11,160 matches
-
participa lăuntric la tensiunea unui text, reproducând în imaginație emoția inițială din care s-a născut el, numai că nu are puterea de a media cititorului această emoție, comentariile lui fiind descriptive. E ca și cum textul i-ar deștepta un elan creator pe care nu-l poate duce până la capăt din lipsa virtuozității lexicale, și atunci se refugiază în convenții și poncife. Papadima își poate închipui cum arată același episod scris de propria mână, dar închipuirea sa nu culminează în execuție. Spiritul
Critica în foileton by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4839_a_6164]
-
față cu totalitarismul, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 236 p. Dacă stăm să ne gândim bine, G. Călinescu e una dintre cele mai mistificate și folclorizate figuri ale literaturii române de secol XX. Sigur că, pe lângă personalitatea proteică și neverosimila forță creatoare, contextele politice au jucat un rol decisiv. O simplă retrospectivă a dezbaterilor de idei din ultima jumătate de secol poate sta mărturie în acest sens. Instrumentat în timpul vieții de comunismul în ascensiune, criticul a devenit nu mai puțin util în
Critica de nevoie by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4857_a_6182]
-
diminua compromisul moral, însă sunt convins, împreună cu Nicolae Mecu, că G. Călinescu a crezut că, plasându-se deschis și total sub stindardul marxism-leninismului, își câștigă măcar libertatea de a-l interpreta pe cont propriu - ba chiar de a-l reforma creator. Toate inițiativele lui capitulează însă în scurt timp în fața unui regim politic puțin dispus la negocieri. Nicolae Mecu derulează ceva din drama umilitoare a unui profesor apostrofat și redus la tăcere prin vocea publică a studentului Vicu Mândra și a
Critica de nevoie by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4857_a_6182]
-
a eticii de editor la principiu critic. Exactitatea observațiilor lui nu derivă din rigiditate, ci din munca de zi cu zi cu litera textului. În plus, într-o cultură obsedată, tot de la Călinescu citire, de problema talentului și a „criticii creatoare”, e reconfortant să vezi că cineva chiar își face un program din eludarea propriei subiectivităț i, gata să se pună, așa cum mărturisește autorul într-un apendice confesiv, „în serviciul altcuiva, adică al unui mare scriitor”. Echilibrul, atenția la nuanțe, luciditatea
Critica de nevoie by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4857_a_6182]
-
cu migală alcătuite de cercetător. Chipul lui Blaga se conturează nu din perspectiva istoriei literare sau a exegezei, ci a existenței sub un unghi nădăjduim atracțios pentru cei care doresc să-și coroboreze lectura cu cea a imaginii umane. Plăsmuirea creatoare și existențialul apar în oglinzi paralele. Trăsăturile omului pot fi puse în relație cu cele ale creatorului într-o impresionantă organicitate. De pildă pecetea comună a paradoxalei tăceri. Iată o amintire a lui Gheorghe Pavelescu: „Îi cunoșteam bine felul său
Blaga în evocări by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5245_a_6570]
-
omenești! Un asemenea legămînt din partea sculptorului, apt să răsfrîngă crezul auster al lui Vasile Pârvan, știe să coincidă cu opțiunea definind major cugetarea istoricului: „Nu biruința e frumoasă, nu biruința e sublimă, ci drumul pînă la dînsa”. Numai așa ritmul creator iluminează coerent mărginirea episoadelor răzlețe, și ne dăruie „tăria de caracter - singura noblețe adevărată în lumea muritorilor”. Imperative de ordin estetic și, mai ales, etic, la văpaia lor, tipologia eroului așterne biruința pe treptele unui suiș sacrificial: „martir solitar, da
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
Malraux, în anii săi tîrzii, - tocmai pentru că stîrnea, printre astuțiile investigative ale prozei contemporane, un duh de singular eres, anexîndu-și netemător cronologii și ipoteze docte. Așa îmi place să citesc, sagace eruptivă, exhortația memorialului de istorie, adunat în propunerile îndrăznelii creatoare, pe care, la rîndul său, o ilustra pregnant Mircea Spătaru. Suspinul patetic, al istoriei crunt îndurate, în carnea supliciaților, chinul prelung al martirilor trași pe roată, livrați deliciilor sanguinare ale unui spectacol infam, artistul le-a prins într-un scurt-circuit
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
să recunoaștem că legătura noastră cu cărțile nu este un proces continuu și omogen, așa cum ambalează iluzia mulți critici, nu e nici locul unei cunoașteri transparente de sine, e doar un spațiu obscur bântuit de frânturi de amintiri cu valoare creatoare. Cei mai incriminați de autor sunt ipocriții care nu recunosc nici în sinea lor faptul că nu au citit cutare carte, considerată esențială în mediul pe care il frecventează sau în care vor să se integreze. Animat de asemenea observații
Meritele nonlecturii, după Pierre Bayard by Magda Grigore () [Corola-journal/Journalistic/5293_a_6618]
-
sale interioare și de a-l deschide astfel, la capătul unui drum pe care el singur îl hotărăște, către toate posibilitățile sale de creație. În mod paradoxal, dacă a vorbi despre cărțile necitite este o adevărată activitate de creație, activitatea creatoare presupune să nu zăbovești prea mult asupra cărților. Prin urmare, îi vom da dreptate tot lui Oscar Wilde, când afirmă că există o formă de antinomie între lectură și creație, orice cititor riscând, odată pierdut în cartea altcuiva, să se
Meritele nonlecturii, după Pierre Bayard by Magda Grigore () [Corola-journal/Journalistic/5293_a_6618]
-
mate rune fermecate. Lumea Futuristului în luminile Minervei. Nervi-jongleri - constelații de strune! (1913) Vladimir NARBUT (1888-1938 sau 1944) * * * Lipsa de acțiune nu deranjează: au nu eu (în lături, inamici!) sunt spermatozoidul neobosit în propria mea noapte tolănit? De la existență, Darnice Creator, nu râvnesc mai mult decât acel care din cauza catedrei ce-a crăpat așteaptă cărțile să fie altfel date. În fine, sigur că te simți jignit să te afli, iată, numai înfășurat într-o găurită pelerină și să uiți definitiv de
Avangarda rusească – jertfa gulagului () [Corola-journal/Journalistic/5156_a_6481]
-
a arăta „tragicele stări de lucruri pe care poporul nostru a reușit să le măture o dată pentru totdeauna”. În schimb, azi, „Prima dată în istoria culturii românești, intelectualitatea este prețuită, iubită, respectată, chemată să-și unească forțele cu marile forțe creatoare ale poporului, să slujească ideile cele mai nobile ale omenirii”. Zaharia Stancu însuși este un reprezentant al acestei intelectualități și va candida din nou ca deputat în Marea Adunare Națională. Contracandidați nu există. De-a lungul lunilor care vor urma
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5392_a_6717]
-
-le, vizitatorul este ajutat să descopere referințe similare în picturi, „ascunse” dincolo de mirajul culorilor. În afara faptului că ignoră ceea ce a produs în alte medii în afară de pictură, preconcepțiile comune despre arta lui Gauguin pun un accent prea mare pe perioada sa creatoare din sudul Pacificului. Tot ceea ce asociem stilistic cu timpul petrecut în Tahiti - mari suprafețe în culori neobișnuite, forme aplatizate, spațiul a cărui adâncime fluctuează parcă în permanență - apare în pictura sa încă din 1886, de pe vremea stagiului în Bretagne. O
Expoziții la Galeria Națională din Washington by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5407_a_6732]
-
dată în Studioul de Concerte din str. Berthelot, pianistul Dan Grigore a oferit o magistrală demonstrație asupra faptului că paginile miniaturale ale literaturii pianului se pot ridica la valoarea capodoperei atunci când muzicianul care le animă dispune de imaginația unui spirit creator, de farmecul unei adresări cu totul captivante. Momente mozartiene, sonate de Domenico Scarlatti, momente enesciene, altele semnate de Bach, Schubert, Scriabin, Rahmaninov, au făcut deliciile unui public entuziast, atent, sensibil, care a umplut până la refuz Studioul de Concerte Radio. Multe
Cultura recitalului de pian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5419_a_6744]
-
caducă, iar Pygmalion se îndrăgostește de propria sa creație, nu fără un impuls venit dinspre Vicente. Pygmalion insufla viață statuii, care imită perfect viul fără a fi vie - frumoasă parabolă a artei care trăiește prin acest transfer misterios de energie creatoare. Însă te poți întreba care era conținutul afectiv pe care Pygmalion îl oferea Galateei? Propriul suflet, printr-un reflex narcisic. Din acest punct de vedere, Galateea era cu adevărat sufletul perfect, sufletul pereche, în deplină cunoaștere emoțională. În plus, Pygmalion
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
căminului. Eugen Suciu acceptă, ca pe o convenție, toate aceste strategii știute încă de la moderniști. Partea cu adevărat seducătoare a poeziei o constituie formula prin care suntem invitați să pătrundem în universul aparent opac, dar în esență tragic, al minții creatoare. Conformist și nonconformist totodată („Nu sună nu anunță/ deschide ușa cu capul/ zice că e ortodox/ aprinde cinci lumânări pentru vii”), motanul e cel care dictează ritmul existențial, dar și ritmul febrilității interioare. Poezia există doar după ce trece prin filtrul
Cronică literară by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5129_a_6454]
-
pierduți la ușă”), dar și înaltă viziune estetică. Așa cum, în vechime, animalele reprezentau liantul între casă și lumea divină, motanul postmodern al lui Eugen Suciu e pendulul de care atârnă, la un capăt, viața simplă, iar de celălalt înalta aspirație creatoare. Material și imaterial, motanul Eustache girează soliditatea pactului mereu pus în discuție, niciodată negociabil, dintre artist și operă. Inefabilul, de-nespusul, neștiutul, taina și stupoarea coexistă în această mică și deconcertantă mașinărie cu blană. Ea are adâncimea amețitoare a „secretului
Cronică literară by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5129_a_6454]
-
cu acest coiot pentru o perioadă de timp. Dar de ce ambulanța? Și de ce urgența? Oare trebuie să ne grăbim ca să ajungem la așa ceva? Există un secret ce ne rămâne necunoscut?” Și o frază chiar de a lui Beuys: „Actul meu creator este întreg procesul trăirii”. Am citit și alte lucruri despre el și munca lui: „Se îmbrăca și se comporta într-un mod foarte special...Ca un șaman...Arta era, pentru Beuys, un mijloc de autovindecare și de transformare socială...El
Două povestiri de Sônia Coutinho () [Corola-journal/Journalistic/5357_a_6682]
-
Salutar îmi apare materialul enun- țiativ intitulat Critica criticii muzicale, articol în care autorul stabilește drept punct de pornire anume etaloane ale actului critic formulate de însuși George Călinescu, anume faptul potrivit căruia „Simțul critic este forma propriei noastre facultăți creatoare”. Chiar dacă ești, chiar dacă nu ești de acord cu unele idei, nu poți să nu observi uzul unei rațiuni expuse în plan profesional, intelectual, de largă acoperire. Chiar dacă unele expuneri par a fi mai mult sau mai puțin aride ele sunt
Cărțile noastre, cărțile muzicii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5370_a_6695]
-
unei vorbe de spirit ce circula în epocă: „mă tratez cu o Schubertiadă din cînd în cînd“, cum notează Kupelwieser în 1928. Schubert a resimțit mereu obsesia lui Beethoven, a cărui creație îl copleșea pînă la a-i paraliza imboldul creator. Sindromul inferiorității l-a urmărit chiar și după moartea titanului, la funeraliile căruia a participat în calitate de purtător de torță, alături de alți 10 000 de vienezi. Riscînd un calcul macabru, dacă Beethoven și-ar fi dus la îndeplinire intenția de a
Compozitorul fără biografie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5200_a_6525]
-
planete cutumiar consacrate melancoliei și implicit bilei negre, și anume Saturn. O serie de personaje, începând cu Justine (Kirsten Dunst), se înscriu temperamental pe orbita melancoliei, pe care noua planetă o revendică simbolic. Prin Saturn, melancolicul stă sub semnul înzestrărilor creatoare, pasiunii pentru ocultism, sensibilității ușor maladive, dar pe de altă parte, lentoarea revoluției astrului îi înzestra pe nativi cu indolență, ceea ce-i făcea să fie considerați stăpâni ai plumbului și ai răcelii. În Saturn și Melancolia, Raymond Klibansky, Erwin Panofsky
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
A. Toma, grav bolnav, șomer, ca urmare a legilor rasiale (până și modesta lui casă a fost „românizată”), strânge în versurile lui durerile celor mulți, din țară și de pe front. Ororile acestor ani au trezit în bătrânul poet noi energii creatoare. Așa s-a născut un nou ciclu de poezii - strânse apoi în volumul Flăcări pe culmi (publicat cu o nedorită întârziere - „cenzura de partid” -, abia în 1946). Pe tărâmul răspândirii culturii, principala realizare a lui A.Toma (și a soției
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
de oroare metafizică. La fel se întîmplă cu Mircea Eliade: jurnalele sale desfășoară zigzaguri ce trec prin toate cele trei genuri interioare, și ar fi o eroare să-l așezi cu obstinație într-unul singur. Față de aceste încrucișări de umori creatoare, cazul lui Samuil Rosei e monocord și monoton: un meticulos care nu deschide caietul de însemnări decît sub coerciția unei dispoziții prielnice, orice efort de a scrie în lipsa poftei de mărturisire preschimbîndu-se într-un supliciu a cărui expresie se regăsește
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
în stilul deja consacrat, vorbitorul parafrazează aceleași idei, din care se desprinde limpede doar îndemnul nestrămutat la păzirea curentului oficial, fără de care literatura este de neconceput în R.S.R.: „principiile realismului socialist sînt călăuza sigură a scriitorilor noștri în activitatea lor creatoare.” O analiză sumară doar a acestei fraze poate arăta caracterul studiat, de maximă eficiență, al discursului secretarului general al partidului. Folosirea substantivului „principiile” induce ideea că e vorba despre o știință exactă, nu despre un curent artistic ca oricare altul
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5235_a_6560]
-
induce ideea că e vorba despre o știință exactă, nu despre un curent artistic ca oricare altul. „Călăuza” este un substantiv suficient de tare, dar i se aduce și calificativul „sigură”, ambele aflate în contradicție semantică cu sensul sintagmei „activitate creatoare”, redusă astfel la substantivul „activitate”, prin anularea sensului de libertate, capriciu, inedit, neașteptat pe care l-ar avea potențialul semic al adjectivului. Verbul este folosit la timpul prezent, persoana a III-a, indicînd siguranța vorbitorului, care nu îndrumă, nu îndeamnă
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5235_a_6560]
-
prima "e mult mai fecundă pentru că deschide în fiecare individ o serie de referințe //...// îl îmbogățește pe cititor...". Afirmația e discutabilă, dar trebuie să recunoaștem că fantasticul este o modalitate sigură de insolitare a banalului, principiu de bază al actului creator artistic. Așa se explică de ce fabulosul, magicul, miraculosul devin vehicule ale autoreferențialității. Căci peste tot, la urma urmei, se află un centru generator și acesta pare să fie conștiința scindată a autoarei înseși, indiferent la ce persoană se narează, indiferent
Mit și demitizare by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6649_a_7974]