1,633 matches
-
din cele două părți ale mele nu vroia să cedeze. Amândouă stăteau tot timpul treze, fiecare cu mâna în gâtul celeilalte. Mă amenințam că sânt îngăduitor cu vinovații și, în același timp, mă acuzam că sânt prea crud. În acest clește, mă zbăteam zile întregi. Căutam o soluție. Și când credeam, în sfârșit, că pot pronunța o sentință acceptabilă, o revedeam pe femeia de la frizerie. Auzeam țipătul ei isteric care se sfărâma ca un țipăt de sticlă. Și mă îngrozeam pentru că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
achitarea lui. Mă străduiam din răsputeri să nu lipsească nici o probă de la dosar, care ar fi putut să aibă o cât de mică însemnătate. Dar iarăși urmau, după zilele de febră în care întocmeam dosarul, zilele când mă zbăteam în cleștele neputinței de a da o sentință. Ați înțeles, cred, că fiecare proces al meu eșua și că eu nu făceam decât să ating inutilitatea perfectă, zădărnicia absolută, combătând fiecare adevăr în care credeam. Din scop, aceste procese deveniseră metodă. Pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eu n-aș putea proceda altfel. Mă aprind și pe urmă tot eu pun flacăra pe un bloc de gheață. Pentru că asta au fost pasiunile mele, flăcări pe un bloc de gheață, încercări disperate de a ieși din imobilitate, din cleștele ezitărilor. E un lucru destul de cunoscut că timizii sânt uneori mai curajoși decât curajoșii. Ei au îndrăzneli de care un om normal nu e în stare. După cum nehotărâții sânt capabili de pasiuni nebunești. Numai că eu în zadar mă avântam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fără ziduri, unde nu e nevoie de gardieni, nu e nevoie de sârmă ghimpată. Tăcerea s-a dovedit un gardian mult mai conștiincios. Ea nu poate fi nici coruptă, nici escaladată. Ea nu doarme și nu poate fi tăiată cu cleștele. Și cine vede tăcerea? Cel izolat într-o grotă va muri nevăzut de nimeni. Acolo, vine o clipă când tăcerea se închide în jurul tău cu totul. Ca un zid... Întinzi mâinile și pipăi zidul. Te gîndești: "Doamne al celor singuri
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
seama că mă înșelasem. Nu era decât linia uscată a orizontului. Deșertul acoperea totul. Până unde? M-am trezit izbucnind și eu într-un hohot de râs idiot din care nu mă mai puteam opri. Așadar, eram prinși într-un clește uriaș de nisip. Deșertul era ca un ochi mort, imobil și neîndurător, fixat asupra noastră. O imensă pată galbenă care ne ardea privirea, un gol în care nu exista nici un semn de viață. Poate doar șerpii, m-am gândit... Sau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
își astupă urechile cu ceară pentru ca nici un zgomot să nu-l tulbure, iar atunci când vrea să coboare și mai adânc în sine, își leagă ochii. Dacă, de undeva, se întinde vreun iz ațâțător sau scârnav, își prinde nasul cu un clește; răsuflă pe gură printr-un tifon, să nu inspire vreo insectă. Castelanul a atins o stare de spiritualizare greu de închipuit; deranjat, s-ar putea să moară subit. Cam așa a zis Intendentul că stau lucrurile cu stăpânul său. „Insistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
și Intendentului, umblat, mai mult ca sigur, prin Ventali... (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă § Prin Romancier, i-ai atribuit Castelanului obsesii ce-ți aparțin. Când vrei să te retragi în tine, îți astupi ochii și urechile și îți prinzi nasul c-un clește pentru rufe. Închizi ușa, ferestrele; ventilatorul, vara. Pielea nu-ți va fi atinsă de nici o adiere. Încerci să te regăsești în Infinitul Mic. Nu spui nimănui, întrezărești ridicolul; nici nu renunți, consideri exercițiul vital. Nicăieri nu găsești un adăpost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
inimă. Este vremea ochilor cusuți, puiule. La ce-ți folosește lumina?" Duhoare de alcool și tutun. Ochii, flăcări roșii, albastre, galbene, pâlpâiau a topire de seu. Mască de tăciune, cleioasă, hâdă, vișinie, țepoasă. Transpirație și bale curgeau a descompunere. Mâinile clește strâns în jurul gâtului, dinții menghină trosnind fierul. Roșu fier însemna sufletul: Doamne, dacă în fața ta nu pot sta doi oameni la egală distanță, cum îți încape sub pleoapă un om și o fiară? Doamne, înlătură-mă ca pe o bârnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scoateți afară! Presimt ceva în legătură cu limbricul ăsta. Ia spune, Ioane, el a pus foc schitului? Spune, Ioane, că tu le știi pe toate! Părinte stareț, să știu și nu-ți voi mărturisi tainele spovedaniei, chiar dacă o să-mi smulgi limba cu cleștele. Domnul le aude prin glasul meu, Domnul leagă, Domnul dezleagă, nimic împotriva poruncilor Domnului. Cu toții suntem păcătoși. Dacă este el, să ne rugăm pentru păcatele sale; dacă este altul, să cerem pentru altul milostivire bunului Dumnezeu. Trecem printr-o încercare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Gorgzidului. Examenul feței și al sicriului fu diferit de cel al lui Ashargin, mai ager și mai intens. Își dădu seama de lucrurile rămase neobservate de prinț. Sicriul cuprindea numeroase elemente. Corpul era menținut de o serie de brațe și clești în formă de menghină, ale căror destinație o ghici: păstrarea supleții mușchilor. Dacă vreodată Zeul Adormit se va trezi din lungul său somn, nu va fi anchilozat și slăbit ca Gilbert Gosseyn după o lună de inconștiență la bordul distrugătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
era întoarsă cu spatele, Becker se încruntă și își scutură capul spre mine. Nu eram sigur ce voia să însemne asta exact. Evona îmi luă ceafa în palme și începu să frământe carnea de acolo cu degetele la fel de puternice precum cleștii unui fierar. E multă încordare aici, Bernhard, mă informă ea pe un ton seducător. — Nici nu mă îndoiesc. Ar trebui să vezi căruța pe care m-au pus să o trag la Alex. Ca să nu mai zic de numărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
identificasem cândva un cadavru scos din Landwehr. Un alt lucru pe care îl învățasem de la Hans Illmann. Hei, ascultați aici, zise Helene, dacă îl prindeți pe nemernicul ăsta, asigurați-vă că primește din plin ospitalitatea obișnuită a Gestapoului, bine? Cu tot cu clești și bastoane de cauciuc. — Doamnă, i-am zis, ridicându-mă, vă puteți baza pe asta. Mersi de ajutor. Helene se ridică în picioare, cu brațele încrucișate și strânse din umeri: — Da, mă rog, am fost și eu cândva școlăriță, înțelegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
baie. Arătând absolut superb. Emmy se uită rapid la fotografiile cu fericitul cuplu care stătea la soare, pe o plajă cu nisip alb, desfătându-se în ceea ce părea o piscină de pe o proprietate privată și zâmbind lângă niște grămezi de clești de crabi consumați și pahare goale de cocteil. Nu erau explicații la fotografii, ceea ce o înnebunea. Unde erau? Când? Erau în luna de miere? Parcurse toate e-mailurile de pe partea dreaptă, scurte misive vioaie de la prietenele Briannei, înțesate cu emoticonuri, elipse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a-l ruga să-i lovească cu ciuma pe acești necredincioși care voiau să combată răul trimis de Dumnezeu. Și nici, dimpotrivă, să fie imitați călugării din Cairo care, în timpul epidemiilor din secolul trecut, dădeau împărtășania ținând azima cu un clește spre a evita contactul cu gurile umede și calde în care putea să zacă microbul. Ciumații persani și călugării păcătuiau în mod egal. Căci pentru cei dintâi, suferința unui copil nu valora nimic, și pentru cei din urmă, dimpotrivă, teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ai o adevărată pasiune pentru administrarea veniturilor personale, zice. — Ă, zic, luată prin surprindere. Păi... — Se vede de la o poștă în tot ce faci, afirmă el categoric. De aici vine probabil și modul în care prinzi subiectul ca într‑un clește. Ca într‑un clește? — Știi, Rebecca, ești chiar unică, spune Kent. O fată tânără, încântătoare și sociabilă, cu un nivel atât de ridicat de expertiză și convingere în ceea ce spui... — Ești un exemplu pentru oamenii cu handicap financiar din toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pentru administrarea veniturilor personale, zice. — Ă, zic, luată prin surprindere. Păi... — Se vede de la o poștă în tot ce faci, afirmă el categoric. De aici vine probabil și modul în care prinzi subiectul ca într‑un clește. Ca într‑un clește? — Știi, Rebecca, ești chiar unică, spune Kent. O fată tânără, încântătoare și sociabilă, cu un nivel atât de ridicat de expertiză și convingere în ceea ce spui... — Ești un exemplu pentru oamenii cu handicap financiar din toată lumea, îi ține isonul Judd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu toată puterea de pielea groasă. Fără nici un rezultat. Chestia aceea nici nu se mișcă și nici nu-și eliberă prada. ― Lasă-mă să încerc și eu, zise Ash care se afla lângă un rastel cu instrumente nemedicale. Alese un clește solid și se apropie de masă. Realizând o priză cât mai bună pe vietatea aceea, trase spre el. ― Degeaba. Încă odată mai tare, propuse Dallas cu nădejde. Ash potrivi cleștele și repetă mișcarea cu toată forța de care dispunea. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se afla lângă un rastel cu instrumente nemedicale. Alese un clește solid și se apropie de masă. Realizând o priză cât mai bună pe vietatea aceea, trase spre el. ― Degeaba. Încă odată mai tare, propuse Dallas cu nădejde. Ash potrivi cleștele și repetă mișcarea cu toată forța de care dispunea. La vederea sângelui care se scurgea pe obrazul lui Kane, Dallas ridică repede mâna. ― Oprește! Îi rupi carnea. ― Nu eu. Creatura, zise Ash destinzându-se. Dallas părea învins. ― Așa n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu ne vor lua. Taina mare, feroce...“ Feroce, da, și plăpândă, în sughițuri de plâns și plăcere. Glasul se rupea, copleșit, și renăștea, cândva, târziu, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acoperiseră orbitele, sprâncenele, cicatricea, nu se mai vedea nimic, orbitorul astru domina încăperea. Paraditul s-a trezit, nădușit, în clocotul primăvăratic al unei noi dimineți de primăvară. Și-a frecat îndelung fruntea, tâmplele, pleoapele. Și-a despresurat, greoi, brațele din cleștele scaunului în care îl țintuise noaptea. Acțiunea nu mai avea nici un rost! Zădărnicie, altă piesă acuzatoare la Dosar, n-o vor vedea decât înaltele instanțe de pază, nimeni altcineva, nu va parveni nimănui. Nici o acțiune nu se materializează în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în sobă tăciunele aprins, care se zic e că face a vânt și vreme rea, sau când țiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbește cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, și‐ l buchisa cu cleștele, să se mai potolească duș manul; și mai mult decât atâta; oleacă ce nu‐ i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbă lat, puțină tină din colbul adunat pe opsasul încălțării, ori mai în grabă, lua
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
șale pleca, Cine ridică mormântul Spre gura uscată a ta ?! PĂRUL MAMEI Câte case ai uns tu, mamă, Cu var și cu lut! Albește în părul tău, mamă, Varul acel de demult. Cât am plâns eu Strâns în al foamei clește ! Stăteai noaptea ca la priveghi. În părul tău, mamă, albește Sarea lacrimilor mele vechi. Seara eu îți probozesc nepotul Că ți se urcă în cap și‐i rău. Dar el se mută la tine cu totul și plânge tot În
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
făr’ ca vin să beau Chiar sprijin de-i bastonul; Atâtea-s să le fac mai vreau, Dar a slăbit frontonul. Ești tristă, „dulce Românie”; Poate-i așa de când tu ești - Sfidări, contraste, ironie, Ne strâng adânc și lung în clești. 6 februarie 2005 De când Muscă-i la Cultură Dăm dovezi c-avem cadavre; Nu mă mir, cei buni de gură O-ntrețin cu-a’ lor palavre. Oana Muscă-i la Cultură. De n-ar face mușițe! Noi mafii să intre
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
iar Matei, cu genunchii îndoiți și adunați sub bèrbie, apoi Matei și-a amintit cè mama l-ar fi informat cè, înainte de a apèrea pe lume, copiii stau în burtă mamei și de acolo nenea doctorul îi scoate cu un clește, i-a împèrtèșit și Dianei acest secret care nu știa ce sè creadè despre povestea cu burtă și cu cleștele, Matei explicându-i cè ar avea nevoie de ceva cu care sè-i facè o gaurè prin burtè că sè scoatè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cè, înainte de a apèrea pe lume, copiii stau în burtă mamei și de acolo nenea doctorul îi scoate cu un clește, i-a împèrtèșit și Dianei acest secret care nu știa ce sè creadè despre povestea cu burtă și cu cleștele, Matei explicându-i cè ar avea nevoie de ceva cu care sè-i facè o gaurè prin burtè că sè scoatè de acolo bèiețelul adevèrat, Diana apèsându-și cu degetul arètètor buricul îi propune sè i-l scoatè prin buric, Atunci, lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]