1,448 matches
-
Otomană a refuzat categoric, deoarece "n'entendoit pas favoriser la Russie plus que leș autres nations Européennes", dar, mai ales, "plus que la nation Angloise" (s. Ven.C)34. Altfel spus, Mehmed Rașid efendi sugera că Poartă Otomană făcea Mării Britanii un serviciu a cărui valoare nu putea fi ignorată de cea din urmă, de la care se așteptau contraservicii, pe măsură, desigur 35. 31 Loc. cît. 32 Loc. cît. 33 Loc. cît. 34 Loc. cît. 35 "Point, qui ne devoit pas
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a-i încuraja și pe suedezi să procedeze la fel. Iată pentru ce nu-și ascundeau insatisfacția provocată de faptul că Suedia păstra, încă, tăcerea în legătură cu impresia pe care era de așteptat să o producă asupra Rusiei și a Mării Britanii convenția suedo-daneză din 27 martie 1794, în general, asupra a ceea ce ar fi putut fi "d'un interet commun entre la Suede et la Porte Ottomanne" (s. Ven.C.)44. Or, această comunitate de interese era probata, în opinia cercurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
dintre Suedia și Danemarca, scop în care se credea că era posibil să se folosească de prestigiul Franței, pentru a le detașă, în totalitate, de Rusia și a se putea opune cu mai mult succes pericolului unei agresiuni din partea Mării Britanii. Apoi, măi sperau otomanii, "moyennant un concert avec la Suède, le Danemark et la France on pourra faire entrer dans șes intérêts et la Cour d'Espagne et celle de Berlin" (s. Ven.C.)54. Chiar dacă, așa cum susținea Ignatius Mouradgea
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
pe care, de altfel, Napoleon și Talleyrand, devenit ministru al Afacerilor Străine al Franței, la 14 iulie 1797, îl doreau în locul lui Selim al III-lea, au grăbit decizia sultanului de a incepe tratative cu reprezentantul Rusiei și al Mării Britanii la Istanbul "for a full defensive alliance against this new threat"137. Ele au fost încununate de succes, datorită expediției franceze în Egipt, dar tratatul de alianță defensivă în discuție a fost departe de a fi stabilit raporturile Rusiei cu
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
adresată și de Rusia 155. Poartă Otomană a evitat, totuși, posibilele consecințe ale deteriorării raporturilor ruso-britanice, deteriorare care a fost, de altfel, de scurtă durată. Deoarece, s-a constatat, la scurt timp după instituirea ei, ca blocada comercială impusă Mării Britanii era mult mai dăunătoare pentru Rusia decât pentru cea dintâi, datorită strictei interdependențe dintre comerțul rus și cel englez. De aceea, una dintre primele măsuri întreprinse de noul tar Alexandru I, în domeniul politicii externe, a fost restabilirea raporturilor Rusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
englez. De aceea, una dintre primele măsuri întreprinse de noul tar Alexandru I, în domeniul politicii externe, a fost restabilirea raporturilor Rusiei cu Marea Britanie. Revitalizarea comerțului britanic în Marea Baltica a avut loc concomitent cu procesul de reluare a raporturilor Mării Britanii cu Franța, după ce aceasta din urmă pierduse Malta și Egiptul, în favoarea celei dintâi. Începute la 21 martie 1801, tratativele franco-engleze s-au încheiat cu pacea de la Amiens, din 27 martie 1802. Pacea franco-britanică fusese precedată de normă lizarea raporturilor franco-ruse
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
invazia franceză în Egipt 159. Pe acest fundal, Poartă Otomană a fost supusă, totuși, unor puternice presiuni diplomatice din partea Franței menite să o determine să-i recunoască lui Napoleon Bonaparte titlul de împărat, cât și din partea Rusiei și a Mării Britanii care urmăreau să o împiedice să dea curs acelor solicitări 160. În ceea ce o privește, Rusia avea noi motivații care îi justificau eforturile de a împiedica normalizarea raporturilor otomanofranceze. După cum s-a constatat, tratatul de alianță defensivă din 3 ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
scale not seen there again until World War ÎI" (cf,. idem, Between Old and New. The Ottoman Empire under Selim III 1789-1807, Harvard University Press, Cambridge, Massachussets, 1971, p. 328-329). 159 Decizia a fost notificata ambasadorilor Republicii Franceze și Mării Britanii, precum și altor misiuni diplomatice de la Istanbul, la 20 septembrie 1803 (cf., Europe and the Porte, Vol. III, doc. nr. 17). 160 Cf., loc. cît., doc. nr. 20, 21. pozițiile Rusiei în interiorul Imperiului Otoman, efort concretizat în bine cunoscutul hatt-i-șerif, emis
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Between Old an New, p. 355. 173 Cf., ibidem. sării unor vaste operațiuni împotriva sârbilor răsculați, încă din anul 1804, si, totodată, pentru prevenirea eventualelor agresiuni ce s-ar fi putut produce, pe acest fundal, din partea Rusiei sau a Mării Britanii. Ca urmare, trupe înzestrate cu artilerie au fost trimise spre a întări garnizoanele din cetățile Bender și Hotin 174. În context, circulau, deja, zvonuri potrivit cărora Poartă Otomană intenționa să denunțe, formal, tratatul de alianță defensivă, încheiat cu Rusia, la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
cetățile Bender și Hotin 174. În context, circulau, deja, zvonuri potrivit cărora Poartă Otomană intenționa să denunțe, formal, tratatul de alianță defensivă, încheiat cu Rusia, la 23 septembrie 1805. La rândul lor, reprezentantul diplomatic al Rusiei și cel al Mării Britanii la Istanbul făceau susținute eforturi diplomatice pentru a împiedica consolidarea influenței franceze și, deci, si a denunțării amintitului tratat, pe de o parte, iar pe de alta, de a determina Poartă Otomană să reînnoiască și tratatul de alianță defensivă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Otoman 186. 184 Cf., raportul lui Nils Gustaf Palin, din 10 ianuarie 1807, în loc. cît., doc. nr. 60. 185 Loc. cît. 186 Cf., loc. cît., doc. nr. 62, anexă 1. Situația Imperiului Otoman s-a agravat, însă, datorită atitudinii Mării Britanii. Cum perspectiva că diplomația franceză să fi reușit să determine Poartă Otomană să încheie mult așteptată alianță ofensiva cu Franța a sporit, după pacea impusă de această din urmă Austriei, la Pressburg, la 26 decembrie 1805, a determinat diplomația engleză
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de o nouă configurație teritorială în Orientul European, ci și de constituirea unei coaliții continentale împotriva Angliei 205. În acele împrejurări, guvernul englez a ajuns la concluzia că prima măsură ce trebuia întreprinsă, spre a se evita deteriorarea poziției Mării Britanii în Orientul European, constă în încheierea păcii cu Turcia, pace care a fost definitivată, după cum se știe, la 5 ianuarie 1809, la Istanbul, cunoscută și sub denumirea de "pacea de la Dardanele"206. Între timp, Poartă Otomană urmărea cu atenție evoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Henry Robert Stewart Castlereagh, unul din cei mai înverșunați dușmani ai împăratului francezilor, și-a propus ca obiectiv imediat "eliberarea" Europei, având ca element central constituirea unei mari coaliții antifranceze, în care rolul de leader să-i fi revenit Mării Britanii și Rusiei. Suedia și, de preferat, si Danemarca trebuiau să intre și ele în preconizată coaliție, cu misiunea de a înlesni contactele între cele două mari puteri. Pentru Castlereagh era, însă, tot mai clar că trebuia să opteze fie pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
romanității; deși era în mare parte păgână, armata romană nu a reușit să împiedice crearea condițiilor favorabile răspândirii creștinismului. Prezența armatei din diferite zone geografice ale Imperiului a contribuit la răspândirea Evangheliei printre populațiile subordonate Romei (getuli, mauri, iberici, gali, britani, sarmați, daci, germani, sciți), iar mai apoi și pe unele insule necunoscute până la acea dată multora nominal sau geografic. Creștinismul era cunoscut și de populațiile cele mai înapoiate care îl invocau pe Cristos asemenea celor cu tradiție apostolică din Grecia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îl invocau pe Cristos asemenea celor cu tradiție apostolică din Grecia, deși erau încă nomazi. La un moment dat aproape toate popoarele Europei, Asiei și Africii primiseră cuvântul lui Dumnezeu, deși răspândirea creștinismului nu se definitivase printre etiopieni, seri, africani, britani, germani, daci, sarmați și sciți. Documentarea istorică se datorează armatei romane care și-a păstrat arhivele, din care s-au inspirat Acta Sanctorum, diferitele acte martirice și celelalte martirologii. Mărturia creștină venită din partea militarilor avea o importanță deosebită. În rândul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și negândite, unde ajunsese propaganda creștină în secolele II-III: o minune a voinței omenești. În timpul lui Tertulian, Evanghelia era cunoscută de populațiile getulilor, în mijlocul popoarelor care se învecinau cu maurii, în peninsula Iberică, în diferitele regiuni ale galilor, în teritoriile britanilor inaccesibile chiar și romanilor, în provinciile sarmaților, dacilor, germanilor, sciților și în multe insule pe atunci necunoscute și care nu se puteau încă determina geografic. Afirmația sa este împărtășită și de Hipolit Romanul, entuziasmat că aproape toate popoarele primiseră cuvântul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”1. De altfel, acest document din iunie 1940 a fost cerut explicit și de reprezentantul Statelor Unite, Gallman, în cadrul reuniunii adjuncților miniștrilor de externe ai SUA, URSS, Marii Britanii și Franței, însarcinați cu pregătirea textelor proiectelor tratatelor de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda (19 martie 1946) - reprezentantului sovietic, Gusev. Americanul remarca faptul că acordul sovieto-român din iunie 1940, la care se face trimitere în Convenția de
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
se încadra și era o urmare a agresiunilor pe care le suferise poporul român. În iunie 1941, am atacat în cadrul unui război început în 1940 ”2. Este interesant de văzut că România a adresat declarații formale de război atât Marii Britanii, Statelor Unite cât și, ulterior, chiar Germaniei. De altfel, așa cum surprinde și istoricul german Andreas Hillgruber, ambasadorul român la Moscova este convocat la Ministerul de Externe sovietic, pe data de 24 iunie 1941, pentru a i se cere explicații privind atitudinea
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
era încă posibilă și chiar sigură, este de neințeles. Imensul potențial economic, militar și uman american era de natură să încline balanța, decisiv, în favoarea Coaliției Națiunilor Unite. Ajutorul masiv pe care Statele Unite s-au angajat să îl acorde atât Marii Britanii, cât și Uniunii Sovietice, în lupta acestora cu Germania nazistă, făceau ca, chiar și în cazul unei analize superficiale, să fie ușor de identificat tabăra învingătoare. Mai mult, eșecul conceptului de Blitzkrig, în anul 1941, aduceau în discuție, pe frontul
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
de participarea cât mai masivă a armatelor celor două țări (Ungaria și România), pe frontul din est. Ceea ce se poate reproșa mareșalului Antonescu este că, începând cu 7 decembrie 1941 (intrarea oficială a Statelor Unite în război de partea Marii Britanii și a Uniunii Sovietice), nu a avut intuiția să constate că, practic, victoria Axei era imposibilă. În acest context, este de neințeles participarea armatei române cu forțe care o plasau, numeric, pe locul doi, după al Treilea Reich. Un alt
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”. De altfel, acest document din iunie 1940 a fost cerut explicit și de reprezentantul Statelor Unite, Gallman, în cadrul reuniunii adjuncților miniștrilor de externe ai SUA, URSS, Marii Britanii și Franței, însarcinați cu pregătirea textelor proiectelor tratatelor de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda (19 martie 1946) - reprezentantului sovietic, Gusev. Americanul remarca faptul că acordul sovieto-român din iunie 1940, la care se face trimitere în Convenția de
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
care se încadra și era o urmare a agresiunilor pe care le suferise poporul român. În iunie 1941, am atacat în cadrul unui război început în 1940 ”. Este interesant de văzut că România a adresat declarații formale de război atât Marii Britanii, Statelor Unite cât și, ulterior, chiar Germaniei. De altfel, așa cum surprinde și istoricul german Andreas Hillgruber, ambasadorul român la Moscova este convocat la Ministerul de Externe sovietic, pe data de 24 iunie 1941, pentru a i se cere explicații privind atitudinea
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
era încă posibilă și chiar sigură, este de neințeles. Imensul potențial economic, militar și uman american era de natură să încline balanța, decisiv, în favoarea Coaliției Națiunilor Unite. Ajutorul masiv pe care Statele Unite s-au angajat să îl acorde atât Marii Britanii, cât și Uniunii Sovietice, în lupta acestora cu Germania nazistă, făceau ca, chiar și în cazul unei analize superficiale, să fie ușor de identificat tabăra învingătoare. Mai mult, eșecul conceptului de Blitzkrig, în anul 1941, aduceau în discuție, pe frontul
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
de participarea cât mai masivă a armatelor celor două țări (Ungaria și România), pe frontul din est. Ceea ce se poate reproșa mareșalului Antonescu este că, începând cu 7 decembrie 1941 (intrarea oficială a Statelor Unite în război de partea Marii Britanii și a Uniunii Sovietice), nu a avut intuiția să constate că, practic, victoria Axei era imposibilă. În acest context, este de neințeles participarea armatei române cu forțe care o plasau, numeric, pe locul doi, după al Treilea Reich. Un alt
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
desemnat un Reprezentant Special pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu (Middle East Peace Process), incepand cu anul 2003, Marc Otte a ocupat acest post, reprezentând totodată UE și la reuniunile pregătitoare ale Cvartetului. Până la 27 mai 2015, ex- premierul Mării Britanii, Tony Blair a ocupat funcția de emisar al Cvartetului, în prezent această funcție revenindu-i lui Fernando Gentilini (numit la 16 martie 2015); UE este reprezentată la reuniunile Cvartetului (în ceea ce privește procesul de pace din Orientul Mijlociu) de Troica europeană (din care
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]