1,366 matches
-
este deci drama; caracterul dramei este realul; realul rezultă din combinația foarte firească dintre două tipuri, sublimul și grotescul, care se întâlnesc în dramă, așa cum se întâlnesc în viață și în creație. Căci poezia adevărată, poezia completă este în armonia contrariilor. Apoi, este timpul să o spunem cu glas tare, și în asta mai ales excepțiile confirmă regula, tot ceea ce există în natură există în artă." Să notăm că Hegel (1770-1831), în aceeași perioadă, definește drama și o situează în istoria
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și clement, și pe care ei le cuprind cu dualitatea lor, cum ar fi Cromwell, erou făcut din contradicții, pe care Hugo, în Prefață, în 1827, îl descrie în acești termeni: "Era o ființă complexă, eterogenă, multiplă, compusă din toate contrariile, un amestec de mult rău și de mult bine, plin de geniu și de meschinărie; un fel de Tiberiu-Dandin tiran al Europei și jucărie a familiei sale; bătrân regicid umilind ambasadorii tuturor regilor, torturat de fiica sa regalistă; auster și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de sorginte bănățeană), rezultă o poetică originală, alimentată din surse diverse. De altfel, A. cultivă cu stăruință o stilistică a paradoxului, a ezitării între afirmație și negație, întemeiată pe strategia absorbirii eterogenului în omogen (un ciclu se intitulează chiar Zona contrariilor). Meditația gravă coexistă cu tandrețea, viziunea ironică apare alături de senzorialitate, luciditatea merge împreună cu savoarea concretului și gustul pentru abstracțiuni („Cade ilogicul din anotimp/ și dintr-un somn alb/ Se deschide o poartă albă”). Poezia se hrănește din câteva teme dominante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
ca „traducere a lumii”, VR, 1985, 5; Radu Flora, În spiritul a două lumi, „Lumina” (Novi Sad), 1985, 6; Eugen Dorcescu, „Mitul personal” al poetului, R, 1986, 12; C. Constant, În lumea cuvintelor, LCF, 1989, 14; Codrin Liviu Cuțitaru, Consecința contrariilor, CL, 1989, 31; Laurențiu Ulici, Cuvintele poetului, RL, 1989, 32; Roșu, Dicț. lit. Iugoslavia, 16-20; Ungureanu, Imediata, II, 345-352; Marian Odangiu, Alternativa labirintului. Repere pentru un dialog deschis cu poezia lui Slavco Almăjan, Pancevo, 1990; Cornel Ungureanu, Dl. Slavko și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se va despărți nici în volumele următoare. Temele predilecte sunt destinul, dragostea, cunoașterea, adevărul, memoria, existența/inexistența, moartea, timpul/eternitatea, jertfa, idealul/realul, tăcerea/cuvintele, toate puse interogativ sub semnul principiului coincidenței contrariilor („Drumul în sus și drumul în jos, sunt unul și același?”). Poemele, multe cu o ritmică muzicală, chiar dacă sunt construite aparent eteroclit, au o logică sinuoasă, oscilând între afirmația și negația metaforică, fiind uneori discursive, cu o structură de tipul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
privata” 1. Tratând despre religia romană, juriștii romani au introdus o serie de distincții elementare care le propun cercetătorilor iubitori de ordine câteva structuri simple Într-un cadru mai degrabă haotic. Din ele fac parte, de exemplu, câteva perechi de contrarii, ca „sacru/non-sacru” (sacrum/profanum)2, „licit/interzis” (fastus/nefastus), „lume divină/lume umană” (res divinae/res humanae). De o deosebită importanță este distincția Între culte „publice” sau „ale statului” (publicum) și culte non-publice, private, personale (privatum). Dreptul pontifical de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Laurențiu Faifer, Teatru, Iași, 1994; Arșavir Acterian, Neliniștile lui Nastratin. Pagini de jurnal (1967-1982), pref. edit., Iași, 2000; I. L. Caragiale, Teatru și proză, pref. edit., Iași, 2000 (în colaborare cu Valeriu P. Stancu); Irina Andone, „Farmec dureros”. Poetica eminesciană a contrariilor, pref. edit., postfață Dumitru Irimia, Iași, 2002. Repere bibliografice: Dicționarele literare și locul lor în cadrul culturii românești contemporane, ALIL, t. XXVII, 1979-1980; Liviu Leonte, Dramaturgia ca literatură, CRC, 1983, 43; Andrei Corbea, Teatrul ca literatură, VST, 1984, 13; Teodor Pracsiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
din Austro-Ungaria. Maghiarizarea forțată din Transilvania (și din alte părți) a atins punctul culminant în acest deceniu și era îndreptată nu numai împotriva românilor, ci și a altor naționalități. Contele Albert Apponyi, ministrul maghiar al învățămîntului, a instituit "legile Apponyi", contrarii politicii prevăzătoare a lui Farens Deák și Josef Eötvös. Măsurile lui însemnau maghiarizarea învățămîntului primar. Atunci cînd sediul Bisericii Unite a fost mutat de la Blaj la Hajdùdorog, o regiune pur maghiară, Iorga și-a exprimat indignarea față de "absurditatea idealului maghiar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Efortul lui Tony Judt de a menține sub control nu doar datele politico-istorice, ci și o imensă cantitate de fapte culturale se dovedește uimitor, inteligența sa vie și vasta cuprindere a unor fenomene de civilizație nu doar disparate, ci și contrarii fiind admirabile. Spre deosebire de autorii multor altor tratate similare, Tony Judt nu privește țările de dincolo de Cortina de Fier drept „rudele sărace” ale Occidentului. Dimpotrivă, ele au parte de o prezentare echitabilă, fiind văzute drept parte legitimă și vie a proceselor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neliniștitoarele clarități ale unei nevroze de-a dreptul moderne; și rămânea, pentru totdeauna îndurerat, obsedat de simbolurile perversităților și iubirilor supraomenești, ale destrăbălărilor consumate fără uitare de sine și fără speranțe"43. Panegiricul huysmansian relevă permanenta și insuportabila tensiune a contrariilor care împing experiența umană către un climax devastator. În perspectiva lecturii decadente a lui Huysmans, tematizarea violării interdicțiilor devine la Moreau chiar sursa artei și a cunoașterii însoțită în mod obligatoriu de exacțiunile cele mai cumplite. În mod programatic, frumusețea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vizibile în arta lui Moreau și a restaurării principiului ei de coeziune în chiar punctul de dispersie, de destructurare al ei, fixare fascinată, meduzantă a vidului. Oedip și Sfinxul se confruntă prin intermediul privirii, dramatizare a tensiunilor ce rezidă din ciocnirea contrariilor transpuse aici în registrul capacității de seducție; sau la nivel structural, între realismul anatomic și ornamentul flamboiant, exotic. Imaginea lui Zeus o transformă în cenușă pe Semele, Moreau ne prezintă această imagine interzisă a divinității pe care ochiul n-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poartă expresia unei fericiri și a unui calm extras oricărei contingențe, generată probabil de o reverie amniotică. Extracția din materie nu se face violent, iar himera poartă cu sine starea de echilibru imanent a increatului. Absența în subsidiar a tensiunii contrariilor, ca și absența sugestiei unui maleficiu indescifrabil separă himerele paciuriene de monștrii decadenți, expresii ale devierii de la normă, precum sfinxul péladanesc. În contextul sensibilității decadente, interfața feminină reprezintă o capcană, femininul este cel care se încarcă de monstruozitate, pe când în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
centrul său se află ambiguitatea sexuală. Figurile tipice ale femeii fatale cu o prestigioasă carieră în artă revin în atenția artiștilor de la finele secolului al XIX-lea, însă fenomenul decadent se manifestă în datele unei ambivalențe fondatoare de tensiuni între contrarii. Femme fatale apare alături de femme fragile, ambele ipostaze ale unei noi abordări a sexualității în termenii pe care-i construiește psihanaliza și cercetările medicale, antropologice ale diferitelor școli: alienistă, criminologică etc. Femeia se transformă și într-un obiect de studiu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
putem contempla liniile armonioase ale unui corp feminin adolescentin și tăietura á la garcon a părului. Storck apelează la același transfer al afectelor în gest, în tensiunea corpului, apropiere și refuz totodată, care conferă caracter dramatic sculpturii. Această tensiune a contrariilor, specifică sensibilității decadente, este vizibilă aici în dinamica particulară a corpului, coregrafiată cu minuțiozitate de sculptor. O a treia tratare a temei, Salomeea (nud culcat) (ronde-bosse în bronz, nesemnat, nedatat, 41 x 22 x 12 cm, inventar 915175), circumscrie o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
corpului întins, lenitivul senzual al momentului de răgaz. Aproape scos în afara acestui cadru de armonie voluptuoasă, obiectul acestei contemplații pare să nu o tulbure cu nimic pe frumoasa fiică a Herodiadei. Storck regăsește aici ceva din acea decadentă contingență a contrariilor, un contrast ceva mai difuz dintre frumusețe și atrocitate, chiar dacă obiectul actului sângeros este împins spre margine, ca limită a liniilor de forță ale corpului nud. Salomeea, cu atitudinea odaliscei, cunoscută în pictura romantică, își contemplă opera; figura ei denotă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
recunoscând că nu poate răspunde cu aceeași intensitate pasiunii lui: „Privirea ta mă arde” și că nu-1 poate Înțelege: „Deși vorbești pe Înțeles/ Eu nu te pot pricepe”. Totul stă sub semnul incompatibilității celor două lumi. Dragostea lor semnifică atracția contrariilor. Luceafărul expune diferența care-i separă: „eu sunt nemuritor,/ Și tu ești muritoare”, dar, din iubire, acceptă supremul sacrificiu cerut de fată, „fii muritor ca mine...”, prin aceasta afirmându-și superioritatea. Dacă omul comun nu poate aspira la condiția de
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]