KorAP: Find »[drukola/base=cămilă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...61 >

1,520 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

ai săi Vânătorul, își dădu seama că era prima ființă umană care întâlnea rămășițele „Marii Caravane“. Fâșii de pânză acopereau pe alocuri corpurile călăuzelor și ale conducătorilor caravanei, mulți dintre ei își strângeau la piept armele și gerbele goale, iar cămilele aveau peste cocoașele lor șei tuarege decolorate de soare, harnașamente de argint și cupru, legături mari cu marfă desfăcute de vreme, care-și împrăștiaseră peste nisipul tare conținutul prețios. Colți de elefant, statuete de abanos, mătăsuri care se rupeau când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dorite, iar spiritele blestemate ale celor care, din cauza răutății lor, rămaseră afară nu prea aveau dreptul să hălăduiască pe vecie cu sacii plini. După aceea, împărți apa ce rămăsese între Abdul, care nici măcar nu deschise ochii ca să-i mulțumească, și cămila cea mai tânără, singura care se mai putea ține pe picioare încă vreo două zile. Bău sângele ultimului animal și, după ce-l legă pe bătrân de șa, o porni din nou la drum, lăsând acolo chiar și foaia de cort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
stare să meargă fără odihnă până aveau să iasă din acel infern. își făcu rugăciunile, se rugă pentru el, pentru Abdul și pentru morți, aruncă o ultimă privire armatei de mumii, schimbă direcția și porni la drum ducând de căpăstru cămila, care-l urmă fără nici un muget de protest, convinsă că doar o încredere oarbă în omul ce mergea înaintea ei o putea salva. Gacel nu-și dădu seama dacă acea noapte era cea mai lungă sau cea mai scurtă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Uită-te și spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și se uită împrejur. Celălalt nu-i. Nici nu mă miră, răspunse grăsanul, care începu să-și strângă calm păturile pe care dormise și micul primus ce le servea pentru încălzitul ceaiului și pregătirea mâncării. Ciudat e că a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l pierdea din ochi pe cel întins pe jos. — E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A început să se umfle... — Să trag în porcul ăsta? Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea clar că, dintre ei doi, el era mai inteligent, în afară de faptul că sângele rece, calmul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te încă puțin! De la cincizeci de metri, văzură că nu se zărea nici o armă lângă corpul targuí-ului și că avea palmele deschise și mâinile depărtate și perfect vizibile, căci căzuse cam la zece metri de cămilă, ca și cum ar fi încercat să-și continue drumul complet epuizat. în sfârșit, se opriră la mai puțin de șapte metri, cu mitraliera ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna că la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
opriră la mai puțin de șapte metri, cu mitraliera ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna că la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed Kader coborî din mașină, își luă mitraliera și, făcând un ocol prin spatele cămilei ca să nu fie în linia de tragere a caporalului Osman, se apropie de targuí-ul al cărui turban părea puțin aplecat într-o parte, aproape căzut peste vălul murdar. Grăsanul înfipse țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cu încetul, își făcu apariția, pe jumătate gol și plin de sânge, ca o ființă de pe altă planetă ce ținea strâns în mână o armă, un om slab și puternic, care părea să se fi ivit din burta umflată a cămilei moarte. Trecu pe lângă el, după ce-i aruncă o scurtă privire pentru a se asigura că nu prezintă nici un pericol, împinse cu piciorul mitraliera grăsanului, îndepărtând-o, și se îndreptă grăbit spre jeep, unde căută nerăbdător, până găsi un bidon cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fi amintit trucul ăsta vânătoresc vechi. Dar hainele, turbanul și vălul m-au derutat. — Asta a fost și intenția mea. — Cum ai știut că vom veni? — V-am descoperit în zori și-am avut timp să pregătesc totul. — Ai omorât cămila? Ar fi murit oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
nu știa la ce distanță se afla următoarea patrulă. Cercetă nisipul. Era tare și, chiar dacă ar fi găsit în mașină târnăcoape și lopeți, nu se simțea în stare să sape o groapă în care să încapă doi oameni și o cămilă. Se uită apoi la fața lui Abdul, care respira mai bine, dar era departe de a-și recăpăta cunoștința. îi dădu din nou să bea și constată că în mașină erau două bidoane pline cu apă, unul cu benzină și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să-și salveze oaspetele. Insh’Allah! Se presupunea că acum se afla în altă țară, în afară de pericol, dar soldații continuau să-i fie dușmani și persecuția nu părea să se fi terminat. Și nu exista nici o șansă de scăpare. Ultima cămilă era devorată acum de animalele de pradă, cât despre Abdul-el-Kebir, trebuiau să treacă niște zile bune până să poată face un pas. Doar acea bucată de metal neînsuflețit putea să-i scape de primejdie; și simți o profundă senzație de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de nomad se reducea la maximum două duzini din cele mai indispensabile, dar chiar și așa le respingea în mod instinctiv și lui, ca om liber ce era și vânător singuratic, îi ajungeau armele sale, gerba cu apă și harnașamentul cămilei. Zilele petrecute în El-Akab, așteptând momentul potrivit ca să pună mâna pe guvernatorul Ben-Koufra, îl puseseră dintr-o dată în fața unui univers deconcertant, unde tuaregi autentici, la fel de austeri ca el în trecut, prinseseră gustul „lucrurilor“, lucruri pe care nu le cunoscuseră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mergi spre sud. Familia mea este acolo, foarte departe, în nord-est, în munții Huaila... E timpul să mă întorc. Militarul clătină din cap ca și când i-ar fi fost greu să accepte. — Pe jos? Și singur? — O să-mi vândă careva o cămilă. — E drum lung dacă ocolești „pământul pustiu“. — De aceea trebuie să plec cât mai repede. Ofițerul se întoarse și arătă cu o mișcare a capului corpul adormit al lui Abdul-el-Kebir. — Nu vrei să aștepți să se trezească? O să vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
șarpe alunecos. Avea apă, o pușcă bună și muniții; aceasta era lumea sa, inima deșertului pe care-l iubea, și avea de gând să se bucure de drumul lung la capătul căruia își va întâlni soția, copii, sclavii, caprele și cămilele. Adia un vânt ușor și, pe înserat, animalele podișului își părăsiră ascunzișurile ca să pască frunzele tufișurilor pitice; acolo, în tufișuri, doborî un iepure frumos, pe care-l mâncă la lumina unui foc din ramuri de tamarin. Apoi privi stelele care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mare și prima mea soție au murit de asta. M-am înțeles cu un măcelar din Tombuctu, răspunse bătrânul. Am lucrat un an pe degeaba la el și, în schimb, m-a lăsat să mănânc carnea crudă de la cocoașele tuturor cămilelor pe care le tăia - zâmbi amuzat. Mă îngrășasem în așa hal că arătam ca un butoi, dar până la urmă n-am mai scuipat sânge... Aproape două sute de cocoașe de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
m-a lăsat să mănânc carnea crudă de la cocoașele tuturor cămilelor pe care le tăia - zâmbi amuzat. Mă îngrășasem în așa hal că arătam ca un butoi, dar până la urmă n-am mai scuipat sânge... Aproape două sute de cocoașe de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un animal ca ăsta în viața mea și prefer să merg pe jos trei luni decât să călăresc unul. Ești primul imohag pe care-l aud vorbind rău de cămile, observă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un animal ca ăsta în viața mea și prefer să merg pe jos trei luni decât să călăresc unul. Ești primul imohag pe care-l aud vorbind rău de cămile, observă Gacel. — Poate, veni răspunsul hâtru. Dar la fel de adevărat e că sunt și primul imohag care s-a lecuit de oftică. Frumoasa fată cu părul împletit în codițe subțiri, sâni frumoși și mâini cu palmele roșii, pline de bijuterii, acordă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
neobosit legende deja știute. Le era frică de harmatan, care vuia când sufla, și de secetă; iubeau întinderea fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârșit rămânea grea, plânsul celui mic, râsul celui mare, geamătul de plăcere al Lailei în penumbră... Asta era viața lui, cea căreia îi ducea dorul, singura pe care și-o dorise și pe care o pierduse pentru că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cu miere și curmale, o să-i încânte pe copii. îi plăceau prăjiturile acelea și ducea dorul ceasurilor din amurg, când mesteca o bucată, privind soarele ce se ascundea și sorbea ceaiul fierbinte la intrarea cortului său. Apoi, pe când femeile mulgeau cămilele ori flăcăii adunau caprele, se plimba alene până la ghizdul puțului, să vadă până unde ajunge apa, și refuza să admită că totul se sfârșise și că nu se va mai întoarce niciodată la fântâna și la palmierii lui sau alături de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
veacurile și chiar peisajele se puteau schimba, dar oamenii continuau să fie aceiași și, în cele din urmă, deveneau protagoniștii aceleiași tragedii, repetată de mii de ori, oricât s-ar fi schimbat timpul și spațiul. Un război începuse pentru că o cămilă călcase o oaie a altui trib. Alt război asemănător începuse pentru că cineva nu respectase o veche tradiție. Putea fi vorba de înfruntarea între două familii cu forțe egale sau, ca în cazul lui, de un om împotriva unei armate. Rezultatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dimpotrivă, va fi condamnat să rătăcească pe vecie prin „pământurile pustii“ și i se făcu o milă fără margini pentru sufletul lui care, poate, avea să sfârșească întâlnindu-se cu cele ale călătorilor „Marii Caravane“. Apoi o visă și văzu cămilele mumificate și scheletele învelite în zdrențe reîncepându-și marșul pe întinderea tăcută și, mai târziu, străbătând gara și pătrunzând în orașul adormit; clătină din cap în semn de refuz, izbindu-se de pereți, fiindcă avea convingerea că veneau după el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

despre faptul că sunt fostă soție de violonist celebru. Pentru că în lumea lui virginitatea este sacră, nu voi putea fi, ca rang, prima soție. El, ființă care are mare respect pentru valorile nației sale, abia cumpărase, cu dolari grei, o cămilă virgină, semn al marii fecundități și purități... Șeiciorul se ține scai. Că, vai, el, Majed Al-Ahmad și nu știu mai cum, îmi va construi, în coasta "Fraților Grimm", o insulă în formă de inimă, care va fi numai a mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
adică? Ai luat-o razna, Ahmad? Vrei să-ți arat pașaportul? Nu vrei să știi de câți ani fac umbră pământului? Dacă port o șapcă de adolescentă, crezi că sunt și adolescentă? Everestimea Ta, mergi de-ți mai caută o cămilă virgină, construiește o insulă cu două cocoașe, aruncă pe cocoașa cea mai mare șapca de care te-ai îndrăgostit și pleacă din Little Cayman, nu vezi că ai sporit, deja, nepermis de mult, cu alaiul tău șeicesc, populația insulei? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
chiar singură pe lume; mă însoțește și mintea... Oare chiar mă însoțește și mintea? Sincer, cred că nici nu l-am trimis de tot la plimbare pe Al-Ahmad, și nu m-ar mira dacă ar reveni cu un alai de cămile, cu o armată de elicoptere, camioane, macarale și buldozere pentru a începe lucrările la Heart of Island. Și, tot la fel de sinceră, îți spun că nici nu știu ce răspuns i-aș mai da Înălțimii Sale. Asta înseamnă că m-am ramolit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]