KorAP: Find »[drukola/base=bizantin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...325 >

8,109 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

simplă, cu un cult sumar, esențializat, în timp ce disciplina bisericească era relativă, iar moravurile laxe. Pentru secolele VII-X, materialele creștine lipsesc aproape complet, ca o consecință a bulversărilor și a întreruperii legăturilor cu centrele bizantine-urmele creștine reapar abia după revenirea stăpânirii bizantine la Dunăre, în secolul al X-lea. Reinstalarea stăpânirii bizantine asupra Dobrogei a dus la refacerea organizării administrativ-politice, închegarea comunităților creștine, reactivarea structurilor bisericești și construirea unor noi lăcașuri de cult, multe din cele vechi fiind distruse de năvălitori. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
relativă, iar moravurile laxe. Pentru secolele VII-X, materialele creștine lipsesc aproape complet, ca o consecință a bulversărilor și a întreruperii legăturilor cu centrele bizantine-urmele creștine reapar abia după revenirea stăpânirii bizantine la Dunăre, în secolul al X-lea. Reinstalarea stăpânirii bizantine asupra Dobrogei a dus la refacerea organizării administrativ-politice, închegarea comunităților creștine, reactivarea structurilor bisericești și construirea unor noi lăcașuri de cult, multe din cele vechi fiind distruse de năvălitori. În localități precum Garvăn (jud. Tulcea)-sec. XI, Niculițel (jud. Tulcea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului mileniu. Pe de altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai întâi pe cale populară, apoi pe cale instituțională, din secolele IX-X, a unor cuvinte originare din patrimoniul lexical slav în greaca bizantină, albaneză și română. Acest aspect este strâns legat de creștinarea slavilor sudici și a bulgarilor, și de organizarea structurilor bisericești în teritoriile controlate de aceștia, precum și de recunoașterea limbii slave ca limbă liturgică, introducerea alfabetului chirilic și dezvoltarea literaturii religioase

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
milă (milovati), utrenie (utro), vecernie (vecer).61 Evoluția creștinismului în secolele VII-X Evoluția vieții spirituale (religioase) a populației autohtone din stânga Dunării, în ultimele trei secole ale mileniului I, s-a desfășurat într-un context politic și etno-demografic fluctuant. Prăbușirea stăpânirii bizantine în regiune și spargerea romanității dunărene, sub aspect religios, al creștinismului, s-au soldat cu dispariția organizării bisericești pe linia Dunării și încetarea legăturilor dintre creștinătatea nordică și cea sudică. Urmările au fost negative, în planul istoriei conjucturale, dar ele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și demografice în urma pătrunderii unor grupuri numeroase de slavi dinspre nord-vest și infiltrarea avarilor târzii pe valea Mureșului). În Banat, la Sânnicolau Mare (jud. Timiș), s-a aflat un tezaur cu vase de aur cu cruci și inscripții, de proveniență bizantină. La sud de Carpați, obiectele creștine sunt puține, situație explicabilă prin impactul foarte puternic pe care migrația slavilor și apoi a bulgarilor l-a avut asupra populației autohtone și a organizării sale bisericești. Între Carpați și Nistru s-au descoperit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
explică acele aspecte particulare ale creștinismului românesc în secolele următoare. Însă, începând cu secolul al IX-lea, contextul politic și religios al Europei de sud-est s-a schimbat radical, ceea ce a dus la revitalizarea creștinismului din nordul Dunării. Astfel, misiunile bizantine în regiunea dunăreană și panonică au dus, în cele din urmă, la creștinarea bulgarilor, moravilor, sârbilor și rușilor, s-au constituit structuri politice și bisericești ale popoarelor convertite, a fost restabilită stăpânirea bizantină între Dunăre și Haemus, între 970-1018. Apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
revitalizarea creștinismului din nordul Dunării. Astfel, misiunile bizantine în regiunea dunăreană și panonică au dus, în cele din urmă, la creștinarea bulgarilor, moravilor, sârbilor și rușilor, s-au constituit structuri politice și bisericești ale popoarelor convertite, a fost restabilită stăpânirea bizantină între Dunăre și Haemus, între 970-1018. Apoi, au fost restabilite legăturile economice și religioase cu regiunile învecinate, au fost restaurate episcopiile în regiunea Dunării-centre religioase și culturale, cristalizarea, în secolele IX-X, a unor formațiuni statale ce au contribuit la evoluția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Episcopia de Halici și Biserica ortodoxă rusă exercita o anumită autoritate asupra Moldovei, a ținutului est-carpatic și în Rusovlahia. În general, după secolul al X-lea, odată cu revenirea Imperiului la Dunăre, comunitățile creștine românești țineau de ritul oriental-răsăritean, de Biserica bizantină, prin patriarhia de Constantinopol, apogeul a fost atins în secolele XIII-XIV, prin mitropolia de Vicina. Ruptura din 1054 a găsit comunitățile creștine din ținuturile românești în sfera de influență a Constantinopolului, a ortodoxiei. La sfârșitul secolului al X-lea și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mitropolia de Vicina. Ruptura din 1054 a găsit comunitățile creștine din ținuturile românești în sfera de influență a Constantinopolului, a ortodoxiei. La sfârșitul secolului al X-lea și începutul celui următor, teritoriile românești s-au aflat sub jurisdicție bisericească papală, bizantină, bulgară, moraviană, rusă, suprapuse sau paralele cu cele autohtone. Împreună cu moștenirea secolelor anterioare de viață creștină, lipsa bisericilor și obiectelor de cult, organizarea bisericească incompletă, absența ierarhiei bisericești superioare, neîntrunirea unui conciliu local, inexistența, mult timp, a unei autorități politice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tot poporul său, luând numele creștin de Mihail. Creștinarea bulgarilor are loc odată cu victoria deplină a slavizării turanicilor și cu instituirea feudalismului, în plan social-politic, în Bulgaria. După primirea botezului, Boris și boierii săi (curtea) au cumpănit între creștinismul grec (bizantin) și cel latin (roman) și au păstrat legăturile și cu Papa de la Roma și cu Patriarhul de la Constantinopol, primind preoți și cateheți din ambele părți ale creștinătății. Abia în 870, sinodul din Constantinopol, alcătuit din ierarhi greci și romani, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Conducătorii politici și bisericești slavi din regiunile noastre voiau în cult o limbă vie înțeleasă de ei, alta decât limba autohtonilor. Chiar și după asimilarea ulterioară a slavilor în masa autohtonilor, această limbă a rămas în cultul bisericilor noastre. Liturghia bizantină în limba slavă a cunoscut epoca ei de maximă răspândire în secolul al X-lea, așa cum arătam mai sus. În nordul Dunării, ea a fost introdusă inclusiv în biserica românească din Transilvania, înainte de cucerirea maghiară din secolul al XI-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în biserica românească din Transilvania, înainte de cucerirea maghiară din secolul al XI-lea. O introducere a ei după cucerirea ungurească ar fi fost cu neputință, deoarece regii și episcopii catolici n-ar fi îngăduit aceasta. Concluzia indubitabilă este că liturghia bizantină n-a putut fi introdusă decât în epoca în care ținuturile românești erau dominate de slavi, care înțelegeau vechea limbă slavă, fiind vorbită îndeosebi de clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care a determinat pe acei episcopi, horepiscopi și preoți să adopte limba slavă în care se traduceau cărțile sfinte. Apoi este interesant de subliniat că desființarea statului bulgar de către bizantini, între 971-1018, ca și "grecizarea" bisericii bulgare prin numirea arhiepiscopilor bizantini de Ohrida și sufraganii lor, nu a avut nici o influență asupra vieții bisericești din nordul Dunării. Astfel, în bisericile noastre a continuat să se slujească în slavonește, după 1018, iar întemeierea statului Asăneștilor, în 1085-1086, a întărit și mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întemeierea statului Asăneștilor, în 1085-1086, a întărit și mai mult influența slavă la noi (în mod paradoxal, slavonismul a rămas intact și după întemeierea celor două state). În plus, nu trebuie omis amănuntul că, după 1018, ca urmare a stăpânirii bizantine, unii preoți vlahi și slavo-bulgari s-au refugiat în nordul Dunării, unde și-au continuat activitatea cărturărească în limba slavă. În aceste împrejurări, a fost adoptată slavona de către clerul și clasa cnezială slavo-românească, apoi de cancelariile domnești. Evident, poporul, mulțimea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
clerul și clasa cnezială slavo-românească, apoi de cancelariile domnești. Evident, poporul, mulțimea, vorbea românește, predica se rostea în aceeași limbă, dar liturghia și celelalte slujbe se făceau în slavonește, și aceasta timp de sute de ani! În același timp, ritul bizantin de limbă slavă, consideră Pr. Păcurariu, în împrejurările de atunci, a fost pentru noi un mijloc de păstrare a ortodoxiei. Dacă românii ar fi folosit în continuare limba proprie, Roma ar fi reușit cu ușurință să impună "ritul latin", însă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
consideră Pr. Păcurariu, în împrejurările de atunci, a fost pentru noi un mijloc de păstrare a ortodoxiei. Dacă românii ar fi folosit în continuare limba proprie, Roma ar fi reușit cu ușurință să impună "ritul latin", însă prin introducerea "ritului bizantin " de limbă slavă, noi am rămas ca popor sub jurisdicția bisericească a Constantinopolului. Trebuie însă să se observe că adoptarea ritului bizantin nu a fost opțiunea benevolă a românilor, ci se datorează dominației politice și bisericești a slavilor sud-dunăreni (bulgari

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în continuare limba proprie, Roma ar fi reușit cu ușurință să impună "ritul latin", însă prin introducerea "ritului bizantin " de limbă slavă, noi am rămas ca popor sub jurisdicția bisericească a Constantinopolului. Trebuie însă să se observe că adoptarea ritului bizantin nu a fost opțiunea benevolă a românilor, ci se datorează dominației politice și bisericești a slavilor sud-dunăreni (bulgari), după creștinarea acestora din 864-865.68 Vom insista în continuare asupra elementelor slave în lexicul nostru bisericesc. Prin intermediul ritului bizantino-slav, în terminologia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolele IV a. H.-II p. H., sub nume diferite, Gutones sau Gotones, într-o regiune situată pe țărmul de sud al Mării Baltice. Începând din secolul III d. H., goții sunt numiți de autorii latini, Gothi, iar de cei greci (bizantini), Gothoi. Populația gotică, aflată pe țărmul sudic al Mării Baltice, a început să înainteze treptat spre regiunile de la Marea Neagră și Dunărea de Jos, iar apoi spre teritoriile întinse ale Imperiului roman, până ce își vor încheia istoria, ostrogoții în Italia (secolul VI

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
însoțesc pe longobarzi, în Italia, în 568, dar majoritatea lor neavând unde să se refugieze, au rămas pe loc (nord-vestul Daciei) și cu timpul vor fi asimilați de populația autohtonă. 23 Această susținere se bazează pe informații culese din surse bizantine. Astfel, în 593, generalul bizantin Priscus organizează o expediție împotriva slavilor din Muntenia răsăriteană, unde este ajutat de un "gepid", care trăia printre slavi-este posibil să fie confundat cu un localnic. Dar, în anul 601, expediția lui Priscus din (în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavi-este posibil să fie confundat cu un localnic. Dar, în anul 601, expediția lui Priscus din (în) Banat întâlnește trei sate gepide, printre cei căzuți prizonieri se aflau avari, slavi, gepizi. Ultima știre despre gepizi ne-o dă Theophanes, scriitor bizantin, care afirmă că la asediul Constantinopolului, din 625, au participat avari, slavi, bulgari și contingente gepide! După această dată, nu mai avem știri despre gepizi și în aceeași perioadă prima jumătate a secolului al VII-lea d. H., dispar și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și alte orașe romane din sudul Dunării. Din acest moment, drumul avarilor spre Constantinopol și spre coasta nord-pontică era deschis. Deoarece slavii din Câmpia munteană au refuzat să recunoască stăpânirea avarilor, aceștia au organizat, în 578/579, cu sprijinul flotei bizantine, o expediție în nordul Dunării, în urma căreia triburile slave au fost supuse (vezi cap. V). În anii 584-586, avarii și slavii au organizat noi atacuri la Dunărea de Jos, iar în 586, avarii au trecut Dunărea, în Dobrogea, unde au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de locuință la avari era iurta (cortul), fiind preferate zonele joase de câmpie, bogate în surse de apă. Treptat, în cursul secolului al VII-lea, locuința se va stabiliza, înfiripându-se așezări mari sau mici. Expedițiile de pradă și subsidiile bizantine au dus la acumularea unor mari bogății, care intrau în tezaurul regal (al kaganului). Subzistența comunităților umane avare o asigurau populațiile supuse, romanici, germani, slavi, populații sedentare care practicau agricultura. Populația autohtonă din teritoriile dominate de avari era obligată să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ci ea s-a cristalizat treptat din surse diferite. În componența acesteia a intrat "civilizația stepelor", răspândită pe un spațiu întins, din Asia Centrală până în estul Europei, în spațiul caucazian și nord-pontic, fiind marcată de modele persane și chineze, de influențe bizantine și germane. Istoria avarilor în Europa (cronologia epocii avare) cuprinde trei perioade: timpurie (567-670), mijlocie (670-720) și târzie (720-796). După înfrângerea gepizilor, în 567-568, și exodul longobarzilor, avarii au reușit, spre sfârșitul secolului al VI-lea, să-și instaleze dominația

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru războiul de țesut.7 Circulația mărfurilor și monedelor Odată cu sfârșitul secolului al VII-lea, în Europa de sud-est, se produc mari schimbări politice și adânci prefaceri sociale, constituirea primului stat (țarat) bulgar (679-681) și cristalizarea relațiilor feudale în Imperiul bizantin. Schimbările și prefacerile din zona danubiano-pontică au avut o înrâurire puternică și asupra societății românești din vatra vechii Dacii. Constituirea statului bulgar a ridicat o stavilă în calea legăturilor directe, seculare dintre locuitorii din nordul Dunării și Imperiu, dar nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
danubiano-pontică au avut o înrâurire puternică și asupra societății românești din vatra vechii Dacii. Constituirea statului bulgar a ridicat o stavilă în calea legăturilor directe, seculare dintre locuitorii din nordul Dunării și Imperiu, dar nu le-a întrerupt cu totul-flota bizantină a menținut puncte de sprijin și control la gurile Dunării. Aceasta înseamnă că legăturile dintre populația romanică (românească) din nord și Imperiu n-au încetat, efectiv, niciodată. Pe de altă parte, criza gravă din istoria bizantină, social-politică și religioasă, din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]