1,932 matches
-
corabie, și ucenicii Lui au mers după El. 24. Și deodată s-a stîrnit pe mare o furtună atît de strașnică, încît corabia era acoperită de valuri. Și El dormea. 25. Ucenicii s-au apropiat de El, și L-au deșteptat, strigînd: "Doamne, scapă-ne, că pierim!" 26. El le-a zis: "De ce vă este frică, puțin credincioșilor?" Apoi S-a sculat, a certat vînturile și marea, și s-a făcut o liniște mare. 27. Oamenii aceia se mirau și ziceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
de vrăbii gălăgioase... Cerul se răzbunase puțin și umplea văzduhul cu un albastru mai blând ca totdeauna. Soarele surâdea în asfințit, galben, slab, ca fața unui moșneag vesel, iar lumuna aceasta săruta pământul ca o rouă binefăcătoare, răspândind bucurie și deșteptând nădejdi pretutindeni... Apostol stătu un răstimp cu ochii spre soare, sorbind cu nesațiu lumina zâmbitoare. Se simțea ușurat, ca și când ar fi plâns cu lacrimi fierbinți după o suferință multă vreme înăbușită. Gândurile nu-l mai dureau, ci se supuneau, docile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cine știe ce-o fi. Îndată după masă se culcă, dând de grijă ordonanței să-l scoale negreșit la unu după miezul nopții. Vrea să se odihnească, zicîndu-și iar că dincolo cine știe cum și unde va mai afla odihnă... Petre îl deșteptă la ceasul hotărât și Apostol se sculă voios, sprinten. În câteva clipe fu gata de drum. Se uită împrejur în adăpostul tăcut, chibzuind ce anume să ia cu dânsul din ce avea aici. Șovăi puțin și nu mai luă nimic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Meyer! se gândi apoi dumerit. Vasăzică, sunt bolnav..." Deschise ochii să se convingă. Privirea lui întîlni pe Ilo-na, care stătea la picioarele patului și care, văzîndu-i mișcarea, strigă cu o izbucnire de bucurie: ― Domnule doctor, uite, uite că s-a deșteptat! Doctorul Meyer se plecă asupra bolnavului, îl bătu prietenește pe obraz și întrebă cu o imputare blîndă: ― Ei, ce-i, amice? Ce-ai pățit? Așa te vindeci d-ta? Asta ți-e voinicia?... Când ți-am spus să te cauți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu siguranță că departe, într-un sat, există o ființă care și în vis îl poartă numai pe el în inimă... Dar asta nu se poate! Marta! Unde-i Marta? Mâine neapărat va merge la ea... A doua zi se deșteptă în sărutările soarelui vesel de aprilie, în odaie parcă intrase iarăși primăvara, cu valurile albe de lumină, cu îndemnuri de bucurie. Pe masă, pe o tavă așternută cu șervet înflorit, aștepta ceașca lui de odinioară, plină de cafea cu lapte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fost atât de neașteptată, că l-a buimăcit cu desăvârșire. Barba i se însîngeră din buza plesnită. O secundă rămase cu ochii holbați la Apostol și cu gura căscată. ― Ieși, mișe... ieși! gâfâi Bologa, uitîndu-se împrejur după ceva. Glasul înfundat deșteptă pe Pălăgieșu din aiureală și-l făcu să înțeleagă brusc ce caută Apostol. Pe o mescioară zări un revolver de care atârna în jos o curelușă galbenă. Se întoarse repede, deschise ușa și ieși bolborosind în neștire. ― Bine... Bine... Bine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cum să ia "domnișorul" de nevastă o țărăncuță și săracă, și proastă, când ar fi găsit atâtea fete de boier, numai să fi întins un deget. Porunci seara soldatului să-l trezească la vreme pentru înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei: ― Scoală, leneșule... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea! Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi învioră pașii. Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
A, Bologa!... Acum Apostol recunoscu glasul lui Varga și, sub casca ce licărea în reflexele razelor, îi zări și ochii rotunzi ca două mărgele de sticlă neagră. Și în aceeași clipă, se cutremură ca un lunatic care s-ar fi deșteptat din somn pe marginea unei prăpăstii. Locotenentul Varga șovăi câteva secunde, mormăind. În dreapta lui, țeava revolverului tremura cu gura spre Bologa. Pe urmă strigă cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înțeles... Într-un târziu ușa se deschise singură, se învîrti molcom în țâțâni și se propti de perete. În bezna pervazului stătea preotul, ca o chemare mută. Popa Constantin se aplecă peste capul lui Apostol, blând ca un părinte care deșteaptă din somn un copilaș iubit: ― Scoală, fiule, și fii tare în ceasul încercării din urmă precum a fost Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos... Apostol Bologa se cutremură, dar se ridică îndată și se uită împrejur cu ochi întrebători. Descoperind în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
însăși, gata oricậnd să cucerească lumea. Eram fericită în singurătatea zorilor...Automobilul rula agale, ascultậndu-mi parcă bătăile inimii și tăcerea gậndurilor care mă apasa cu fiecare zi în care simțeam despărțirea de Yon ca pe o iminență. Suferința parcă îmi deșteptase mintea, trezindu-mi toate simțurile la viață. Singurătatea pe care o iubisem atật de mult devenise acum primejdioasă, deși ea fusese în cele mai grele clipe ale vieții cea mai mare școală a gậndurilor mele. Cu toate acestea mă simțeam
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
înțeleaptă Și cu ochii tăi cerești. {EminescuOpIV 54} ÎNCHINARE LUI ȘTEFAN VODĂ Și strunile plesnite și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atârna L-a Isterului râpe, acuma este mută, Și cântul ei de aur nu pot a-l deștepta. Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate Spre unda cristalină ce fuge șopotind, Și umbrele din apă tot rânduri înecate Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd? Durere!... și-i profundă când România plânge Cu fruntea-nfășurată de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fă-n veșnicie Eroul să tresalte, al tău glas auzind. {EminescuOpIV 57} Și strunile plesnite, și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atârna L-a Isterului râpe, acuma este mută Și cântul ei de aur nu pot a-l deștepta. O munți și văi profunde, oh! dați-mi pentru-un nume Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu. Dar bardul nu, nu cântă... el plânge și-apoi spune: O Ștefan! tu ești mare și la mormântul tău! {EminescuOpIV 58
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mă face de alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng să nu te pierd Și te chem și te desmierd, Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, 15Suspinînd și amețit Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier, Căci rănit sunt de amor, 20De nici trăesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
al tău, Nu te-a mai văzut nimeni, cum te văzusem eu... "Și plini îți erau ochii de lacrimi și de foc, "Pe-al genei tale tremur purtând atât noroc... "De ce zâmbeai tu oare? Vr-un cântec blând de jale "Au deșteptat în taină glasul gândirii tale...? Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zîmbire-n treacăt simții ce dulce ești! "Și cum mergeai, armonic și lin îți era pasul, Rămas în nemișcare m-a fost cuprins extasul, "Am stat pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochi-n lacrimi, jură în ceasul sânt C-o Românie una esistă pe pământ Și au făcut Credința, Voința lor cea tare Din două țări mici, slabe, o Românie mare. Când oasele-mi albite, destul-îs și ajung {EminescuOpIV 469} Ca să deștepte-o țară din somnul ei cel lung, Ce poate face-atuncia sufletul meu cel mare Care din noaptea morții înfiorat apare, Sufletul meu de flăcări, de veacuri desmierdat? Sburam, un basmu palid, prin cerul înstelat, Pierdut într-a mea noapte, pin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Eu văd că viitorul cu lan de flori s-așterne. Ca Spiritul Genesei de fericiri eterne E îngerul ce-apare... sub chipul de regină Ca să domniască lumea ca ziua cea senină, Ca rosa cea vergină ce doarme și visează, Pîn-n-o deșteaptă încă a zilei sântă rază. 205Nu știai că destinul cu vocea-i de aramă În fruntea unui popol, ca să domnești te chiamă, Ca să domnești pe tronu-i, o mamă bună, sântă, Cu mintea ta senină, cu inima ta blândă. Tu fii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din chin în chin s-o poarte Mai bine-atinge-i fruntea cu vântul mărei moarte. ANUL 1848 (: apare din pământ într-o haină simbolică: Sunat-a moartea aspră... tu-n lume ce aștepți? Au vrei tu ca poporul român să îl deștepți? În van îți e chemarea și cântecul în van: Necată-i Românimea pe-a lumei ocean. Cu suflet rece, aspru, sublimul rege Nord Va amorți pe liră-ți românul tău acord Și fiii plini de viață ai Asiei pustii Vor stinge
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nori! Musica urmează misterioso. Negura lăsată cu desăvârșire. - O pausă. - Când se ridică iar, scena e ca întîiu, - același trunchiu, aceeași galbenă lumină de lună străbate prin stâncile sdrobite și lumină planul cel ruinat. Mureșanu arată că s-ar fi deșteptat din somn neliniștit, cu visuri de impresiune puternică. Fruntea sa e ostenită și fața în delir adânc. Musica melodramisă, încet, aria lui: Deșteaptă-te Române. - El o declamă încet și expresiv). l3. SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ (cca 187O ) Sus
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de lună străbate prin stâncile sdrobite și lumină planul cel ruinat. Mureșanu arată că s-ar fi deșteptat din somn neliniștit, cu visuri de impresiune puternică. Fruntea sa e ostenită și fața în delir adânc. Musica melodramisă, încet, aria lui: Deșteaptă-te Române. - El o declamă încet și expresiv). l3. SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ (cca 187O ) Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr Domnul Vlad - Sub căciula-i țărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
că cei absenți se iartă. M E. {EminescuOpIV 509} 52. UN LUCEAFĂR... (1876) Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept Și cu brațele-amîndouă cătră dânsa mă îndrept. Ca o zână din poveste ea e naltă și ușoară, E subțire și gingașă și din ochi revarsă pară, Iar la față e bălae, părul galben cade-n creț, Trandafiri pe față are
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întins; omul, cînd își dă sufletul, unde mai este? 11. Cum pier apele din lacuri, și cum seacă și se usucă rîurile, 12. așa se culcă și omul și nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă, și nu se mai scoală din somnul lui! 13. Ah! de m-ai ascunde în locuința morților, de m-ai acoperi pînă-Ți va trece mînia și de mi-ai rîndui o vreme cînd Îți vei aduce iarăși aminte de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
ca energie. [CONDUCTORI ȘI IZOLATORI] 2270 (Pentru că în metale - adecă în distanțele dintre părți - nu e căldură, ele conduc pe suprafața lor, cea mai lesne atacabilă de către căldură, electricitatea; răii conducători cuprind căldură organică. De aceea la răii conducători se deșteaptă prin frecare ceea ce este în ele; pe bunii conducători se transmite asupra suprafeței. ) ["ELECTRICITATEA"] 2258 Există un negustor în natură, electricitatea, dar el nu ia nimic pentru sine. Ceea ce se produce într-un loc el restituie în alt loc integral
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
sub sine. Analizul se câștigă prin abstracție, iară sintezul prin combinație. Despre semnele concepturilor. Priceperea și dispărțirea semnelor Semn îndeobște este un obiect simțibil care, sau din fire, sau prin învoirea oamenilor, este hotărât spre aceea ca afară de sine să deștepte în noi încă reprezentația ăstui obiect. Acest semn este sau firesc sau voințelnic. Firesc semn este acela care este într-o firească legătură cu lucrurile însemnate; iară voințelnic, care numai prin buna plăcere a oamenilor este hotărât pentru a însemna
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
idei necunoscute voim să le cunoaștem, numai prin limba noastră putem să le cunoaștem. Limbi străine așijderea numai prin mijlocirea ei suntem în stare de a le învăța, căci terminii limbilor străine niciodată și nicicacum ar fi în stare ca să deștepte vreo înfățoșare în sufletul nostru, dacă nu s-ar cumpăni aceiași termini cu terminii limbei noastre și chiar pentru că numai prin această cumpănire pot terminii limbelor străine să deștepte în noi ideile potrivite lor, pentru aceea cugetarea într-o limbă
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
terminii limbilor străine niciodată și nicicacum ar fi în stare ca să deștepte vreo înfățoșare în sufletul nostru, dacă nu s-ar cumpăni aceiași termini cu terminii limbei noastre și chiar pentru că numai prin această cumpănire pot terminii limbelor străine să deștepte în noi ideile potrivite lor, pentru aceea cugetarea într-o limbă străină fiind numai mijlocită, are de-a pururea oarece greutate, este oarecum silită //și nefirească. Așijderea câștigarea ideilor celor necunoscute printr-o limbă străină, deși nu este cu neputință
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]