1,794 matches
-
de dimineață, am fost mai mult cu gândul la vijelia ce a răsturnat totul În cale și la somnul binefăcător. Nu știu care a fost intensitatea vântului, dar e suficient să amintesc priveliștea Întâlnită când am ieșit la Liturghie, cu zeci de coame și țigle smulse de pe toate acoperișurile clădirilor, cu florile doamnei Elena zburătăcite din ghivece cu pământ cu tot și Împrăștiate prin incintă, cu borcanele de miere făcute zob, cu elicele eolienelor Îndoite, cu geamuri sparte, cu sera păgubită de folii
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
a-și ajuta semenii motocicliști aflați la ananghie și frica de șef. Ne-a spus, Într-o spaniolă stricată, că prin zonă umblă o pumă: „Iar pumele sînt rele, nu se dau În lături să sară la om! Au o coamă mare, blondă...“ CÎnd am Încercat să Închidem ușa, am descoperit că era ca o ușă de grajd - nu se Închidea decît jumătatea de jos. Mi-am așezat revolverul lîngă cap, În caz că puma, a cărei umbră ne bîntuia deja mințile, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu vagi pretenții new-yorkeze și chiar cu o râpă care, înnobilată de depărtare, aduce a Acropolă (la fața locului - prăvălitură de ziduri ruinate, compisate de mâțe și câini, și de șandramale delabrate). Revii către dig - te lași purtat de o coamă propice de val, te prinzi cu o mână de o piatră plină de mâzgă alunecoasă și de mușchi negru, împănat cu scoici tăioase - și gata. Încordarea unui biceps, un mic salt, ușoara amețeală de a te afla pe un sol
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fugă ce să-i fac am intrat și m-au tuns chilugă Mai există două chestiuni importante care au de-a face cu regele: Bunicul nu și-a mai pierdut niciodată părul. L-a luat cu el în sicriu - o coamă bogată și strălucitor de albă. Cu toată osteneala ce și-a dat-o bunicul cu mine, n-am învățat să joc șah niciodată. Bunicul a început să se-ndoiască de facultățile mele mintale, iar eu nu m-am străduit să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dornic să afle tot ce se întâmplă în împărăția lui, s-a apropiat și mai mult pentru o mai deplină și exactă cunoaștere a situației. Valurile de căldură unduitoare, de un metru înălțime, se succedau cu regularitate metronomică, unindu-și coamele aburinde sub linia orizontului, într-un amalgam nedefinit. Ard în lumina zilei de parcă uit că n-am Decât un drum în viață, un singur drum și-o poartă Prin care voi pătrunde ca luna-ncet prin geam Ori liniștea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să luăm contact pe viu cu realitatea. Din dreptul ușii până la marginea drumului se crease un coridor de 1,5 m care ne permitea accesul în casă. Apoi, în stânga și în dreapta se ridicau doi pereți de zăpadă de la pământ până la coama acoperișului, unde ajungea la peste patru metri înălțime. Hornul era complet acoperit de zăpadă, iar tânărul care l-a desfundat a fost obligat să disloce zăpada pe o porțiune mai mare pentru a da de gura hornului. Am rămas uimiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
însăși existența noastră. În a treia zi de crivăț înfricoșător, casa nu se mai zărea de sub nămeți. Fusese acoperită de zăpadă până deasupra hornului. Ușa și geamurile fuseseră blocate de valurile succesive de zăpadă de patru metri înălțime care depășiseră coama casei și ascunseseră inclusiv hornul în întregime. Cum să ieșim? Cum?? Eram sechestrați, blocați, închiși, condamnați... Cine să ne salveze? Cine? Apa de băut din căldare era pe terminate. Nu aveam cum și de unde să topim zăpadă; pentru încălzit mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mă simt singură și deznădăjduită. Las oiștea din mâini și vreau să-mi dau vreascurile jos din cârcă, dar o creangă se agață în păr. Încerc s-o desprind. Nimic. Se mai încâlcesc și altele. Îmi vâr amândouă mâinile în coamă, trag tot mai tare, mă smucesc, mă scutur, țopăi ca o descreierată. Nimic. Simt că explodez de nervi și uit de plâns. Înjur în aia mă-tii de creangă de viață de rahat și dau cu piciorul în roata căruciorului
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
au întâmpinat rudele soțului. Revederea, mai puțin patetică decât m-am așteptat, a fost revitalizantă. Eram niște naufragiați scăpați de la înec. După „reanimare“ a început „adaptarea“ la mediu. Localitatea unde trăiesc rudele soțului, nu departe de Köln, este situată pe coama unor dealuri împădurite. Casele omenilor și grădinile păreau rupte din rai. Inaccesibil pentru noi, micul paradis trebuie să le fi întărit unora dintre locuitori, confruntați cu soarta noastră de pribegi „strămutați“, conștiința de a se număra printre privilegiați. În programul
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pe nu mai puțin de 180 de hectare. După 1990 pe lunca râului Bâlea în zona Glăjărie a apărut un adevărat sat de vacanță, s-au construit deja prin concesionări de teren, peste 40 case montane. Dincolo, la est de coama Bâlii este organizată o altă rezervație naturală, Valea Arpășelului, proprietate a Regiei Romsilva Filiala Sibiu, administrată de Ocolul Silvic Arpaș. Această zonă vecină se dovedește a fi mult mai bine conservată datorită neincluderii ei în circuitul turistic local sau național
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
încărcare a cărbunelui era la 50 m de Colonia Cehă, care avea rolul de stocare și încărcare a cărbunelui în vagoane. Cărbunele era adus cu ajutorul unui funicular cu vagonete de pe platoul Unteriș, puțul 5 de exploatare minieră, situat pe o coamă de deal mai înaltă decât colonia Cehă. Aerul curat, bogat în ozon, al acestor locuri a devenit atât de cunoscut, încât vestea s-a răspândit în tot Imperiul Austro-Ungar și nu numai. Se creează astfel o noua sursa de venit
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
și niciodată nu ne gândim la ultimul zbor al dragostei din noi. Acest sentiment râvnit de omenire ne arată tot ce este mai plăcut și mai frumos pe pământ, inclusiv echilibrul nostru mental. Când acest sentiment dispare cu desăvârșire, devine coama prăpastiei dintre bine și rău. Numai cei puternici pot trece cu brio. Undeva, în muntele din ea, se produse o avalanșă. Zăpezile care se așezaseră rând pe rând în mintea ei se topeau cu repeziciune, transformându-se în ape tulburi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
chiar la curbura Munților Carpați. Carlina făcuse și ea un lucru pozitiv pe plan personal. Se mutase de la Dunăre la munte. Era atât de splendid să-ți aștepți nepoții și copiii, să primești buchete de flori la aniversare, să privești coama munților pudrați în alb sau cu muguri cruzi. Botezul lui Denis-Gabriel fusese făcut în mijlocul naturii, amenajat pe un lac iar Carlina era alături de el, prinși unul cu altul ca timbrul și scrisoarea. Viața o premiase a nu știu câta oară
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se înșiruie în coloane de atac deasupra dealurilor tulburând liniștea așezării („Peisaj de iarnă”, „Ulița cu felinar”). Nepăsători gravitației, dau viață imaginii și stabilesc un punct de sprijin privirii furate de infinitatea spațiului celest. Pe fundal, depărtarea se odihnește pe coama dealurilor vineții, atinge turle albaștrii de biserici ori mângâie acoperișurile caselor și vârfurile îndrăznețe ale copacilor. Observ că din nici un peisaj nu lipsește casă - centru existențial. Peisajul se umanizează, pulsează, comunica o stare de spirit. Casele sau cramele solitare din
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
De-acum încolo, pînă la combinat, cale de vreo opt-nouă kilometri, autostrada va tăia în două cîmpia lată, străjuită doar departe, pe stînga, de niște dealuri împădurite, prin care se sfîrșesc munții. Frumoasă priveliște, mai ales pîlcurile de brazi de pe coama dealurilor, adevărate oaze de verdeață de-a lungul întregului an. Femeia care stă pe bancă, lîngă mine, cu fața înapoi, mă prinde de mînă: Vă rog să deschideți puțin fereastra, îmi zice. S-a umplut mașina cu gaze de la motor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pășuni, păduri se auzea, se simțea un freamăt de chemare la viață, la frumos, la reînvierea naturii așa cum a zidit-o Creatorul pentru înfrumusețarea vieții pământești. * într-o poieniță aflată la poalele dealurilor îngemănate vecine cu cea de a treia coamă de deal, pe care se afla via boierului Jac Marcopol, pășteau iarbă fragedă și gustoasă doi juncani în vârstă de doi-trei ani, cu părul sur, coarne frumos aduse pe spate, semănând foarte bine între ei, că nu-i putea deosebi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
azi și mâine nu. Dar în momentul în care știi că ea există vei putea s-o stăpânești, s-o dirijezi așa cum se procedează cu un cal sălbatic. Animalul acesta sublim este fermecător când îl vezi alergând în libertate cu coama în vânt și nechezând fără alte griji decât cele legate de perpetuarea speciei și supraviețuire. El când este prins provoacă o milă teribilă și când cineva încearcă al stăpâni, răzvrătirea lui te impresionează până la lacrimi. Însă, odată îmblânzit animalul rebel
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și recunoștință. Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită, mormăie Ștefan. M-or blăstăma moldovencele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poticnit, s-a culcat cuminte în frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am izbucnit în hohote de plâns. Urlam, mă tăvăleam prin frunzele ce foșneau uscat... Aș fi vrut să mor acolo, odată cu el. Atunci, mi s-a arătat taica, l-am văzut cu ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se scutură gunoaiele. La un semnal, toți se ridică și-l împresoară din toate părțile. O clipă, animalul se oprește înghețat, sângele-i dă năvală la inimă, care-ncepe să zvâcnească de coaste... E pierdut!... Părul i se zbârlește pe coamă. Un fior îl fulgeră de-a lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada de-a-ndăratele până-i înfige vârful în pântece... Ochii tulburi caută încotrova un punct de scăpare, dar abia se pune problema în mintea aiurită, și o piatră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de Conu Rache în vechea besactea plină cu imaginile unei lumi dispărute, pe care i-o pusese în brațe amfitrionul, cu „gingașul ei cap întors ca să privească peste umăr, Lena Ceptureanu își arăta din spate, despletită, uimitor de bogata ei coamă, din huzur revărsată până la călcâie” (M.I.C., Opere, București, 1936, p. 222) ; „M-a întâmpinat cu fermecătoarea ei ochiadă” (p. 230) ; „În genunchi pe un scaun, cu coatele pe masă și cu bărbia în palmă, Lena aștepta.” (ibid.) ; „Frumoșii ochi albaștri
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
gospodărie mare și organizată „ca la nemți”. Se străduia ca ogorul lui să fie bine muncit, ca vitele lui să fie grase și frumoase. Avea o mare pasiune pentru caii frumoși. Mai întâi a cumpărat doi cai negri pletoși, cu coama foarte bogată. Caii erau tineri, ne puși la ham. Iarna nu-i scotea din grajd decât atunci când îi ducea la apă la o fântână din afara satului, singura fântână cu apă bună de băut. Caii nu erau învățați nici la călărie
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
pentru toate viețile, râzând. Mascalzone, Mari reduceri de prețuri râzând, îndreptându-se spre biserică, legând calul de un arbore, lumânări luminând alianța sfinților mezalianța. Ea ieși încet cu spatele din templu Calul ei părea că o așteaptă dezlegat, mânat de coamă și urcând din nou piața eroilor. Focul roșu o obliga să aștepte mult pentru a traversa piața Un trecător o făcu atentă: calul pierduse o potcoavă Era foarte uimită - era convinsă că prietenul ei nu avusese niciodată potcoave Era târziu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
tot soarele Africii pe față și pe mâini. În avionul Paris-Stockholm am băut tot timpul benedictină, am avut timp să redevin umană cu ajutorul lui Sebastian, șoferul, și apoi cu ajutorul amintirilor lăsate în urmă, dar urmărindu-mă ca niște cai cu coame lungi, fugind după mine, cai imaginați pe frumosul aeroport Charles de Gaule, în care am văzut chipuri frumoase din toate colțurile lumii, desenându-le secret pe ochiul meu interior, pentru a le descrie, o dată ajunsă acasă, într-o nuvelă sau
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Vâlcov numai cu barca pe mare, barcă mare numită caiac. Am venit de câteva ori de la Galați la Galilești cu vaporul până la Vâlcov, apoi de acolo până la Jibrieni, iar de la Jibrieni până la Galilești cu mijloace de transport personale, călare pe coama drumului. Mersul cu caiacul era pentru mine un chin fiindcă valurile cât casa îți arătau parcă cu degetul adâncul. Localnicii care călătoreau cu mine făceau haz, însă eu mă culcam pe fundul caiacului, îmi înveleam capul și așteptam din clipă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]