4,293 matches
-
îl cerceta curios. în scurt timp, întregul grup traversă torentul și se adună în jurul lui Balamber. îl studiau și unii și alții din toate părțile, cu un soi de silă amestecată cu teamă, de parcă le-ar fi apărut înainte o creatură monstruoasă, dacă nu chiar un demon. El se zburli: — Ei! La ce vă holbați? Odolgan, cu un gest nesigur, întinse mâna, arătând spre el: — Dar... ce... ți s-a întâmplat? Mâna aia bandajată... Și pe urmă, ești umflat tot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele și duceți-i jos. — Dar... izbucni Canzianus, renunțând să mai ascundă că înțelegea, chiar dacă doar sumar, limba hunilor. Sunt oameni ca toți ceilalți, creaturile lui Dumnezeu care... Balamber îl întrerupse pe un ton dur: — Trebuie să te mulțumești cu atât, călugărule. Nu-ți forța norocul. Canzianus nu putu să se stăpânească: — Și dacă ești tu acela care-ți forțezi norocul? izbucni, încruntându-se. Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe alții, se îmbătau cu kumis și, atunci când nu se încăierau, se tăvăleau pe covoare cu sclave ori concubine cu hainele răvășite și cu privirea tulbure: așadar, acolo nu era loc - cel puțin, așa i se părea lui - pentru micuța creatură găsită pe drumuri, fie ea și cu caracterul excepțional al lui Go-Bindan. Fetița aceea constituia cu adevărat o mică problemă. Cu toate acestea, Balamber simțea în spatele întâlnirii lor un fel de joc al destinului, ca și cum i s-ar fi oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui, la o distanță mai mică de trei metri. Cealaltă veghea cam la doi metri în față, exact între el și copacii înalți care ascundeau gardul prin spatele căruia urmau să treacă băieții. Ochii cenușii, de culoarea fumului, ai acestei creaturi puternice, păreau stinși și neatenți, ca și cum mintea îi rătăcea departe. Craig știa însă la ce să se aștepte. Femeia era un robot devotat lui Jefferson Dayles; și era cel mai periculos obstacol aflat la orizontul lui. Amestecul de zgomote care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
sentimente atât de deosebite, încât ajunge să nu mai exprime nimic. Noțiunea este într-adevăr devalorizată, dar nu și stările pe care le numește. Indiferența sau chiar dezgustul tău față de viață pornesc dintr-o totală lipsă de iubire față de vreo creatură, obiect, idee sau preocupare. Toate astea compun viața. E posibil, n-am ce spune, îngăimă împăciuitor Carol. Dar toate elementele enumerate de tine sunt atât de schimbătoare și înșelătoare, încât iubirea de care vorbeai devine schimbătoare și înșelătoare, până la transformarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
plescăiau, clipoceau, pulsau și fremătau ca niște jivine ciudate. Cu siguranță, erau o lucrare a diavolului și a discipolului său care mi-a fost bunic. Brusc, în creierul înfierbântat, mi-a încolțit o bănuială cruntă. De unde luau viață aceste bizare creaturi? Probabil că din jurul lor. Poate că moartea violentă și nenorocită a părinților, a soției, a băiatului și chiar a bunicului însuși s-au produs pentru a permite un transfer straniu de suflu vital în ființele acestea de fier, cărora nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
foșnetele straielor, să-i simtă adierea răsuflării și aroma de alge uscate a părului. Bătrânul era vrăjit de această ființă efemeră, a cărei imagine și, în definitiv, chiar existență depindeau de concentrarea sa. Trudea organic să readucă în fața ochilor această creatură, jumătate aievea jumătate produs al minții sale. învăță cu greu să suporte acest sentiment ciudat, pe care doar apa cerului îl cunoaște când mângâie, lovește și fertilizează pământul arid. Ca și cum ar fi putut să simtă că este observată, Despina încetă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
metafizic, cât o conștiință duală nemulțumită de evidențele viețuirii, mereu ambiționată să identifice determinații secrete ale originalului ontologic. între "darul lui Dumnezeu" (traducerea numelor reale ale lui Filip-Teodor, Matei și Bogdan în trei limbi diferite) și reflexivitatea pernicioasă a omului, creatură nedemnă de Creatorul său, se întinde abisul tuturor interpretărilor asupra actului Creației și a responsabilităților Ființei. Este exact materia din Comisionarul, exploatată copios de Andrei Oișteanu: "Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? (...) Pe cine am urmat prin
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are altă cauză... 16. Nimic nu este mai deosebit de bărbat, decât femeia. Priviți numai la aceste două ființe, la bărbosul animal masculin, atât de banal, bietul, și la gingașa creatură albă, idealizată în toate felurile, și în Venerea de la Milo și în Venerea Calipige de la Siracusa, și spuneți dacă aceste două ființe pot fi egale la suflet? 17. Se spune că femeia e mai sentimentală, că ne-ar fi superioară
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
existență, cel care există primul având prin această primordialitate o semnificație pozitivă, în vreme ce secundul e negativ, menit să reliefeze, în contrast, valoarea primului. Totodată ele au o natură comună, o asemănare esențială care le permite unitatea contradictorie. Astfel, dintre toate creaturile sale, Adam îi este cel mai apropiat Domnului, fiind alcătuit după "chipul și asemănarea" sa, permițîndu-i lui Dumnezeu tocmai prin această izbitoare asemănare să se recunoască în calitatea sa de creator, distinct de făptura creată. Un alt exemplu l-ar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
asigurând supremația binelui. Toate acestea ne fac să credem că facerea Evei nu a fost decât o acțiune premeditată a creatorului, împingerea lui spre păcat, manipularea unui Adam inconștient. Și asta deoarece femeia, personaj secund în raport cu bărbatul, reflex carnal al creaturii prime, avea, în consecință, vocația structurală a păcatului. Ignorant fiind în Paradis, Adam lua "de bună" orice afirmație a Domnului. Era convins că merele din pomul cunoașterii sunt necomestibile, fiind vorba de niște mere conceptuale, de conceptul de fruct, și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
citesc în timpul unor ore de activitate mai laxă la studio, ești un om care admiră păsările, în primul rând pentru că ți-au înflăcărat imaginația; te-au fascinat deoarece „dintre toate viețuitoarele creației sunt cele mai apropiate de spiritul pur - aceste creaturi micuțe, cu temperatura normală a corpului de vreo 60 de grade“. Probabil că, asemenea lui John Buchan, păsările ți-au inspirat și ție multe gânduri emoționante; nu mă îndoiesc că ți-ai amintit că „Sitarul cu creastă aurie, care are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ca să nu spun dezagregată. Oh, ce grozavă e această fericire! Minunat de eliberatoare! Simt că sunt liber să vă spun exact ceea ce doriți să auziți. Adică, dacă, așa cum știu eu, ce iubiți dumneavoastră mai mult pe lume sunt acele micuțe creaturi de spirit pur, cu temperatura normală a corpului de 60˚, atunci se poate deduce, în mod firesc, că ce vine imediat după ele în preferința dumneavoastră este acea persoană - iubitorul de Dumnezeu sau urâtorul de Dumnezeu (se pare că niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le lepădau păsările prin curți și Închideau ochii la clămpăniturile pe care mulțimea ciocurilor le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
până mai adineauri viețuise Într-o altă galaxie? „Să nu ai alți dumnezei În afară de mine“, suna cea de-a doua poruncă. Existau cumva și alți dumnezei În afară de unul singur? De cine se temea Domnul, nu cumva tocmai de astfel de creaturi cum e acest străin care are pretenția să fie singurul Dumnezeu al Mașei!? „Dumnezeu În ce sens?“, se Întrebă ea. „Dumnezeu În toate sensurile“, i-ar fi răspuns, probabil Extraterestrul, lăsând-o să Înțeleagă ce vrea. „Dacă tu vii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să atârne peste pietre (ce aduceau cu două gușe de iguană), Încât vilegiaturiștii mai că o luau la fugă atunci când se trezeau În fața ei. Întreaga Înfățișare a bătrânei avea În ea ceva bizar, amintindu-ți de o reptilă sau de creaturi venite de pe altă planetă, ce animau filmele hollywoodiene, menite să trezească groază atât În sufletele adolescenților, cât și În ale celor trecuți de prima sau de a doua tinerețe. În ciuda Înfățișării sale care trezea oroare, bătrâna Bertha se simțea minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Îl amuză atât de tare, Încât Subotin uită și de durerea sa de cap, și de arșița ce-i ardea În continuare măruntaiele. „Te pomenești că au dat nenorociții de gustul Royal-ului și beau acum de sting?“ De altfel, aceste creaturi aveau un grad de inteligență care te punea pe gânduri. „Nu cumva, Își frământă mintea Ippolit, șobolanul din fața mea are și el o viziune În care eu apar ca un monstru biblic?“ Nu se știe de ce Subotin Împodobi substantivul „monstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
șobolanul din fața mea are și el o viziune În care eu apar ca un monstru biblic?“ Nu se știe de ce Subotin Împodobi substantivul „monstru“ cu un epitet atât de strălucit. Mahmureala Îl determina, probabil, să devină extrem de inventiv. „Pentru această creatură eu trebuie să fiu ca un fel de chit...“ Și, gândindu-se la aceste lucruri, lui Subotin Îi reveni În minte povestea prorocului Iona care fusese Înghițit de o balenă uriașă ce l-a ținut prizonier În pântecele ei vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe țărm. Povestea i se păru lui Ippolit destul de neverosimilă. Poate că Iona avusese o viziune. Trăise, ca și Subotin, din pricina unor abuzuri, o halucinație. Nu era posibil să stai trei zile și trei nopți În șir În pântecul unei creaturi marine și să inhalezi un aer Încărcat de tot felul de miasme produse de stomacul său. Pesemne Iona fusese mahmur și, dintr-o pricină sau alta, Îl mustrase conștiința. Monstrul fusese o halucinație a sa. Glasul din cer Îl trimisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca pe un uriaș... Pentru el eu sunt balena...“ Mestecând salamul și tot mușcând din murături, Ippolit simțea cum aburii alcoolului se ridică de pe creierul lui cețos și cum mintea-i devine din clipă-n clipă mai lucidă. Între timp, creatura ce trona În mijlocul Încăperii scăzu de la dimensiunea unui cal la dimensiunea unui cangur, apoi a unui cîine. Dorind să se convingă că supozițiile sale sunt juste, Subotin luă o bucățică de salam și o aruncă la picioarele ciudatei creaturi. Șobolanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
timp, creatura ce trona În mijlocul Încăperii scăzu de la dimensiunea unui cal la dimensiunea unui cangur, apoi a unui cîine. Dorind să se convingă că supozițiile sale sunt juste, Subotin luă o bucățică de salam și o aruncă la picioarele ciudatei creaturi. Șobolanul (care se dovedi ulterior a fi femelă) Își mișcă botul În aer și apoi, apucând cu o lăbuță (ce semăna atât de bine cu mâna unui om, Încât Ippolit avu o tresărire) felioara de salam, o mirosi cu delicatețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
calce, ușor-ușor, pe nervi. „Nu cumva senzația mea de foame poate induce halucinației plămădite În mintea mea dorința de-a mânca?“ „Gheișa“ Își duse lăbuțele Împreunate sub bărbie, implorând iertare. Pe moment, Ippolit se enervă de-a binelea: „A naibii creatură, făcu el. Nici să te răstești la ea nu poți...“ Și, luându-și avânt, adăugă: „Vrei sau nu vrei salam?“. Capul „gheișei“ făcu o mișcare delicată În jos, În semn că da. „Îți dau, cu o condiție.“ Mintea lui mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a unui toreador aflat În fața unui taur, Ippolit aruncă „gheișei“ cu șase rânduri de sfârcuri o feliuță de salam... „Gheișa“ culese felioara aruncată pe podea și o ascunse grijulie În marsupiu, după care făcu o nouă plecăciune În fața brigadierului. „Ciudată creatură, gândi Ippolit. Cine a mai văzut un șobolan posedând o traistă de piele sub abdomen? Dar, În fond, judecă el, cangurul și șobolanul sunt două specii Înrudite. În decursul timpului, s-au produs mutații. Acum nimic nu mai e ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
șampanie... Dar serviți-vă“, adăugă el, luând bucata de salam legată la capăt cu o sfoară și rotind-o În aerul jilav. „Va trebui totuși să faceți un pic de efort și să vă deplasați lăbuțele aici...“ Între timp, strania creatură aflată În depozit se micșorase considerabil. Dacă la Început era de dimensiunea unui cal, apoi de dimensiunea unui cangur, acum nu Întrece cu mult Înălțimea unei pisici șezând În fund. Dar Ippolit, cel puțin pentru moment, părea să ignore astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un aer cât se poate de spășit. „Acum, o mustră brigadierul, mai facem și pe mironosița...“ Șobolănița făcu semn din cap că nu. „Ia vino Încoace la tăticul tău“, continuă s-o cheme Ippolit, simțind o oareșicare afecțiune pentru această creatură ce apăruse În viața sa. Șobolănița, proptită pe picioarele dindărăt, Începu să lunece spre masă... „Ei, vezi că am prins curaj“, spuse brigadierul, mușcând dintr-un castravecior. Pe măsură ce luneca spre dânsul, „gheișa“ revenea la dimensiunile inițiale, crescând la fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]