2,555 matches
-
-și rupă fașele. Păzește picioarele de elefant de parcă ar păzi viitorul fetei. Îi explică întruna fetei care plânge de ce trebuie să îndure durerea. Apoi, aceasta devine prea mult. Picioarele fetei s-au infectat. Mama varsă râuri de lacrimi. Stăruie, plânge, blestemă. Pe ea însăși. Pe bărbați. Întreabă de ce n-a avut un fiu. Îi spune fetei, iar și iar, că femeile sunt precum iarba, născute să fie călcate în picioare. E anul 1919. Provincia Shan-dong, China. Orașul e locul de naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lui Fabio. Orice atingere, oricât de ușoară, îi trezea doar un recul dureros. Guibert o vindecase de insomnii, de coșmaruri. Încercase, după puterile lui, să o ajute pe acestă femeie tânără, frumoasă, în plină putere, să-și trăiască totuși viața, blestemând, în același timp, specimenul masculin, un nefericit caz patologic, în fond. Un sadomasochist, zoofil, ginecoman și homosexual, cu cel mai frumos ambalaj pentru un suflet infernal. Lucrase mult, încercase mai multe formule. Găsise, în cele din urmă, exact compoziția și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu-ți explică, În cinci volume, de ce-i el, bietul, silit să poarte, când război, când pace; să fie blenduit, când la crimă, când la pedeapsă - asta i-i viața, ăsta i-i destinul, bietul rus... C-așa a fost blestemat: să te... așa, olecuță și numai de ochii lumii, fure, calce În picioare, robească - altfel să știi tu: cel care o să Îndure chinurile iadului pe lumea cealaltă el are să fie, nu tu; pe el l-a ales Dumnezeu să cucerească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se miră - când se miră, zice: «Ioooi!», ca la noi, Jâdanii; când se vaietă, zice: «Tulaaai!» - și noi râdem, fiindcă tulaiul ei se potrivește cu susaiul nostru, cel amar și dulce și lăptos-spinos (sau chiar cu: Sus sai!); și cum blestemă: «Călca-l-ar nevoia!» - și noi iar râdem, fiindcă chiar vedem pe careva călcând În picioare ceva - nimicul, doar o nevoie nu se calcă... Nou, pentru noi, faptul că domnișoarei Tuza nu-i place la noi - nu asta, ci nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
îl apăra de vânt, dar îl transforma, tocmai din această cauză, într-un soi de cuptor ce la orele amiezii ajungea adesea să aibă șaizeci de grade. Cele trei duzini de soldați care alcătuiau garnizoana își petreceau jumătate din viață blestemându-și soarta la umbra palmierilor, iar cealaltă jumătate, dând la lopată într-un efort disperat de a înlătura nisipul și de menține curat îngustul drum de pământ ce le permitea să comunice cu lumea exterioară și să primească provizii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
liberă și puternică, și o biată beduină sclavă într-un harem. Putea să se apropie de el, să-i vorbească timp de jumătate de oră despre noapte și stele, vânturi și gazele, și nu l-ar fi recunoscut în acel „blestemat zdrențăros și puturos“ pe cel ce încercase să-l înfrunte cu cinci zile înainte. Ani de zile francezii încercaseră în zadar să-i facă pe tuaregi să-și descopere chipul. în cele din urmă, convinși că aceștia nu vor renunța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se îmbulzească în mica baracă, de unde sergentul major trebui să-i dea afară îmbrâncind-i. Când, în cele din urmă, rămase singur în fața cadavrului și a bălții de sânge pline de muște, se așeză pe un taburet și-și blestemă soarta. Ticălosul care făcuse asta putea să mai fi așteptat patru zile. Nu-l încerca nici o tristețe, nici cea mai mică urmă de milă pentru celălalt ticălos, cel mai ticălos dintre toți, ce zăcea în fața lui, în ciuda faptului că trăiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
său interior: teama de a zări figura nemișcată în același loc și teama de a nu o mai zări. în fiecare dimineață, pe locotenentul Razman îl încerca mai întâi o senzație de furie și neputință, ce-l determina să-l blesteme cu glas tare pe acel împuțit de „Fiu al Vântului“ care încerca să-și bată joc de el, și în fiecare dimineață își dădea seama că, în fond, în adâncul sufletului, se simțea mulțumit văzând că nu se înșelase în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Fix la miezul nopții, cei patru oameni se întâlniră în jurul cămilei moarte; pentru nici unul nu era o surpriză că prada își luase zborul, și sergentul major Malik-el-Haideri profită de ocazie ca să sloboadă cele mai murdare înjurături din vocabularul lui cazon, blestemându-l pe targuí și blestemându-l, în trecere, mai insistent, și pe „tâmpitul de locotenențel“ care se lăsase înșelat ca un novice. Ce facem acum? întrebă descumpănit unul dintre soldați. Nu știu ce-o face locotenentul, dar eu, cu sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
patru oameni se întâlniră în jurul cămilei moarte; pentru nici unul nu era o surpriză că prada își luase zborul, și sergentul major Malik-el-Haideri profită de ocazie ca să sloboadă cele mai murdare înjurături din vocabularul lui cazon, blestemându-l pe targuí și blestemându-l, în trecere, mai insistent, și pe „tâmpitul de locotenențel“ care se lăsase înșelat ca un novice. Ce facem acum? întrebă descumpănit unul dintre soldați. Nu știu ce-o face locotenentul, dar eu, cu sau fără voia lui, o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ai fi putut gândi că Supremul Creator se înverșunase să arunce toate deșeurile lucrării sale, îngrămădind într-o adunătură nedefinită pietre, saline, nisipuri și „pământuri pustii“. Dar în ochii lui Gacel, masivul Sidi-el-Madia nu se ivea acum ca o regiune blestemată de zei, ci ca un enorm labirint unde se putea ascunde o armată întreagă, fără ca nimeni s-o poată găsi vreodată. Câtă benzină mai avem? întrebă într-un târziu. — Pentru două ore... Trei, maximum. Cu viteza asta și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deplasau pe acea întindere, lăsând în urma lor o brazdă lată, fără ca nimeni să știe cu adevărat dacă le târau forțele magnetice, spiritele condamnaților pe vecie sau un simplu capriciu a lui Alah. Caporalul Abdel Osman deschise ochii și imediat își blestemă soarta. Soarele se înălțase de două sulițe pe cer și încălzea pământul sau, mai bine zis, nisipul alb și tare, aproape pietrificat, al întinderii, acea întindere chinuitoare unde își instalaseră campamentul în urmă cu șase zile, suferind cea mai insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ciudată ironie a destinului, el, Gacel, care ura și disprețuia atât de mult obiectele și simțea repulsie față de orice vehicul mecanic, se afla acolo, culcat alături de unul din ele, de care depindea viața sa și a oaspetelui său, și se blestema pentru ignoranța lui și pentru că nu se simțea capabil să-l oblige, dându-i câteva picioare, să alerge pe acea întindere spre libertatea aflată la doi pași. Se lumină de ziuă. Alungă hienele și șacalii, dar vulturii continuau să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de fier și sticlă, ce părea și mai mare pentru că de-abia o luminau becurile livide și prăfuitele reclame luminoase. Pasagerii ce rămăseseră fideli lungii călătorii coborau acum cu geamantanele lor ponosite de carton și se îndepărtau cu pași obosiți, blestemând orarul absurd al acelui tren matusalemic, care ajungea întotdeauna la destinație cu mai bine de șase ore de întârziere. Coborî ultimul, cu covoarele, sacul de piele și pătura grea, și își îndreptă pașii pe urma celor ce dispăreau în spatele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în fața altuia pe care, tot în fond, îl disprețuia. Un drum greu, într-adevăr, dar al cărui rod fusese că cea mai mare putere din țară se concentrase, cu timpul, în mâinile sale, și nimeni - cu excepția, poate, a acelui targuí blestemat - nu putuse face un pas fără aprobarea lui. Dar acum simțea că această putere începea să se clatine și că i se scurgea printre degete, ca lutul uscat de soare ce se fărâmițează și se face pulbere, și cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
arma cu putere și așteptă. Orologiul gării slobozi două bătăi, îndemnându-l, parcă, încă o dată să uite totul, dar ecoul lor se pierdu între urletele sirenelor, strigăte și aplauze. Targuí-ul simți că-i vine să plângă, ochii i se încețoșară, blestemă cu glas tare gri-gri-ul morții, iar polițistul care stătea cu brațele întinse în fața lui se întoarse să-l privească, surprins de o frază al cărui sens nu-l pricepuse. Grupul de motocicliști trecu, acoperind totul cu vacarmul motoarelor, apoi sosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și posibilitățile. N-ai decât să primești. Iarba verde de acasă e o tăvălitură de paie, dar n-ai unde să te duci... Cică să vinzi și să pleci, Dumnezeule, unde? Peste apă, în urma lui, se auzea limpede nea Matei, blestemând cu năduf și parcă pieziș, adresându-se nu lui Rafael, ci altuia, care vede cum se alege praful de pescuitul lui. Peste două minute tăcu. Ostenise probabil. Ostenise și Rafael, fără să se epuizeze însă. Ar mai fi ținut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Se vedea pe fața ei. Pur și simplu, n-avea nevoie de sfaturi. Degeaba se înăsprea tonul lui explicându-i că-i extrem de periculos, draga mea, în primu’ rând pentru o femeie. Nu știi pe mâna cui încapi ca să-ți blestemi zilele. Nu-ți spun mai mult, știi și tu, oi fi auzit cum e cu fetele astea vândute și cumpărate ca să fie scoase la produs. Nu-i mare lucru să pici în așa ceva, mai ales dacă n-ai ceva sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
la sărăcie lucie, popoare de copii ai morții, vegheate de cascade de rânjete electorale, spre care se îndreaptă și stă ațintită atenția noastră - să le fie țărâna în ciorba copiilor și a nepoților și a strănepoților lor. Ei vor fi blestemați din neam în neam că și-au bătut joc și au jefuit un popor și o țară. A consemnat pentru dumneavoastră Rafael Ogrinjan. Iliescu și modelul suedez - altă mască jalnică a democrației originale. Petre Roman nu minte, iată, e momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fiecare an, se celebrează, printr-un carnaval burlesc, aniversarea uciderii Califului Omar. Cu acest prilej, femeile se fardează, pregătesc dulciuri și fistic prăjit, copiii stau pe terase și varsă șuvoaie de apă asupra trecătorilor, strigând cu voioșie: „Dumnezeu să-l blesteme pe Omar!” Se confecționează un manechin cu efigia califului, purtând În mână un șirag de baligi, manechin care este plimbat prin anumite mahalale, În timp ce se cântă: „De pe când numele tău era Omar, ai locul tău În iad, tu, căpetenie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În tot imperiul, n-are alt rival În afară de Nizam, iar În acel an de grație 1092 este pe cale să-l doboare. Satisfăcută, Chinezoaica? Nici pomeneală? De Îndată ce rămâne singură sau Împreună cu Djahane, confidenta ei, plânge - lacrimi de mamă, lacrimi de sultană - blestemă soarta nedreaptă, și nimeni nu se gândește s-o Învinuiască. Cel mai mare dintre fiii ei fusese ales de Malik Șah drept moștenitor, participa la toate călătoriile, la toate ceremoniile. Tatăl era atât de mândru de el Încât Îl arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cadiul se retrage, mormăind amenințări. După ce a râs, suveranul e cuprins de Îngrijorare, se teme de urmări În anumite cartiere. Cum chipul i s-a Întunecat, oaspeții se grăbesc să se retragă. Întorcându-se acasă În tovărășia lui Vartan, Omar blestemă viața de curte, capcanele și frivolitățile ei, făgăduindu-și să părăsească Mervul cât mai curând; ciracul său nu-l prea ia În seamă, e a șaptea oară când stăpânul Îl amenință cu plecarea; a doua zi, de obicei mai resemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bucatele veneau calde din bucătăriile sultanului; vizitatorii se succedau unul după altul, treceau de grilaj, apoi mergeau de-al lungul aleii, Înainte de a-și lăsa Încălțările pe prag. La etaj, tuna glasul Maestrului, silabe bolovănoase cu vocale oclusive; era auzit blestemând Persia și pe șah, anunțând nenorocirile viitoare. Mă făceam mic, eu, străinul din America, cu pălăriuța mea de străin, cu pașii mei mărunți de străin, cu preocupările mele de străin care făcuse călătoria de la Paris la Istambul, șaptezeci de ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ar putea deveni pasionant.” „Și mai bine e la etajul șase, scara B. Studenta. Chiar acum își trage bluza în sus. Ooooh...” „Aaah...” „Stai, că s-a răzgândit”, am exclamat eu, adăugând dintr-o răsuflare: „De când am avut ghinionul acela blestemat de la râu, acum un an, nu mai cred c-o să mi se împlinească visul vreodată.” „Nu spune asta. Fratele meu abia la nouăsprezece ani a văzut primii sâni. Înseamnă că mai avem ceva timp, nu-i așa?” „Du-te și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
m-am mirat că știe el o regulă care nu-l lasă cu căciula pe cap, dar îi dă voie să scuipe în apartament oricând vrea. În fine, pe țigani nu trebuie să-i sâcâi cu asemenea întrebări, altfel te blestemă și n-o să-ți mai reușească nimic în viață. De la depărtare, nu putem vedea fața Mihaelei. Zăcea în sicriul deschis, înconjurată de coroane de flori. Sicriul era așezat pe un dric împodobit cu flori și cu panglici negre. Caii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]