1,919 matches
-
trăi, firește, nu-i niciodată lucru ușor. Continuăm să facem gesturile pe care ni le comandă existența, pentru multe motive, din care primul e obișnuința. A muri din propria-ți voință presupune a fi recunoscut, fie și numai instinctiv, caracterul derizoriu al acestei obișnuințe, absența oricărei rațiuni profunde de a trăi, caracterul nesăbuit al zbuciumului cotidian și inutilitatea suferinței. În ce constă, așadar, acest incalculabil sentiment care privează spiritul de somnul necesar vieții? O lume pe care o poți explica, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
absurd și acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o strălucire ce-i este proprie, făcând să lumineze chipul privilegiat și implacabil pe care știe să i-l recunoască. Toate marile acțiuni și toate marile filosofii au un început derizoriu. Marile opere se nasc adesea pe neașteptate, la colțul unei străzi sau la intrarea într-un restaurant. Tot astfel și absurditatea. Lumea absurdă, mai mult decât oricare alta, își trage noblețea din această naștere lipsită de măreție. În anumite situații
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de o admirabilă monotonie, preocupat întruna de aceleași adevăruri, demonstrează fără încetare că sistemul cel mai riguros, raționalismul cel mai universal se izbesc întotdeauna până la urmă de iraționalul gândirii umane. Nu-i scapă nici una din evidențele ironice, nici una din contradicțiile derizorii care depreciază rațiunea. Nu-l interesează decât excepția, fie că ea aparține istoriei inimii sau a spiritului. Pornind de la experiențele dostoievskiene ale condamnatului la moarte, de la aventurile exasperate ale spiritului nietzschean, de la imprecațiile lui Hamlet sau de la amara aristocrație a
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sau mai curând problema nu s-ar mai pune, căci aș face parte din această lume. Aș fi această lume căreia mă împotrivesc acum cu toată conștiința mea și prin întreaga mea exigență de apropiere. Tocmai această rațiune atât de derizorie mă opune întregii creațiuni. Iată de ce n-o pot nega dintr-o trăsătură de condei. Trebuie, așadar, să mențin ceea ce cred adevărat. Trebuie să susțin, chiar împotriva mea, ceea ce îmi apare atât de evident. Căci fondul conflictului, al divorțului între
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
fi înlocuiți prin nimic, niciodată. Printr-o ciudată inconsecvență la o rasă atât de înțeleaptă, grecii socoteau că oamenii care mor tineri au fost iubiți de zei. Dar aceasta nu-i adevărat decât dacă admitem că a intra în lumea derizorie a zeilor înseamnă a pierde pentru totdeauna cea mai curată din bucurii, aceea de a simți, și anume de a simți pe acest pământ. Idealul omului absurd este prezentul și succesiunea prezenturilor prin fața unui suflet clipă de clipă conștient. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
acțiunea lui pe care o sustrage oricărei alte judecăți în afară de a sa. O viață mai înaltă nu poate însemna pentru el o altă viață. Ar fi un lucru lipsit de onestitate. Și nici măcar nu mă refer aici la acea eternitate derizorie numită posteritate. Doamna Roland i s-a încredințat. Această imprudență și-a primit lecția. Posteritatea citează adesea fraza doamnei Roland, dar uită să-și spună părerea. Doamna Roland îi este indiferentă posterității. NU ÎNCERCĂM SĂ FACEM AICI O DISERTAȚIE ASUPRA
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
se lepede de ceea ce ea numea arta ei, dădea dovadă de o noblețe la care nu ajunsese niciodată pe scenă. A fost cel mai frumos rol al său și cel mai greu de jucat. A alege între Cer și o derizorie fidelitate, a te prefera eternității sau a te pierde în Dumnezeu, iată tragedia seculară în care fiecare trebuie să-și joace rolul. Actorii din acea vreme se știau excomunicați. A îmbrățișa această meserie însemna a alege Iadul. Iar Biserica vedea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
tranșee, cu fiecare linie, metaforă sau rugăciune strivită sub fier, eternitatea pierde o partidă. Conștient că nu pot să mă despart de timpul meu, am hotărât să fiu una cu el. Individul mă interesează atât de mult, pentru că îmi apare derizoriu și umilit. Știind că nu există cauze victorioase, îmi plac cauzele pierdute; ele pretind un suflet dintr-o bucată, care știe să primească atât înfrângerea, cât și victoriile-i trecătoare. Pentru cel ce se simte solidar cu destinul acestei lumi
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
astfel și opera. Dacă nu respectă exigențele absurdului, dacă nu ilustrează divorțul și revolta, dacă sacrifică pe altarul iluziilor și trezește speranța, nu mai e gratuită. Nu mă mai pot detașa de ea. Viața mea poate afla în operă - lucru derizoriu - un sens. Ea nu mai este acel exercițiu de detașare și de pasiune prin care se desăvârșesc splendoare a și inutilitatea unei vieți omenești. În domeniul creației, unde tentația de a explica rămâne cea mai puternică, se poate oare depăși
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
măcar să-i schițeze teoria și practica. Istoria contemporană, politologia și psihologia socială par totuși să facă excepția de la regulă. ν Dificultățile conceptuale se alătură celor politice și juridice când Încercăm să utilizăm termenul. Riscând să cădem În formalism și În derizoriu, este fără Îndoială imposibil să ne limităm strict la o definiție care nu ar ține seama decât de eradicarea fizică și intenționată a unei „etnii”. Introducerea genocidului În dreptul internațional După preluarea puterii de către naziști În 1933, Raphael Lemkin, jurist american
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și adevărul sau falsul. Dacă un astfel de personaj rostește un lucru aberant, aceasta este considerată o propoziție corectă (pentru că e spusă de x = 1500 euro). Dacă un neica nimeni (y = 100 euro) spune un adevăr acesta deseori este privit derizoriu, prin prisma celor 5 milioane pe care le face, prin prisma cămășii vechi și a pantofilor prăfuiți și uzați. Și asta mă enervează la culme, evident... Codruț 12 iunie 2006 Ieri am decis să gătesc niscaiva zemuri lungi, sănătoase, pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
a lățit prea mult, încercând să contabilizeze mai multe „evenimente“ și „acțiuni“, în pandant cu ce se întâmplă la Sibiu - Capitală Culturală Europeană. Există pericolul de a cădea într-un soi de pompierism, inițiative și intenții bune să atragă în derizoriu ceea ce înseamnă Enescu. Se putea găsi chiar și o variantă de concert pentru Oedip, chiar dacă explicațiile oferite - „este suficient Enescu“ - pot fi contrazise. La urma urmelor, am tot avut „săptămâni“ și „festivaluri“, ale „muzicii noi“ sau „contemporane“, chiar de ținută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
Absent, deus absconditus, uitându-se că soluția este la îndemâna noastră, în virtutea libertății de a alege. Dar, la fel ca în viață, nu trebuie căutată o justificare în fiecare detaliu și construită o teodicee din fărâmele banalității, mania superstiției și hiberbolizarea derizoriului. Am risca să cădem astfel într-o ispită de dreapta și să ne trezim fără să ne dăm seama pe drumul pavat cu bune intenții, dar care ne duce spre pierzanie. Înainte de a găsi o explicație pentru orice, trebuie să
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
dramatic de către cei doi povestitori. Incapacitatea de a adera la structurile stabilității interioare și sociale transformă relația dintre Joseph și Daniel într-o inițiere ratată. Cei doi par că își plagiază reciproc viețile, într-o aventură previzibilă și, prin urmare, derizorie, iar gestul sinuciderii, elaborat ca o afirmare ultimă a autorității depline asupra propriei identități, devine un scenariu lamentabil. Moartea psihiatrului are efectul prăbușirii binomului în propriul centru de greutate. Joseph rămâne un afemeiat nevrotic, vagabond nocturn, iar Daniel, observându-l
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
năvăleau pe culoarele marilor și extrem de influentelor reviste literare, „carne de tun” a tuturor epocilor culturale! - și, după ce s-a lămurit că am același scop În acea dimineață - ridicarea, probabil, a unei sume de la Fondul literar, În ce mă privea, derizorie -, după câteva scurte fraze convenționale, m-a privit În ochi cu o anume, amuzată atenție și mi-a declarat, cu o franchețe care m-a paralizat: „Domnule Breban, cred că ești conștient de faptul că ești un... retardat!...”. Cred că
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
unor malițioși cu un fel de semi-cretin (...de aici, Paul din Animale... sau Castor Ionescu!Ă -, la fel ca un autentic act notarial. Și azi, de altfel - ca să glumim puțin așa cum glumesc fals cei care nu sunt făcuți pentru veșnicul derizoriu al existenței! - eu acord mai multă credibilitate unei pagini scrise, cărții, ficțiunii - se’nțelege, acea ficțiune care posedă un minim mister existențial, o minimă abilitate de a „imita existența”!... De a o imita nu pentru a deveni credibilă acea ficțiune
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
faza inițială ("E toamnă, e foșnet, e somn.../ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e gol.../ Și-i frig, și burează"). Bacovianismul presupune și această "proză" a cotidianul nereprezentabil. Solitarul se raportează tot mai mult la lume, ascultă "derizorii ecouri", informează la modul jurnalistic: "Un manifest,/ Iarmaroc/ De principii./ S-a oploșit în cetate, -/ Noi nu-i complicăm/ Manifestul,/ Comunicăm/ Ca partizanii". "Stenograful cotidianului" se face poet social, se implică în "problematica timpului", în cea mai directă proză și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu numai, întâmpinări "entuziaste", acordarea de premii consistente financiar premii ale UASCR, ale UTC, ale Uniunii Scriitorilor și ale filialelor ei, plasarea "grupării optzeciste" culturale etc. Ce presupunea, în fapt, noul "curent"? Coborârea limbajului în stradă, în "cotidian", adică în derizoriu, în facil, în anodin și în desuetitudinea însoțitoare. Orice platitudine așezată în vers alb era prezentată ca o mare reușită estetică. Alungarea metaforei, epicizarea, demitizarea și persiflarea (peiorativul și ironiile, oricât de ieftine, brutale sau nu), constituiau, laolaltă adunate, calificativele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nou, omul concret bacovian, trăind într-un "gol istoric", într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Or, am putea recurge la sintagma "omul recent" propusă de H.-R. Patapievici, pentru a dezvălui inconsistența ființei umane, căderea sa în banal și derizoriu. Omul concret se dovedește a fi sub-omul, iar nu Supraomul. "Omul concret cum recunoaște chiar Theodor Codreanu este o încarnare a nimicului" (Transmodernismul, Ed. Junimea, lași, 2005, p. 13). La existențialiști nimicul produce angoasă, neliniște metafizică. Lumea nu e în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
11 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 12 ianuarie 2012. (3) Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere. Dacă aceasta valoare este contestată sau apreciată de instanța ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege. ... Articolul 3 Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: a) cereri pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nepatrimonial - 19 lei; ... -------------- Lit.
LEGE nr. 146 din 24 iulie 1997 (*actualizată*) privind taxele judiciare de timbru. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/117856_a_119185]
-
prin vis, de unde gestul frenetic să-l iau și să-l pun în sîn, ce cauți, suflete, să înduri pe pămînt idealul România? puzderie de lumini mîine ca drum de coastă către spital, Pașcani intră în holul gării, formele feminine derizorii în pantaloni, bărbații cu umeri, panoul "Informații", vagoane la Pașcani-Triaj, totul trecere pe lîngă ele, închină-te la chipul cioplit al poveștii, iese din mormînt horațian, nu zice că moare întreg, păgînul latin! așa îi ies vorbe morții, că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
o supune, ca Roma altădată, unei legi comune. Dacă încercările lui Carol cel Mare sau ale lui Otto nu sînt fără importanță, eșecul lor, la puțină vreme după aceasta, dovedește, în schimb, limitele tentativei lor; titlul imperial apare, astfel, oarecum derizoriu, mai ales atunci cînd e purtat de mărunți prinți germani sau de către unul sau altul dintre suveranii secolului al XIII-lea, moștenitori ai Imperiului bizantin distrus de cruciați. Paradoxala Europă, cea care vede, începînd cu secolul al XII-lea, graiurile
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
și la Răsărit, se socotește că lumea nu are sens decât pe fundalul unei ordini meta-lumești, care o justifică și o orientează. Lucrurile „importante“ sunt punctul de fugă al accesoriilor, „mântuirea“ lor. Fără prezența lor hieratică, totul se pierde în derizoriu și trivialitate. În limbajul credinței, al tuturor credințelor, „lucrurile importante“ se reduc, în fond, la unul singur: căutarea lui Dumnezeu, adică a singurei realități capabile să situeze totul, să dea „scara“ corectă a imediatului, să creeze ierarhii existențiale cu sens
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Calitatea“ devine o deșertăciune. Tradițiile de tot soiul sunt culpabilizate ca niște poveri fără sens. Succesul se plătește cu acomodă ri degradante sau capătă un luciu suspect, de clandestinitate. Sunt încurajate eschiva morală, obediența, minciuna. Decenii întregi se trăiește duplicitar, derizoriu, în conflict cu onoarea proprie, cu onoarea publică și cu onoarea lui Dumnezeu... Se poate reuși fără efort, iar efortul nu conduce neapărat la reușită. Așa se explică dificultățile pe care le avem când încercăm să recuperăm, în condiții de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
originale“. Din punctul meu de vedere, a lua sacrul ca materie primă pentru mici virtuozități de coloratură e un procedeu ieftin. Inargumentabilul e o pradă ușoară. Dacă nu e protejat de bună-cuviință, el poate fi trecut cu ușurință în registrul derizoriului. Artis tului „liber“ și dezinhibat i se pot furniza, totuși, câteva argumente care să-i relativizeze euforia. Deo camdată două: 1. Nu se cade să nu acorzi unei instituții străvechi și prestigioase (fondatoare a civilizației europene și a primei ei
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]