41,709 matches
-
activități total diferite. Calitatea de auditor intern este o profesie autorizată, care se exercită în conformitate cu prevederile unor standarde profesionale și deontologice, iar calitatea de membru într-un comitet de audit, care funcționează ca și comitetele specializate ale Consiliului de administrație, conferă drepturi și obligații celui ales, asigurate de managementul general/organul de conducere colectivă/ Adunarea Generală a Acționarilor entității. Auditorul intern este un profesionist care are relații de respect și recunoaștere reciprocă față de membrii comitetului de audit, de sprijin, asistență profesională
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/229_a_296]
-
visat, sunt de-a dreptul eseuri. Un eseu camuflat este Small Talk cu îngerul meu. Povestirea Îngerul exterminator e saturată de eseism. Nu mai puțin El-ul. Consubstanțial imaginarului, eseismul e o invariantă a prozelor din Sub semnul Aspidei, ce conferă acestora o unitate de ton, de atmosferă interioară, de sens, atât de pronunțată, încât la o lectură continuă, ele nu sunt percepute ca "bucăți", ci în totalitate. Găsindu-se în raport osmotic și cu poemele, prozele compun un roman sui-generis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe buzele oricărui individ atent la ultimele știri. Alături de fotografia ei este expusă o poză umană simiescă, cu o expresie eminamente tâmpă și idiotizată care contrasta cu uitătura vioaie și expresia inteligentă a lui M.M. și, măcar prin grotescul situației, conferea un aer doct și triumfal patrupedului. Imediat sub poză, este reprodus în limba franceză, în original, răspunsul dat de maimuță autorului norocos al fotografiei, un ziarist sosit de puțină vreme în Tanzania pentru a da glas miracolului maimuței vorbitoare. Textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
compensatoare reverii; memoria ce însoțește actul fericirii este deosebit de vie și precisă. Ea captează cele mai nesemnificative detalii, care, adunate, dau formă fericirii și o prezervă în cele mai vii culori. Este o memorie ce dăinuie și recitirea ei ne conferă o palidă retrăire a actului fericirii... Există o zonă a creierului nostru atinsă de grația divină de care uitarea cu greu se poate atinge. Să slăvim acest spațiu tabu, să-l folosim la maximum de capacitate, de câte ori se ivește ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
metafore care ard, cu parabole care creează o stare de bine în folosul comunității, ca arteziana din fața Primăriei sau senzualitatea nerușinată a Sirenei din Galați. Ediții următoare nu vor fi. Unicatul vorbește de la sine, prin originalitate și forță, ceea ce-i conferă trăinicie. Și această povară de tinerețe o ameți pe Alimentară, încât leșină pentru a doua oară în această carte. Și eu a trebuit să o spun. Nu putea să însemne nimic altceva decât că ea căuta ceva ce nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe un personaj cu o anume distincție pentru a mă detașa de confrați și a oferi ego-ului meu deliciile unei izbânzi aducătoare de popularitate, ei bine, cei patru apocaliptici, fără să vrea, erau posesorii nu numai ai acelei aure care conferea distincție, dar și grandoare strălucirii lor ca ființe. Pioșenia cu care mâncau variatele feluri din pachețelele primite de Leana la Paștele Blajinilor, distincția cu care înfulecau cu gândul la răposații de sufletul cărora li se oferiseră bunătățile, grija ca nicio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fi servită ca deliciu când, de fapt, rădăcinile erau brutal înfipte în pământul plin de semințele răului omenesc. Dorința de parvenire, pofta de a fi adulat, succesul fără prea multă muncă, ușurința cuceririi tuturor femeilor, bogăția materială care să-mi confere libertate de mișcare și de ignorare a muritorilor de rând. Pe când acești patru, ignorați de oameni, de Dumnezeu, cu defectele lor, mi-au oferit o lecție din care nu știu dacă am învățat ceva, dar știu că, din acea clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
le vizitez Capitala deja înfrățită cu Orașul Nostru de pe vremea lui Ilarie Voronca și Panait Istrati, care aveau să bântuie în viitor prin orașul-lumină, evaluând în operele lor omul ca posesor al măreței sale nimicnicii, exprimată prin fapte înălțătoare care conferă aure de Zei unor destine lăsate la voia întâmplării, vor explora umil viața, mulțumiți că există, fără a-și aroga vreun merit decât acela de mesageri. Din rutină m-au întrebat de bagaje. Le-am oferit cutia de chibrituri. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
suplimentare legate de aplicarea acquisului comunitar rigidit...țile pe piața muncii și în producție formeaz... un context dificil. Raționamentul „trinit...ții imposibile” (cursul stabil, politica monetar... independent..., mișc...rile de capital libere) are o logic... impecabil.... Dar mediul economic românesc confer... relevanță soluțiilor intermediare; m... refer la o flotare mai liber... (dar nu total...) și la amânarea unor m...suri de liberalizare a contului de capital. Lumea real..., fâț... de cea de manual de economie, este „curat murdar...”. În plus, problemele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
vin și a luat din cotruță sucitorul și a ciocănit ușa pentru a găsi „partea care cântă” și cu ajutorul instrumentului de import, Întrun fel care l-a uimit pe Va a Început să producă niște sunete scurte și ritmice care confereau o notă aparte sârbei, era ceva Între contrabas și jass-ul de la Cățălești. Pe măsură ce timpul trecea pe nevăzute, inimile se deschideau, voia bună scotea În evidență frumusețea sufletelor greu Încercate de vremuri, nevoi și neputință și oamenii dădeau frâu liber bucuriei
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
total? Cum În total? Adică ... „di toati” cum ar zice bunic’tu. Aha! Fac cum mi-ai zis mata? Da, dacă-ți ajung degetele! Valerică numără pe degete, repetă ca să fie sigur, Victor nu tolera greșeli și spuse cu bucuria conferită de faptul că nu mai trebuia să-și scoată și picioarele din oghial pentru a mai face rost de degețele: Mi au ajuns dar nu mi-a mai ramas nici unul de la mâini! Adică? Mie să-mi spui cifra exactă!, spuse
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
primesc șuturi în cur“; „unde pizda mă-tii ești, mă doare capul“; „adu-mi calmantele, sau mai bine fute-mi una în cap cu satârul“ etc. S-ar putea ca autorul să-și facă iluzia că prin astfel de trivialități conferă autenticitate prozei sale. Se înșală. În realitate, nu reușește decât să-și piardă creditul de care se bucura în fața cititorilor, divulgându-și imaturitatea intelectuală și lipsa de bun-gust, atât de bine ascunse până acum. Un roman cacofonic În replică la
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
spațiul restrâns al concepției postmoderne despre roman. Este ca și cum ar cânta la fanfară în bucătăria unui apartament la bloc. Uneori, citindu-i frazele sentențioase, grandilocvente, pline de neologisme reverberante, îți vine să ți duci mâinile la urechi, ca să nu asurzești: „Conferind creației românești circularitatea unui act autotelic, demnitatea actului arhetipal, desprins din codul faptelor diurne, istorice, dar și din poezia existenței, Poetul intuiește nașterea poieticii din poetica romanului.“ „Universalitatea romanului vizează un întreg numit Univers (fără îndoială, total deosebit de așa-zisul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
proză din descrierea defecației și a senzațiilor pe care le provoacă), dar este nevoie de talent pentru a-l trata fără a cădea în scatologie. Alexandru are un al doilea eu, numit „Celălalt“, prin care autorul încearcă - fără succes - să confere cărții o mai mare complexitate. În același scop - niciodată atins - sunt incluse în roman tot felul de fantezii ale personajului narator: „Vroiam [corect: voiam, n.n.] să omor un om. Celălalt seamănă perfect cu mine. Are ochii tare mici și arcadele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
această sfîntă lucrare." Poate blestemul, poate întîmplarea, nu se știe, au păstrat fîntîna intactă timp de un an. Roata era puțin înnegrită, butucul puțin pătat de un pic de rugină de pe lanț, găleata era curată și înnegrită de la umezeală. Timpul conferea puțină noblețe lucrării și chiar mergea vestea că apa aceea de sub dealul pădurii avea proprietăți curative pentru bărbații care, mă rog, erau muștruluiți inutil de neveste. Zvonul acesta făcea ca mulți bărbați cu părul gri spre alb să-și umple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Nu e nici o îndoială că afirmațiile făcute, în varii locuri din operă, pe tema omului din popor ajuns în poziții înalte prin calitățile personale și favoarea destinului, au o semnificație majoră în analiza aspirațiilor personalității lui Machiavelli. Ereditatea princiară nu conferă, singură, vreun merit. Frecvente pînă la a contura o obsesie, frazele pe această temă sînt refăcute în toate nuanțele posibile, pînă la epuizare. Frecvența lor semnifică. Vom selecta cîteva. Un astfel de om care a făcut lucruri mari, fără a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cu însușirile sale mai mult înnăscute decît dobîndite. Conținutul paradigmatic al istoriei înseși incită spiritul lui Machiavelli și atunci cînd scrie Discorsi. Plecînd de la istorie, sînt construite modele care refuză apoi istoricitatea. Desprinse de istorie, ele circulă ca atare, ubicuitatea conferindu-le valoarea de paradigmă și apartenență la filosofia istoriei. Structura cărții e reductibilă la analiză (exemple), sinteză (discurs), analiză, sinteză etc. În imitarea oamenilor mari, gînditorul florentin propune selecție și creativitate personală. Analogia (un procedeu la Machiavelli) cu arcasul e
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Principele, el nu este decît o ființă foarte limitată; abia ar putea ține minte numele provinciilor sale, iar măreția lui nu va folosi decît pentru a pune în evidență adevărata lui micime. Nu mărimea țării pe care o conduce îi conferă principelui gloria; și nu cele cîteva leghe de pămînt în plus îl vor face ilustru, căci așa, cei care posedă cele mai multe pogoane de pămînt ar trebui să fie cei mai stimați. Eroarea lui Machiavelli în privința gloriei cuceritorilor putea fi una
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a o face să piară, ca să zicem așa, de inaniție. Politica lui Hannibal era, dimpotrivă, să lupte; puterea sa nu era decît una ocazională și din care trebuia să obțină cu promptitudine toate avantajele posibile, în scopul de a-i conferi soliditate prin entuziasmul pe care-l imprimă toate acțiunile strălucite și vioaie, ca și prin resursele obținute din cuceriri. Dacă, în anul 1704, Principele Elector al Bavariei și mareșalul de Talleyrand n-ar fi ieșit din Bavaria ca să înainteze pînă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și una de nopți din care, cîțiva ani mai tîrziu, mi-a citit o domnișoară prin aceleași locuri, În birourile Sfatului Popular adică, nu au Întrecut În efect poveștile mamei Floare. Aveau În ele ceva Înfricoșător, neobișnuit, strălucitor și autentic, conferit de prezența ei ca personaj În toate narațiunile și de tonul convingător cu care le depăna. Într-o seară, a apărut alergînd din fundul curții și, pierzîndu și aproape răsuflarea, mi-a spus că greu mai scăpase de o motohaliță
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
până la capăt, misiunea. Scurtul dialog, precedat de sărutul lui Iuda, pecetluiește două destine indisolubil legate unul de altul. Matei însă nu se oprește aici. Tocmai am vorbit despre pecete și destin. Destinul presupune un final, un punct terminus care-i conferă sens, care-l aureolează întru câtva. La Matei, pentru prima dată, Iuda apare pocăindu-se, apoi curmându-și singur viața. Fragmentul este puternic și sugestiv. Propun următoarea traducere, cât mai aproape de original: Atunci, văzând Iuda, cel care L-a predat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să se întrebe nedumeriți referitor la acest pasaj: dacă Isus știe de la bun început pe cine a ales, înseamnă că apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El n-a făcut decât să îndeplinească o misiune divină, conferită în chiar momentul alegerii sale „printre cei doisprezece”. Ioan nu se mulțumește aici cu o aluzie. Într-o paranteză exegetică, el dezvăluie cititorilor identitatea personajului vizat de Isus. și o face cu o precizie de funcționar al stării civile, declinând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care au circulat în Evul Mediu, însă toate au un punct comun: denigrarea lui Isus versus eroizarea lui Iuda54. Isus este acuzat de a-și fi însușit numele lui Dumnezeu și de a fi profanat Sfânta Sfintelor. Numele sacru îi conferă puteri supranaturale, magice. E chemat în ajutor Rabbi Iehuda isch Bartota, care intră, la rândul său, în inima sanctuarului și-și însușește Numele. Urmează o confruntare aeriană între cei doi magicieni. Isus urcă foarte sus, dar Iuda îl întrece. Când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În noile condiții, rolul profetului scade, iar valoarea inspirației este socotită îndoielnică și arbitrară. Urcarea la cer a lui Isaia este o zvâcnire de durere, nostalgie și orgoliu. Trăsături definitorii ale genului apocaliptic După
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mijloc Palatul suprem, Cetatea Sfântă, Ierusalimul ceresc. Toate aceste splendori - refulate într-un dincolo inaccesibil deocamdată, dar tot atât de real pe cât de reală este urâciunea istoriei prezente - au menirea de a echilibra viziunea pesimistă despre care vorbeam adineaori și de a conferi literaturii apocaliptice o „tensiune purgatorială” cu efect curativ la nivel psihologic (asemănător efectului catharctic produs de tragedia antică). În studiul său, Vielhauer insistă și asupra caracterului universalist: „Orizontul temporal al apocalipticii este incomparabil mai larg decât orizontul eshatologiei naționale șiudaice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]