1,480 matches
-
Stilurile de viață alternative familiei (clasice) constituie o temă majoră în preocupările actuale ale sociologiei și antropologiei familiei. Se are în vedere atât studierea formelor de coabitare neconvențională mai apropiată de familia clasică, „concubinajul” - în SUA, în 1981, din totalul coabitărilor femeie-bărbat, 4% erau nonmaritale -, cât și a formelor mai noi, de coabitare homosexuală. Un fenomen ce cunoaște o creștere rapidă este cel al numărului de copii înaintea și în afara căsătoriei: în 1980, peste 40% din totalul copiilor născuți în Suedia
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
actuale ale sociologiei și antropologiei familiei. Se are în vedere atât studierea formelor de coabitare neconvențională mai apropiată de familia clasică, „concubinajul” - în SUA, în 1981, din totalul coabitărilor femeie-bărbat, 4% erau nonmaritale -, cât și a formelor mai noi, de coabitare homosexuală. Un fenomen ce cunoaște o creștere rapidă este cel al numărului de copii înaintea și în afara căsătoriei: în 1980, peste 40% din totalul copiilor născuți în Suedia aveau mame necăsătorite; în Franța, în perioada 1982-1986, numărul acestora a crescut
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
Ce face fata ta, am auzit că e studentă la Cluj”, „- Da, e la două facultăți, învață bine”, „- Și cu locuitul cum se descurcă, stă în cămin?”, „- Nu, stă cu prietenul în gazdă”. Vom vedea în capitolele următoare că fenomenul coabitării, atât de prezent în rândul tineretului occidental, se extinde și la noi și, pe măsură ce câștigă în masificare, se produce o relaxare în acceptarea și recunoașterea lui publică de către cei în cauză. Dar ar fi o naivitate să credem că prin
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
crescuți numai de tată nefiind însă nici ea neînsemnată. 3.2.4. Familia și gospodăria. Grupul domestictc "3.2.4. Familia și gospodăria. Grupul domestic" Grupul domestic este „...un ansamblu de persoane care împart același spațiu de viață: noțiunea de coabitare și rezidență comună este aici esențială” (Segalen, 1987, p. 33). Respectivul spațiu comun poate fi un context de muncă sau producție, cum sunt fermele agricole, atelierele meșteșugărești, buticurile, sau poate însemna doar un spațiu de odihnă și consum, de interacțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
Perioada premaritală, care înseamnă într-un anumit fel trecerea treptată de la aspecte exterioare la unele mult mai intime, este consemnată și în ritualul curtării. Deși secvența importantă numită logodnă este astăzi mai rar întâlnită, ea fiind înlocuită cu cea de coabitare, pe măsură ce se întrevede o uniune casnică, întâlnirile dintre cei doi sunt tot mai dese și mai lungi, cadourile ce se schimbă sunt tot mai valoroase, iar angajamentul față de cei din jur (părinți, prieteni, colegi, cunoscuți) tot mai accentuat, încheindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
numai o descreștere a fecundității în general în contemporaneitate în țările dezvoltate, ci mai ales o scădere a numărului de copii născuți și crescuți în familia conjugală. Astăzi a crescut destul de rapid proporția copiilor femeilor necăsătorite, a celor rezultați din coabitare și a celor din familiile monoparentale ca urmare a divorțului. Mult mai mult decât micșorarea beneficiilor, în tendința actuală a cuplurilor de a avea copii puțini contează creșterea costurilor implicate. Aceasta se exprimă elocvent în costul oportunității de timp, care
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
cuplului, chiar dacă nu întotdeauna aceasta înseamnă separare legală. 6.4. Ciclul vieții familialetc " 6.4. Ciclul vieții familiale" Un traseu complet al indivizilor în societatea contemporană referitor la căsătorie și familie ar fi: întâlnirea („se face cunoștință”), perioada de curte, coabitarea premaritală, căsătoria, divorțul, recăsătorirea, văduvia. Această traiectorie este urmată integral de tot mai multe persoane. Totuși, cei mai mulți indivizi traversează doar unele etape. Întrucât divorțul și recăsătorirea au o relevanță aparte, ele vor fi tratate separat, iar cum despre perioada premaritală
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
procentelor, dar tendințele majore rămân, cu o excepție notabilă (Strong, DeVault, Sayad, 1998): numărulrecăsătoririlor crește, dar rata lor în populația de vârsta mariajului cunoaște un ușor declin, în principal din cauza faptului că tot mai mulți oameni aleg să trăiască în coabitare decât să-și asume responsabilități legale. În România, în anul 1991, din totalul de 179.000 de căsătorii, 163.211 erau efectuate pentru prima dată, 2.354 căsătorii erau ale persoanelor văduve și 13.435 ale persoanelor divorțate (apud Trebici
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
notă de confuzie mai accentuată: când să înceapă viața sexuală comună, când să facă transparentă celorlalți relația, dacă și când să stea împreună înainte de căsătoria oficială? Este ușor de înțeles că aceste întrebări devin grave dacă sunt la mijloc copii. • Coabitarea este mult mai frecventă în cazul recăsătoririlor decât al căsătoriilor efectuate pentru prima oară. În cazul celor din urmă variază între 15 și 25%, pe când cuplurile recăsătorite trăiesc împreună în marea majoritate înainte de oficierea căsătoriei (Ganong, Coleman, 1994). Explicația rezidă
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
mai mare de timp, situația de celibat are, pe lângă avantaje, și dezavantaje. Să ne gândim numai la consecințele pentru bătrânețe: e adevărat că există formule nonfamiliale de îngrijire la senectute, dar în multe privințe soțul (sau cel puțin partenerul de coabitare), copiii sau nepoții sunt de neînlocuit. O serie de cercetări sistematice arată că cele mai multe dintre persoanele singure văd în această condiție mai mult dezavantaje decât avantaje, comparativ cu o relație stabilă. Mai mult, asemenea investigații (vezi Shostack, 1987) dezvăluie că
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
că cele mai multe dintre persoanele singure văd în această condiție mai mult dezavantaje decât avantaje, comparativ cu o relație stabilă. Mai mult, asemenea investigații (vezi Shostack, 1987) dezvăluie că numărul celibatarilor „înrăiți”, cei care nu vor să audă de căsnicie sau coabitare, este de fapt mic, marea majoritate a persoanelor singure tânjind după o legătură afectivă sigură și de durată. Un studiu ce a urmărit să vadă cât este mit și cât realitate în judecățile populare despre persoanele singure, a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
de ani, procentul celibatarilor bărbați în populația totală era de 9,3%, iar la femei de 7,5%, în cel din 2002, la bărbați figurează 18% și la femei 10,6%. Desigur, o parte dintre aceștiaconstituie persoane singure trăind în coabitare, dar sunt puține șanse să se căsătorească. 7.3.2. Persoane singure cu copii: familiile monoparentale tc " 7.3.2. Persoane singure cu copii\: familiile monoparentale " Cu toate că în societățile simple, tradiționale există cazuri de familii cu un singur părinte, ele
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
respectivele cifre, consideră că acesta este și motivul pentru care în Suedia familia monoparentală nu este privită ca o chestiune gravă, cu precaritate economică, acolo aducându-se în prim-plan sărăcia ca resort al delicvenței și violenței. 7.3.3. Coabitarea (concubinajul) și sexualitatea premaritalătc "7.3.3. Coabitarea (concubinajul) și sexualitatea premaritală" Foarte multe persoane, deși nu se căsătoresc, nu trăiesc singure, ci conviețuiesc cu un partener. Nu e vorba deci numai de relații sexuale și afective, ci și de
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
pentru care în Suedia familia monoparentală nu este privită ca o chestiune gravă, cu precaritate economică, acolo aducându-se în prim-plan sărăcia ca resort al delicvenței și violenței. 7.3.3. Coabitarea (concubinajul) și sexualitatea premaritalătc "7.3.3. Coabitarea (concubinajul) și sexualitatea premaritală" Foarte multe persoane, deși nu se căsătoresc, nu trăiesc singure, ci conviețuiesc cu un partener. Nu e vorba deci numai de relații sexuale și afective, ci și de faptul că gospodăresc împreună. Folosind date ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
americane, G. Spanier (1983) estimează că în 1981 existau aproximativ 1,8 milioane de cupluri coabitante, ceea ce reprezintă 4% din totalul tinerilor. În cadrul unor segmente de vârstă (sub 25 de ani), procentul era de circa 7,4%. În Suedia, rata coabitării era de peste 12% (apud Tischler et al., 1986). În Franța, în 1977, 9,7% dintre tinerii de 18-29 de ani coabitau (Roussel, 1976). Așa cum era previzibil, dată fiind dinamica mediului societal de ansamblu, numărul cuplurilor care stăteau împreună fără a
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
iar în 1995, mai mult de 3,8 milioane (apud Strong, DeVault, Sayad, 1998). În Marea Britanie, dintre femeile născute în anii ’20, doar 4% trăiau în concubinaj, respectiv 19% dintre cele născute în anii ’60. Și dacă în Suedia rata coabitării era în anii ’60 de 1% și în anii ’70 de 12%, în anii ’90 era de 40% (apud Tischler et al., 1986; Giddens, 2000). În România, pe baza anchetelor se estima în anii ’90 o rată de 6-7%, mult
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
pe baza anchetelor se estima în anii ’90 o rată de 6-7%, mult inferioară țărilor occidentale (Popescu, 2003). T. Rotariu (manuscris), analizând statistic cu minuțiozitate rezultatele recensământului din 2002 din România, în care pentru prima dată s-au înregistrat și coabitările (414.061 de cupluri, desigur, heterosexuale, ceea ce reprezintă o pondere de 4,6% din populația de 15 ani și peste), ajunge la concluzia că în țara noastră coabitarea nu este atât o alternativă la căsătorie pentru populația tânără și nici una
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
2002 din România, în care pentru prima dată s-au înregistrat și coabitările (414.061 de cupluri, desigur, heterosexuale, ceea ce reprezintă o pondere de 4,6% din populația de 15 ani și peste), ajunge la concluzia că în țara noastră coabitarea nu este atât o alternativă la căsătorie pentru populația tânără și nici una la recăsătorire pentru vârstnici, așa cum se întâmplă în țările occidentale, ci este vorba mai degrabă de clasicul nostru concubinaj. Aprecierea autorului se bazează pe constatarea că zona de
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
populație). Personal, cred că o sursă de distorsiune a fost și continuă să fie și folosirea expresiei „uniune consensuală” în întrebările adresate populației. În literatura de specialitate franceză sunt trei termeni care desemnează situațiile de conviețuire fără contract legal: concubinaj, coabitare și uniune liberă (union libre). Deși unii autori încearcă să facă distincție de conținut între ei (Roussel, 1986), termenii acoperă practic aceeași realitate. În engleză, cuvântul consacrat este cohabitation. Într-un limbaj mai tehnic, mai potrivit ar fi probabil „cupluri
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
Roussel, 1986), termenii acoperă practic aceeași realitate. În engleză, cuvântul consacrat este cohabitation. Într-un limbaj mai tehnic, mai potrivit ar fi probabil „cupluri informale” (Segalen, 1987). Și pentru limba română s-ar putea desprinde anumite nuanțe între „concubinaj” și „coabitare”, dar ele pot fi folosite ca echivalente. Nuanța relevantă este aceea că în tradiția românească, și probabil că nu numai, concubinajul desemna conviețuirea „nelegitimă” a două persoane mature, în tot cazul nu foarte tinere. Pentru acestea din urmă, opinia publică
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
tot cazul nu foarte tinere. Pentru acestea din urmă, opinia publică, gura satului - cu excepția locurilor unde se practica „căsătoria de probă”, dar care dura mai puțin decât concubinajul - societatea, în totalitatea ei, nici nu permiteau „statul împreună”. Astfel încât acum, când coabitarea tinerilor a devenit un fenomen și la noi, chiar dacă nu foarte răspândit, dar unul în ascensiune, ne vine oarecum peste mână să-l numim „concubinaj”. Însă nici expresia „uniune consensuală” nu mi se pare potrivită, fiind, în opinia mea, inferioară
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
au inspirat promotorii ei. „Liber” are o deschidere mai largă, cei doi decid să trăiască împreună în afara constrângerilor căsătoriei și a eventualelor presiuni din partea mediului social mai apropiat sau mai îndepărtat. Dar „consensual” ce vrea să spună? Cum pot fi coabitările decât consensuale? Bineînțeles, aceste interogații contează mai puțin în ceea ce privește fenomenul ca atare. Probabil că dacă „uniunii consensuale” i se va consolida statutul oficial, termenul se va impune și în limbajul academic de la noi, oamenii obișnuiți continuând să folosească expresii ca
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
i se va consolida statutul oficial, termenul se va impune și în limbajul academic de la noi, oamenii obișnuiți continuând să folosească expresii ca „stauîmpreună”, „concubinaj”. În ceea ce mă privește, prefer ca, deocamdată, alături deacestea („concubinaj”), ca termen științific să folosesc „coabitare” (legitimat în literatura de specialitate ca prescurtându-l pe cel mai complex de „coabitare nonmaritală”). Gravă este însă o altă întrebare: nu afectează coabitarea negativ rata căsătoriei, și așa pândită de alte pericole? Răspunsul este că, luată în sine, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
de la noi, oamenii obișnuiți continuând să folosească expresii ca „stauîmpreună”, „concubinaj”. În ceea ce mă privește, prefer ca, deocamdată, alături deacestea („concubinaj”), ca termen științific să folosesc „coabitare” (legitimat în literatura de specialitate ca prescurtându-l pe cel mai complex de „coabitare nonmaritală”). Gravă este însă o altă întrebare: nu afectează coabitarea negativ rata căsătoriei, și așa pândită de alte pericole? Răspunsul este că, luată în sine, nu. Din mai multe rațiuni: majoritatea coabitărilor sunt premaritale (înainte de prima căsătorie și, cu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
concubinaj”. În ceea ce mă privește, prefer ca, deocamdată, alături deacestea („concubinaj”), ca termen științific să folosesc „coabitare” (legitimat în literatura de specialitate ca prescurtându-l pe cel mai complex de „coabitare nonmaritală”). Gravă este însă o altă întrebare: nu afectează coabitarea negativ rata căsătoriei, și așa pândită de alte pericole? Răspunsul este că, luată în sine, nu. Din mai multe rațiuni: majoritatea coabitărilor sunt premaritale (înainte de prima căsătorie și, cu mai mare pondere, anticipând recăsătoririle). În această calitate ar fi un
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]