1,606 matches
-
Ceaușescu căzuse deja, iar T. era de-acum stabilită în Italia. Am plecat totuși spre Patriarhie. Un popas de întărire cu una mică. „La Geana Sterpei“ era chiar în stația unde schimbam troleibuzul și luam tramvaiul spre Dealul Mitropoliei. Pregătiseră crâșma de sărbătoare și, mai cu una, mai cu alta, a trecut timpul fără să-mi dau seama. Se aciuase la masa noastră și Biscvit a lu’ Covrigel, nepotul lui Ciurcil, acordeonistul, care mă tot ruga să nu mai plec, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce crezi că văd? Nu mai îmi aminteam în ce an plecasem de acolo. Știu doar că era vară, începuse vacanța și popa cu doctorul m-au condus la vapor, au urcat cu mine și m-au însoțit prin misterioasele crâșme din orașul de pe locul anticului Aegyssus, de unde am luat trenul a doua zi, petrecut în gară tot de ei și de clarinetistul Iambolis, de la circa financiară. Nu m-a lăsat să-i răspund. Nici nu am încercat. Știam că dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rătăcirilor, al așteptărilor, al altor reveniri care ți se vor oferi, al altei porți care, poate, cândva se va deschide iarăși pentru tine. Înaintez în astfel de dimineți cu molcome zăbave în fața vitrinelor, a intrărilor în clădiri, a gangurilor, a crâșmelor, a prăvăliilor de tot felul. Mai peste tot mă întâlnesc cu textul, mă citesc și sunt tentat a transcrie cele citite. A rescrie, iar și iar, același text, înciudat doar pe sărăcia de cuvinte, amărât că încă, parcă, șirurile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alegi în acea clipă. Nici nu mai ești ales. Știi doar că trebuie să pleci, să mergi cu pași care, poate ei, îți vor adeveri că acele inexistente clipe sunt totuși trecătoare, lesne de biruit. Voi fi plecat din ușa crâșmei, știind că birui, fără să simt biruința. Voi traversa și voi urca spre „Tic-Tac“, intrând fără nici o ezitare de data aceasta în localul aproape pustiu. La masa de lângă masa mea, tot lângă geam, va fi venit nea Dumi Ochiîntors. Sosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de parcă și pe noi ne adusese chiar atunci cine știe ce rotocol de fulguire pe Pământ și îi descopeream minunile. Apoi mi-am amintit de alte și alte nopți de demult, în care, tot așa, Conți venea și mă scotea din vreo crâșmă și mă ducea spre casă. Într-o astfel de noapte, ieșisem de la „Berlin“, amețit peste poate. Trăgea de mine să mă ducă în Cișmigiu, să mai stau pe o bancă, poate îmi mai revin, ca să mă poată urca în troleibuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din Sectorul 3. Am intrat și, ca în transă, m-am așezat la masa mea de pe vremuri, de sub afișul filmului Reconstituirea, cu autograf de la George Constantin. Am început să scriu. Nu mai beam, dar încă îmi plăcea să intru prin crâșmele frecventate cândva, să mă așez la o masă și să scriu. Un moft, poate, dar atunci nu aveam timp să mă gândesc la tabieturile scrisului meu de pe vremuri. Pur și simplu aveam dorul de a mă arunca în pagina neîncepută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu?, și le provoacă (diferența nu este prea mare)... „Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau de John În absurda poreclă de „roșcovanul Oberlus“. Crescuse fără grabă, cu picioarele strîmbe, scheletic și cocoșat, aproape fără să cunoască mirosul pămîntului sau sunetul unui glas prietenos și Îl spintecase cu cuțitul pe primul său dușman Într-o crîșmă din Panamá, fapt pentru care fusese nevoit să se alăture, ca un fugar ce era, unei mici corăbii de pirați bețivi ce eșuase, Într-o noapte fără lună, la intrarea În golful din San Juan, Puerto Rico. Ziua următoare, tunurile fortăreței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
schimb grația stîngace a verișoarelor lor de pămînt cînd veneau să-i mănînce din palmă, cu capul sus și coada bățoasă, apreciindu-le carnea albă și suculentă, fragedă și parfumată, mai gustoasă decît cea mai gustoasă găină pregătită Într-o crîșmă irlandeză. Și deseori petrecea ore Întregi contemplîndu-le În egală măsură pe unele și pe celelalte, Încercînd să găsească la ele trăsături ale propriului său chip, trăsături pe care mai apoi le căuta În băltoacele pe care le formase marea printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dată de creier. Dominique Lassa, care străbătuse toate oceanele, care Înfruntase cele mai violente furtuni și suportase cu stoicism zile și săptămîni Întregi de calm plat În largul mării, supraviețuitorul a două războaie și unei duzini de bătăi feroce prin crîșme, se simțea cu toate acestea atît de Înfricoșat și de lipsit de apărare, ca un copil În timpul nopții, căci pricepuse că omul acela - fiara aceea - Îl domina În toate privințele și se juca cu el cum s-ar fi jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fără însușiri și a murit înainte de a o putea termina. Ne mai pasă de toate astea acum? Întrebarea părea să nu aștepte un răspuns. — Milton era orb. Cervantes era ciung. Christopher Marlowe a murit înjunghiat într-un scandal dintr-o crâșmă, înainte de a împlini treizeci de ani. Aparent, cuțitul i-a intrat drept în ochi. Ce-ar trebui să înțelegem din asta? — Nu știu, Tom. Spune-mi tu. — Nimic. Nimica-nimicuța. — Înclin să fiu de acord. — Thomas Wentworth Higginson „a corectat“ poemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
odăi și tindă, cu patru ferestre în față și ușă la mijloc - frumoase și curate, ivindu-se ca niște pete albe prin verdeața copacilor deși. Femeile sunt frumoase și bune gospodine, nu se pomenește a se duce și ele la crâșmă, să bea de-a valma cu bărbații ca în alte sate. Ehei, măi Fanachi, de atunci au trecut atâția ani. Trăiau alte vremuri părinții noștri. Dacă te-ai întreba; e mai bine acum ca în vremea veche?! un răspuns lămurit
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cer frumos și senin, parcă spălat cu lacrimi decurând.. La horă Era de Sf. Maria Mare... Arșița nu mai contenea... Cerul neclintit, rămânea senin și limpede ca lacrima. Soarele nu atinsese cumpăna cerului, când tot satul se adunase în bătătură crâșmei lui Șmil. Voioșia era mare; toți se bucurau de sărbătoarea Maicii Domnului. Dar mai ales, ritmul drăcesc al sârbei nu slăbea deloc. Crâșma lui Smil-jidanul, cum i se spunea, era așezată pe malul râpei, în marginea de miază-noapte a satului
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
senin și limpede ca lacrima. Soarele nu atinsese cumpăna cerului, când tot satul se adunase în bătătură crâșmei lui Șmil. Voioșia era mare; toți se bucurau de sărbătoarea Maicii Domnului. Dar mai ales, ritmul drăcesc al sârbei nu slăbea deloc. Crâșma lui Smil-jidanul, cum i se spunea, era așezată pe malul râpei, în marginea de miază-noapte a satului. Crâșma, cu ferești zăbrelite, cu păreți afumați și tavan boltit, veche ca biserica... nu se știa cine și când a ridicat-o... Deasupra
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui Șmil. Voioșia era mare; toți se bucurau de sărbătoarea Maicii Domnului. Dar mai ales, ritmul drăcesc al sârbei nu slăbea deloc. Crâșma lui Smil-jidanul, cum i se spunea, era așezată pe malul râpei, în marginea de miază-noapte a satului. Crâșma, cu ferești zăbrelite, cu păreți afumați și tavan boltit, veche ca biserica... nu se știa cine și când a ridicat-o... Deasupra tejghelei lungi, din scândura de fag, și mâncată de vreme, atârnau șiraguri de covrigi uscați, sărați și pastramă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
răsturnăm? La altă masă, câțiva au cântat până la răgușeală... „Patru boi, cu lanțu‟n coarni“, ori „Radu mami‟ Radule“... S-au răcorit, au tras un pui di somn cu capu pe masă, și au luat-o de la căpat. Vuiește bolta crâșmei lui Șmil, de tresar gărăfile cu zghihară și frâncușă, pe mesele de scândură de brad. La o altă masă, niște bătrâni stau tâmplă lângă tâmplă, pun la cale parcă, soarta întregii lumi; cinstesc și se sfătuiesc întruna. Afară, pe toloacă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de tresar gărăfile cu zghihară și frâncușă, pe mesele de scândură de brad. La o altă masă, niște bătrâni stau tâmplă lângă tâmplă, pun la cale parcă, soarta întregii lumi; cinstesc și se sfătuiesc întruna. Afară, pe toloacă, în bătătura crâșmei, tineretul joacă sârba de rupe pământul. În picioare doi lăutari smoliți, cu buze groase și vinete ca pruna răscoaptă, unul din scripcă și celălalt din cobză, cântă de-i trec sudorile. În jurul lor flăcăii încing o sârbă îndrăcită, de duduie
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
anii tinereții lor și la tânăra mlădiță a satului, acești flăcăi de nădejde. „Satu‟ va dăinui în veci“, murmură un bătrân, strivind o lacrimă în colțul ochiului. „Veșnicia la sat s-o născut!.. da, da..!“ și oftând se întoarse în crâșmă să-și stingă oful. Ciubotele flăcăilor tropăiau greu și înfundat, prin colbul de pe toloacă, iar fetele săltau gingaș, abia atingând pământul. Dar, cel mai cu foc juca Lisandru a‟ Zenoviei... Băiat „din flori“, n-a știut nicodată cine-i tatăl
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Tudor, când își desprinse privirea de pe norul de praf, din depărtare, și deschise pumnul, în palmă ținea un firicel de floarea „nu-mă-uita“. - Bine, bine, dom‟șorule... om mai vorbi noi! crișcă printre măsele Lisandru, și se grăbi să intre în crâșmă. „Sî duci să-și înece în rachiu rușânea..!“ șopteau gurile pizmașe, în urma lui. Și, pătruns de ură, care-i intra încetul cu încetul în inimă, în tot trupul, dar și acoperit de rușine... intră în crâșmă ca o furtună, murmurând
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
grăbi să intre în crâșmă. „Sî duci să-și înece în rachiu rușânea..!“ șopteau gurile pizmașe, în urma lui. Și, pătruns de ură, care-i intra încetul cu încetul în inimă, în tot trupul, dar și acoperit de rușine... intră în crâșmă ca o furtună, murmurând: - Tot a me‟ ai să cii, fa Anucă! Trântind ușa de perete, mare cât un mal, podelele scârțâiră jalnic sub greutatea pasului său, și se opri lângă tejghea. În crâșmă lăutarul le suspina din gură și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și acoperit de rușine... intră în crâșmă ca o furtună, murmurând: - Tot a me‟ ai să cii, fa Anucă! Trântind ușa de perete, mare cât un mal, podelele scârțâiră jalnic sub greutatea pasului său, și se opri lângă tejghea. În crâșmă lăutarul le suspina din gură și din vioară, la ureche, bătrânilor, cântece vechi, neauzite... neascultate, din alte vremuri, care bucurau dar și întristau sufletul... Era atâta jale în cântecul lui, că-ți frângea inima, sufletul, de piatră să fi fost
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ușor ca untdelemnul. Împinse încet păhărelul mai la o parte, duse la gură clondirul, și dădu pe gât mai bine de jumătate... apoi, trânti sticla de tejghea de se făcu țăndări. Ca un fior trecu prin toți cei înghesuiți în crâșmă, la acel ceas de Duminică și de Sfânta Maria Mare. În crâșmă se făcu o tăcere deasă, s-o tai cu cuțitul. Ochi întrebători s-au țesut de la unul la altul... toți tăceau, parcă muțiseră. „Di cânili turbat, trebuie să
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
gură clondirul, și dădu pe gât mai bine de jumătate... apoi, trânti sticla de tejghea de se făcu țăndări. Ca un fior trecu prin toți cei înghesuiți în crâșmă, la acel ceas de Duminică și de Sfânta Maria Mare. În crâșmă se făcu o tăcere deasă, s-o tai cu cuțitul. Ochi întrebători s-au țesut de la unul la altul... toți tăceau, parcă muțiseră. „Di cânili turbat, trebuie să te ferești... ori, să-l omori!“ gândeau ei o vorbă veche, și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
afurisăști niș‟odată, dragu‟ moșului, omu‟ să cadi să nu cie didisubtu‟ copacului... cari‟i prost șî nu înțălegi! .. Omu‟ să cati în mintea lui rânduiala șî s-o priceapă!.. Lisandru îl asculta încruntat ca să-i prindă înțălesul vorbelor. În crâșmă, se făcu tăcere. Înțepător, fumul de tutun se lățea în aburi groși deasupra meselor; sătenii își lungeau gâtul, către cei doi. Flăcăul simți că i se clatină lumea sub picioare. În ochii lui scăpără o căutătură ciudată... sălbatică. - Nu, nu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
măsele, cu aburii băuturii suiți la cap... Di ci să bagă dom‟șoru Tudor întri noi...! Anuca tot a me‟ a să cie... să știu, că fac moarti di om! ..mârâi el cu ochii însângerați ca la câine turbat. În crâșmă se lăsă o tăcere ca de mormânt; toți schimbară priviri înspăimântate... în aer pluteau întrebări fără răspunsuri. Feciorul Zenoviei, a ridicat capul încet către bătrân, dar nu s-a încumetat să-i cate în ochi. Simțea că în albastru acela
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]