.A. Thompson, „Il cristianesimo e i barbari del Nord”, în, Il conflitto tra paganesimo e cristianesimo nel secolo IV, cit., pp. 65-88. I. DISCIPOLII LUI AUGUSTIN Am reunit

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
a sfîrșit, dar judecata lui Dumnezeu se înfăptuiește; deocamdată, această judecată nu este încă vizibilă, dar la sfîrșit va fi. Chiar de pe acum totul se vede limpede, și cine vrea poate să citească intervenția lui Dumnezeu în desfășurarea istoriei umane. Bibliografie. Ediții: CSEL 5, 1882 (C. Zangemeister); Le storie contro i pagani (text A. Lippold, trad. it. A. Bartalucci și G. Chiarini), Fundația Valla, Mondadori, Milano, 1976; Les Belles Lettres, 1990-1991 (M.-P. Arnaud-Lindet). Studii: E. Corsini, Introduzione alle Storie di

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
lui Nestorie (Comparatio dogmatum Pauli Samosateni et Nestorii). Se pare că Mercator a rămas la Constantinopol pînă la moartea sa și a publicat traduceri ale unor texte conciliare și ale unor opere grecești referitoare la controversele cristologice din acea epocă. Bibliografie. Ediții: PL 45. Studii: S. Prete, Mario Mercatore, polemista antipelagiano, Marietti, Torino, 1958. 3. Quodvultdeus Acest nume era destul de răspîndit în Africa creștină din secolele V-VI. Quodvultdeus, născut probabil la Cartagina prin 380-390, apoi diacon al Bisericii cartagineze, intră

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
secol al V-lea, într-o epocă în care tradiția lingvistică și culturală se degrada tot mai mult, morfologia lui este corectă încă, și se poate surprinde o anumită prețiozitate retorică, rod al școlilor pe care le frecventase la Cartagina. Bibliografie. Ediții: PL 51; SChr 101-102, 1964 (R. Braun); CChr.Lat 60, 1976 (R. Braun); CTP 82, 1989 (A.V. Nazzaro). 4. Tyron Prosper Prosper și Ilarie l-au informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nr. 225 și 226

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
augustinismului - mai critic în privința doctrinei predestinării -, probabil fiindcă Prosper se afla la Roma atunci cînd le-a scris și mediul cultural roman l-a influențat și l-a determinat să se apropie de poziția susținută de papa Leon cel Mare. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 68A, 1972 (Expositio Psalmorum; Liber Sententiarum: P. Callens, M. Gastaldo). b) Poezia lui Prosper Om cultivat, Prosper a compus și o poezie puternic moralizatoare, fapt ce l-a determinat pe Fontaine să definească poezia lui Prosper și

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
este interpretată de Prosper mai ales în litera ei, în lumina problematicii esențiale a harului și a liberului arbitru, și că opera are deopotrivă scopuri istorice și exegetico-doctrinale. în ce privește data redactării, scrierea trebuie plasată pe la jumătatea secolului al V-lea. Bibliografie. Ediții: PL 45. De ingratis: Ch.T. Hengelmeyer, Catholic University, Washington, 1961; M.P. McHugh, The Carmen de providentia Dei, Catholic University, Washington, 1964. Studii. Despre premisele așa-numitului „semipelagianism”, cf. M. Cappuyns, „Le premier représentant de l’augustinisme médiéval”, în Rech

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
și maniheismul) și fenomenele naturale (cutremure, eclipse, comete etc.); opera lui este importantă pentru reconstituirea istoriei Spaniei din secolul al V-lea, iar prin varietatea întîmplărilor prezentate, fie ele și menționate în treacăt, prevestește punctele de interes ale Evului Mediu. Bibliografie. Ediții: SChr 218-219, 1975 (A. Tranoy). II. SCRIITORII DIN AFRICA VANDALICĂ Am prezentat mai sus o serie de literați pe care i-am numit „discipolii lui Augustin”, și nu putem trece cu vederea faptul că acești scriitori, care declarau limpede

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
s-a impus din nou necesitatea de a combate arianismul, care părea să se fi stins încă de pe vremea lui Augustin. Africa s-a întors înapoi în timp. Scriitorii creștini din acea epocă vorbesc despre o adevărată persecuție din partea vandalilor. Bibliografie. P. Courcelle, Histoire littéraire..., cit.; B. Luiselli, Storia culturale dei rapporti tra mondo romano e mondo germanico, Herder, Roma, 1992. 1. Scriitori minori Scriitorii din Africa vandalică trebuie să fi fost numeroși, dar nu avem informații în privința lor decît din

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
de favorurile acestuia. Ar putea fi identificat cu acel Onoratus despre care Prosper ne spune că ar fi fost martirizat în 437. Cerealis de Castellum Ripense, în Mauritania, a avut în jurul anului 480 o dispută la Cartagina cu arianul Maximinus. Bibliografie. Ediții: PL 17 (Victor din Cartenna); A. Isola, I cristiani dell’Africa vandalica nei Sermones del tempo (429-534), Jaca Book, Milano, 1990. 2. Victor de Vita Victor de Vita e o personalitate mai importantă în raport cu cele minore menționate mai sus

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
folosită, deși are unele întorsături de frază populare, tipice vorbirii comune, este aceea a păturilor culte cartagineze din secolul al V-lea. Scriitorul, chiar dacă face exces de emfază retorică și cade în prolixitate, reușește totuși să fie un narator eficient. Bibliografie. Ediții: CSEL 7, 1891 (M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor de Vita, Historia persecutionis Africanae provinciae, cartea I, intr., text și trad. it. sub îngrijirea lui S. Costanza, Messina, 1973; CTP 29, 1981 (S. Costanza

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
i-au fost atribuite lui Vigiliu, lucru ce dovedește prestigiul de care se bucura acest important teolog în Evul Mediu. O nouă ediție a operelor sale ar fi o inițiativă meritorie; încă lipsește un studiu aprofundat al gîndirii lui Vigiliu. Bibliografie. Ediții: PL 62. Studii: G. Ficker, Studien zu Vigilius von Thapsus, Hinrichs, Leipzig, 1897; M. Simonetti, Letteratura antimonofisita d’Occidente, Aug. 18 (1978), pp. 505-522. 4. Draconțiu După cazul lui Quodvultdeus, examinat la timpul său, și cel al lui Victor

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
a adăugat la prima carte a operei Cîntecul de reparație, scurtîndu-l și pe acesta și numerotîndu-l ca a doua carte. Această versiune începea cu o prefață în proză și cu o introducere de douăzeci și cinci de versuri, ambele dedicate regelui vizigot. Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 14, 1905 (Fr. Vollmer); Poetae Latini Minores V, Teubner, Leipzig, 1914 (Fr. Vollmer); De laudibus Dei (F. Corsaro, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1962); Les Belles Lettres I, 1985 (Louanges de Dieu, livres I

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
V-lea fiindcă mai tîrziu și Gallia intră într-o perioadă de decadență economică și culturală. înflorirea monahismului a fost vitală pentru apărarea culturii, și mănăstirile (de exemplu, cele din Marsilia, Lerin, Saint-Honorat) au fost centre culturale de primă importanță. Bibliografie. P. Courcelle, Les lettres grecques en Occident. De Macrobe à Cassiodore, de Boccard, Paris, 1948; E. Griffe, La Gaule chrétienne à l’époque romaine I-III, Letourey et Ané, Paris, 1964-1965. 1. Ioan Cassian Cel mai important scriitor din Gallia

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
însă la el acea latină artificioasă, nu naturală ci învățată, ca în cazul lui Ammianus Marcellinus, de exemplu. Narațiunea simplă și agreabilă și prospețimea expresiei fac din Cassian unul dintre cei mai mari scriitori latini ai secolului al V-lea. Bibliografie. Ediții: CSEL 13, 1886 și 17, 1888 (M. Petschenig); SChr 42, 19662; 54, 19672; 64, 19712 (E. Pichery); 109, 1965 (J.-C. Guy). Traduceri: BTP 94, 1991 (L. Dattrino). Mai general, studii generale, datorate specialiștilor în monahism (G. Penco, A

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
și trimiterea la temele din Scriptură, reluarea motivului ascezei în pustiu, imitarea figurilor lui Ilie, Elisei, Ioan Botezătorul, a motivului pribegiei lui Israel în căutarea pămîntului făgăduinței nu au nimic chinuitor, nu implică o imperioasă necesitate de eliberare de rău. Bibliografie. Fundamentală: S. Pricoco, L’isola dei santi. Il cenobio di Lerino e le origini del monachesimo gallico, Ed. dell’Ateneo e Bizzarri, Roma, 1978; despre personalitățile de la Lerin, Idem, Monaci Filosofi e Santi. Saggi di storia della cultura tardoantica, Rubbettino

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]