KorAP: Find »[drukola/base=bulgar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...198 >

4,943 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Geografia" arabului Abul-Fida (1321) se susținea că Acdja-Kerman (Cetatea Albă) este un "oraș din țara bulgarilor și a turcilor", situat la Marea Neagră, la vărsarea Nistrului. Într-o scrisoare din 1323 a unui călugăr franciscan din Caffa este amintită martirizarea de către bulgari, în 1314, a unui călugăr franciscan la Cetatea Albă. Un document genovez din 1316 interzicea legăturile cu bulgarii, în urma refuzului lor de a da satisfacție pentru violențele provocate, și anume, moartea unor negustori genovezi în "țările" supuse lui Svetoslav, la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
turcilor", situat la Marea Neagră, la vărsarea Nistrului. Într-o scrisoare din 1323 a unui călugăr franciscan din Caffa este amintită martirizarea de către bulgari, în 1314, a unui călugăr franciscan la Cetatea Albă. Un document genovez din 1316 interzicea legăturile cu bulgarii, în urma refuzului lor de a da satisfacție pentru violențele provocate, și anume, moartea unor negustori genovezi în "țările" supuse lui Svetoslav, la "Maurocastro și în alte părți". În cronica sa, Nicephor Gregoras menționează că țarul Mihail de la Vidin, "după moartea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
violențele provocate, și anume, moartea unor negustori genovezi în "țările" supuse lui Svetoslav, la "Maurocastro și în alte părți". În cronica sa, Nicephor Gregoras menționează că țarul Mihail de la Vidin, "după moartea lui Svetoslav, a obținut (de la mongoli) dominația asupra bulgarilor de dincoace de Dunăre", ceea ce presupune existența acelora de "dincolo de Dunăre", adică din nordul său. În câteva hărți nautice din secolul al XIV-lea, (1339, 1367 și 1375), inscripția "Bulgaria" figurează în stânga Dunării, adică în sudul Moldovei (Bugeac). Victor Spinei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în sudul Moldovei (Bugeac). Victor Spinei concluzionează că reexaminarea acestor informații, în paralel cu alte izvoare, diminuează valoarea lor, deoarece izvoarele pe care se baza Brătianu (cronici contemporane) vorbesc, în general, despre faptul că spațiul nord-pontic era locuit anterior de bulgari și alte neamuri. Iar mențiunea lui Nicephor Gregoras referitoare la bulgarii de pe malul stâng al Dunării, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, pare să indice, în mod indirect, deținerea vremelnică a controlului politic de către țarii bulgari asupra unor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în paralel cu alte izvoare, diminuează valoarea lor, deoarece izvoarele pe care se baza Brătianu (cronici contemporane) vorbesc, în general, despre faptul că spațiul nord-pontic era locuit anterior de bulgari și alte neamuri. Iar mențiunea lui Nicephor Gregoras referitoare la bulgarii de pe malul stâng al Dunării, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, pare să indice, în mod indirect, deținerea vremelnică a controlului politic de către țarii bulgari asupra unor teritorii din sudul Olteniei, nu de la nordul gurilor Dunării. În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sud de Haemus. Prezența acestor cete era menită să asigure controlul militar al Hoardei asupra sudului Dunării. Despre spațiul aflat sub dominația Hoardei, în 1320-1321, cronicarul arab Mufaddal specifică: "De la Porțile de Fier-Vidin (Dunăre) până la Horezm și Sudak, și de la Bulgar (ia) la marginile Constantinopolului stăpânește sultanul (hanul) Özbäg". Despre întinderea posesiunilor mongole o indicație indirectă este oferită și de o bulă a papei Ioan XXII (1316-1334) din 26 februarie 1318, unde se delimitează domeniul episcopului de Caffa, "în părțile tătărești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sens. Grupurile de mongoli stabilite în Dobrogea, susținute uneori de cele din stepele nord-pontice, se amestecau în conflictele dintre regii sud-dunăreni sau intrau ca mercenari în armata țarilor bulgari și organizau invazii în Bizanț. Prin participarea la acțiunile militare ale bulgarilor, mongolii s-au implicat în evenimentele din sudul Dunării. În 1323, ei erau prezenți alături de români la luptele din zonă, astfel, conform izvoarelor, țarul bulgar Mihail Șișman a fost sprijinit de "ungrovlahi" (români) și de "sciți" (mongoli). Iar în 1330

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din sudul Dunării. În 1323, ei erau prezenți alături de români la luptele din zonă, astfel, conform izvoarelor, țarul bulgar Mihail Șișman a fost sprijinit de "ungrovlahi" (români) și de "sciți" (mongoli). Iar în 1330, în lupta de la Velbujd, împotriva sârbilor, bulgarii au avut ca aliați pe români și "tătarii negri". Cooperarea româno-mongolă pe plan militar și dominația îndelungată a Hoardei în teritoriile extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a tehnicii de luptă și armament a călăreților mongoli, de aici confuzia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dar, revenită la Dunărea de jos, pentru a combate primejdia mongolă ce zădărnicise cuceririle ei anterioare, cruciata servea și ca înveliș ideologic-religios al regatului ungar în Europa sud-estică. Numai că un nou asalt al puterii mongole, în 1260-1261, și ofensiva bulgarilor la nord de Dunăre au pus capăt prezenței cavalerilor cruciați în această regiune, ulterior, ei nu mai sunt menționați aici. Slăbită în Cumania, hegemonia ungară a continuat efectiv în Țara Severinului până la sfârșitul secolului (1290), în ciuda rezistenței forțelor politice românești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1291, genovezii se plângeau Bizanțului de prădarea unei corăbii aflată în drum spre Maurocastron. Dar pe la începutul secolului al XIV-lea, orașul se afla sub stăpânire mongolă (Hoarda de Aur), apoi, pentru scurt timp, între 1307-1316, el trece în mâinile bulgarilor, însă mongolii l-au recucerit și l-au stăpânit până la sfârșitul secolului (1392), când a intrat în componența Moldovei. Din "Viața Sf. Ioan de la Cetatea Albă", martirizat aici în 1330, aflăm cum Ioan, grec din Trebizonda, vine la Cetatea Albă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dușmanilor săi, a tătarilor, care dominau Rusia, Cumania și Bulgaria, situația politico-militară de la sud de Carpați și Dunăre se va schimba fundamental. Pe fondul neînțelegerilor dintre regele Bela IV și fiul său Ștefan, în 1260, în timpul confruntărilor dintre cei doi, bulgarii au încercat să pătrundă la Severin, iar atacatorii au întâmpinat o slabă rezistență. Trebuie să precizăm că rolul cavalerilor ioaniți aici, la Dunăre, se consumase deja, aceștia nu mai contau pe Țara Severinului. Apoi, în 1261, Constantinopolul va fi reluat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dezamăgit: "Nu văd să fi încercat până acum vreunul dintre istoricii noștri să explice de ce vor fi apărut primele state românești închegate cu mai multe veacuri după formațiunile statale din jurul nostru". Istoricul enumeră apoi ordinea cronologică a apariției lor: statul bulgarilor, la sfârșitul secolului al VII-lea ("carevasăzică cu șase sute de ani înaintea noastră"), al rușilor, secolul al IX-lea, al croaților, începutul secolului al X-lea, regatul ungar, anul 1000...". El se-ntreabă, deloc retoric: "De ce primul voivodat (stat) românesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să se datoreze politicii bizantine, care urmărea divizarea mongolilor. Împăratul Mihail VIII întreținea relații intense cu hanul Nogai, pe care l-a atras de partea sa. După 1261, s-a declanșat o revoltă la Dunăre, în porturile Dobrogei stăpânite de bulgari, Vicina, Isaccea și unele centre maritime au trecut de partea bizantinilor, cei care le puteau apăra grație flotei lor. Faima și influența împăratului bizantin Mihail VIII, eliberatorul Constantinopolului, se întindea acum și în nordul Dunării, "în pământul fără sfârșit al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nordul Dunării, "în pământul fără sfârșit al dacilor (românilor)", după cuvântul unui panegirist bizantin. În 1272, se ajunge la o înțelegere bizantino-mongolă: Nogai obține de soție pe fiica naturală a împăratului Mihail și intervine în sudul Dunării împotriva dușmanilor acestuia, bulgarii. Traversând câmpia munteană în fruntea oștilor sale, hanul rebel trece Dunărea și înlocuiește, în mai multe rânduri, pe țarii bulgari, apoi asediază Târnovo împreună cu bizantinii. Astfel, Gheorghe Terter, Ivailo, Ioan Asan III, țari trecători pe tronul Bulgariei, pășesc dincolo de Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spațiul carpato-dunărean a fost acela că, "în vremea încropirii primelor state medievale în Europa răsăriteană, ele n-au apucat (reușit)-precum s-a întâmplat în Galia cu francii, în Spania cu vizigoții, în Italia cu longobarzii, în sudul Dunării cu bulgarii și în Rusia cu varegii-să fie aglutinate de o minoritate barbară războinică într-un stat de tip feudal medieval". Afirmația aceasta, spune el, "aparent șocantă", nu este o "butadă", nici măcar un "paradox" ci o "simplă constatare". Autorul plusează: "acest lucru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
năvălitorii. Haosul din Ungaria culminează cu uciderea regelui Ladislau, în 1290, de cumani. Profitând de slăbiciunea ungurilor, Nogai, căpetenia mongolă de la gurile Dunării, se amestecă în conflictul dintre regele sârb Ștefan Uroș și țarul bulgar Șișman (cuman), în 1291, în favoarea bulgarilor. Și în felul acesta, practic, el pune stăpânire pe teritoriul românesc de la sud de Carpați, inclusiv pe Banatul ungar de Severin. Coincidența acestei prezențe tătărești neîndoielnice în regiunile de la sud de Carpați, unde se va închega tocmai în acești ani

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În același timp, între cele două țări, o problemă serioasă era Severinul; între 1291-1324, nu sunt menționați bani unguri la Severin, dar, în 1321, regele angevin a instalat în cetatea Mehadia din vecinătate pe Dionisie Szecsi, măsură îndreptată deopotrivă "împotriva bulgarilor din Vidin, a lui Basarab, voievodul transalpin, a regelui schismatic al Serbiei și a tătarilor" (DRH D, I, p. 41). Curtea de la Buda era suspicioasă și încerca să-l prezinte pe voievodul român ca pe un aliat de fapt sau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Severin, aparținând Ungariei, suzeranitatea s-a întrerupt, ceea ce nu excludea reluarea ei, prin împăcare, aspect specific evului mediu). Dar la numai câțiva ani după lupta victorioasă împotriva tătarilor, Basarab se împacă cu ei și luptă alături de aceștia și de bulgari împotriva sârbilor la Velbujd (1330). Această schimbare în orientarea lui Basarab era determinată de faptul că el a urmărit în perioada aceasta (după 1330) o politică de apărare față de regele angevin, deși acesta era încă suzeranul său. Relațiile axate pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
va vorbi de acei "tătari creștini", confundați cu alanii, puțin numeroși și neînsemnați. De fapt, situația lui Basarab, după 1324, pe plan extern, era complicată, fiind în relații tensionate atât cu ungurii cât și cu sârbii. El era aliat cu bulgarii încă din 1323, îl ajutase pe țarul Mihail cu oștile sale, iar fiica sa era căsătorită cu noul țar, Ioan Alexandru. În iunie 1330, izbucnește războiul între sârbi și bulgari, despre care o scriere sârbească susține că atunci au luptat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu ungurii cât și cu sârbii. El era aliat cu bulgarii încă din 1323, îl ajutase pe țarul Mihail cu oștile sale, iar fiica sa era căsătorită cu noul țar, Ioan Alexandru. În iunie 1330, izbucnește războiul între sârbi și bulgari, despre care o scriere sârbească susține că atunci au luptat contra lor (sârbilor) "șapte țări": bizantinii, Mihail de la Târnovo și fratele său domnul Vidinului, Ivan Alexandru, apoi "Ivanco Basarab, socrul său, cu tătarii negri, care se aflau împreună cu el (adică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înfrânge pe bizantini și ocupă porturile la Marea Neagră-el este ajutat de tătari care trec Dunărea, iar cronicile bizantine și bulgare susțin că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar pe tătari". Astfel, românii au luptat alături de tătari, la Mesembria, împotriva bizantinilor, ca și la Velbujd. Deducem că, în anii 1330-1331, românii, bulgarii și tătarii alcătuiau o coaliție sui-generis. Dar aveau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar pe tătari". Astfel, românii au luptat alături de tătari, la Mesembria, împotriva bizantinilor, ca și la Velbujd. Deducem că, în anii 1330-1331, românii, bulgarii și tătarii alcătuiau o coaliție sui-generis. Dar aveau și adversari puternici: bizantinii, cu flota

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar pe tătari". Astfel, românii au luptat alături de tătari, la Mesembria, împotriva bizantinilor, ca și la Velbujd. Deducem că, în anii 1330-1331, românii, bulgarii și tătarii alcătuiau o coaliție sui-generis. Dar aveau și adversari puternici: bizantinii, cu flota de pe Dunăre, și sârbii, care, după lupta de la Velbujd, au pătruns în Țara Românească și au cucerit Banatul Olteniei, dar s-au retras, conform. unei cronici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici pe omul său de încredere, Dionisie Szecsi (vezi mai sus). În documentul din 27 martie 1329, se precizează: "când l-am pus pe acest magistru Dionisie...mai mare peste cetatea noastră Mehadia, aflată la margine, pentru a sta împotriva bulgarilor, a lui Basarab, voievodul transalpin, a regelui schismatic al Serbiei și a tătarilor". Din textul documentului deducem că relațiile dintre rege și voievod erau încordate, iar deteriorarea lor în anii următori a dus la un conflict deschis între cele două

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]