1,418 matches
-
de locuit (garret). Mansarda permite optimizarea spațiului din "așa zisele poduri", oferind posibilitatea de a obține nivele suplimentare la etajele existente, reducând necesitățile legate de zidărie. Adeseori potențialul decorativ al mansardelor este exploatat prin realizarea de învelitori cu suprafețe curbe convexe sau concave și prin ornamentarea lucarnelor. Un motiv controversat al răspândirii mansardelor este legat de încercarea proprietarilor de a eluda taxele. Un exemplu al acestei afirmații se regăsește în cartea "How to Make a Country Place" (din 1914), în care
Mansardă () [Corola-website/Science/326595_a_327924]
-
o figură nevida; fiecare semidreapta [OX conține exact un punct al lui S(O,r), iar o dreaptă care conține centrul O(normală, dreapta diametrala) intersectează sfera S(O,r) în două puncte (diametral opuse).Sfera nu este o figură convexa, corpul sferic și interiorul sau sunt figuri convexe. Dacă S(O,r) este o sferă și α є"P" este un plan diametral sau normal al lui S(O,r), (O є α), atunci S(O,r) intersectat cu α
Topologia sferei () [Corola-website/Science/326650_a_327979]
-
un punct al lui S(O,r), iar o dreaptă care conține centrul O(normală, dreapta diametrala) intersectează sfera S(O,r) în două puncte (diametral opuse).Sfera nu este o figură convexa, corpul sferic și interiorul sau sunt figuri convexe. Dacă S(O,r) este o sferă și α є"P" este un plan diametral sau normal al lui S(O,r), (O є α), atunci S(O,r) intersectat cu α=:С(O;r) este un cerc, numit cerc
Topologia sferei () [Corola-website/Science/326650_a_327979]
-
la lumina soarelui - percepe numai semnale de schimbare, cum ar fi atunci când o persoană intră în raza de sensibilitate infraroșie (detecție) a senzorului. În fața senzorului propriu-zis - în distanța focală - se găsește o cupolă sferică sau cilindrică de lentile mici curbe convexe albe, din material plastic noros, dar este în mod clar în infraroșu transparent. Aceste lentile multiple colectează lumină în infraroșu. Lumina în infraroșu ajunge la senzorul propriu-zis care transformă această energie infraroșie în energie electrică, care poate fi analizată de
Senzor infraroșu pasiv () [Corola-website/Science/326751_a_328080]
-
cingular este mai mult sau mai puțin flexuos după persoană. El prezintă pe marginea superioară o serie de crestături, care rezultă din sinuozitățile sau festoanele șanțului cingular. Datorită dispoziției sale semi-inelare, și din cauza crestăturilor sale festonate care caracterizează marginea sa convexă superioară, Rolando l-a comparat cu o creastă de cocoș, de aici numele de "circonvoluție crestată", pe care i-o dau încă unii anatomiști. Girusul cingular este clar delimitat de-a lungul marginii sale concave inferioare de șanțul corpului calos
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
de "circonvoluție crestată", pe care i-o dau încă unii anatomiști. Girusul cingular este clar delimitat de-a lungul marginii sale concave inferioare de șanțul corpului calos. El este de asemenea delimitat în mod clar de-a lungul marginii sale convexe superioare, prin șanțul cingular, care îl separă de girusul frontal medial și lobulul paracentral. Cu toate acestea, șanțul cingular poate fi întrerupt de plici de trecere, care merg de la o circumvoluție la alta și care prin urmare, poartă numele de
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
Pars subfrontalis"); partea posterioara, care se curbează în sus spre marginea superomedială a emisferului și mărginește posterior lobulul paracentral este numită ramura marginală ("Ramus marginalis") sau șanțul marginal ("Sulcus marginalis"), și separă precuneusul de lobulul paracentral. este paralel cu fața convexă superioară a corpului calos, de care este separat prin girusul cingular, și are forma unui "S" cursiv foarte alungit. Acesta începe sub rostrul corpului calos, se îndreptă inițial anterior, apoi se reflectă în jurul genunchiului și trunchiului corpului calos, și se
Șanțul cingular () [Corola-website/Science/326840_a_328169]
-
care o intersectează la aproximativ 4 cm posterior de mijlocul acesteia și de șanțul central și produce adesea pe ea o crestătură, vizibilă pe fața externă a emisferei, care este situată imediat posterior de girusul postcentral. În partea sa anterioară convexă, șanțul cingular separă girusul cingular de girusul frontal medial. În partea sa posterioară ascendentă (șanțul marginal) el separă precuneusul de lobulul paracentral. De la convexitatea șanțului cingular, se nasc un număr mai mult sau mai puțin considerabil de incizuri, care radiază
Șanțul cingular () [Corola-website/Science/326840_a_328169]
-
autori consideră creasta buccinatorului ca fiind creasta temporală. Pe creasta buccinatorului de inserează porțiune mandibulară a mușchiul buccinator ("Musculus buccinator"). Marginea posterioară a ramurii mandibulei numită și marginea parotidiană se extinde de la procesul condilian până la unghiul mandibulei, și este ușor convexă în porțiunea sa superioară și concavă în porțiunea sa inferioară. Ea lasă o impresiune adâncă pe fața anterioară a glandei parotide, care înconjoară această margine. Marginea inferioară a ramurii mandibulei se continuă anterior cu marginea inferioară a corpului. Marginea inferioară
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
cu osul zigomatic, formând sutura zigomatico-maxilară ("Sutura zygomaticomaxilaris"). Procesul alveolar al maxilei (apofiza alveolară a maxilarului) este situat în porțiunea inferioară a maxilei. Cu direcție în jos, de-a lungul marginii inferioare a maxilei, procesul alveolar prezintă o față externă convexă situată anterior și alta internă, concavă, situată posterior. Împreună cu apofiza alveolară, de partea opusă, formează arcada dentară superioară ("arcus dentalis superior"). Marginea sa liberă descrie o curbă cu concavitate posterioară numită arcada alveolară ("Arcus alveolaris"), în care sînt săpate cavități
Maxilă () [Corola-website/Science/325135_a_326464]
-
deci o definiție vectorială a centrului de masă în funcție de forța totală din sistem. Această formă este folositoare pentru problema celor două corpuri. Este logic să cerem ca, pentru orice sistem de mase, centrul de masă să se afle în interiorul înfășurătoarei convexe a sistemului. În particular, pentru două particule punctiforme, centrul de masă se află pe segmentul care leagă vârfurile vectorilor r și r. Geometric, R - r = "k"(r - R) pentru o anumită valoare a constantei "k". Luând distanțele în ambele părți
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
apă. Roger Bacon (c. 1214-1294) continuă studiile lui Grosseteste și ale predecesorilor islamici și greci susținând că orice obiect emite un fel de raze care sunt receptate de corpurile din jur. În lucrarea "Opus Maius", descrie mărirea obiectelor utilizând lentile convexe și sugerează că acestea ar putea fi folosite pentru corijarea vederii defectuoase. Bacon atribuie fenomenul curcubeului reflexiei luminii solare prin particulele individuale de apă. De problema curcubeului s-a ocupat și Witelo (c. 1230 - c. 1285), continuator al învățăturii lui
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
legile refracției, nu reușește să interpreteze corect drumul razelor de lumină. În lucrarea sa intitulată "Magiae Naturalis" (1558), Giambattista della Porta (1535? - 1615) realizează o descriere a lunetei: "Cu ajutorul lentilei concave vezi obiectele foarte mici dar distincte, iar cu ajutorul celei convexe, obiectele apropiate le vezi mai mari dar neclare; dacă însă vei știi să le combini corect unele cu altele atunci atât obiectele îndepărtate, cât și cele apropiate le vei vedea mai mari și distincte." Unii au atribuit lui della Porta
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
un număr întreg N astfel încât pentru n>N, x ar aparține acestei vecinătăți, iar f(a*)<=x<=f(b*) pentru orice n>N, în contradicție cu convergența șirului de intervale. Se demonstrează că dacă funcția "f" este strict monotonă și convexă sau concavă (formula 4 și formula 5 de semn constant), atunci viteza de convergență este superlineară, mai rapidă decât metoda îmjumătățirii. Într-adevăr, presupunem fără a restrânge generalitatea că f(a)<0 și f(b)>0 (în caz contrar, înlocuim funcția f
Metoda coardei () [Corola-website/Science/329721_a_331050]
-
f'), atunci Deci raza de convergență R>=1/M. Alegând prima iterație :formula 19 astfel încât :formula 20 obținem un șir convergent la soluția :formula 19. Se demonstrează că daca funcția "f" este strict monotonă (f' de semn constant si nu se anulează) și convexă sau concavă (f" de semn constant) pe intervalul cuprins între rădăcină și valoarea de estimare inițială, atunci algoritmul converge, iar convergența sa este pătratică. Intr-adevăr, din unde ξ este cuprins între "x" și "x", si din rezultă că de unde
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
înainte și lateral. Aceste două fețe articulare sunt orizontale și privesc în sus și sunt acoperite cu cartilaj hialin. Fiecare dintre ele prezintă o margine periferică semicirculară și o margine mediană (sau o margine axială în raport cu axul osului), care este convexă pentru fața articulară laterală, și aproape rectilinie pentru fața articulară medială. Această margine mediană, la nivelul porțiunii sale mijlocii, se înalță de-a lungul celor doi tuberculi intercondilieni, mărind în aceeași măsură diametrul transversal al fețelor articulare. Această margine mediană
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
corespunde cu condilul lateral al femurului și periferic cu meniscul lateral. Ea are o formă ovalară rotunjită cu axul mare antero-posterior și este ușor lărgită în sens transversal; ea este ușor concavă transversal și plană (mai ales central) sau ușor convexă antero-posterior (înclinându-se în jos anterior și posterior). Această față este mai rotundă, mai mică și mai puțin alungită, dar ușor mai lărgită, decât cea medială. Marginile sale sunt ascuțite, cu excepția porțiunii postero-laterale, unde marginea sa este rotunjită și netedă
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
scaun. Intonația este componentă principala a melodiei frazei, pe lângă eventualele variații de înălțime ale vocalelor accentuate. Parametrii intonației sunt direcția variației de înălțime (urcătoare, coborâtoare), caracterul mai mult sau mai putin brusc al variației de înălțime, curbă melodica (concava sau convexa) și nivelul (corespunzător în muzică registrului). Acesta poate fi, în mod obișnuit, grav, mediu, înalt și acut. Franceză standard are o intonație relativ monotona față de cea a majorității variantelor regionale ale limbii, din cauza liniei melodice a silabelor neaccentuate. Pe baza
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
în partea dinspre ochiul privitorului, și este de mici dimensiuni. Obiectivul este situat la celălalt capăt al tubului, și este, în general, de o dimensiuni mai mari decât ocularul. Primele lunete folosite pentru apropiere, terestre și astronomice, posedau un obiectiv convex și un ocular concav (a se vedea descrierea făcută de Descartes, mai sus) datorat în principiu întâmplării inventării lor. Cele mai recente lunete (a se vedea descrierea de mai jos) au atât obiectivul cât și ocularul convexe. Cele două sisteme
Lunetă astronomică () [Corola-website/Science/330195_a_331524]
-
posedau un obiectiv convex și un ocular concav (a se vedea descrierea făcută de Descartes, mai sus) datorat în principiu întâmplării inventării lor. Cele mai recente lunete (a se vedea descrierea de mai jos) au atât obiectivul cât și ocularul convexe. Cele două sisteme își păstrează fiecare avantajele. Ocularul concav dă o imagine dreaptă permițând folosirea instrumentului ca lunetă terestră sau marină și o scurtare a „tubului optic” în raport cu focala obiectivului. Asamblarea a două lunete de mici dimensiuni au creat aparatul
Lunetă astronomică () [Corola-website/Science/330195_a_331524]
-
cu 18-20 de dinți ascuțiți și încovoiați, iar cea superioară cu 13-15 dinți. Ochii sunt, relativ, mici; cu un diametru care reprezintă 12,1-16,4% din lungimea capului la peștii adulți și 20,5-27,0% la tineri. Spațiul interorbitar este convex. Au o înotătoare adipoasă foarte dezvoltată, care se inserează deasupra părții posterioare a înotătoarei anale. Înotătoarele ventralele se inserează sub partea terminală a înotătoarei dorsale. Înotătoarea anală se inserează mult în urma înotătoarei dorsale și a înotătoarelor ventrale. Înotătoarea codală este
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
la nivelul treimii anterioare a corpului. Uterele conțin mii de ouă. Durata vieții oxiurilor este de 37-93 zile pentru femele și aproximativ 50 zile pentru masculi. Ouăle sunt netede, au formă alungită ovalară, asimetrică, cu o față plană și una convexă în secțiune transversală. Ele măsoară 50-60 µm în lungime și 30-32 µm în lățime. Sunt transparente, au un înveliș subțire, dublu. Cele două membrane se întâlnesc la unul din poli. Un pol este mai ascuțit și prin el iese larva
Oxiuriază () [Corola-website/Science/328551_a_329880]
-
Cu toate acestea șerpii de apă îl mănâncă. În caz de pericol se ascund în mâlul de pe fundul apei. Dacă este surprins pe uscat, ia o poziție de apărare aposematică cu abdomenul viu colorat răsturnat în sus, corpul rigid, îndoit convex, picioarele anterioare acoperindu-i ochii; sensul acestui reflex (numit unkenreflex) este să simuleze moartea, fiind totodată și un semnal pentru eventualul predator că este o specie necomestibilă, veninoasă. Perioada de reproducere începe în aprilie. Împerecherea se face prin amplex lombar
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
longitudine cu Jupiter, cu excepția acelora care îi apropie prea mult de planetă. Dacă fiecare asteroid din familia Hilda se deplasează urmând propria sa orbită eliptică, mulțimea acestor asteroizi formează în orice moment o formă triunghiulară cu liniile de intersecție ușor convexe și cu colțuri trunchiate. Această structură pare să fie stabilă pe termen lung. În septembrie 2015, numărul asteroizilor cunoscuți din familia Hilda era de 3791, dintre care 1872 sunt numerotați, iar 155 denumiți. Mai jos se află o listă a
Familia Hilda () [Corola-website/Science/335422_a_336751]
-
alungit, relativ mare, cu bot obtuz. Gura terminală mică. Dinții faringieni dispuși pe 2 rânduri. Ochii sunt mari, cu un diametru mai mare decât lungimea botului. Marginea înotătoarei dorsale este dreaptă sau ușor rotunjită. Înotătoarea anală cu marginea exterioară ușor convexă sau aproape dreaptă. Înotătoarea caudală scurtă, bifurcată. Este asemănător la colorit cu babușca. Capul este aproape negru. Spatele cenușiu-verzui sau cenușiu-brun sau brun negricios. Laturile sunt acoperite de solzi argintii, de aceeași culoare ca partea de jos a spatelui, mai
Cernușcă () [Corola-website/Science/331448_a_332777]