2,935 matches
-
cu vânat variat și cu lemn rezistent pentru ridicarea caselor. Completând ciclul natural soluri-vegetație, fauna din zonele forestiere era reprezentată prin animale sălbatice (bouri, mistreți, căprioare, vulpi, lupi, jderi, pârși, bursuci, veverițe, cerbi lopătari), păsări (coțofene, cinteze, pițigoi, turturele, bufnițe, corbi, ciori), reptile (șerpi, șopârle, salamandre), rozătoare (iepuri, șoareci, șobolani, popândăi, hârciogi, cârtițe) și insecte (fluturi, bondari, cărăbuși). În jurul apelor viețuiau vidre, nurci și variate păsări de apă (cocostârci, berze, rațe), iar mediul acvatic includea specii diverse de pești (crap, șalău
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
țevile Îndreptate spre el, iar, de pe țevi, cu ditamai cartușoaie, cu breneche, Încât, Îndrăcitul de mistreț, când l-o simți, să nu mai facă nici, măcar, un pas! Pas-nepas, dar, iată, vânătorii sunt la a cincea bătaie, și, În afară de un corb, care croncănea pe deasupra, nimic, altceva, nu s-a dovedit a fi prin zonă. Din marginea ailaltă a lizierei de salcâm, la a șasea bătaie, de azi dimineață și până acum, seaude o trompetă. O trompetă, intonând, imnul vânătorilor. Asta Înseamnă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
rostogolit în mijlocul mesei, iar cuțitul a căzut pe jos. între timp porumbeii au ciugulit integral mărul, dar, dintr-un motiv ciudat, de mine nu s-au atins. Probabil că porumbeii și vrăbiile nu devoră corpuri umane inerte sau moarte, doar corbii și vulturii se dedau la astfel de plăceri. Porumbeii intră prin fereastra pe care am lăsat-o deschisă în sala de baie. Practic, de trei ani și-au transformat întregul meu apartament într-un fel de cuib al lor, într-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
această bucătărie am fost vizitat de cel puțin douăzeci de specii de păsări. Ciudat este faptul că porumbeii s-au declarat de la bun început stăpîni pe locuința mea și i-au triat cu grijă întotdeauna pe ceilalți vizitatori. Ciorile și corbii, de exemplu, n-au fost lăsați să intre. în schimb au primit această permisiune specială vrăbiile (dar nu mai multe de cinci sau șase în același timp), cîteva rîndunici, cîteva gaițe, grauri și coțofene, precum și cîțiva cuci și mierle. Cred
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ORAȘULUI BUCUREȘTI buldozerele se opinteau, din nou, să le ghemuiască la pământ. Era peste puterile unui om să prăvălească niște năluci la pământ. În spate, sub cerul plafonierii taximetrului, Ho diábolos se abandonase extazului său turistic, rotindu-se, ca un corb, pe deasupra gurilor de vărsare și psalmodiind, ca un popă, un text produs de seriile cele mai proaspete ale scriitorilor bucureșteni. Compunerea trebuie să fi fost doldora de înțelesuri ascunse, după cât de tare rânjea Guzganul. Textul era intitulat: Yagdar nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un cor de o sinistră dizarmonie, cu strigăte stranii care să cutremure acest pământ. Apele să curgă mai repede și munții să se clatine amenințător, arborii să-și arate rădăcinile ca o veșnică și hidoasă mustrare, păsările să croncăne imitând corbii, iar animalele să fugă speriate până la epuizare. Toate idealurile să fie declarate nule; credințele fleacuri; arta o minciună și filozofia o glumă. Totul să fie o înălțare și o prăbușire. Bucăți de pământ să se avânte în aer și apoi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spaime sar, la semnul babei, și defăimează pe tiranul Mihnea. Naiba Însuși, cu cap de taur, gheară de strigoi și coadă de balaur, geme cu turbare și participă la acțiunea de pedepsire a tiranului. În alte poeme, morții țin discursuri, corbii croncănesc, albele iele joacă pe morminte. Fratele cel mic, Îndepărtat de tron prin otrăvire, participă la orgiile turbate ale domnitorului. Dochia iese noaptea din mormînt și cere iubitului, viu, un dulce jurămînt de credință... Unele balade trec mai departe de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e perdută. Orcine-l vede crede că au văzut o ciumă, Și dacă scapă teafăr, cu păr de lup s-afumă, Căci fruntea lui apare sinistru luminată De-a focului ce-l arde văpaie-nflacarată; Dar vulturii, și ulii, și bulinele, și corbii, Precum tot spre lumină cu jale cată orbii, Țintesc cu neclipire spre dînsul ochi sălbatici Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roși jaratici. Ei zboară pretutindeni alăture-mpreună, Formîndu-i pe sub nouri cu zborul o cunună, Un larg cortegi funebru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
versuri, un fapt se observă: poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume pronunță un teribil blestem
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceruri de pe deal, de pe cîmpie, Valuri albe trec În zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.” Este imaginea unei naturi lucrate de un „sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
biet vierme, un călugăraș tâmp și păcătos. Șarpele în vechime era un simbol al fecundității. Istoria, Dumnezeu n-a făcut-o să înceapă cu Cristos, ci mult mai înainte, când lumea nu era stăpânită de asupritori și canalii, șoimi și corbi, șacali și vulpi. Pe-atunci oamenii trăiau unul lângă celălalt, împărțind mâncarea și bucuriile, zorii și asfințiturile. S-ar putea să fii nebun, eretic ești cu siguranță. Continui să sfidezi puterea lui Dumnezeu și pe reprezentanții săi cu nerușinarea și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mulțumea să țopăie în jurul statuii, agitându-și brațele și ușuind din toți rărunchii. Cine l-ar fi văzut de departe ar fi crezut că dănțuiește, împlinind cine știe ce ritual. Dar păsările, mai ales când venea câte una neagră, mare cât un corb, se arătau nepăsătoare la sforțările lui. Ceea ce, de data asta, pe Petrache îl scoase de tot din sărite. Pasărea îl mai privi o vreme, apoi, când țopăielile paznicului îi părură de-a dreptul caraghioase, se înălță, dând leneș din aripi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai înseamnă ? C-o să ningă iarăși. Sau măcar o să vină o brumă groasă cât chiciura. Așa se zice, că cerul e greu când ciorile zboară jos, croncănind. Cine a mai pomenit zăpadă în Săptămâna Mare ? Petrache rămăsese pe gânduri. — Da’ corbi ai văzut ? întrebă. — Corbi ? Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ningă iarăși. Sau măcar o să vină o brumă groasă cât chiciura. Așa se zice, că cerul e greu când ciorile zboară jos, croncănind. Cine a mai pomenit zăpadă în Săptămâna Mare ? Petrache rămăsese pe gânduri. — Da’ corbi ai văzut ? întrebă. — Corbi ? Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
măcar o să vină o brumă groasă cât chiciura. Așa se zice, că cerul e greu când ciorile zboară jos, croncănind. Cine a mai pomenit zăpadă în Săptămâna Mare ? Petrache rămăsese pe gânduri. — Da’ corbi ai văzut ? întrebă. — Corbi ? Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în stoluri, ca ciorile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în jur, nu văzu nimic, avu doar senzația că altcineva îl vede pe el. Vru să vorbească, însă, înainte de a se hotărî ce să spună și, mai ales, cui, auzi, ca și cum cineva ar fi alergat șchiopătând pe crengi uscate, croncănitul corbului. Pasărea se roti în cercuri tot mai strânse, până ce se așeză pe creștetul cavalerului. Întinse aripile, căutându-și echilibrul, țopăi, alunecând cu ghearele, apoi rămase cu ciocul întredeschis și capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri și pătrunseră în atriu. Înainte de a trece dincolo de ziduri, cocoțate pe sulițele începutului de amiază, razele soarelui înconjurau creștetul cavalerului de bronz cu un nimb de lumină. Pe care corbul și-l scutură de pe pene, întinse aripile, ca și cum ar mai fi vrut, măcar o clipă, să prelungească umbrele de pe creștetul cavalerului, apoi își luă zborul, dispărând către miazănoapte. Petrache se gândi, câteva clipe, la ajutorul neașteptat primit din partea luminii. Înciudat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pe pene, întinse aripile, ca și cum ar mai fi vrut, măcar o clipă, să prelungească umbrele de pe creștetul cavalerului, apoi își luă zborul, dispărând către miazănoapte. Petrache se gândi, câteva clipe, la ajutorul neașteptat primit din partea luminii. Înciudat încă de nepăsarea corbului în fața strădaniilor lui de a-l alunga, se hotărî să găsească el însuși o soluție. Căută lădița cu unelte, pe care o păstra ascunsă într-un colț, sub ramurile joase ale unui gutui. O deschise și scoase un colac de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare, ridică piciorul și-l petrecu de partea cealaltă a calului. Apoi își făcu loc mai bine călare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
culcat pe umărul lui. Îi ridică paltonul pe umeri și i-l strânse peste șale. Privi îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru, încremenit, un corb cu aripile strânse, apoi adormi și el. Tresări, după o vreme, și privi în jur, derutat, până când înțelese ce e cu femeia adormită în brațele lui și mai înțelese că ora lui de veghe pe crenelul dinspre răsărit se apropia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de lumină pe creștetul cava lerului. Cununa de sârmă, împunsă de cuie, arăta ca o coroană și nu ți-ai fi dat seama, dacă n-ai fi privit cu băgare de seamă, că era, de fapt, o împletitură de speriat corbii. Petrache se apropie și avu pornirea ciudată de a mângâia calul. Îl bătu pe burtă, admirându-i, încă o dată, zveltețea crupei. Își trecu mâna peste bronzul neted, înverzit, de sub muchia șeii. Își coborî privirile spre gleznele înfipte în pământ și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
convingă că fusese doar o închipuire. Și, cum nu știa unde altundeva să ascundă bălegarul, săpă o groapă, opintindu-se în pământul înghețat, apoi bătători locul. Acum totul părea iar în bună rânduială, mai puțin gândurile lui buimace. Și zborul corbului care se învârtea deasupra, ca și cum ar fi bătut dintr-o singură aripă. Negăsind unde să se așeze din pricina cununii de spini, se depărtă, în zigzag, ca un liliac. Lipsit de puterea pe care o primea de obicei, când privea de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și își potrivi propria respirație după ritmul acela. Nu se mai gândea la nimic, era pregătit doar să primească. Într-un târziu deschise ochii, îl cuprinse o vagă amețeală, privi în jos și abisul îi întoarse privirea. La fel și corbul care, rotindu-se fără speranță în jurul statuii, se așezase pe zid, la doi pași de el, și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai aproape, țopăind, dar, în cele din urmă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai aproape, țopăind, dar, în cele din urmă, rămase nemișcată, cu aripile strânse, privind odată cu omul. Când umbrele lor se lungiră până în curtea interioară, flăcăul coborî, iar corbul își luă zborul. Cum gutuii urmau să înflorească mai târziu, dimineața în care înflorea caisul era vremea cea mai potrivită pentru a observa mugurii ce stăteau să plesnească. Petrache scoase din lada cu scule ferăstrăul de mână și foarfecele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]