1,993 matches
-
mai mare a Eugeniei, María Francisca de Sales de Palafox Portocarrero y Kirkpatrick, cunoscută ca Paca (1825-1860), care a moștenit cele mai multe onoruri de familie și a fost al 12-a Ducesă de Peñaranda Grandee a Spaniei și a 9-a Contesă de Montijo (titlu pe care mai târziu l-a cedat surorii sale), s-a căsătorit cu Ducele de Alba în 1849. Până la căsătoria ei în 1853, Eugénie a utilizat diferite titluri de Contesă de Teba sau Contesa de Montijo, dar
Eugénie de Montijo () [Corola-website/Science/310240_a_311569]
-
Grandee a Spaniei și a 9-a Contesă de Montijo (titlu pe care mai târziu l-a cedat surorii sale), s-a căsătorit cu Ducele de Alba în 1849. Până la căsătoria ei în 1853, Eugénie a utilizat diferite titluri de Contesă de Teba sau Contesa de Montijo, dar unele titluri de familie au fost moștenite în mod legal de către sora ei mai mare, care au trecut Casei de Alba. După decesul tatălui ei, Eugénie a devenit a 9-a Contesă de
Eugénie de Montijo () [Corola-website/Science/310240_a_311569]
-
a 9-a Contesă de Montijo (titlu pe care mai târziu l-a cedat surorii sale), s-a căsătorit cu Ducele de Alba în 1849. Până la căsătoria ei în 1853, Eugénie a utilizat diferite titluri de Contesă de Teba sau Contesa de Montijo, dar unele titluri de familie au fost moștenite în mod legal de către sora ei mai mare, care au trecut Casei de Alba. După decesul tatălui ei, Eugénie a devenit a 9-a Contesă de Teba. , așa cum a devenit
Eugénie de Montijo () [Corola-website/Science/310240_a_311569]
-
de Contesă de Teba sau Contesa de Montijo, dar unele titluri de familie au fost moștenite în mod legal de către sora ei mai mare, care au trecut Casei de Alba. După decesul tatălui ei, Eugénie a devenit a 9-a Contesă de Teba. , așa cum a devenit cunoscută în Franța, a fost educată la Paris, la mănăstirea Sacré Cœur, unde a primit o educație catolică. După ce Prințul Louis Napoleon a devenit președinte al celei de-A Doua Republici Franceze, Eugénie a apărut
Eugénie de Montijo () [Corola-website/Science/310240_a_311569]
-
și fratele său regele George al VI-lea și a participat la funerariile lui George. În 1965, Ducele și Ducesa s-au întors la Londra. Au fost vizitați de regină, Prințesa Marina, Ducesă de Kent și Mary, Prințesă Regală și Contesă de Harewood. O săptămână mai târziu, Prințesa Regală a murit iar ei au participat la funeralii. În 1967 s-au alăturat familiei regale pentru centenarul nașterii reginei Mary. Ultima ceremonie la care a participat Ducele a fost înmormântarea Prințesei Marina
Eduard al VIII-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310243_a_311572]
-
pe ascuns în 1627, iar conturile sale precedente războiului civil arată că a cheltuit cifre nebunești pentru a cumpăra haine costisitoare. În câțiva ani în jurul reginei s-a format o curte engleză stabilă. Favoritul său era vice-șambelanul Henry Jermyn și contesa de Denbigh era confidenta sa și șefa garderobei. Henrietta la curtea sa avea și numeroși pitici, cel mai faimos fiind Jeffrey Hudson pictat de Van Dyck și o menajerie formată din căței, păsări exotice, maimuțe. În 1630 printre rezidențele sale
Henrietta Maria a Franței () [Corola-website/Science/310284_a_311613]
-
mod cert la îmbunătățirea lor. Se certau des și încercau să stea cât mai departe unul de celălalt. De la început Henrietta l-a antipatizat pe George Villiers, Duce de Buckingham, favoritul regelui. În schimb s-a împrietenit cu Lucy Percy contesă de Carlisle, soția lui James Hay cel care negociase căsătoria reginei. Lucy, (despre care se crede că l-a inspirat pe Alexandre Dumas tatăl pentru personajul Milady) era o femeie strălucitoare, frumoasă și cu o puternică personalitate. La acea epocă
Henrietta Maria a Franței () [Corola-website/Science/310284_a_311613]
-
văzut fiul niciodată. A fost obligată să abdice la 24 iulie 1567 în favoarea fiului ei minor Iacob și l-a numit regent pe fratele ei vitreg nelegitim, James Stewart, Conte de Moray. Îngrijirea lui Iacob a fost încredințată contelui și contesei de Mar, aflat în siguranța Castelului Stirling. Iacob a fost încoronat rege al Scoției la vârsta de 13 luni, de către episcopul de Orkney, la 29 iulie 1567. Consiliul Privat al Scoției a ales drept preceptori ai lui Iacob pe umanistul
Iacob I al Angliei () [Corola-website/Science/310325_a_311654]
-
, căsătorită "Nádasdy", (în , în slovacă "Alžbeta Bátoriová-Nádasdy" , în poloneză "Elżbieta Batory"), (n. 7 august 1560, Nyírbátor - d. 21 august 1614, "Csejte", azi Čachtice, Slovacia), a fost o contesă maghiară din familia Báthory, cunoscută pentru infamiile comise prin torturarea și uciderea a câtorva sute de fete. Elizabeta Báthory s-a născut în 1560 sau 1561 la Nyírbátor în Ungaria și și-a petrecut copilăria la castelul din Nagyecsed. Tatăl
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
sau a unei răni din război. Cei doi au fost căsătoriți timp de 29 de ani. Între anii 1602 și 1604, pastorul luteran István Magyari s-a plâns aristocraților, atât în public cât și la curtea din Viena, de comportamentul contesei. Deși autorităților maghiare le-a luat ceva timp până să acționeze, în anul 1610, regele Matia al II-lea l-a desemnat pe György Thurzó, palatinul Ungariei, să investigheze cazul. Thurzó a ordonat notarilor să colecteze probe iar la sfârșitul
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
investigheze cazul. Thurzó a ordonat notarilor să colecteze probe iar la sfârșitul anului 1610, notarii au reușit să colecteze peste 300 de mărturii. Au fost chestionați preoți, nobili, personalul castelului Sárvár, cât și oameni obișnuiți. Potrivit mărturiilor, multe dintre victimele contesei au fost fete adolescente ale țăranilor locali, care au fost atrase la Csejte ca sclave, promițându-le o ofertă de muncă bine plătită. Mai târziu, Elisabeta începuse să omoare fiicele din mica nobilime care fuseseră trimise de părinții lor pentru
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
eticheta curții. Conform mărturiilor, au avut loc și răpiri. Atrocitățile descrise de martori includeau bătăile grave, arsurile, mutilările mâinilor, mușcarea cărnii de pe față, mâini și alte părți ale corpului, înghețarea sau moartea prin înfometare. Unii martori au numit rude ale contesei care i-au căzut drept victime. Alții au declarat că au văzut urme de tortură pe cadavre. Cu toate acestea, doi martori, Benedikt Deseo și Jakob Szilvassy, au declarat cum au văzut-o cu ochii lor pe contesă torturând și
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
rude ale contesei care i-au căzut drept victime. Alții au declarat că au văzut urme de tortură pe cadavre. Cu toate acestea, doi martori, Benedikt Deseo și Jakob Szilvassy, au declarat cum au văzut-o cu ochii lor pe contesă torturând și asasinând tinerele servitoare. Conform mărturiei celor doi, Elisabeta a torturat și omorat victimele sale, nu numai în castelul Csejte dar și pe proprietățile sale din Sarvar, Németkeresztúr, Bratislava și Viena. Martorii au numit câteva persoane care îi furnizau
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
asasinând tinerele servitoare. Conform mărturiei celor doi, Elisabeta a torturat și omorat victimele sale, nu numai în castelul Csejte dar și pe proprietățile sale din Sarvar, Németkeresztúr, Bratislava și Viena. Martorii au numit câteva persoane care îi furnizau tinerele fete, contesei. Numărul exact al femeilor torturate și ucise de Elisabeta este necunoscut, deși se crede că ar fi în jur de 650, între anii 1585 și 1610. László Nagy a susținut că Elisabeta a fost victima unei conspirații care părea să
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
necunoscut, deși se crede că ar fi în jur de 650, între anii 1585 și 1610. László Nagy a susținut că Elisabeta a fost victima unei conspirații care părea să fie de natură politică. Thurzó a continuat dezbaterile cu fiul contesei, Paul și cu alți doi dintre fiii ei. Un proces și o execuție ar fi cauzat un scandal public și o rușine pentru familia nobilă și influentă (care conducea Transilavnia la acea vreme), astfel, Thurzó împreună cu fii contesei au plănuit
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
cu fiul contesei, Paul și cu alți doi dintre fiii ei. Un proces și o execuție ar fi cauzat un scandal public și o rușine pentru familia nobilă și influentă (care conducea Transilavnia la acea vreme), astfel, Thurzó împreună cu fii contesei au plănuit ca Elisabeta să dispară o vreme la o mănăstire de călugărițe apoi au convenit să fie arestată la domiciliu. Regele Matia al II-lea a solicitat ca Elisabeta să fie condamnată la moarte. Pe 30 decembrie 1610, Thurzó
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
să dispară o vreme la o mănăstire de călugărițe apoi au convenit să fie arestată la domiciliu. Regele Matia al II-lea a solicitat ca Elisabeta să fie condamnată la moarte. Pe 30 decembrie 1610, Thurzó a arestat-o pe contesă și pe patru dintre slujitorii ei, care au fost acuzați de complicitate: Dorotya Semtész, Ilona Jó, Katarína Benická, și János Újváry ("Ibis" sau Fickó). Oamenii lui Thurzó i-au raportat că în momentul arestării, aceștia au găsit o fată moartă
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
în timp ce alți doi notari au fost trimiși pentru a colecta probe suplimentare. Thurzó a reușit să-l convingă pe rege că un astfel de act ar afecta negativ nobilimea. Prin urmare, procesul a fost amânat pe o perioadă nedefinită. Complicii contesei au fost aduși în fața instanței de judecată. Procesul a început pe 2 ianuarie 1611 la Bicse, prezidat de Judecătorul Regal al Cuții Supreme, Theodosious Syrmiensis de Szulo și alți 20 de judecători asociați. Elisabeta nu s-a prezentat la proces
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
unui proces, însă familia ei a închis-o pe viață în castelul Čachtice. Aceasta a fost zidită într-un turn îngust fără ferestre, doar cu câteva găuri care îi asigurau mâncarea și aerul necesar pentru a o ține în viață. Contesa a fost întemnițată timp de 4 ani, până la moartea sa. La 24 august 1614, Elisabeta a fost găsită moartă de către un paznic. De vreme ce în camera sa au fost găsite platouri cu mâncare care fuseseră neatinse, data exactă a morții sale
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
fiul mai tânăr al aristocratului bucovinean Ioan Victor Stârcea (n. 9 februarie 1867) și fratele ambasadorului României la Londra Victor (n. 30 martie 1905, Constantinopol - d. 22 decembrie 1990, Townbridge Wells, Kent, căsătorit la 9 iunie 1904 în Cernăuți cu contesa Bertha de Viomes du Ponthieu (1886-1937). Tatăl său era cunoscut cu numele de "Johann Freiherr von Styrczea" și deținea funcția de șambelan al Curții Imperiale din Viena. Luptător pentru unirea Bucovinei cu România, Ioan baron de Stârcea a fost membru
Ioan Mocsony-Stârcea () [Corola-website/Science/310527_a_311856]
-
Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, devenit ulterior director al Casei de discuri Electrecord. Au avut o fiică, Mihaela, și ea absolventă de Conservator. A debutat la 20 iunie 1959 în rolul Alicei Ford din "Falstaff" de Verdi; au urmat Contesa din "Nunta lui Figaro", Donna Elvira din "Don Giovanni" și Fiordiligi din "Cosi fan tutte" de Mozart, Eva din "Maeștrii cântăreți din Nurnberg" și Elsa din "Lohengrin" de Wagner, Mareșala din "Cavalerul Rozelor" de Richard Strauss și Euridice din "Orfeu
Elisabeta Neculce-Carțiș () [Corola-website/Science/310782_a_312111]
-
orașul Tiberias, știind că acesta era practic lipsit de apărare, deoarece Guy micșorase garnizoanele castelelor din întreaga țară pentru a aduna armata regală la Saffuriya. Tiberias era proprietatea lui Raymond de Tripoli, aflat în rândurile armatei regale, în timp ce soția sa, contesa Eschiva, se afla în orașul apărat de o mică garnizoană. Dacă Eschiva ar fi solicitat ajutorul regelui, Guy nu ar fi avut altă alternativă decât să se conformeze. Când din Tiberias a pornit mesagerul cu cererea de ajutor spre Saffuriya
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
pe lângă Arhiepiscopia Bucureștilor și care a fost înființată de către Patriarhul Nicodim. Aici a predat cursuri tehnice de pictură de icoane și a condus atelierul de lucrări practice. Arthur Verona s-a născut în familia lui Francesco Spiridon Verona și al contesei Amalia de Lukovici, amândoi de origine romano-catolică, originari din Cattaro - Dalmația, de cetățenie austriacă. Al doilea nume al lui Arthur, Garguromin, aparținea familiei tatălui său și l-a adăugat el însuși la începutul carierei sale artistice. Giovanni Dolcetti a menționat
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
reginei. Această informație a fost luată dintr-un document datat 29 iunie, 1587, din Serviciul de Evidența Populației - Actele Consiliului de Stat. Uneori s-a teoretizat că Marlowe a fost "Morley", tutorele Arabellei Stuart în 1589, descris de custodele Arabellei, contesa de Shrewsbury. Această posibilitate a fost menționată pentru prima dată într-o scrisoare adresată jurnalului "Suplimentul literar" al ziarului The Times, scrisă de E. St. John Broks în 1937; într-o scrisoare către "Notes and Queries", John Baker a adăugat
Christopher Marlowe () [Corola-website/Science/308940_a_310269]
-
sale prin orient. Palatul a fost modernizat și extins în 1680 de nepotul său, cancelarul Bengt Oxenstierna. Palatul a fost cumpărat de regele Suediei Frederic I de Hesssenstein în 1731 și donat concubinei sale Hedvig Taube, ridicată la rangul de contesă de Hessenstein. A cunoscut o perioadă de strălucire la mijlocul secolului 18, când a locuit aici arhitectul și politicianul Carl Gustaf Tessin, care l-a transformat într-un centru al elitei culturii suedeze. Palatul a rămas în posesia prințului Fredrik von
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]