1,717 matches
-
este un complex de fortificații de tip "vallum" aflate pe teritoriul României, Moldovei și Ucrainei. Există trei linii de fortificații, în partea central-sudică a Dobrogei, întinzându-se de la Dunăre la Marea Neagră, cel mai probabil construite de către bizantini în secolele al X-lea - al XI-lea, în timpul împăraților Ioan I Tzimiskes și Vasile al II-lea. Zidul cel mai vechi și mai mic, numit și "Micul zid de pământ", are o lungime de 61 km și se desfășoară
Valul lui Traian () [Corola-website/Science/316469_a_317798]
-
între cei doi. Pe plan intern, împăratul Henric I a demonstrat un temperament diferit față de cel al celor mai mulți dintre cruciați, reflectat în preocuparea sa față de supușii greci, pe care îi trata în egală măsură cu cei latini. Georgios Akropolites, istoricul bizantin contemporan, notează că Henric "deși franc prin naștere, s-a comportat curtenitor cu romanii n. n. grecii care proveneau din orașul lui Constantin și i-a promovat pe mulți dintre ei în rândul puternicilor săi, în vreme ce pe cei de condiție modestă
Henric I de Hainaut () [Corola-website/Science/316492_a_317821]
-
străromână. Tot o mărturie a prezenței muzicii bizantine în perioada de început este și Condacul Nașterii Domnului, creație a Sf. Roman Melodul (sec. VI), care a circulat într-o formă simplă și a cărui construcție modală este în Ehul 3 bizantin. La 6 iunie 1817 este atestată documentar înființarea școlii de muzică bisericească în "sistemă nouă" la biserica Sfântul Nicolae Șelari din București, profesor fiind numit Petru Manuil Efesiu († 1840), care "însuși se desăvârșise în școala nou înființată la Constantinopol". Marii
Muzica bisericească românească () [Corola-website/Science/322339_a_323668]
-
Marocului se întinde pe circa 12 secole. Cu toate acestea populația originală a Marocului, berberii, au ajuns aici cu mai bine de 5000 de ani în urmă. În antichitate diverse popoare au locuit aici printre care: fenicieni, cartaginezi, romani, vandali, bizantini, iar mai apoi arabii umayyazi au cucerit această regiune în secolul VII, aducând limba lor, sistemul lor de guvernare și islamul, la care mulți dintre berberi încet s-au convertit, mai ales după ce arabii s-au retras. Primul stat arab
Istoria Marocului () [Corola-website/Science/328975_a_330304]
-
franci în bătălia de la Pelagonia (1259) în fața împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul, Guillaume s-a văzut obligat să-și răscumpere libertatea cedând cea mai mare parte din estul Moreei și cele mai importante fortificații. După această victorie însă, bizantinii au suferit două înfrângeri (bătăliile de la Prinitza și de la Makryplagi), iar francii și bizantinii au fost obligați să trăiască ca vecini. La mijlocul secolului al XIV-lea, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino a reorganizat Moreea în Despotatul Moreei. Un fiu
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
Guillaume s-a văzut obligat să-și răscumpere libertatea cedând cea mai mare parte din estul Moreei și cele mai importante fortificații. După această victorie însă, bizantinii au suferit două înfrângeri (bătăliile de la Prinitza și de la Makryplagi), iar francii și bizantinii au fost obligați să trăiască ca vecini. La mijlocul secolului al XIV-lea, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino a reorganizat Moreea în Despotatul Moreei. Un fiu al împăratului aveau să primească din acest moment titlul de „despot”, fiind numit conducător
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
secolului al XIV-lea, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino a reorganizat Moreea în Despotatul Moreei. Un fiu al împăratului aveau să primească din acest moment titlul de „despot”, fiind numit conducător al regiunii. La începutul secolului al XV-lea, bizantinii au recucerit ultimele posesiuni ale francilor din Moreea dar, în 1460, întreaga peninsulă a fost cucerită de otomani. Peninsula a fost cucerită pentru Republica Veneția de către Francesco Morosini în timpul războiului din 1684 - 1699. Stăpânirea venețiană s-a dovedit a fi
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
eliminată, însă Narses a permis puținilor supraviețuitori să se întoarcă la casele lor, ca supuși ai Imperiului Bizantin. Absența oricărei autorității reale în Italia a condus la o invazie a francilor, însă aceștia au fost la rândul lor înfrânți de către bizantini, drept pentru care Peninsula Italică a fost reintegrată imperiului. Regii longobarzilor conduceau pe atunci acest trib germanic. După 568, ei au pătruns în Italia, înstăpânindu-se aici și eliminând o mare parte dintre punctele deținute de bizantini. Regii longobarzi s-
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
lor înfrânți de către bizantini, drept pentru care Peninsula Italică a fost reintegrată imperiului. Regii longobarzilor conduceau pe atunci acest trib germanic. După 568, ei au pătruns în Italia, înstăpânindu-se aici și eliminând o mare parte dintre punctele deținute de bizantini. Regii longobarzi s-au autointitulat uneori regi ai Italiei ("rex totius Italiæ"). După căderea Regatului longobard în 774 (ca urmare a asediului Paviei), teritoriul a trecut sub dominația francilor conduși de Carol cel Mare. Coroana de fier a regilor longobarzi
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
de la anul 871 până la moarte. Suppo a fost inițial "archiminister" și "consiliarius" al împăratului Ludovic al II-lea. În 869-870, el a călătorit la Constantinopol că "missus dominicus" imperial, alături de Anastasie Bibliotecarul, pentru a negocia un tratat de pace cu bizantinii. Pe tot parcursul domniei lui Ludovic al II-lea, Suppo a fost cel mai puternic magnat laic de pe teritoriul Italiei. Suppo a fost membru al familiei Supponizilor și a devenit rudă cu împăratul Ludovic al II-lea, în urma căsătoriei acestuia
Suppo al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324879_a_326208]
-
-lea de Capua a murit, iar drepturile de moștenire ale fiului acestuia, Pandulf, au fost încălcate, iar teritoriile au fost acordate lui Landulf, ca asociat. În 969, Pandulf Cap de Fier a fost capturat în bătălia de la Bovino. "Strategos"-ul bizantin de Bari, Eugenius, a cucerit orașul Avellino și a supus asediului Capua, apoi și Benevento. Mama lui Landulf, Aloara de Capua și arhiepiscopul Landulf I de Benevento, au preluat guvernarea în numele lui Landulf, apărând orașul în fața bizantini. În 977, după
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]
-
Bovino. "Strategos"-ul bizantin de Bari, Eugenius, a cucerit orașul Avellino și a supus asediului Capua, apoi și Benevento. Mama lui Landulf, Aloara de Capua și arhiepiscopul Landulf I de Benevento, au preluat guvernarea în numele lui Landulf, apărând orașul în fața bizantini. În 977, după eliberarea tatălui său, Landulf s-a raliat acestuia într-o expediție de apărare a Montecassino împotriva raidurilor contelui Bernard de Alife. La moartea lui Pandulf Cap de Fier din martie 981, marele principat longobard constituit de acesta
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]
-
evenimente. El a fost angajat frecvent în misiuni pe lângă papi, iar în 968 a fost din nou trimis la Constantinopol, de această dată la curtea împăratului Nicefor al II-lea Focas, pentru a solicita mâna Annei Porfirogeneta (fiica fostului împărat bizantin Romanos al II-lea pentru tânărul Otto (viitorul împărat Otto al II-lea). Totodată, lui Liutprand i s-a dat ca misiune și încheierea păcii cu Bizanțul, care încă revendica Benevento și Capua pentru sine, provincii care se aflau "de
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
cu trupele conduse de patriarhul Poppo de Aquileia și de Pilgrim de Koln, ajungând la Benevento, pe care l-au supus unui asediu. De acolo, puternica armată s-a îndreptat către Troia, însă a eșuat în a o cuceri de la bizantini. După ce s-a supus împăratului occidental, nu se mai știe nimic despre Landulf în afară de moartea sa în septembrie 1033. El a fost succedat de către fiul său Pandulf al III-lea. Celălalt fiu al său, Daufer, va deveni ulterior papă, sub
Landulf al V-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324903_a_326232]
-
Bizanțul recunoștea titlul imperial al lui Carol cel Mare, Istria (cel puțin coasta sa apuseană), alături de Veneția și de coasta dalmată a trecut din nou sub controlul bizantin. După aceea, istoria ei intră într-o perioadă neclară, poate și din cauză că bizantinii nu au reușit să își restabilească autoritatea în teritoriile retrocedate de către franci. Probabil că Istria a fost reintegrată în Ducatul de Friuli. După depunerea ducelui Balderic de Friuli, împăratul Ludovic Piosul, fiul lui Carol cel Mare, în cadrul adunării din 829
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
anunțat planul de a reconstrui Templul Evreu. El a murit lupând cu perșii în 363 iar proiectul a fost oprit. Imperiul Roman s-a separat iar regiunea a devenit parte a Imperiului Roman de Răsărit, cunoscut ca Imperiul Bizantin. Sub bizantini, creștinătatea era dominată de Biserica Ortodoxă Greacă. În secolul V, Imperiul Roman de Apus a încetat se existe, cea ce a condus la o migratie a creștinilor în Palestina și dezolvarea majorității creștine. Evreii numărau 10-15% din populație. Iudaismul era
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
Roma. În 611, Persia a invadat Imperiul Bizantin și, după un lung asediu, Khosrau al II-lea a cucerit Ierusalimul (în 614) cu ajutor evreiesc. Evreii au fost lăsați să guverneze Ierusalimul până în 617, când persii au preluat controlul. Împăratul Bizantin Heraclius, a promis să restaureze drepturile evreilor daca primea ajutorul evreiesc în înfrângerea persilor, dar ulterior si-a renunțat și a ocupat Palestina și a emis un edict interzicând iudaismul din Imperiul Bizantin. Evreii care au plecat din Imperiul Bizantin
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
fiică a lui Witteric. Alianța însă se pare că nu a avut niciun succes, necunoscându-se nicio informație despre vreo posibilă confruntare, cu excepția locului său de desfășurare, undeva în apropiere de Narbonne. În 605, Agilulf a fost recunoscut de către împăratul bizantin Focas, care a fost nevoit să plătească despăgubiri regelui longobard și să îi cedeze Orvieto, alături de alte orașe. Contextul războaielor cu persanii îndrepta atenția Bizanțului către Orient, oferindu-i lui Agilulf o pauză necesară. El trebuia să pună capăt unor
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
longobarzilor începând cu 572 sau 573 și până la 574 sau 575. Cleph a succedat regelui Alboin al longobarzilor, față de care nu avea nicio legătură de rudenie. El a fost un personaj violent și înspăimântător atât față de romani cât și față de bizantini, cu care a luptat pentru a menține controlul asupra Italiei. Cleph a extins stăpânirea longobarzilor asupra întregului nord al Italiei, desăvârșind cucerirea Toscanei și împingând autoritatea longobardă până la porțile Ravennei. A murit asasinat după o domnie de 18 luni de către
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]
-
dar și jumătate din domeniile lor ducale. Authari a petrecut întreaga sa domnie în războaie purtate împotriva francilor, grecilor, ca și a diverșilor răsculați. Primul său test de autoritate l-a reprezentat reprimarea revoltei ducelui Droctulf de Brescello, fost general bizantin, care se aliase cu romanii și guverna în regiunea văii Padului. Alungându-l pe acesta, Authari și-a petrecut cea mai mare parte a celor șase ani de domnie luptând împotriva lui Smaragdus, exarhul de Ravenna, sau a regilor Merovingieni
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
calea de comunicație dintre Padova și Ravenna. De asemenea, ducele Faroald I de Spoleto a reușit să captureze portul ravennat Classis și să îl distrugă în totalitate. Authari a mărșăluit prin întreaga peninsulă, ajungând până la Reggio, jurând să cucerească de la bizantini Calabria — un jurămînt niciodată dus la îndeplinire de către vreun conducător longobard. La 15 mai 589, Authari s-a căsătorit cu Theodelinda, fiică a ducelui Garibald I al bavarezilor. De credință catolică, regina a avut o mare influență asupra longobarzilor datorită
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
la împăratul bizantin Iustin al II-lea, promițând ca, în schimbul sprijinului militar, Bizanțului să i se restituie Sirmium. Iustin a acceptat, drept pentru care gepizii au avut pentru moment un ascendent asupra longobarzilor, chiar dacă regele Cunimund nu a retrocedat Sirmium bizantinilor. Ulterior, longobarzii au încheiat o alianță cu tribul avarilor, nou venit în regiune și stabilit în marginile răsăritene ale formațiunii statale a gepizilor. Pentru a întări și mai mult alianța anti-longobardă, Cunimund a acceptat cedarea Sirmium-ului către bizantini, fapt de
Cunimund () [Corola-website/Science/325030_a_326359]
-
retrocedat Sirmium bizantinilor. Ulterior, longobarzii au încheiat o alianță cu tribul avarilor, nou venit în regiune și stabilit în marginile răsăritene ale formațiunii statale a gepizilor. Pentru a întări și mai mult alianța anti-longobardă, Cunimund a acceptat cedarea Sirmium-ului către bizantini, fapt de această datădus la îndeplinire. Cu toate acestea, trupele imperiale, odată pătrunse în Sirmium, au evitat joncțiunea cu gepizii, în cele din urmă regele Alboin a zdrobit forțele lui Cunimund în 567, chiar fără a mai aștepta sosirea avarilor
Cunimund () [Corola-website/Science/325030_a_326359]
-
său provine denumirea întregii dinastii a Asanizilor. În anul 1185, frații Petru (inițial numit Teodor) și Asan () s-au prezentat în fața împăratului bizantin Isaac al II-lea Angelos la Kypsela pentru a solicita pronoia. Cererea lor a fost respinsă de către bizantini, iar când Asan a cerut explicații, a fost pălmuit de către reprezentanții puterii bizantine. Iritați de acest deznodământ, cei doi frați s-au întors acasă și, profitând de nemulțumirea față de grelele taxe impuse de împăratul Isaac (motivul acestora îl constituia finanțarea
Ioan Asan I () [Corola-website/Science/324401_a_325730]
-
soldat cu readucerea sub ascultarea Imperiului a teritoriilor noului stat bulgaro-vlah. Împăratul de la Constantinopol a atacat din nou în 1187, de această dată amenințând direct Târnovo și asediind Loveci vreme de trei luni de zile, însă fără succes. Pe parcursul asediului, bizantinii au capturat-o pe soția lui Asan, care a fost ulterior răscumpărată, în schimbul predării fratelui mai tânăr al lui Petru și Asan, Ioniță Caloian, la încheierea armistițiului. Însă niciuna dintre cele două părți nu intenționa să mențină pacea. Atunci când participanții
Ioan Asan I () [Corola-website/Science/324401_a_325730]