2,726 matches
-
ca vinul rose pompat de inimi prin artere. Li se vedeau rinichii strălucind ca doi bulgări de diamant. Fiecare avea câte un singur braț, câte un singur ochi și cîte-o singură aripă cu pene albe, ca de porumbel, ajungîndu-i până la călcâie. Când s-au văzut, s-au îmbrățișat cu patimă și, contopite, și-au luat zborul, vâslind energic din aripile uriașe. Au dispărut repede, topindu-se în cerul albastru. Oul Balenei dădu la iveală un crab roșu ca sângele, cu doi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de spini. Și sub tălpile lui pline de sânge o piele cu arsuri de gradul șapte, Pământul. Iar când termometrul arătă 42 de grade am văzut zeitatea Cutremurului dansând peste Eurasia, zeitatea înghețului înfulecînd Polii, zeitatea Potopului strivind Japonia sub călcâi. Și zeul întunecat al adâncurilor, Nife răzbunătorul, își făcu deodată auzită vocea de lavă aruncând scoarța în aer, evaporând oceanul. Și Marianele și cele Unsprezece mii de fecioare și toate uraganele cu nume de femei fugeau țipând, cu fustele-n
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că asist la o scenă de dragoste dintre cele mai intime. Lilu strânse între gleznele ei pulpa de jos a Maitreyiei, tresărind și zâmbind ca descătușată dintr-un sărut. Erau adevărate mângâieri alunecările acelea leneșe pe pulpă, cu degetele strânse, călcâiul aplecat, și apoi strânsoarea, în care carnea se strivea caldă, tremurând. Sufeream cumplit, și de gelozie, și de revoltă, împotriva dragostei acesteia absurde, între carnea a două femei. Maitreyi își retrase brusc piciorul din îmbrățișare și-l trecu peste laba
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu puteam crede că nu e român. Se întoarse către celalt: - Cum trebuie să-L salutăm? Ca erou, ca aliat, ca dușman, ca prizonier, ca ostatec? Părea că stă să izbucnească din nou în râs, dar se stăpâni, își lipi călcâiele și mă salută, strigînd: - Heil! Sieg! Soldatul întoarse capul spre el, apoi către mine și trecu arma în cealaltă mână și-mi zâmbi. - Domnul locotenent e scriitor, e un poet, începu cellalt. Are imaginație, fantezie, humor. Știi ce e aia
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de noi, von Balthasar tresări, apoi coborî din camion și ne ieși înainte. Mi se părea că vorbește singur. Dar poate că recita. Poate că recita vreo poezie de-a lui. Și-a dus mâna la cască, și-a ciocnit călcâiele, și ne-a salutat. Apoi s-a apropiat de mine. - Leopold își va frânge mâinile când va auzi, spuse. Și nu mă va ierta niciodată că l-am trimis la Dumbrăvi... - El a voit, am încercat eu să-l lămuresc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lovise cineva cu piatra... Antim se ridicase din fotoliu și încerca să-și potrivească mai bine ochelarii. - Acum, explicați-mi și mie ce se întîmplă, spuse. Cine e tînărul? Iconaru făcu câțiva pași spre el, se opri, apropiindu-și militărește călcâiele, și se prezentă: - Mă numesc Iconaru Vladimir, elev în clasa a Vil-a la liceul "Gheorghe Lazăr". M-am născut în satul Adunați, județul Olt. Tatăl meu era învățător, dar a rămas invalid din război și a murit acum un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Lui ca lui, dar ei cum îi crescuseră ! Ca și când nu în ochii lor apăruse cândva în poartă, cu un cufăr de lemn în mână și cu niște cozi subțirele, strânse ghemotoc în vârful capului... Și lipăind prin casă desculță, cu călcâiele crăpate și suflându-și nasul prin curte... Acum era directoare și părea tot timpul excedată de treburi ! Să mai aibă vreme să-și aducă aminte că Muti a învățat-o ce-i o batistă, ce-i o periuță de dinți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fie cochetă pentru ea însăși, în primul rând - este ceea ce îi ridică moralul. Și iar își mai trage una peste alta buclele părului uscat și rar. Dar ce repede a putut să crească de astă dată ! Se întoarce brusc pe călcâiele pantofilor trotteurs și mișcarea bruscă, tinerească o mulțumește. Penumbra dulce și mirosul vechi, răcoros de levănțică, de mult intrat în lemnul de trandafir al șifonierului. O rază venită de-afară scânteiază dintr-odată orbitor pe sideful prins în rama neagră
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
au făcut trăsuri de ambulanțe și de farmacie, că s-au adus, în fine, sterilizatoare și etuve. Ba chiar că am avea și trenuri sanitare, cu băi, cu tot dichisul. Să vedem, să vedem. Pentru că higiena populară este pentru noi călcâiul lui Ahile, revine, cu încăpățânată blândețe, Profesorul. își îndeplinește cu răbdare datoria sa de gazdă : să ignore controversele copilărești și să aducă din nou în conversație un subiect interesant și moral, astfel ca periculoasa electricitate adunată în aer să se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Una este televizorul, madam Delcă, alta este în realitate ! Și pe urmă mișcarea face bine, întinerește ! Și psihic, și fizic îți face bine ! Oamenii de vârsta noastră merg la baluri, la petreceri... — Asta ar mai lipsi ! Să i s-aprinză călcâiele la lighioana bătrână după cine știe ce matracucă ! Că era mare dansator, și ce valsuri dansam când eram tineri ! Se oprea toți, numa să se uite la noi ! Da acu, la ce să te fâțâi, dacă ce face tinerii, tu, boșorog, tot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Scăunelul Îmi trezește amintiri neplăcute (e scăunelul pe care Marcel Îl folosește În mod regulat Într-un ritual de igienizare, care ar trebui să fie intim, dar nu e), Îl dau deoparte și Îmi instalez veghea de cazangiu așezîndu-mă pe călcîie, lîngă ușa de fier. Dar lemnele nu se aprind, iar Încăperea mică a camerei de duș se umple de un miros pătrunzător de petrosin. Se pare că petrosinul peste jarul aproape stins nu ia foc imediat, ci se transformă În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
știe nici să înoate. O să dea curând de greutăți. — Nu orice om care nu știe să înoate e neapărat prost. — Mie îmi spui? Eu trăiesc atât de retras de lume. Unde mi-am lăsat ochelarii? John Robert se răsuci pe călcâie și se pomeni față în față cu Ruby, care rămăsese nemișcată lângă balustrada de oțel a „oalei“. Rozanov o recunoscu pe dată. — Domnișoara Doyle? Ești domnișoara Doyle, nu? Faptul că o recunoscuse, și încă fără ochelari, era o performanță, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și două fotolii. — Mă bucur să vă văd, spuse în sfârșit. — Ah, da, făcu John Robert, continuând să se uite pe fereastră. — Sperăm cu toții că veți rămâne în Ennistone. — Da... — Rămâneți într-adevăr cu noi? John Robert se răsuci pe călcâie și rămase cu spatele la fereastră. — Nu știu, răspunse. — Oricum, am putea avea câteva discuții, urmă George. Și cum filozoful nu-i răspunse adăugă: Asta-i bine! Urmă o tăcere. Putea auzi respirația zgomotoasă a profesorului și pârâitul ușor al spetezei unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
făcut mai rău“. În acea clipă se ciocni de Diane, care înota la fel de puternic, venind din direcția opusă. Reușind să se recunoască numai când se găsiră foarte aproape, din cauza vizibilității reduse, brațele lor întinse se împletiră, apoi intrară în acțiune călcâiele, împingându-se unul pe celălalt la o parte. Scuzați-mă! Diane! Lui Tom îi fusese arătată, cu multă vreme în urmă, metresa fratelui său, poate chiar de către Valerie Cossom, care se interesa atât de mult de activitățile lui George. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vorbește. Tom rosti aceste cuvinte idioate cu intenția de a face o glumă. Dar văzu fața Dianei crispându-se brusc într-o grimasă animalică și, într-o secundă, se îndepărtă de el, iute ca o vidră, împungându-i piciorul cu călcâiul. Tom nu încercă să o urmărească. Se simțea umilit și ticălos. Își spuse: „Am să mă duc totuși la ea, nu-mi pasă de nimic!“ — Hello, Tom! Era Alex. Dansară unul în jurul celuilalt, în apa caldă, atingându-se ușor, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
putea afirma valoarea, în absența persoanei? Trebuie să mă refer din nou la analiza mea asupra reducției lui Husserl, și la modul discutabil în care metoda sa neagă transcendența. George auzi un zgomot slab în spate și se răsuci pe călcâie, speriat. Dar totul era în ordine. John Robert se întorsese pe cealaltă parte și sforăia mai încet. George rămase o clipă nemișcat, în timp ce simțurile i se învârtejeau într-un caleidoscop nebunesc; era incapabil să-și concentreze văzul asupra camerei, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acest continent, soluționându-i astfel problemele. Pe urmă își mai spuse: „Dacă Hattie se mărită cu Tom, ar putea locui chiar aici, la Papuc. Pearl se afla în hol, cu paltonul lui John Robert, acum cald și uscat. Își pocni călcâiele și-i ținu paltonul; trebui să se înalțe pe vârfuri ca să-l ajute să-l îmbrace, în timp ce profesorul își flutura orbește mâinile în spate, cu privirile pironite asupra lui Hattie. Pearl deschise ușa din față, dar John Robert se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fundul grădinii, apucându-se cu mâinile de vârfurile șipcilor (pline de așchii, după cum știa Gabriel) și încercând să-și rezeme picioarele încălțate în pantofii scâlciați pe barele transversale, de pe care aluneca întruna. Și în tot acest timp, Zet dansa în jurul călcâielor nenorocitului, lătrând din răsputeri. Gabriel și-l imagină pe om încălecând, în pielea goală, scândurile negeluite, scrijelite și țepoase, și își acoperi ochii cu mâna, neștiind ce ar trebui să facă. Ar fi vrut să alerge în grădină, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George. — Cară-te, Tom. Șterge-o! Întinde-o de aici! Într-o secundă, deși lumina radiată de fața lui nu suferise nici o eclipsă, degetele lui George se înfipseră ca niște gheare aprige în umerii lui Tom. Băiatul se răsuci pe călcâie, străbătu vestibulul dintr-un salt și o zbughi pe ușa lăsată deschisă. Pe scări se împiedică de pardesiul și pălăria lui Greg. Le ridică, ieși în stradă și trânti ușa după el. După câțiva pași, se opri în tăcerea străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fetiță! îi sări Gabriel în apărare. Eu îl condamn pe profesorul Rozanov, se spune că a neglijat-o îngrozitor. Nu-i plac copiii. Când s-a întâmplat asta? întrebă Tom. Azi-dimineață? — Da. Tom, care stătea în genunchi, se lăsă pe călcâie. Începu să gândească, aproape cu voce tare: „Miercuri... joi... vineri“. Dacă Hattie era încă aici... asta ce să însemne? Când spunea Pearl că plecaseră, în ce zi o luase Rozanov pe Hattie, ce se întâmplase noaptea trecută? Oare se înșela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
am pe nimeni în afară de dumneata, te rog, ai grijă de mine, iubește-mă, nu mă lăsa singură. — Hattie, încetează! îi ceru John Robert. În acest moment, dintr-odată, casa răsună de un zgomot puternic. Hattie își lăsă greutatea corpului pe călcâie. Zgomotul se repetă, niște bubuituri răsunătoare. Cineva bătea, izbea cu pumnii în ușa de la intrare. Se uitară unul la celălalt. John Robert spuse: — Trebuie să fie poliția. Nu se putuse gândi la altceva. — Nu te duce, îl sfătui Hattie, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sale un zâmbet de bună înțelegere. Maică-sa îi întoarse zâmbetul, împăcată și liniștită. Acum mama și cu prietena ei Ivona puteau să discute de-ale lor și numai de-ale lor, fără să le deranjeze nimeni. Se răsuciră pe călcâie și se îndepărtară. Și aici, în sala asta fără mașini de cusut, pe pervazul unei ferestre mai mult lungi decât înalte, împărțită în ochiuri, se afla un ghioc. Pervazul nici nu era prea prăfuit. Nestor apucă ghiocul și îl duse
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
port șosetele pe care mi le cârpea mama. Cu capul în nori în multe privințe, eram totuși de-ajuns de lucid ca să-mi dau seama că situația nu ne permitea să ne punem ciorapi noi la prima găurică ivită în călcâi. Iar mama nu lăsa prima găurică să ia proporții: alegând ață de culoare potrivită, o înlătura prompt, restrângând-o la o abia perceptibilă dunguliță în țesătura ciorapului. După mai multe asemenea cârpeli însă, gaura începea să fie prea mare și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mulțimea o cotea pe strada Avram Iancu, pe care o ocupa dintr-un gard într-altul. Din mers cineva îl înghionti pe Rareș în umăr și în clipa următoare altcineva din urmă îl călcă apăsat pe toc, lăsându-l cu călcâiul scos afară din pantof. Șontâcăind, Rareș își târși pantoful către marginea străzii și, lângă gard, se aplecă să-și dezlege șiretul. Dar chiar și acolo dădeau peste el înghiontindu-l cu câte un genunchi în spinare... Indolența, spunea tata șezând
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
solidar cu fiicele sale, indiferent dacă or fi avut sau nu vreo vină. Niciodată un tată nu se leapădă de fiicele sale, nu? În mijlocul detașamentului încolonat, colegul lor, Marcu, tot cu ochii la casa celor două Iepe, se poticnea de călcâiele colegului din față, se dezechilibra și îl împiedica pe cel din urma lui, și tot așa. Instructorul se răstea la el furios: "Marcu! Unde naiba te uiți! Privirea înainte!". De fapt îl înfuriau toți cu curiozitatea lor bolnăvicioasă. Ce dracu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]