1,583 matches
-
cheamă nu mai pot să ne trimită mesajul, trebuie să plecăm spre ei. Sau în căutarea acelui lucru, în cazul în care semnalul a fost emis de o baliză automată. La ce distanță ne aflăm de sursa transmisiei? Ash examină cadranele sale, activă un raportor de nivel de sol pentru confirmare. ― Aproximativ trei mii de metri, la același nivel cu Nostromo, conform reperării radarelor. Cam la nord-est de poziția noastră actuală. ― Compoziția terenului? ― Pare să fie același cu cea determinată în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pe consolă apărură informații noi. ― Eu cred că descoperirea structurii acestui acid este o întreprindere delicată. Dallas se exprimă calm dar ferm. ― Puțin îmi pasă! Vreau să-ți vorbesc acum. Ash acționă o serie de butoane, văzu cum se sting cadranele mașinii și se răsuci în final spre căpitan. ― Vreau să-ți scap pielea și ție, nu numai mie. Dar dacă este așa de important, hai! De ce-ai lăsat creatura să trăiască în interiorul lui Kane? Figura ofițerului științific se adumbri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Kane proteinele și alimentele de care avea nevoie pentru a-și mări propriul corp. N-a ajuns la dimensiunile astea grație sfântului Duh! ― Instructorul de acord. Este de domeniul evidenței. ― Aceste procese metabolice ar fi trebuit să se înscrie pe cadranele "autodocului'", ca și simpla reducere a greutății corpului lui Kane și alte amănunte. ― În privința unei posibile reduceri a greutății, replică Ash liniștit, informația nu trebuia să apară neapărat. Diferența de greutate a fost foarte simplu transferată la creatură. Sonda "autodocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
la fel cu cea de-a doua. Astfel că aveau grijă să nu lase nimic în umbră. ― De unde vine? întrebă Brett cu îngrijorare. Ripley pândea pe instrument cea mai mică trăsărire a acului Acesta, îndeplinindu-i dorințe, tresări violent pe cadran. Numai dacă creatura o fi în stare să treacă prin pereții de metal, altfel mișcarea acului nu aducea cu nimic cunoscut de oameni. Scutură puternic aparatul. În zadar. Lumina roție era în continuare aprinsă, ca pentru a o sfida. ― Habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Porni coborârea cu infinite precauții. Să meargă cu capul înainte, așa rezolva toate problemele. Lambert observă, prima, tresărirea acului detectorului. Trăi un minut de emoție intensă până să-și dea seama că "agățase" un obiect cunoscut. ― Te-am prins pe cadranul meu, îl informă ea pe Dallas. ― Bine! Fii cu ochii pe mine. Era mai încrezător acum știind că era urmărit pas cu pas. Conductele se curbau din nou. Nu-și amintea de toate aceste devieri, dar era sigur că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în tambuchi. Sasul căscat, deschis spre infinit, după ejectarea creaturii, Ea se îndreptă. Acidul traversase peretele de metal. Avu loc o mică explozie. Aerul aspirat forma un mic vârtej în jurul lor și șuiera pătrunzând în falie. Se aprinseră imediat niște cadrane în mai multe ambrazuri ale cursivei: DEPRESURIZARE CRITICĂ! Soneria se auzi iară și mai stridentă, și mai motivată decât prima dată. Prin navă toate ușile blindate se închiseră imediat, prezervând la maxim etanșeitatea navei, începând cu secțiunea unde se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
același rezultat. Blestemă. Dacă ar fi să încerce combinații la întâmplare, ar rămâne aici până la sfârșitul lumii. După cum bestia omora pe membrii echipajului, acesta nu prea părea departe pentru ea. Programă o grilă terțiară și fu uluită când se lumină cadranul principal, gata să primească și să disemineze. Dar nu apăru nimic. Ceea ce însemnă că nu era decât pe jumătate convenabil codul de acces. Ce era de făcut? Se uită la cea de-a doua consolă. Aceasta era accesibilă pentru tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
izbutim să gonim creatura asta, vom avea măcar satisfacția de a muri știind că se va duce să le facă o vizită unora dintre experții Companiei... Era așezată în fața pupitrului ordinatorului central când Parker și Lambert o găsiră. Abandonă momentan cadranele. Era deznădejde în glasul ei și tristețe în ochi. ― Ash avea dreptate asupra unui punct. Nu avem nici o șansă. (Indică un cadran luminat.) Ne mai rămân mai puțin de douăsprezece ore de oxigen. ― Atunci s-a sfârșit totul! (Parker își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
unora dintre experții Companiei... Era așezată în fața pupitrului ordinatorului central când Parker și Lambert o găsiră. Abandonă momentan cadranele. Era deznădejde în glasul ei și tristețe în ochi. ― Ash avea dreptate asupra unui punct. Nu avem nici o șansă. (Indică un cadran luminat.) Ne mai rămân mai puțin de douăsprezece ore de oxigen. ― Atunci s-a sfârșit totul! (Parker își lăsă ochii în podea.) Reconectarea lui Ash ar fi o formă mai expeditivă de sinucidere. O, dar sunt sigur că o aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu-i ajuta cu nimic la ridicarea moralului, iar pe navetă nu era nici "autobucătar" Materiile astea crude îi vor menține în viață. Atât. Așadar se străduia să facă o selecție rapidă. Nu remarcă, preocupată fiind, că pe detectorul ei cadranul se lumină ușor... În sfârșit! Un Jones indignat mai opunea încă rezistență, dar Ripley îl ținea bine de pielea gâtului. Degeaba se zbătea, fiindcă ea îl și puse în cutia presurizată și activă motorul electric. ― Așa! Respiră și tu o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mașinilor. Pustie. Învăluită de fum, puse iar discul la loc. Apoi, se precipită cu hotărâre spre habitaclul de control al mașinilor. Totul funcționa normal, regulat, în așteptarea unui stăpân care să le arate ce aveau de făcut. Prin puzderia de cadrane, se afla tabloul de control, deosebit, de culoare roșie. Îl parcurse cu privirea, citi instrucțiunile scrise deasupra, apoi coborî manetele într-o ordine precisă. Un întrerupător dublu era acoperit de apărătoare de plastic. Cercetă aparatul, făcu doi pași înapoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să Înțeleg moartea ca pe un lucru concret. Și nici nu vreau să fie altfel. Vara se anunță prin stropii de lumină ce joacă deasupra ierbii; și nu voi avea nevoie să urmez un Îndemn ca acela Întîlnit pe un cadran solar lîngă Veneția, Horas non numero nisi serenas, număr doar ceasurile care sînt senine, cîtă vreme voi putea crede că grecii, vorbind deschis despre durere În timp ce-l sărbătoreau pe Dionysos, n-o făceau din nepăsare și nici din cinism; ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mișcă, rămăsese în patul îngust ca un sicriu, fără a clipimăcar. Ușa se închisese în urmă. Se afla iarăși în curte, în stradă, în ploaie. Ridicase, zgribulit, gulerul hainei umede. Ridicase, fără să vrea, brațul, văzu ceasul de la mână. Privi cadranul, acul gonind, în cerc. Jumătate de oră! Atâta trecuse, doar o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste drum, unde abia fusese, acum o mie de ani. În ceața și ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la prânz, cum se nimerea, operația trebuia făcută, negreșit. De 60, de 90, de 100 de ori se învârtea discul telefonului, după cum Tolea era grăbit sau lenevit, ca o broască după infarct, sau vesel sticlete, să tot țopăi. Privirea pe cadranul ceasului: o oră, fix! Nici o secundă în plus. Nu răspundea nimeni, dar Tolea nu renunța. Adresa era una singură, luată de la Asociația Exemplară, verificată apoi în cartea de abonați telefonici. Numele era unul singur, deci și numărul. Dacă perfectul handicapat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu cețos, lunecos. Din când în când, se trezește, își privește ceasul, confirmarea. Regăsește vinerea, ora ce există și aleargă și se spulberă pe cadranul indiferent. De ce nu suprapopulăm noi, instantaneu, închisorile, de ce ne ferim noi, supraferim, bombăne liceanul Vancea, până își aduce, brusc, aminte, fraza căutată: „Când tot aștepți, improvizația pare o salvare“. Tot aștepți, tot aștepți improvizația, salvarea. Improvizația salvează, mă salvează, amânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fixe și zile repetabile, doar ale sale. Iarăși miercuri, pândind în casca receptorului. Iarăși vineri, pe teren, vânătoarea fantomei. Ar îndesi exercițiul acestei zădărnicii, mai multe ore, mai multe zile, toate orele, toate zilele. Dar e joi. Așa arată calendarul, cadranul. Soarele acesta suspect se numește joi. Până vineri mai e un secol. Anatol Dominic Vancea Voinov nu mai poate aștepta! Are nevoie de o provocare, un subterfugiu nevrotic. Acum, mai bine acum, în acest con încins și strâmt, numit joi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îngăduia oboseala, anunța că renunță. Ca și cum ceea ce rămăsese nespus era, de fapt, mult mai important, dar n-avea rost, renunța, se resemna, asta e. Pauză, tăcere. Pe mâna domnului profesor ceasul susura egal. Vancea dădu scurt din picioare și privi cadranul electronic. 1:00:2, 1:00:3, 1:00:5. — Aa, să-ți dau ceva de mâncare. Cum a trecut timpul... Am pregătit prânzul. Să merg să-l încălzesc. Ia te uită, domestica reînviase. Peste o clipă, ne vom freca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
desprinde brațul cu delicatețe și se depărtează, în timp ce doctorul o cuprinde pe Mioara prin spate cu tentaculele brațelor și o poartă pe sus spre Salvarea care o așteaptă cu brațele deschise. Mitică se pierde în direcția ceasului istoric, al cărui cadran luminat era parcurs de limbile uriașe în sens invers, ca și cum cineva în interior învârtea roțile zimțate, greșind direcția de rotație a manivelei, uitând să se oprească. Timpul mergea înapoi, era un concept care o luase razna, pentru că timpul din trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ajunse, cerând găzduire la Mănăstirea Slătioara, de rit vechi, peste câteva zile urmând a fi Crăciunul, deși îl serbase la Brăila cu Any, apoi Anul Nou, deja trecut în neant. După ce acele timpului se rotiră de 720 de ori pe cadranul iernii, Gustav, umplând toate cărările, straturile de zăpadă, toți copacii pădurilor și porțile caselor cu numele iubitei, din banii oferiți de starețul mănăstirii, fără să știe de ce, se îmbarcă în autobuzul cu destinația Iași. Își vându în cofetării și cârciumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sacrilegiu), pentru câțiva gologani, poeziile scrise numai și numai pentru Any și numai așa putu să întâlnească, rătăcind, pe un brăilean care-l informă că Any Palade e studentă la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza". Timpul și-a oprit acele pe cadranul iernii, umbrind zăpada afânată cu tăcerea lor. Apoi au început să alunece pe patine, încet, pe pârtia infinită, dar cu ritmul poneiului în arena de circ. Destul cât să vadă pe iubita lui trepidând unsuroasă lângă umărul unui vlăjgan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se opriră pe o pendulă de înălțime medie,aflată în vitrina unui ceasornicar.Intra în atelier și-l salută pe meșter.Acesta era preocupat cu repararea unui ceas de mâna.Il privi prin ochiul - lupă. Pendula era lăcuită și cu cadran de porțelan în culori strălucitoare spre albastru și alb. Părea un obiect vechi care cunoscuse timpuri mai bune.Poate împodobise sala unui castel. Domnule,vreau să știu cât costă pendula din vitrină.How much? Mesteșugarul își continuă lucrul un timp
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte." 11. Atunci Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, și Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se coborîse pe cadranul soarelui lui Ahaz. 12. În același timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia. 13. Ezechia a ascultat pe soli și le-a arătat locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
rubinii în toate părțile. cinci Știam deci că țiganii îi poartă sâmbetele lui Sevgin. În dimineața când au început să trosnească geamurile cămăruței mele și ceasul de pe masă mi-a arătat ora, patru fără zece, fără să-mi mai apropii cadranul, că era lumină ca ziua, am sărit cu fața drept în pălălaia care se agita în fața ferestrei. În hol mă îneacă fumul, ușa cu geam abia se mai zărește, de-afară o aud pe bătrână urlând, mă orientez mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
uită uneori se treacă de parcă am găsi-o zbătându-se într-o capcană, alte ori se grăbește nebună și ne lasă în urmă.Vreau să vă văd cum învârtiți de cheiță și cum ceasurile toate din clasă merg pe același cadran.Ticăitul din palmele voastre e viață. Ceasul trăiește prin sufletul pe care i-l dați.Uneori veți vedea că se încăpățânează să meargă și atunci veți ști că este legat de cineva cu probleme, alteori vor zâmbi și vor vrea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cu care am plecat la aeroport. Azi, am primit-o, prin "poșta specială". Mâine, plec la Chicago, cu o escală la Newark. La întoarcere, voi face o escală la Cleveland. Acum, plouă. Apăsat, dușmănos. Văd pe fereastra aburită de ploaie cadranul luminat al ceasului din turnul de la Custom House, unde era pe vremuri vama pentru vapoare, la Boston, și vârfurile unor zgârie-nori pierdute în ceață. Probabil, pentru piloți n-are importanță cum e vremea, în condițiile moderne de zbor, dar eu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]