2,405 matches
-
cu un bec mort. — Recunosc, nu-i prea amuzant, dar poate că e cazul să învățăm să mergem înainte de a alerga. Avea un limbaj nesărat, de student care-și plătește cursurile, iar Thaw îl detestă pe loc. La mijlocul dimineții, sună clopoțelul și se înghesuiră prin galerie, spre cantină, o încăpere largă, cu tavan scund, plin de studenți care păreau să se simtă ca acasă acolo. Thaw stătu zece minute la capătul unei cozi dezordonate. Oamenii din față plecau cu o cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vaza tăiată în sticlă de pe masa domnului Clark, în care se aflau flori de ciuboțica-cucului și campanule. Thaw stătea în fotoliu și admira florile de culoarea untului, cu tulpini verde-pal, încovoiate, lujerii întunecați, cu frunze ascuțite ca niște lănci și clopoței albăstru-violet transparenți. Murmura într-una: „violet, violet“, și pe buze lumea avea gust violet, așa cum ochii îi percepeau culoarea. O soră care aranja fostul pat al domnului McDade îi zise: — Trebuie să te porți foarte bine azi, Duncan. O să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să-mi fac o fotografie a cortexului. Patricia Hardie nu-i răspunse o vreme. ― Dumnezeule ― reluă ea ― poate că au dreptate să se teamă de tine. Dar se întrerupse brusc. ― Ssst, vine cineva. Gosseyn auzise și el sunetul cristalin al clopoțelului de la intrare. Schiță un gest rapid cu capul către fereastră, dar fata îi șopti în grabă: ― Nu, nu pleca încă. Încuie ușa după ce ies eu și nu fugi decât dacă vin să percheziționeze. Îi auzi pașii îndepărtându-se. Când reveniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
de ce să mă las tulburat și dat peste cap de o iluzie". Dar ce resimțea era greu de suportat. Sărutul îl șocase ― emoția era poate falsă, dar pentru a scăpa din ghearele ei, trebuia altceva decât un tratament non-A, Clopoțelul de la intrare puse capăt reflexiilor sale. După zgomote înțelese că bărbatul și fata trecuseră în living. Auzi deschizându-se ușa și o voce bărbătească glăsuind: ― Miss Patricia, am primit ordin să percheziționăm apartamentul dumneavoastră căci suntem în căutarea unui prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
că mor, uite, aici, la fereas tră, sau ies afară, să mă mănânce lupii, dacă nu mă scapi de putrezitul ăsta care nu-și mai ia ochii de la mine.“ „Liniștește-te“, a repetat Zenobia și glasul ei suna ca un clopoțel de argint, „liniștește-te, lasă-l pe Dragoș, el a făcut ce trebuia, erai între cercuri, pe margini, în gol, acum s-a terminat...“. „Sigur, așa zici tu, ca să mă liniștești“, am bombănit eu, dar, de fapt, mă și liniștisem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să-mi fac o fotografie a cortexului. Patricia Hardie nu-i răspunse o vreme. ― Dumnezeule ― reluă ea ― poate că au dreptate să se teamă de tine. Dar se întrerupse brusc. ― Ssst, vine cineva. Gosseyn auzise și el sunetul cristalin al clopoțelului de la intrare. Schiță un gest rapid cu capul către fereastră, dar fata îi șopti în grabă: ― Nu, nu pleca încă. Încuie ușa după ce ies eu și nu fugi decât dacă vin să percheziționeze. Îi auzi pașii îndepărtându-se. Când reveniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
de ce să mă las tulburat și dat peste cap de o iluzie". Dar ce resimțea era greu de suportat. Sărutul îl șocase ― emoția era poate falsă, dar pentru a scăpa din ghearele ei, trebuia altceva decât un tratament non-A, Clopoțelul de la intrare puse capăt reflexiilor sale. După zgomote înțelese că bărbatul și fata trecuseră în living. Auzi deschizându-se ușa și o voce bărbătească glăsuind: ― Miss Patricia, am primit ordin să percheziționăm apartamentul dumneavoastră căci suntem în căutarea unui prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
de oameni. Cu excepția câtorva paznici postați în centrele-cheie, toată lumea fusese convocată la ședință. Militarii și ofițerii lor, șefii secțiilor științifice și membrii acestora, personalul administrativ și tehnicienii, se aflau cu toții fie în sală, fie pe coridoarele învecinate. Se auzi un clopoțel. Treptat, murmurul conversației conteni. Clopoțelul sună din nou, iar în tăcerea ce se lăsă, căpitanul Leeth vorbi astfel: - Domnilor, precum vedeți, suntem asaltați de probleme. Încep să cred că în trecut, noi, militarii, nu i-am apreciat cum se cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
postați în centrele-cheie, toată lumea fusese convocată la ședință. Militarii și ofițerii lor, șefii secțiilor științifice și membrii acestora, personalul administrativ și tehnicienii, se aflau cu toții fie în sală, fie pe coridoarele învecinate. Se auzi un clopoțel. Treptat, murmurul conversației conteni. Clopoțelul sună din nou, iar în tăcerea ce se lăsă, căpitanul Leeth vorbi astfel: - Domnilor, precum vedeți, suntem asaltați de probleme. Încep să cred că în trecut, noi, militarii, nu i-am apreciat cum se cuvine pe oamenii de știință. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Grosvenor, încruntându-se. Dacă aș merge mai departe pe linia asta, unii dintre oameni ar ajunge să stea chirciți, ca în burta mamei... Dar acum? întrebă el apăsând pe încă o tastă, care declanșa un sunet ca un clinchet de clopoței. - Parcă aș fi iar copil și aș fi trimis la culcare murmură McCann. Tii, ce somn mi s-a făcut! Și, fără să vrea, căscă. Grosvenor deschise sertarul unei măsuțe de lângă instrument și scoase de acolo doua caschete dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
înainteze sprijinindu-se de perete, dar înaintau foarte încet, căci mâinile li se înfundau în perete. - Ce-ai de gând să faci? îl întrebaă McCann. - Am de gând să-i adorm, uite-așa! Și apăsă pe-o tastă. Clinchetul de clopoței răsună la fel de slab ca și data trecută, dar oamenii de pe coridor se cufundară într-un somn adânc. - Asta se va repeta din zece în zece minute spuse Grosvenor, ridicându-se. Am instalat peste tot difuzoare care preiau sunetele și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
văzut scris cu majuscule o reclamă, L’INDÉPENDANCE ROUMAINE. Pe literele U și M, care se aflau exact sub coș, erau niște urme negre. Au bătut clopotele, de undeva, din apropiere. Apoi am auzit, ca un ecou, un ceas cu clopoței, din cele care sunt, de-obicei, distracția străinilor de oraș. — Încă n-au ales alt director la Endebandans, în locul lu’ domnu’ Lahovary, a spus Petre, care era vorbăreț, am citit ieri în Universu’. Oricine vine, n-o să schimbe nimica din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
vorbească singur, ca țicniții. Ziarul apăruse, dar nea Cercel nu-l deschise. Să vină și Nicu, să fie doi când or vedea numerele de la loterie. 4 98.38.51 își repeta Nicu trecând prin fața dorobanțului de la L’ Indépendance Roumaine și clopoțeii, parcă anume ca să-i dea o veste bună, s-au pornit chiar atunci să cânte. Așa că mai departe Nicu mai mult a plutit, decât a mers și, de cum a intrat, ca întotdeauna, pe ușa din stânga, unde scria Redacția și administrația
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Veterinara ea însăși era o sumă de amănunte, contrastante și stranii, de nepătruns. Ce voia? Să-l îmbete? Era fără rost. Se purta de mult ca un prins, ea îl luase în posesie, pas cu pas, ca o cobră cu clopoței. — Dă-ți acum telefoanele, înainte să bei, îi comandă doctorița. Mâine n-ai să mai fii la garaj, nici în altă parte... — Nu se poate, am obligații, încercă Omar să explice, dar era o scuză prostească, de captiv între căngile
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
perne. Dar tot nu se întorsese la zurkhane. Se mulțumea să-l privească pe Shams lucrând lângă ceilalți unsprezece atleți, în groapa dreptunghiulară a qowd-ului1, ca într-un mormânt. Sub portretul imamului sfânt, Ali, morshed-ul bătea în tobă și suna clopoțelul, recitând din versetele lui Ferdousi. Prima oară când văzuse ceremonia, Omar gândise că, dacă aceea era o imagine a bunăstării din cer, atunci raiul duhnește a nădușeală. Doisprezece bărbați musculoși roteau scuturi de lemn pe deasupra creștetului și lanțuri cu zale
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pare de omăt, Flori albastre tremur ude în văsduhul tămîet, Pare că și trunchii mândri poartă suflete sub coajă, Ce suspină pintre ramuri cu a glasului lor vrajă, Crengile sunt ca vioare pintre care vântul trece, (335) Frunze sun ca clopoțeii, trezind ceasul doisprezece Și pin albul întuneric al pădurei de argint, Vezi isvoare sdrumicate peste prund întunecînd Și sărind în bulgări fluizi pe pietrișul din răstoace În cuibar rotit de ape peste cari luna zace. (340) El aude - un cântec
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Durerea mocnea. Peste o jumătate de oră avea să devină insuportabilă. Îmbrăcă oftând capotul și ieși în hol. Trecu indiferentă pe lângă ușile înalte, cu clanțe de bronz. A Melaniei Lupu era cea mai lustruită. De cheile lăsate totdeauna afară atârnau clopoței albaștri, lucrați cu iglița. Preșul lui Grigore Popa fusese asigurat cu sârmă și două șireturi de piele bătute în ușor. Să nu-l fure cineva... Ușa lui Panaitescu, mută, oarbă, fără cel puțin o carte de vizită, nu lăsa să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să parieze, mai întîi ca oricare alt jucător de jocuri de noroc: albul este simbolul purității. Albul pierdu. Își văzu banii ducîndu-se pe copcă și se hotărî să uite de puritate. Negrul pierdu. Lîngă el răsună ca un clinchet de clopoței rîsul unei femei. ― Sper, domnule Gonish, că în jocul cu uriașul vei fi norocos. Dar te rog să ne urmezi în camerele rezervate. Gonish se întoarse și văzu o femeie și trei bărbați, dintre care unul era Prințul Del Curtin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
din Milano, căruțele cu morți în Londra îngrozită, și nopțile și zilele pline pretutindeni și întotdeauna de strigătul nesfârșit al oamenilor. Nu, toate acestea nu erau încă destul de puternice pentru a ucide calmul acestei zile. De cealaltă parte a geamului clopoțelul unui tramvai nevăzut răsună deodată și dezmințea într-o clipă cruzimea și durerea. Singură marea la capătul tablei ca de șah întunecat a caselor, era o mărturie a ceea ce este neliniștitor și fără de odihnă în lume. Și doctorul Rieux, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acesta din urmă decât vindecat sau mort. "Fie-vă milă, domnule doctor!" zicea doamna Loret, mama cameristei care lucra în hotelul lui Tarrou. Ce însemna asta ? Bineînțeles că îi era milă. Dar asta nu folosea nimănui. Trebuia telefonat. Curând răsuna clopoțelul ambulanței. Vecinii, la început, deschideau ferestrele și se uitau. Mai târziu se grăbeau să le închidă. Atunci începeau zvârcolelile, lacrimile, efortul să-i convingi, într-un cuvânt, abstracția. În aceste apartamente supraîncălzite de febră și spaimă se desfășurau scene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
toate serile mame ca aceasta urlau astfel, cu un aer abstract, în fața unor pântece descoperite, purtând toate semnele morții, în toate serile brațe se agățau de brațele lui Rieux, cuvinte inutile, promisiuni și plânsete se amestecau iute, în toate serile clopoțelul ambulanței dezlănțuia crize la fel de zadarnice ca orice durere. Și la capătul acestor lungi vizite, în seri mereu asemănătoare, Rieux nu putea să spere nimic altceva decât un șir nesfârșit de scene de același gen, reînnoite la infinit. Da, ciuma, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
viață ? îl întreabă acesta. Răspunsul a venit din întuneric, adus de aceeași voce liniștită : \ Da. CÂND AU IEȘIT ÎN STRADĂ, AU VĂZUT CĂ ERA DESTUL DE TÂRZIU, POATE ORA UNSPREZECE. ORAȘUL ERA MUT, POPULAT DOAR DE FOȘNETE UȘOARE. FOARTE DEPARTE, RĂSUNA CLOPOȚELUL UNEI AMBULANȚE. S-AU URCAT ÎN MAȘINĂ ȘI RIEUX A DAT DRUMUL LA MOTOR. ― Va trebui, spune el, să vii mâine la spital pentru vaccinul preventiv. Dar, ca să încheiem, și înainte de a intra în această poveste, gândește-te că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
detunăturilor care se auzeau la porțile orașului, a ștampilelor care ne pecetluiau viața sau decesul, în mijlocul incendiilor și al fișelor, al teroarei și al formalităților, sortiți unei morți infame, dar trecute într-un registru, printre valurile de fum înspăimântătoare și clopoțelul liniștit al ambulanțelor, ne hrăneam cu aceeași pâine de exil, așteptând fără să știm aceeași revedere și aceeași pace răscolitoare. Iubirea noastră fără îndoială era mereu prezentă, dar era pur și simplu inutilizabilă, grea de dus, inertă în noi, sterilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
esențiale ale unei lecții reușite. Tot timpul am fost atent la elevii implicați în această lecție și mai ales am căutat să descifrez pe fața asistenților selecți aprobarea lor ca oameni care lucrau și ei în mod asemănător. La sunetul clopoțelului - special delegasem pe cineva în acest scop, lecția e produs finit, elevii antrenați părăsesc dezinvolt clasa, iar asistenții se regrupează pe simpatii mai apropiate și mai apte de comunicare, apoi trecem la ultima fază, aceea a analizei privind metodologia acestui
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
a fi. Ducea o viață regulată, ordonată, cu ore fixe de activitate, de masă și de odihnă, încât era greu să-l abați din această viață desfășurată aproape contra cronometru. Închidea la ore fixe pentru masa de prânz. Prăvălia, cu clopoțel vestitor la intrare se închidea, el retrăgându-se cu familia la masă în camera vecină, de unde supraveghea cu atenție intrarea la prăvălie. Se așeza tacticos în capul mesei, cu vederea spre intrarea în prăvălie. Avea înfășurat în jurul gâtului un prosop
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]