2,111 matches
-
atârna un șirag de dinți colorați, iar în spatele lui veneau de-a valma câțiva bărbați îmbrăcați în pijamale albe și un grup de muzicanți purtând triunghiuri și tobe mari și joase. Bucătarul spuse că trebuia să se țină după ei. Coliba la care ajunseră mergând de-a lungul malului, la câteva sute de metri depărtare de ultimele cocioabe, era mare, goală, relativ confortabilă, cu pereții tencuiți pe dinăuntru. Pe jos avea pământ, acoperișul, de stuf și trestie se sprijinea pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu o mișcare sălbatică, un uriaș cuțit din poleială. Bucătarul îl duse pe d'Arrast într-un colț, unde amândoi rămaseră în picioare, lipiți de perete, aproape de ușă. - De aici, șopti bucătarul, o să putem pleca fără să supărăm pe nimeni. Coliba era într-adevăr ticsită de bărbați și de femei. Începuse să fie cald. Muzicanții se așezară de o parte și de alta a micului altar. Dansatorii și dansatoarele se despărțiră în două cercuri concentrice, bărbații formând cercul din interior. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ritmulpână într-atâta, încât te așteptai în fiecare clipă să-l vezi risipindu-se în bucăți. Dar, pe neașteptate, se opri în plin avânt, întorcând către cei de față o privire mândră și fioroasă, în timp ce tobele răpăiau de se cutremura coliba. Un dansator țâșni atunci dintr-un colț întunecat, îngenunche, și-i întinse posedatului o sabie scurtă. Negrul cel înalt luă sabia, privind întruna în jurul lui, și începu s-o răsucească deasupra capului. În aceeași clipă, d'Arrast îl zări pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de piele. D'Arrast simțea cum îl cuprinde oboseala; respira tot mai greu. Nu văzuse de unde au apărut uriașele țigări de foi pe care le fumau acum dansatorii, fără să se oprească nici o clipă din dans. Mirosul lor ciudat umplea coliba, îmbătându-l ușor. Îl văzu în schimb pe bucătar, care trecea chiar atunci pe lângă el, dansând și trăgând, ca și ceilalți, din țigară. - Nu fuma, îi spuse. Bucătarul mârâi, ritmându-și în continuare pasul, cu ceafa străbătută de un tremur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să alunece de-a lungul peretelui, ghemuindu-se pe vine și încercând să-și stăpânească greața care-l cuprindea. Când deschise ochii, aerul era tot înăbușitor, dar zgomotul încetase. Numai tobele răpăiau surd și fără întrerupere, iar în toate ungherele colibei grupuri de bărbați înveșmântați în pânză albă țopăiau pe loc. În mijlocul încăperii, de unde paharul și lumânarea fuseseră luate, câteva fete, în stare semihipnotică, dansau cu mișcări lente, mereu gata parcă să se lase depășite de ritmul tobelor. Cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Apoi d'Arrast dădu drumul ușii și, ridicând din umeri, se îndepărtă. Noaptea era plină de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
a se adăposti. Văzu atunci sub streașina uneia dintre case un bărbat mic de statură, care-i făcea semne. Când ajunse mai aproape îl recunoscu pe Socrate. - Ei! Domnu d'Arrast, plăcut la tine sărbătoarea? D'Arrast spuse că în colibă fusese prea cald și că cerul și noaptea îi plăceau mai mult. - Da, spuse Socrate, la voi numai liturghia. Nimeni nu dansează. Își freca mâinile, sărea într-un picior, se răsucea în loc, râdea cu gura plină până la urechi. - Asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
puterea brațelor sale uriașe. Când ajunse la primele străzi de pe povârnișul lunecos, umerii îi înțepeniseră cu totul. Se opri și ascultă. Era singur. Își potrivi bine piatra pe foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul, sosi, în sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Era singur. Își potrivi bine piatra pe foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul, sosi, în sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine știut de sărăcie și de cenușă, ascultând cum urcă în el valul unei bucurii fără nume, tainice și nerăbdătoare. Când stăpânii colibei sosiră, îl găsiră pe d'Arrast în picioare, cu spatele rezemat de perete, cu ochii închiși. În mijlocul încăperii, pe locul unde fusese focul, se afla biatra, pe jumătate îngropată, plină de cenușă și de pământ. Rămaseră în prag, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lui Apostol și schimbă vorba, întrebîndu-i dacă s-a prezentat colonelului, și apoi spunîndu-i că postul de comandă al regimentului e foarte aproape, nici patru sute de metri. În curând ieșiră afară și Klapka se grăbi să-i arate unde vine coliba colonelului. Firește, și colonelul vru să audă pățaniile lui Bologa, și Bologa trebui să i le înșire pe îndelete. Totuși, peste o jumătate de oră, se întoarse iarăși la Klapka, puțin plictisit că a pierdut vremea, în loc să recunoască frontul și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe drumuri. Uite, colo, în fund... Arătă cu degetul un mic chioșc de bârne, cu o ușă și un geam, cu coridor în față și cu trei trepte de scânduri, lipit de casa din dreapta. ― Crezi că aș încăpea eu în coliba aceea? zise Apostol, cercetând din ochi chioșcul cu luare-aminte. ― Cum nu!... La nevoie omul încape și în gură de șarpe, urmă primarul blând. Am făcut-o, acu-s vreo șapte ani, în glumă, fiindcă mă tot ruga nepoata-mea, care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, așezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevărat concert de sforăituri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, așezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevărat concert de sforăituri. Pe urmă se abătură la dreapta și, în fața unei colibe, Varga mormăi: "Halt". Bologa se opri cu soldații, iar locotenentul intră în postul de comandă al divizionului. După câteva clipe însă se reîntoarse, iar un glas dinlăuntru îl însoți limpede: ― Așa, Varga... Îl predai regimentului, firește cu formele reglementare... Mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
glas dinlăuntru îl însoți limpede: ― Așa, Varga... Îl predai regimentului, firește cu formele reglementare... Mai merseră două minute și sosiră la postul de comandă al regimentului, un bordei mare, de bârne groase, înconjurat de colibioare mai modeste. Varga coborî în coliba cea mare, unde zăbovi mai mult. Ieși întovărășit de un ofițer, zgribulit și somnoros, care bufnea supărat: ― Cel mai cuminte ar fi fost să-l ții la tine, la sector, până dimineața... Dacă o să mă sculați din somn pentru toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci surpate - unele țepene, altele răsturnate? de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe - risipite ca cuiburi mari în dosul stîncelor. Mai în avanscenă, turnul vechiu și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde isvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval-, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchiu verde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lovindu-se de prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval-, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchiu verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă pierzîndu-se în nor. Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită, Unde ale lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ca să răsar-asupra tuturora... Atunci la ruga ne-nțeleptei mume, Zâna privi adânc și trist ca s-o priceapă: Știi tu ce dar îi cei și știi tu cum e? Tot ce e om se naște și se-ngroapă, Fie-n colibă, fie-n vechi castele, Pe culmi de munte ori la mal de apă. "Dar e-mpărat, dar cetitor de stele, Același vis îi sună în ureche, "A lor vieți sunt pururi tot acele. Pe când sunt tineri se adun pereche, "La
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cei ce nu văd în cântec bătrânesc Icoanele ce-n sufletu-i, ca-n paraclis trăiesc; Trăiam în doina trist-a voinicului de munte, În visul țărei drage, în stîncele-i cărunte, În rîurile-i cari spumînde din munți gem, Într-a colibei triste întunecos blestem. Pe când Fanariotul, pe tronu-mi de mărire Rînjia cu râsul morții - și-n oarba lui cumplire, Ateu din nedreptate și de aur orbit, Domnia ca ciuma stearpă în tristul Răsărit Și-ntocmai ca păcatul cel strigător la cer
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Un mare privilegiu al omului : poate să ucidă și sătul. Natura caută noi soluții. După un nou cataclism, s-ar putea să dispărem și noi și să reapară dinozaurii. Nu cred că toate păsările cântă. Unele, probabil, ne înjură. O colibă pe malul unui lac din pădure va fi, în curând, mai prețuită decât un zgârie-nori. Strănutați mai ușor! Balamalele planetei noastre sunt cam șubrede. Marea purificare ne așteaptă în catedrala pădurilor. Zăpada - un element din spectrul iubirii. Zdrențele naturii în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
țărîna, dacă îngrămădește haine ca noroiul, 17. el le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele și de argintul lui omul fără prihană are parte. 18. Casa lui este ca aceea pe care o zidește molia, ca o colibă pe care și-o face un străjer; 19. se culcă bogat, și moare despoiat, deschide ochii, și totul a pierit. 20. Îl apucă groaza ca niște ape și noaptea îl ia vîrtejul. 21. Vîntul de răsărit îl ia, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
o răci sau a i-o acoperi cu nori. Norii trec sub el foarte rar, în câțiva ani o dată. Noaptea, oamenii se feresc de drumuri. Satele lor au garduri care le apără de fiare, iar duhurile nu pot intra în colibele oamenilor, de frica talismanelor de la gât. Noaptea se aude în apropiere răgetul leului, noaptea urlă șacalii, dar nimănui nu-i e frică. Cerul, noaptea, e totdeauna întunecat, aceleași stele albastre sau albe, câteva verzui și una roșie îl acoperă tremurând
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rece din cer. Pierise fata fără rost? Cine putea ști! Iată însă că în liniștea nopții cântecul fetei începu să răsune din nou. Apoi iarăși încetă. Ochiul zeului străin privea fără să clipească. Tela se sculă de lângă foc. Îndreptîndu-se spre coliba lui, le strigă celorlalți să se culce. Oamenii erau triști. Fiecare se duse în coliba sa, culcîndu-se apoi pe împletiturile de ierburi și acoperindu-și trupul cu pânza groasă. În scurt timp, cei mai mulți adormiră. Se auzea prin noapte numai răsuflarea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]