2,118 matches
-
îmbujorați, Ieronim se întoarse către ei: - Să-i spunem? exclamă. Nu, nu putem să-i spunem!... - Nu avem dreptul, vorbi, cu o senină gravitate, tânărul înalt și slab. Numele meu este Petru Petrovan, adăugă adre-sîndu-se Marinei. Sunt poet. Dar din deznădejde, căci sunt și tuberculos, am devenit actor. Evident, așa cum înțelege Ieronim că trebuie să fie adevăratul actor... - Ea trebuie să fie, șopti Manole când auzi soneria. Nu ți-am spus eu că vine? Deschise ușa și nu-și putu ascunde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
leagă de trecutul acestei case, sau de trecutul familiei mele. Nu mă interesează decât viitorul, așa cum cred eu că-l putem împlini trăind liber orice epifanie a prezentului, cât s-ar dovedi ea de tragică, născută din nenoroc și ursită deznădejdii... Îl ascultaseră toți cu frunțile sus, emoționați. - Asta am învățat și noi, învățînd să ne închipuim închiși la Buchenwald, spuse Petru Petrovan. Nu există altă cale de mântuire. - Eu evit termenul "mîntuire", îl întrerupse melancolic Ieronim, pentru că ar putea da
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mâini. Rănitul încerca, scâncind, să se zvârcolească. Își pironise privirile, rugător, în ochii lui Zamfira. - Vorbiți-i dumneavoastră, domnule elev. Spuneți-i ceva, că-i vrem binele... Darie își săltă ranițele în spate cu un gest scurt, de furie și deznădejde. - Ce să-i spun? Pe ce limbă să-i vorbesc? Dacă nu știu rusește, cum o să mă înțeleagă? - Vorbiți-i orice, îl încurajă Zamfira. Numai să vadă că ne dăm osteneala, că nu-l lăsăm să moară ca un câine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și trecu, tremurând, palma pe față. - Ziceți-i înainte, domnule elev, șopti Zamfira, dar mai rar, mai rar, ca să vă înțeleagă... Darie îl privi zâmbind, parcă l-ar fi recunoscut deodată, și-și săltă ranițele pe umăr cu o tinerească deznădejde. -... S-o luăm deci de la început, Ivan, s-o luăm de la 13 martie. Căci de-acolo a început tot începutul. Dacă aș fi murit la 12 martie, aș fi fost un om fericit, pentru că mă duceam în Cer; au Ciel
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Mi-ați vorbit frumos adineaori, ieri, alaltăieri, când o fi fost asta. Mi-a plăcut mai ales pentru că ați înțeles, atât de tînăr! că suntem indestructibili. - Vasăzică, ai înțeles tot, șopti Darie. - Ce n-am înțeles, continuă Ivan, a fost deznădejdea dumitale, domnule filozof, frica dumitale că nu te vei odihni niciodată. Dar de ce vrei să te odihnești? De-abia am început. Ce-aveam în spatele nostru? Poate nici un milion de ani, și încă! Dacă începem să numărăm de la homo sapiens, doar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu toți supraviețuitorii vor ceda ispitei de a se sinucide, foarte puțini vor mai avea destulă vitalitate ca să poată spera în om și în posibilitatea unei umanități superioare speciei homo sapiens. Descoperite și descifrate atunci, mărturisirile acestea ar putea contrabalansa deznădejdea și voința universală de extincție. Prin simplul fapt că exemplifică posibilitățile mentale ale unei umanități care va lua naștere într-un viitor îndepărtat, asemenea documente demonstrează, pentru că o anticipează, realitatea omului postistoric. Această ipoteză presupune conservarea întregului material depus astăzi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să cred că așa va fi. Altminteri, nici viața, nici istoria omului n-ar avea sens. Am fi atunci obligați să acceptăm ideea ciclurilor cosmice și istorice, mitul eternei repetiții... Pe de altă parte, ipoteza mea nu e numai rezultatul deznădejdii; se bazează pe fapte. Nu știu dacă ați auzit de experiențele unui savant german, doctorul Rudolf. - Din întîmplare, am auzit. Dar experiențele lui, electrocutarea animalelor, nu sunt concludente... - Așa se spune, îl întrerupse tânărul. Dar cum arhiva Rudolf a dispărut
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
faci mișcări corecte sau eronate, și eroarea se plătește, și atunci pierzi partida. Dar asta nu e tragedie... Antim continua să zâmbească. - Bine, bine, m-ai convins! încercă să-l întrerupă. De altfel, tu știi de ce joc șah: joc din deznădejde. Ca și toți ceilalți, adăugă coborând glasul. Ieronim se apropie cu pași ușori de el, căutîndu-i privirile. - Asta îți reproșez și eu, că faci ce fac și ceilalți. Dar ce avem noi în comun cu ceilalți? De ce-am supraviețuit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și desigur nu din întîmplare - singurii artiști răsăriți din neamul nostru. Se întoarse brusc spre Antim, încercînd să zîmbească: - Dar această nobilă vocație ne obligă, Oncle Manolache. Lasă-i pe alții, de-alde Caimata și Zamfir, să joace șah din deznădejde. Noi trebuie să ne înfruntăm destinul, să acceptăm deci tragedia ca singurul mod de existență vrednic de un artist dăruit cu atâția morți; morți pe care, vrând-nevrând, îi purtăm în spate. Prea ne-a strâns în brațe destinul, prea ne-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
General, nu l-am adus. Dar dacă vrei..." " Stai mai bine aici, lângă mine, și ascultă..." De data aceasta, intrând în odaia în care ardea, ca totdeauna, o singură candelă, și văzînd-o cum strânge, parcă cu un mare efort, cu deznădejde, lumânarea aprinsă în amândouă mâinile, a știut că sfârșitul e aproape. Ingenunche lîngî ea și-i șopti: - Am venit, mon General. Sunt eu, Manolache... Fără să-și miște capul de pe pernă, cu o voce slabă, dar surprinzător de limpede, îl
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
scurt, în pupitru. - E târziu, continuă fata, încercînd să-l tragă după ea. Ne așteaptă ceilalți... - Numai o clipă, o imploră, în șoaptă, Antim. Numai o clipă, să văd ce au să cânte... - Ne așteaptă, repetă fata cu o surdă deznădejde în glas. Încercase din nou să-l tragă după ea, dar, cu un gest brusc, Antim izbuti să-și elibereze mâna. Auzi iarăși cele trei bătăi scurte ale baghetei în pupitru, apoi aceeași tăcere împietrită a sălii, prelungindu-se nefiresc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se recurge la violență, la tâlhărie și chiar la crimă. Starea euforică durează puțin și începe din nou calvarul. Drogul te scoate din starea de normalitate, te introduce-n lumea falsei bucurii, după care te aruncă în cumplitele chinuri ale deznădejdii. Drogul îți afectează atât trupul, cât și sufletul. VĂ RUGĂM, PĂRINȚI, OCROTIȚI-NE! Noi suntem prea tineri și cruzi; doar voi ne puteți ajuta. Creați ne un mediu curat: o televiziune, o presă fără vulgaritate, pornografie, violență. Degeaba curățați pământul
O LUME CURATĂ PENTRU NOI TOŢI. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by VĂCĂREANU ŞTEFANIA, Iancău Raluca Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2028]
-
pe care Dumnezeul vostru a creat-o, eu o consider înspăimânătoare. De aceea trimit oamenii care ma consumă în locuri mizerabile, în ținuturi de groază și dezolare, de unde adesea ei nu se mai întorc. Îmi plac oamenii fără morală, murdăria, deznădejdea și moartea. Sunt cunoscut la nivel mondial, traversez continente cu viteza luminii și las în urmă mea distrugere și nebunie. Mulțumesc că mă vindeți, vă mulțumesc că mă consumați și că mă ascundeți. Ajutorul vostru îmi este foarte prețios pentru
Avertisment. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by RĂDULESCU NICOLAE, MORARU CRISTINA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2038]
-
mai breaz. După o lună, trebuie să o iau de la capăt. Măcar a trecut o lună. O lună? Un an și trei luni cu bezmeticul ăsta În cap? Băga- mi-aș... Mă Întind În patul de jos și Îmi somatizez deznădejdea - mă doare, nici nu știu de unde să Încep să spun ce mă doare. Și Încerc să dorm, măcar În somn pot să-mi păstrez speranța. Și totuși mă umple de invidie ideea că vecinul meu de sus dormea la el
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Împărtășesc, Își fac viața mai plăcută. Cam ce dracu’ o fi cu mine? De ce nu pot să mă mai uit În spate cînd las acolo niște oameni cu care aș putea rămîne prieten? Mă adîncesc În autoscopii și simt cum deznădejdea Își Înfășoară și mai strîns ghemul de sîrmă pe inimă. De ce? Pentru că abia am reușit să-mi fac prieteni și acum plec iar În necunoscut, pentru Încă un an și o lună. Nu, serios, de ce? Pentru că am prostul obicei de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
era lumină sau că acel cîmp era cîmp. După ce am coborît din tren, am mers ca liliacul, ghidîndu-mă după un instinct care În acel ceas de noapte s-ar putea să fi fost dereglat de oboseală, de frig și de deznădejde. De fapt, auzeam cum Îmi zbîrnîia ceva În mațe, ceva Între enervare și disperare, lăsînd la o parte foamea. Am fost tentat de cîteva ori să mă Întind pe jos, chiar dacă ceea ce simțeam sub picioare era un fel de ogor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dai bătut, să Încerci din nou, scutură-l mai tare și ai să vezi atunci ce Înseamnă de fapt timp, chiar dacă stai făcut ghem În concavitatea saltelei din dormitorul ostășesc plin de mirosuri acre, tari (rezultate din combustia adrenalinei, a deznădejdii, a cruzimii și a bărbăției - toate prost Înțelese, prost consumate). Scutură-l mai tare și n-ai să te plictisești. Ai să te vezi, deodată, patinînd cu pătura În procesul de lustruire a cimentului dormitorului, În fiecare dimineață la ora
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nici o lumină. Era pe punctul de a-și pierde cunoștința. Nu putea desluși forma automobilului și nu știa ce ar fi trebuit să facă. Nu-și putea da seama cât de mult se înălțase apa în interiorul mașinii. Se ținea, cu deznădejde, de marginea capotei. Dar chiar în clipa în care atinse mașina, o simți că se scufundă, înghițită încet de mâl. Se lovise de ceva cu genunchiul. Una dintre portiere era deschisă. Își amintea acum cu câtă încetineală oarbă bâjbâia prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe făgașul nisipos și, de acolo, în mare, spintecând valurile. Gabriel, cu fața scăldată în lacrimi, căzu în genunchi lângă Adam și dădu să-l strângă la piept, dar copilul i se împotrivi, fluturându-și brațele și țipând cu sfâșietoare deznădejde. Timpul trecea și înotătorii se întorceau unul câte unul la țărm. Alex reveni prima. Era obișnuită cu lungi partide de înot în bazinul cald, dar nu în marea rece. Soarele era acum complet acoperit de nori și vântul devenise biciuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
i s-a părut sau poate că nu i s-a părut amuzantă seara. Dar, în orice caz, adunarea firimiturilor și reconstituirile din bucăți sperăm să constituie o interesantă problemă de filozofie morală. Gabriel citi relatarea, cu mici exclamații de deznădejde. Dar nu poate fi adevărat, nu se poate să fie adevărat! Acum a devenit adevărat, zise Brian. Și-ai să vezi ce-o să mai urmeze. Nu s-a știut niciodată cu certitudine cine a fost autorul acestei note obscene. Părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de gazetă. Vrei să spui că, pur și simplu, au inventat ideea că... John Robert își rezemă spatele de ușă și își deschise larg, ca un animal, gura umedă, spumegândă. Tom aproape că începu să plângă de frică și de deznădejde. Spuse scâncind: — N-am făcut nimic rău. Rozanov rosti cu dificultate: — Vrei să spui că ziarele au inventat ideea că eu ți-am... că dumneata ai... că dumneata și Hattie ați fi putut... că am dorit să fiți împreună? Aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că ni se potrivește să stăm pe scări. — Mie, în orice caz, mi se potrivește. — Ești o fată ciudată. — Care, parcă, nici nu ar fi o fată. Neașteptata lor scenă de dragoste se datorase faptului că amândoi erau deznădăjduiți. O deznădejde care le infuzase, amândurora, o nesocotință, o indiferență deloc tipice pentru firea lor. Pearl o așteptase întreaga zi pe Hattie, întâi cu încredere, apoi cu întristare și cu bănuieli crescânde. Încercase să-și ocupe timpul împachetând rochiile lui Hattie, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe George. Părintelul Bernard îi veni ideea că poate George o fi căutat refugiu pe islaz și, dacă era așa, avea să-l găsească în preajma Inelului. Ajuns acolo, preotul se împletici prin ierburile înalte, gata să plângă de oboseală și deznădejde, poticnindu-se de perechile de îndrăgostiți ascunși prin iarba netăiată. Începu să se îndoiască de intuiția lui și îl cuprinse teama că George, oriunde s-o fi aflând, nu mai era în viață. Când, în cele din urmă, în marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pomenit despre plecarea părintelui Bernard. Într-un fel bizar, de această plecare e asociată și soarta acelei „Madame Diane a noastră“. E lesne de imaginat că subita, totala (și inexplicabila) trădare a lui George o zvârlise pe Diane în ghearele deznădejdii. Veștile că George ar fi fost „bolnav“ și că s-ar fi reîntors definitiv la soția lui se răspândiseră cu iuțeala fulgerului prin Ennistone, iar Diane le auzise la Institut, venind din diferite surse. Biata de ea, își imaginase viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
descrise. Munca sistematică în slujba clienților ce au suferit traume riscă să afecteze în timp pe unii dintre profesioniști. Courtois (1988) vorbește în acest sens despre "victimizare de contact", iar Mollica, în același an sugerează că terapeuții se "infectează" cu deznădejdea celor pe care încearcă să îi ajute. În ultimii ani etichete cum ar fi "epuizarea compasiunii" (compassion fatigue), traumatizare vicariantă sau stres traumatic secundar încearcă să împartă și să clarifice diversitatea simptomelor ce pot apărea în cazul celor expuși interacțiunii
Stresul traumatic secundar. Efectul advers al empatiei by Irina Crumpei () [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]