1,729 matches
-
mai multe femei ușoare care plângeau cu zece rânduri de lacrămi, viziriul, în fine, se opri în fața unei uși pe care scria în câteva idiomuri de mare circulație: SALA DE FORTZĂ. Cu sfială, viziriul își îndoi falanga unui deget și ciocăni cu ditamai smaralgdul. — Intră! - se auzi firesc (da, acesta e cuvântul, „firesc”î dinăuntru. Viziriul împinse ușa și intrară toți patru. Prima imagine care le răsări înaintea ochilor fu cea a unei cadâne pentru descrierea căreia pixului nostru i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în azuriul cerului, se zărea, făcând cercuri tot mai mari, cu aripile larg întinse, o vrabie. în vârful stejarului multisecular sub care fusese aprins focul, două veverițe săreau poznașe din creangă în creangă, desfătându-se cu fumul de iepure. Ciocănitoarea ciocănea copacii în căutarea omizilor, încercând să prevină infestarea țesuturilor lemnoase. Sevele urcau neabătut prin rădăcini, trunchiuri, crengi, iar la nivelul celulei vegetale, sub acțiunea clorofilei, plantele sintetizau pe deplin substanțele organice din bioxidul de carbon și din săruri minerale. în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l ia În seamă - tata umple două stacane cu rachiu. Bea, fără să ciocnească. Fără să-i facă semn jandarmului că acela-i paharul lui. Dar Grabenko Îl ia, ne-poftit. Bea, râde - și iese. Îl aud afară, În curte. Ciocănește cineva În ușă. E ofițerașul. Tânăr-tânăr și fără o mână. Se oprește În prag, Întreabă dacă deranjează... Da de unde! Poftiți!, răspundem cu toții - În afară de tata, care și-a luminat ochii oleacă. Mătușa Domnica Îl apucă de mâneca goală și Îl duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ei când am primit prima veste de la Gerhard. Iată cum a fost: în jurul Cernăuțiului mai rămăseseră familii de origine germană care nu reușiseră să se refugieze înainte ca Bucovina de Nord să intre în posesia sovieticilor. Într-o noapte a ciocănit ușor la geam domnul Walter, de origine germană, pe care îl cunoșteam bine, era din generația părinților mei și locuia, ca și mine, în casa de serviciu a fostului lui conac din Storojineț. Rămăsesem de câteva ori peste noapte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în viața lui. Vezi, Nik, ți-am spus, pe mine nu mă înșală flerul, spuse Nina cu un zâmbet larg, până spre urechi. Reveni la cafea și o bău din câteva înghițituri. Avea o figură radioasă, diabolică. În timpul acesta zugravul ciocănea cu șpaclul pereții să vadă unde era coșcovit. Dacă era cazul răzuia varul de jur împrejur. Vezi Nik cum procedează? Ca un specialist. Parcă ar fi un doctor care consultă un bolnav. Suntem pe mâini bune. Alexe, epuizat după mitraliajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se clarifică orientarea sexuală. Adolescența este ultima fază critică. În timpul acestei perioade, nevoile biologice se lovesc de presiunea culturală impusă de lumea care Înconjoară fiecare individ. În general, considerăm că de la paisprezece, cincisprezece ani profilul unei persoane se conturează clar. Ciocănind În desen, adăugă: Aceste mici părți de aici, niște dispozitive de susținere, de fapt, se numesc mușchii cremaster. Atunci când scrotul se contractă - de frică sau din cauza excitației - aceștia ridică testiculele. Unii deplâng tratatul de la Versailles și sunt de părere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
altele, până când am ajuns la o ușă pe care scria „K. MANETTI, INSPECTOR - ȘEF “. Imediat, inima mi se făcu mică. Nu era deloc persoana pe care cerusem s-o văd! Prefăcându-se că nu observă cât de tulburat sunt, ofițerul ciocăni la ușă și așteptă, studiindu-și unghiile cu un interes proaspăt. După un timp se auzi un „Da?“ moale. Ușa a fost deschisă și nu se vedea nimic. Sau, mai bine zis, nu vedeam decât un contur Învăluit Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
poate fi legat de ceea ce mai demult fusese principala sa sursă de câștig, e puțin probabil ca dosarul ei să mai rămână pe biroul meu. Totul depinde de cauza decesului - despre care raportul de autopsie ne va Înștiința curând. Inspectoarea ciocăni din nou În dosarul dinaintea sa. — Chiar dacă, din câte știu, inspectorul Wickert dorește ca acest caz să fie transferat la brigada de la moravuri, permiteți-mi să vă spun, domnule Knisch: nu cred că va avea succes. Sunt destule indicii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
uitat În jur: o bibliotecă șubredă, un birou dărăpănat, o saltea uzată. Poate că Dora avea dreptate. Nu m-am referit la felul În care trăiești, prostănacule. Ci la cum stau lucrurile aici sus, drăguțule. Sprijinită Într-un cot, Îmi ciocăni În frunte. Folosește-ți imaginația. Evident, n-avea de gând să mă lase să scap așa de ușor. — Profesorul meu de desen, am Început, lăsând cuvintele suspendate În aer, un anume domn Maier... Dora se Întinse și mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
față avea sute de boabe de fasole pe care le sorta conform unui principiu ingineric necunoscut. La intervale regulate vârî două, patru - nu, mai degrabă cinci boabe Într-un fel de oală. Boabele de fasole dispăreau cu un zornăit metalic. Ciocănind În rama ușii, l-am Întrebat de prietenul meu. — Da, sigur, avem un Anton, veni răspunsul. Chiar doi. Dar nici un Lakritz. Ochii bărbatului erau Înroșiți de băutură, dinții, galbeni de nicotină. Lăsându-și oale la o parte, se bătu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la E. — Cilindrul A este sasul, În el ne aflăm acum. Îi conduse Într-un vestiar Învecinat. Pe perete atârnau țepene costume grele de protecție și căști galbene de tipul celor purtate de scafandri. Căștile aveau un aspect futurist. Norman ciocăni una din ele cu degetul. Erau din material plastic și surprinzător de ușoare. Observă că pe una din plăcuțele de identificare fusese imprimat „JOHNSON“. — Va trebui să purtăm astea? — Da, răspunse Barnes. — Înseamnă că vom ieși? spuse Norman alarmat. — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Harry așteptau În mica sală de conferințe, situată chiar deasupra sălei de mese. Amândoi erau Îmbrăcați cu costumele albastre și jachetele Încălzite electric. Harry clătină din cap când cei trei Își făcură apariția. Vă place celula noastră căptușită? zise el, ciocănind În peretele izolat. E ca și cum ai locui Într-un vagin. Nu ți-ar plăcea să te Întorci În uter, Harry? replică Beth. — Nu, am fost acolo. O dată e de ajuns. — Costumul ăsta nu-mi place deloc, spuse Ted, trăgând nemulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Așa este. Barnes pufni nerăbdător: — Minunat! Deci această astronavă pornește, colectează din spațiu o sferă de argint extraterestră și o aduce Înapoi. Treceți la obiect: ce este această sferă? Harry se apropie de sferă și Își lipi urechea de metal, ciocănind-o cu degetele. Atinse șanțurile, mâna dispărându-i În indentațiile adânci. Sfera era atât de lustruită, Încât Norman putu vedea fața lui Harry, deformată de curbura peretelui exterior. — Da, așa cum bănuiam. Aceste marcaje cabalistice, cum le numești tu, Ted, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
vezi de consolă. Mă duc eu. La urma urmei, nu-i mare scofală, sunt numai o sută de metri până acolo. — Drumul e liber, anunță Beth, cercetând monitoarele. — Bine, mă duc. Casca i se Închise cu un zgomot surd. Beth ciocăni În vizor, adresându-i o privire Întrebătoare: „Totul În ordine?“ Norman Încuviință din cap, iar ea deschise tambuchiul din podea. El făcu un semn de despărțire și sări În apa neagră și Înghețată. Pe fundul oceanului zăbovi o clipă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ciudate. Dăvidel își lepădă iute săculețul, trase cucoșul puștii ș-o luă pe sub piciorul țancului. Bătrânul, rămas singur, asculta cu luare-aminte. Părea însă apăsat și abătut, ca și șihla neclintită. Îi zvâcnea inima în piept rar și tare, parcă-i ciocănea coastele, ș-avea în toate mădularele o trudă, o răceală, o neliniște. Ajuns în țiitoare, Boghean se rezemă de o tisă bătrână. Lipa și Cața, după ce ascultară un răstimp sunetele adâncurilor, porniră amândoi odată și intrară în tufișurile de afine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Te rog, Trăiane: poruncitu-i-a cu vorbe înțelese? Da, nană Floare. Cu puține vorbe, dar bune. Bezarbarză s-a dus numaidecât să potrivească lanțugurile, așezând săgețile la ceasul opt. Zicea el că, la acel ceas tocmai, vine o gheunoaie verde și ciocănește într-un molid bătrân, în laturea casei. Onu zicea c-o aude. Am rămas tăcând - și am auzit-o. —Dar Culi? A auzit-o și el. Să bagi de samă dumneata, nană Floare, mâni dimineață. Când ajunge ornicul la opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la poartă?... Uf! "Ai răbdare!" Bănuiesc că e bătrâna meșterului. Afurisită femeie, scoală oamenii cu noaptea în cap! Dacă nu mă trezea ajungeam poate la sfârșitul visului, însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... " Stai că vin, potolește-te!"... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai făcut câteva investigații prin vecini și dacă n-au aflat nimic, au decis să meargă acasă la Mă țar și să vadă ce cunoaște soția despre legăturile soțului, despre dușmani, despre amenințări cu moartea. Ajuns acasă la domiciliu și ciocănind la ușă până a ieșit soția răvășită și speriată când a dat cu ochii de milițieni. A răspuns scurt căț so țul ei e mort, atunci subofițerul a zis: ați auzit tovarășe comandant, nu m-a și crezut. Comandantul mirat
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
Nu pot vorbi, mă prăbușesc lent pe alee și mă uit în urma ei. Și-a întors ușor capul și zâmbește spre mine. Știe. O artistă. Dana Verescu trece pe lângă ușor pe alee, departe. O bunică și nici o pereche de aripi Ciocănesc de două ori și aștept. Aștept. Bunica deschide. Între noi două se înfiripă un miros de levănțică și pișat. Sărumâna, bunico. Cu buzele umezite de țuică și cârnați, se cocoșează spre mine și mă strânge moale, șoptindu-mi: Vaaai de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
o refuză întotdeauna. În fond, are puterea să se descurce și singură, numai să aibă cu ce. Dar de Andrei Vlădescu nu poate scăpa. Când se întoarce acasă, își aruncă geanta în camera lui, apoi dă buzna în dormitorul ei, ciocănind în ușa mare un ritm muzical, numai de el știut. Scularea, îi zice, somnul prea lung și lenevia distrug România, să fim vioi! O ia la întrebări: cum se simte, ce face, ce-a făcut, ce-a mai gândit, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
uși albe cu câte un număr înfipt discret, de o parte a coridorului, și ferestre cu perdele albe ce coborau până la jumătatea zidului, filtrând lumina fierbinte, de cealaltă parte. Ajuns la capăt, cu florile de toate culorile acum în mână, ciocăne ușor într-o ușă din spatele căreia nu se auzea nici un zgomot, o deschide după o așteptare scurtă și pătrunde într-o încăpere largă și luminoasă, cu ferestre mari și ușă dând spre parcul din spate, cu un pat lat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acele clipe, când își amintea - mergând cu nerăbdare în lungul covorului care înghițea fâșâitul pașilor, poate mai mult decât orice cu teamă, pentru că nu avea de unde ști ce va mai vedea de această dată, dacă nu cumva se petrecuse irevocabilul; ciocănind ușor la ușa știută și neprimind răspuns; intrând, zărind patul gol și încremenind pentru o clipă, cât mâna închidea ușa în urma lui și totodată refuza s-o închidă, în acea clipă care s-a dilatat enorm, căpătând dimensiuni de coșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
văzui că toată mulțimea de oameni se topise. - Vine cineva - miorlăi piticul cocoșat, cutremurat de tuse seacă. Din josul străzii, venea șontâc, izbindu-și proteza de lemn a piciorului amputat, de asfaltul lustruit al trotuarului, curva bătrână cu perucă roșie, ciocănind cu cheia raiului în butucul care-i sprijinea șoldul retezat și rânjindu-și mizeria din rana gingiilor fără dinți. Și iată că de după cotitura drumului îngust și palid luminat de strâmbul felinar, ne apăru Omul cu ciocul de aramă. Venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu departe de mine și cum se prăvălește în înfiorătoarea adâncime a sufletului meu târfa bătrână cu peruca roșie. Viziunea ei îmi apăru iar cu cheia raiului strânsă în mâna-i scheletică, și iată că, de astă dată, în loc să o ciocănească în proteza cu butuc de lemn a piciorului retezat, mi-o repezi în cap, deasupra urechii, chiar în secunda când se prăbușește. Peruca roșie cobora lent după dânsa și se lăsa încet, ca o parașută, în abisul neantului meu, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la belciuge. Era urâtă, avea patruzeci de ani și un copil de doisprezece. Dar Robert vedea lucrurile cu totul altfel. - E smintit! Spunea, liniștit, tatăl său. Parcă-l văd și acum pe bătrân cum își ducea mâna la cap, își ciocănea tâmpla cu arătătorul îndoit, după care își vedea mai departe, de treburi. Robert gândea și ciripea ca o păsărică, ciugulea din belșugul recoltelor și se așeza apoi, senin, așa cum vrabia s-ar așeza să se odihnească, după ospăț, chiar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]