1,546 matches
-
inima! și capul! Viața, viața adevărată e în altă parte... Tipuri de trecere Cum ne trecem și ne petrecem viața? O bună întrebare pentru mahmureala obștească de după sărbători. Ești obosit, nu prea sprințar la minte, dezabuzat. Te vizitează, palid, gândul deșertăciunii (și balastul indigestiei), cu tot alaiul lor de plati tudini solemne. Ce sens au lucrurile? Cum trăim? La ce bun? Ca să mă simt cât de cât activ și inteligent, încropesc, în grabă („în grabă“ e mult spus), un inventar: câte
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de o găunoasă retorică egalitaristă, când nu e pur și simplu amendat ca o subversiune. Câștigul e minim, piața - anemică. „A avea“ își pierde prestigiul și prețul. Răspunderile se anonimizează, lipsa perspectivelor induce indiferentism, pasivitate, bășcălie cinică. „Calitatea“ devine o deșertăciune. Tradițiile de tot soiul sunt culpabilizate ca niște poveri fără sens. Succesul se plătește cu acomodă ri degradante sau capătă un luciu suspect, de clandestinitate. Sunt încurajate eschiva morală, obediența, minciuna. Decenii întregi se trăiește duplicitar, derizoriu, în conflict cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
combinată cu impure interese de grup, pune cu ușurință între paranteze problematica adevărată a țării și a națiunii. Vanitatea națională, la rândul ei, hrănită de un provincial excepționalism etnic, poate, de asemenea, produce monștri. Succesul stimulează, inevitabil, vanitatea, anesteziind simțul deșertăciunii. Dar și insuccesul e, pe această linie, catastrofal: e urmat, mai întotdeauna, de irezistibile valuri de frustrare, în care mania persecuției, invidia, ura de toți și de toate ajung să frizeze patologia. O formă perfidă a vanității se exprimă în
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
existând ca popor printre puteri mari și nemiloase. În fața compromisului, acceptat pentru o eventuală supraviețuire, Brâncovenii aleg sublimul șiși mărturisesc marea lor iubire pentru Iisus cel răstignit și intră astfel în veșnicie. Un tablou despre o familie, o carte despre deșertăciunea Utopiei, un exemplu de sfințenie călăuzitoare, o scriere abordând eternele probleme ale conștiinței umane. 9. Suferințele din Ardeal Vasile Stoica Descriere: Cartea „Suferințele din Ardeal” tratează momentele cele mai importante ale istoriei Transilvaniei și este scrisă de un bun cunoscător
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
a vândut separat o parte din teren. În pofida locului micșorat, tranzacția din 1855 îi aduce căminarului frumoasa sumă de 1050 galbeni. Mai mult ca sigur că Gheorghe Eminovici construise o casă nouă, mărind valoarea imobilului cumpărat în 184211. Boieria și deșertăciunea (de care Eminescu însuși vorbea într-o scrisoare) l-au îndemnat pe Gheorghe Eminovici la datorii de tot felul, așa încât s-a văzut nevoit, în 1848, să închirieze casele din Botoșani și să se mute cu familie cu tot în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lor, ci numai din a deșertului care voia a face din fiecare din ei om mare și sfârșind prin a-i lăsa cu studii neisprăvite, risipiți prin streinătate, fără subsistență, în voia sorții lor. O familie grea, îngreuiată încă prin deșertăciunea îndărătnicului bătrân 25. Neputând achita suma de 2.000 de galbeni, adică zestrea Aglaiei, și mai având, desigur, și alte datorii pe care le contractase cu îngrijirea bolnavilor și cu decesele din familie, Gheorghe Eminovici vinde moșia Ipotești negustorului botoșănean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pentru a putea trece Styxul; în al doilea rând, ca imersiune plenară în absolutul naturii. Euthanasius (lucru valabil și pentru Cezara) mărturisește, de altfel, această (re)integrare în scrisoarea sa către Ieronim: Eu, mulțămită naturei, m-am dezbrăcat de haina deșertăciunei 319. Integrarea celor doi îndrăgostiți în natura edenică a insulei, prin gestul simbolic al dezbrăcării, oferă prilejul unei contemplații estetice de netăgăduit și al unei comuniuni în Eros. În felul acesta, natura încorporează în ea o vocație demiurgică 320. Insula
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
argintie... De jos, cântul se înalța către ea.. Și greerii trăiau clipa, cu țârâitul lor tremurat și pătrunzător, care părea că răspunde tremurului stelelor... Sătenii ascultau cu răsuflarea tăiată, cufundați într-o realitate nemărginită, uitând de zădărnicia lucrurilor și de deșertăciunile lumești, acordurile pătrunzându-le în suflet... în toată ființa lor. S-au deprins să-i asculte seară de seară, până după crucea nopții... Dar, în seara aceea era altceva... Cântul lor, parcă întărea zvonurile... „vin rușii !.. vin rușii..!”. Cântecul era
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cântau seminariștii în trenul bejaniei; așa au cântat la Timișoara, prima lor gazdă; la fel au cântat și în satul Pesac, sfâșiind inimile sătenilor. „Sătenii ascultau cu răsuflarea tăiată, cufundați intr-o realitate nemărginită, uitând de zădărnicia lucrurilor și de deșertăciunile lumești, acordurile pătrunzându-le în suflet... în toată ființa lor.” După ce părintele Scarlat Porcescu, directorul de atunci al Seminarului, a anunțat, cu glas sugrumat de durere, hotărârea autorităților de desființare a acelei celebre școli, toți elevii s-au retras în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Priveam de la Înălțimea celei de-a noua terase, nu În jos, ci spre transcendent, mulțumind Forței Absolute pentru marea Îngăduință arătată În acea zi. Și când nimeni nu se aștepta, Cerul, parcă scârbit de hainele-i Întinate de zgura nesăbuitei deșertăciuni, Își deșărtă cofele dolofane ale abiselor fântâni. Am ieșit din reveria provocată de măreția clipei și am grăbit, cât am putut de mult coborârea, dar treptele Înalte devenise lunecoase și ne temeam de ce este mai rău - o fractură sau o
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
baruri mai domnește o anumită animație. În jurul meu se lăsă treptat tăcere, pustiu... cel mult un greier rar mai țârâia a noapte și a târziu... Este ora binefăcătoare, când Întreaga natură se relaxează... Suflete, nu mai bântui lumea fantomatică cu deșertăciuni! Odihnește-ți trupul, În așteptarea marilor surprize! 585 VÂNĂTOAREA DE CAPETE Din Bali, vasul nostru se strecura printre miile de insule și insulițe ale arhipelagului indonezian, despicând valurile Înspumate ale Pacificului, spre o nouă locație Noua Guinee, a doua insulă
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
ostentație printre frunze flori roz cu spini, Încărcate cu polen. 654 Liniștea munților, vuietul surd al vântului, foșnetul frunzelor, parfumul dulceag al florilor, mă Îndeamnă la noi reflecții. Cum de supraviețuim, Într-o natură perfectă, dar o lume plină de deșertăciuni?! Mă gândesc că educația joacă un rol Încă din pruncie, așa că curând devine o a doua natură pentru noi. Mai Întâi Începi prin a-ți curăța mintea de oameni, ca să te așezi pe tine Însuți Într-un alt plan. Privitul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor. Inevitabil, îmi răspunse. Ia în considerare ce s-ar întâmpla după dezlegarea lor din lanțuri... Ce crezi că ar zice, dacă cineva i-ar spunecă ceea ce văzuse mai înainte erau deșertăciuni, iar că acum se află mai aproape de adevăr și că întors spre acesta, vede în mai mare măsură adevărul? Iar dacă arătându-i fiecare dintre pbiectele purtate, l-ai sili să răspundă ce anume este lucrul respectiv, nu crezi că
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de Shakespeare, 1964. II - Studii monografice: G. Dem. Mirea; Șt. Valbudea; C. Rosenthal; Paciurea; Peisajul românesc înainte de Grigorescu; (...și multe altele!). III - Traduceri din literatura universală: Piese de teatru din: Shakespeare, Calderon, Lope de Vega, Goldoni... și altele Thackeray: Bâlciul deșertăciunilor Cervantes: Don Quichote Proza satirică spaniolă (de mai mulți autori) Tolstoi: Război și Pace ... și altele Versuri de H. Heine, Mallarmé, Edgar Poe... și altele 446 IV - Un număr de studii, eseuri, articole, conferințe, tablete etc. Unele dintre acestea au
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
lui Vasile Alecsandri, să pună pe masa fiecăruia „pâinea noastră cea de toate zilele”. Suferind, ca mulți alții, sub văpaia unei propagande abile, un proces de mancurtizare, iată-l pe omul nostru jucând o piesă ieftină într-un „bâlci al deșertăciunilor”. Sub genericul „Voroniada”, tot anul trecut, probabil că se va prelungi și în 2008, s-a dat un adevărat asalt ideologic, de împroșcat cu noroi și de mistificare a adevărului care sare în ochi: limba moldovenească și națiunea moldovenească sunt
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
de păcat și de clipa în care puterile fizice ori sufletești îl vor scoate din luptă. 9. Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. Sunt precizate formele de manifestare ale sufletului legionar de la ignorarea deșertăciunii lumești în care se scaldă politicienii, până la ancorarea conștientă în viața virtuoasă, cu acceptarea bucuroasă a jertfei propriei ființe pentru neam și țară. Pare curioasă porunca 5: „legionarul înseamnă în răbojul lui pe cei păcătoși pentru ziua de mâine”? Să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
-l poate săvârși cineva în viață nu este nici strălucirea imperială, nici cea culturală, nici cea militară, nici oricare alta, ci slujirea lui Dumnezeu, împreună cu toți cei care îți sunt dați să-i conduci pe calea mântuirii. Eclesiastul ne orientează: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni, afară de a avea o inimă curată și a iubi pe Dumnezeu”. La Marea și Înfricoșătoarea Judecată de Apoi, Mântuitorul nu va întreba pe nimeni ce diplomă a obținut sau ce victorie a repurtat în războaie, ci
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
poate săvârși cineva în viață nu este nici strălucirea imperială, nici cea culturală, nici cea militară, nici oricare alta, ci slujirea lui Dumnezeu, împreună cu toți cei care îți sunt dați să-i conduci pe calea mântuirii. Eclesiastul ne orientează: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni, afară de a avea o inimă curată și a iubi pe Dumnezeu”. La Marea și Înfricoșătoarea Judecată de Apoi, Mântuitorul nu va întreba pe nimeni ce diplomă a obținut sau ce victorie a repurtat în războaie, ci numai
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
în viață nu este nici strălucirea imperială, nici cea culturală, nici cea militară, nici oricare alta, ci slujirea lui Dumnezeu, împreună cu toți cei care îți sunt dați să-i conduci pe calea mântuirii. Eclesiastul ne orientează: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni, afară de a avea o inimă curată și a iubi pe Dumnezeu”. La Marea și Înfricoșătoarea Judecată de Apoi, Mântuitorul nu va întreba pe nimeni ce diplomă a obținut sau ce victorie a repurtat în războaie, ci numai dacă L-a
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
se ducă nicăieri și nu voiau să facă nimic. Mama se împotrivea să meargă în vreun loc sau să se distreze în vreun chip, pe de o parte pentru că asemenea activități presupun cheltuieli, și pe de altă parte de teama deșertăciunilor lumești la care te-ar putea împinge orice deplasare din casa ta. Tata nu voia să meargă nicăieri sau să facă ceva, în parte ca să n-o contrarieze pe mama, și în parte din pricina timidității lui și a unei certe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca niște zei, alături de care propriii mei părinți îmi păreau insignifianți și plicticoși. În lumina acestei comparații, nu puteam să nu văd în ei niște ratați. Dar, în același timp, știam că tatăl meu era un om virtuos, nepreocupat de deșertăciunile lumești, în timp ce unchiul Abel, cel atât de monden, reprezenta tipul comun de persoană foarte egoistă. Nu vreau, desigur, să spun că unchiul meu era „un mitocan“ sau „un ticălos“; nu, așa ceva nu era. Își iubea frumoasa soție și, din câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o singură femeie cu care aș dori sau aș putea să mă însor. Hartley, gândește-te la acest lucru, și crede-l! Te-am așteptat, deși nu am cutezat să sper că te voi revedea vreodată. Și acum, evadând din deșertăciunile lumești, am venit la mare, și la tine. Te iubesc așa cum te-am iubit întotdeauna, vechea mea dragoste e prezentă, fiecare fibră, fiecare tentacul, fiecare mlădiță a acestei iubiri a rămas intactă, sensibilă, vie. Firește că am îmbătrânit și, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vechime, care gândeau: „Noi suntem niște brute, iar ele sunt îngeri, sunt pure, neprihănite, nu ca noi!“. Am văzut-o sublim inocentă, simplă la minte, proastă, neînțelegând nimic: o dojana la adresa mea, care-mi trăisem viața printre oameni corupți de deșertăciune și egoism, printre femei nerușinate și prea știutoare. Și totuși, vedeam vina ei ca o vină reală, pentru eșecuri reale. Cum ar fi putut fi altfel? Și mi-am adus aminte de cuvintele lui Peregrine: „Soția care se simte vinovată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai buni dintre prietenii săi, se mânia contra celor care nu primeau să asiste la ele, uneori înfrunta pe câte unul în parte și i sfătuia să se cerceteze fiecare pe s ine însuși și să-și întoarcă sufletul de la deșertăciune la religia cea temeinică. Aruncând contra preoților înțepături pregătite și bârfeli, el critica prin învinuiri neștiința, lașitatea, moravurile și toată viața lor, punând la cale prin însăș i imor alitatea lor ura contra celor sfinte și a religiei. După acestea
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
punctele însele sunt mai importante decât ideile! Să ajungem ca intelectuali să credem că suntem punctele însele, și nu... ideile, faptele și idealurile noastre. Cum ne agățăm noi, oamenii, de - atâtea câte sunt - bucuriile simple ale vieții! Dacă totul e deșertăciune și omul este doar itinerant, dacă totul vine și trece, atunci la ce bun viața? Paradox instituțional: Să ne supunem normelor și regulamentelor instituției și să fim, în același timp, unici, originali, creatori, autentici. Cum să rămânem noi înșine, fără ca
Autoeducația. Căutări și clarificări by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]