2,113 matches
-
BĂTRÂNUL, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor. Obiectele sunt făcute de om după chipul și asemănarea sa. Ele înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum oglinda devorează și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l fascinează doar pe om. Animalul se trage și el speriat un pas înapoi când vede o ființă ciudată privindu-l din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o înfrunte și cuteză să o privească, desluși un bărbat bătrân care îi imita mișcările și gesturile, dar nu mai putea fi sigur că ceea ce vede în oglindă este imaginea lui însuși. Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit. Credea că, o dată plecat din fața oglinzii, ceva din el, partea cea mai subtilă și esențială, rămâne acolo, în străfundurile ei nesățioase. Ieși din cadrul oglinzii, dar nu încetă s-o privească zile și nopți în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lor de rut. Cutreieră orașul, bănuind pe după geamuri cranii lucioase abandonate cu voluptate în cușca somnului lor bântuit de vise fără memorie. Rătăcind fără noimă pe străzi, recunoscu la un moment dat împrejurimile. Șarpele timpului părea că se învârte în loc, devorându-și coada. Fără a fi băgat de seamă, pașii îl purtaseră la Rebis, către începuturi. Trebuia să-l revadă. Era pregătit pentru asta. Acum ar fi știut ce să îl întrebe, ar fi știut să îl asculte și mai ales
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
speranța mării". Sau, în bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să răsară imaginea ispititoare a unei tinere femei, Despina: "Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sondă prahoveană aplecându-se ritmic și înspăimântător ca un Tyranosaurus Rex ca să smulgă hălci din prada doborâtă la pământ. Un lan de floarea-soarelui ca o mare de plante carnivore, în care dacă pătrunzi, fascinat de atâta frumusețe, ești paralizat și devorat în câteva minute. Înlăuntrul meu jena s-a transformat în înfiorare... Filmul lui Lucian Pintilie nu vorbește despre mântuire. Nu e vorba de nici un drum al Damascului, ca în cartea sensibilei doamne Dorina Jela. Pintilie spune așa: comunismul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Biserica, și a mai discuta ceva era nu numai inutil, ci și periculos. Ce trebuie să facem? zise În sfârșit, resemnându-se În fața inevitabilului. — Să-i ucideți fără milă, răspunse fray Emilio numaidecât, În ochi cu focul fanatic care Îi devora privirea. Neștiind cine sunt? — V-am spus deja cine sunt - preciză mascatul cu capul rotund. Jupân Thomas și jupân John Smith. Călători englezi. — Și anglicani fără de lege - Întări călugărul, cu vocea crispată de ură. Dar nu-i treaba voastră cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
atâtea picioare puse-n mișcare, umpleau într-atât văzduhul până-n cer, că luna și stelele dispăruseră și aerul nu mai putea fi respirat. Fluturii și albinele mureau de duhoare. Numai furnicile, trudnicile furnicuțe, mișunând râuri-râuri, înaintau de sârg, cu fanatism, devorând larvele cu care plecaseră în spinare, sfârșind prin a se devora unele pe altele, cele roșii pe cele negre, cele albe pe cele cafenii. Cele mai tragice, în efortul suprem, erau veverițele. Botișorul lor delicat de petală trandafirie căuta mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
că luna și stelele dispăruseră și aerul nu mai putea fi respirat. Fluturii și albinele mureau de duhoare. Numai furnicile, trudnicile furnicuțe, mișunând râuri-râuri, înaintau de sârg, cu fanatism, devorând larvele cu care plecaseră în spinare, sfârșind prin a se devora unele pe altele, cele roșii pe cele negre, cele albe pe cele cafenii. Cele mai tragice, în efortul suprem, erau veverițele. Botișorul lor delicat de petală trandafirie căuta mereu sumețit în sus, cu-o speranță de isihast flămând, amușinând aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
respingă și-l atrage, să se ferească absorbindu-i mesajul seminal, totul într-un mirific vârtej de senzualitate și sacralitate, de puritate, chemare tainică, predare inconștientă, posesiune nevinovată și presimțire încercănată! O minunăție, ce mai! Dar de cealaltă parte, am devorat Strada. Lumea. Sunt convins că fiecare dintre dvs. ați fost în variate rânduri locuit sau cutreierat de sentimentul turistic al existenței. De acea minunată senzație de nonșalanță intangibilă, de paradoxală siguranță infailibilă, unde-i limpede că nimic nu te poate
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
anii ’80, apoi la cârma asociației „Ecumest“, cea care a fecundat nebănuit de multe repere intelectuale pe harta noastră artistică. De câțiva ani, Corina se luptă să-mi deturneze spre filmul românesc măcar un procent din patima cu care am devorat de când mă știu teatrul aceluiași hărțuit, hărtănit, otrăvit, dar sublim teritoriu! Corina a dus la New York toate valorile „noului val“. În ultimii ani, aproape că n-a trecut lună fără să citesc știri entuziasmante despre ecourile (newyorkeze sau europene) ale
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de-a rândul bani, într-o cutie îngropată sub cotețul câinilor, ca să se ducă-n teritoriile westernurilor, la Winnetou și Old Shatterhand. Nu glumesc: la un moment dat, omul strânsese cât să-i ajungă de-un vapor până-n Long Island. Devora seria romanelor de 15 lei, cu submarinul Dox (oarecum 007-ul de azi), Wilkie Collins & Co, mă înghesuia cu Mihail, câine de circ - marota lui -, m a otrăvit, pe când aveam vreo 13 ani, cu o țigară (ca să mă dezvețe, cică
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
țigară...// Cutia de scrisori mereu goală...// I've just call to say I love...// Veneai plutind - sirenă a norilor/ se deschideau drumuri de alb cu carmin/ trecerii tale, ce stîrnea fîlfîiri de aripi,/ ochii de agat ai caselor, aprinși, te devorau/ în grațiosul dans pe geana amintirii (...) Ah, aceste ape înecate-n sargase/ focile de antracit ale viselor/ plutind pe banchize de clar-obscur// Ra-Ra-Rasputine,/ Russian special love machine// Ca o spumă a timpului această luptă/ cînd ai coborît în tranșeea realității
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
palma,/ praful stelar stîrnit de Taur,/ unghia taie în cretă apa și cerul,/ buricul degetului lasă un soare sterp./ Apoi cuvintele sale încep/ să vibreze în lucruri" (Anestezie /II/). Cuvintele tind a se substitui lucrurilor cum somptuoși paraziți ce le devoră miezul. E interesant de urmărit în acest tip de poezie raportul complex dintre "fondul" formalizat, totuși rezistent, și "forma" substanțializată, adică permeabilă la datele psihice. Dacă pe de o parte poetul își găsește compensația în fervoarea estetizării, pe de altă
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
executare a pedepsei cu moartea era efectul de intimidare asupra populației, prin executarea în public și asocierea sa cu forme suplimentare de tortură, precum flagelarea. Ea devenea și mai odioasă și umilitoare prin păstrarea cadavrelor pe cruce, astfel încât să fie devorate de păsările răpitoare și animalele carnivore, lucru inadmisibil mai ales pentru evrei, din punct de vedere religios. Procedural, flagelarea preceda crucificarea, probabil pentru ca spatele lacerat al crucificatului să-i facă și mai dureros contactul cu lemnul. Alte mărturii arată că
Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus (V). Pronunţarea sentinţei () [Corola-journal/Journalistic/26644_a_27969]
-
de Cristian Rusu, un scenograf despre care am aflat abia acum. Și vina este numai a mea. am revăzut: Lecția lui Victor Ioan Frunză de la Teatrul Maghiar din Timișoara, un superb concert de cameră al morții, veșnică, neobosită, care ne devorează pe fiecare "elev" în parte, martor sau protagonist la spectacolul vieții; Gaițele lui Alexandru Dabija, un rafinat studiu, atent și cinic al grotescului și ridicolului care ne secondează viața. Extraordinară Carmen Tănase în Colette Duduleanu, plini de nuanțe și de
Spectacole și spectacole by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14476_a_15801]
-
universitar, doctor, arhitect, când nu-l pot obține pe cel de ministru. Voluptăților orientale s-au substituit altele: plăcerea de a citi, de a călători. Strămoșul lui Hagienuș vorbea poate turcește și mânca friganele cu migdale și scorțișoară. Acum Hagienuș devora mușchi la frigare și se ocupa cu misterele cabire. Cine-i vedea spunând anecdote cu găina lui Conțescu și pisica saltimbancă ar fi zis că are de-a face cu niște semidocți. Dimpotrivă, Suflețel, Hagienuș erau putrefiați de cultură. - Să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe aceia în mâinile cărora ar cădea eventual hârtia. - Și asta, opină Ermil Conțescu foarte judicios, dar și o juvenilă veleitate de senzațional. - Ceea ce înseamnă, replică Ioanide, că în timp cedumneata citeai pe Pliniu și eu pe Vitruviu, copiii noștri devorau romane polițiste. XIII Nu mult după aceasta, madam Ioanide trimise câteva rânduri arhitectului, rugîndu-l să treacă pe acasă, deoarece Tudorel se afla cam bolnav. Venind îndată, Ioanide află că Doru febricita în pat și avea o mină foarte sumbră, că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
entuziasmat mai ales că eu însumi aveam aceeași vârstă și am devenit îndată republican aprins, fără a-mi da seama complet în ce constă republica. Toate cărțile, filmele, piesele de teatru despre Revoluția franceză mă atrag și acum și le devorez, în ciuda faptului că teoretic lupt împotriva ideilor revoluției. Mă fascinează figurile oamenilor Convenției, agitația acelor ani și, trebuie să spun, primejdia la fiece moment de a merge la eșafod. Îmi plac personajele cele mai detestate: Robespierre, Marat, Saint-Just, eroii absurzi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vocea îi sună direct în urechi: — Ești supărat că nu mai ai cui să-i citești, Thaw? Dar mi-am întins aripile și o să zbor acolo unde tu nu poți ajunge, mă voi înălța cu părul în flăcări și voi devora bărbați ca pe aer. — O să i se închidă curînd fălcile, spuse Ozenfat. Uite, știu că nu mă placi, dar îți mai dau cinci secunde, cinci secunde neoficiale, începînd de acum. Peste o clipă se auzi un șuier slab, iar avalanșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grog cald. Se așeză în pat proptit în perne ca să facă somnul mai anevoios. Inventă un vierme, Puripăduchele. Era alb și fără vreo trăsătură în afară de partea de desubt, care era formată din guri. Creștea în țesuturile conjunctive și se deplasa devorînd suprafețele prin care circula. Se întindea prin corpuri, fără să le deranjeze la început, pentru că elimina un suc care avea efectul unui drog asupra nervilor, făcîndu-i pe bolnavi să arate mai grăsuni, rozalii, mai veseli și mai activi. Apoi începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a infectat și a mîncat orice altă formă de viață de pe glob. Pămîntul a devenit o simplă stîncă sub o crustă umflată de păduchi de toate dimensiunile, de la cîțiva centimetri la un metru și jumătate. Apoi au început să se devoreze unii pe alții. La sfîrșit a rămas unul singur, un titan încolăcit în jurul ecuatorului ca o rîmă în jurul unei pietricele. Corpul ultimului Puripăduche conținea carnea a tot ce a trăit vreodată pe pămînt. Era mulțumit. în timp ce-și construia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-l prea deranjaseră de cînd intrase în zonă, iar acum descoperi că mîncarea era atît de lipsită de gust, că o băgă înapoi în rucsac, dar Rima mesteca repede și sălbatic, de parcă mîncatul ar fi fost un fel de răzbunare. Devoră curmalele, smochinele, carnea de vită, fulgii de ovăz și ciocolata, cu fața scăldată în lacrimi. Lanark se uită la ea îngrozit și, în final, îi spuse timid: — Ai mîncat mai mult de jumătate din mîncare. — Ei și? — Mai avem mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unghi, rebelii atacă turlele cu ceas și aproape tot orașul e în flăcări. Membrii comitetului sînt linșați, Sludden a fugit, tu stai cu Rima pe culmea necropolei și urmărești turme de guri care mătură străzile ca umbrele unor păsări uriașe, devorînd populația pe măsură ce trec. Brusc se produce un cutremur. Dintr-odată orașul e inundat de mare, vărsîndu-se prin alei pe coridoarele consiliului și institutului, scurcicuitînd totul. îPare confunz - nu am aranjat încă detaliile). Oricum, în cele din urmă, închizi ochi avînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
neuronii nu se îndepărtaseră deodată de ghemul originar de sub țeastă, risipindu-se, desfăcuți ca o dantelă obscenă până la capătul nopții. Organul de perceput frica nu avea formă limpede, ca o papilă gustativă sau ca un glob ocular, căci era permanent devorat de ceea ce percepea. Organul fricii înnebunea în fiecare clipă de frică, se chircea și se zvârcolea în lichidul coroziv, în acizii neiertători ai fricii. Tânărul care cobora nu mai știa de mult cine este, nici spre ce zonă a lumii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de fildeș al evantaielor. În osul gălbui al lamelelor flexibile negrii din Africa săpaseră, cu generații în urmă, scene halucinante și pitorești: cranii de crocodil, uscate, așezate în stive, un bărbat sodomizând un berbec, un idol cu labe de homar devorând un soi de gândac uriaș. Perla din urechea sclavului care aducea tăvița cu cești de cafea celor două negrese în veșminte de mătase, o perlă cenușie, mare cât o cireașă, aduna în sfera ei cartierul de clădiri de lemn înțesate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]