1,556 matches
-
de voce gâtuită și părea că se adresează cuiva care aștepta, acolo sus, pe tavanul jos și inundat de lumină. I-am mângâiat chipul, obrajii îi erau nefiresc de rigizi. Pielea de pe bărbie avea vinișoare albastre, gâtul era întins și diafan ca o lanternă de pergament în vânt. De câte ori o văzusem plecând așa? Când făceam dragoste, își înclina pe neașteptate capul spre perete, întindea gâtul care devenea lung și slab și căuta un loc doar al ei în întuneric. Strângea pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Domnișoara, ți-a arătat o domnișoară. E acolo, între două rafturi; caută ceva din colecția Penguin Modern Classics, plimbând delicat, dar hotărât, degetul pe cotoarele vineții. Ochi mari și vioi, carnație sănătoasă și bine pigmentată, părul cu unde bogate și diafane. Cititorule, iată că Cititoarea își face intrarea fericită în câmpul tău vizual, ba chiar în câmpul atenției tale; ori poate tu ai intrat într-un câmp magnetic a cărui atracție nu o poți evita. Nu pierde vremea, ai un subiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în tumpti-tump-tumpti-tump-tump în timp ce inima lui Leigh începea să bată în același ritm. Încerca să respire calm, dar respirația îi era scurtă și precipitată, întretăiată ca a unui pește. În timp ce își examină chipul palid (pe care în zilele bune îl considera “diafan” și în celelalte “bolnăvicios”) în oglinda de pe ușa dulapului din hol, fruntea i se acoperi de un strat lucios de transpirație. Părea că se întâmplă tot mai des, chestia asta cu transpirația și respirația — și nu doar când auzea bocănitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
să ne vedem din nou. Pimm’s? continuă mama. Când Julie și cu mine am întors capul, am văzut-o pe Caroline venind spre noi. Arăta 100% șic în stilul acela britanic nedefinit. Purta pantaloni bărbătești și un șal indian diafan aruncat elegant pe umeri. —Brooke, spune-mi, te rog, Caroline. —Caroline. Pimm’s? îi oferi mama, radioasă. —Bună, fetelor, ne salută Caroline. Ce rochii încântătoare. —Mulțumesc. Și tu arăți fermecător, spuse Julie. —Julie, povestește-ne, te rog, despre nunta ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
inima... n-aveți voie. Faceți tot ce nu-i permis, ca un pacient care nu știe despre ce-ivorba. Tocmai că știu. Subitul e soluția. Urmă o lungă tăcere. Briza parfumată și vicleană, o lungă coadă invizibilă de păun, pe cerul diafan. Da, zumzetul efemeridelor, asaltul rebel al primăverii, nebuneștile ei provocări. Veneau parcă din altă vârstă, din altă lume. Asistenta contempla cerul, dar tresari, dintr-odata. — Să vă citesc ceva. Să vedeți unde se poate ajunge. Mâinile ei scurte, cu degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
n-ai voie să lungești țicneala, șefule, așa încheia pacientul povestea, n-ai voie, dom’le, fufele sunt fiare, lipitorile sunt fiare, asta sunt păpușile noastre, fiare. Iată următorul: călugărul convertit. Barba lungă, albă, obrazul supt, palid. Mâinile lungi, subțiri, diafane și zâmbetul acela îngăduitor, știutor, bătrânesc. „În numele lui Iosif și al lui Visarionovici și al Sfântului Stalin, amin.“ Degeaba i se explică și i se dau pilule, nu poate accepta că cel mai mare strateg al tuturor timpurilor, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
migrând bizar și continuu, n-aveai cum s-o înfrunți. Vastă, stinsă pulsație... până izbucnea în gâlgâitul robinetului sau în tremurul ferestrelor sub furtună, în țicneala dospită a după-amiezilor lungi de arșiță, vara, în lenea vinului roșu din pahare, în diafana invazie a pufului de păpădie, rotind vârtejuri suave de neant în fața ușii deschizându-se brusc, printr-un oftat neauzit al zidurilor isterizate. Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat că Dominic chiar auzise căzând o agrafă pe lavoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
iar cu tine Să simt tumultul dragostei ce vine În zori de zi, la ceasul de trezire Să mă vezi iar în hainele de mire 68 S‐adorm apoi în fân cosit aseară Lăute‐ n somn, și‐n vis tu diafană Petale roz să ningă pe fecioară Vârtejul să te suie în candela de ceară și fără veste, fără trup Să ne oprim în marele Olimp Cuprinsul se strecoară‐n necuprins În viața noastră, înadins. (Din volumul „Chemarea depărtării”). ștefan Bucevschi
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
proză, 1956, București etc. MAMA I Aflat‐am pânʹși clipa și încotro a mers S‐ a risipit odată cu seara‐n univers, și trece prin noiane de sfere aurii Ca raza lunii peste rotundele tipsii. și râul nostru are adânc mai diafan, și pare mai albastru văzduhul udeștean, De când, în ziua plină de miei și porumbei, Au picurat într‐însul, albaștri, ochii ei. Când vântul calm foșnește în satul meu natal Se‐ndeasă iarba țării să‐i facă loc sub șal; Din
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
stări de neliniște. Adresându-se prietenei sale, poetul începe prin a-și deplânge starea de mâhnire "nedureroasă, goală, sumbră, mohorâtă, înăbușită, atonă, apatică", astfel că nici inima nici gândul nu mai reacționează la frumusețile naturii, precum apusul de soare, norii diafani care își împrumută mișcarea de la stele, strălucirea astrelor, luna de pe lacul de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii, nu le simte frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții ale cărei izvoare sunt în noi înșine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină - Umbra ei, ce ca și dânsa stă în rugă-ngenunchiată. Ce-ți lipsește oare ție, blond copil cu-a ta mărire, Cu de marmur-albă față și cu mînile de ceară, Văl - o negură diafană mestecată-n stele; - clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire; Ce-ți lipsește să fii înger - aripi lungi și constelate. Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce-se întinde? Două umbre de aripe ce se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cea sântă plană, Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchiază. Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este, Însă aripele-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfințiți de-a omenirii rugăciuni îndelungate Văd aripele-i diafane și de dânsele dau veste. Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie; Nu spre-amor - spre-nchinăciune el genunchi-și încovoaie Și ascultă dus din lume a ei dulci și timizi șoapte
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și cocteilurile uriașe. Mă plimbam pe malul râului, aflat la doar câteva blocuri depărtare, spre Grădina de Iarnă, situată în Centrul Comercial, să-i văd pe micuții coreeni făcându-și fotografiile de nuntă. Miresele arătau perfect în rochiile albe și diafane, mirii aveau un aer din anii ’50 în costumele de satin alb, iar domnișoarele de onoare, în toaletele roz, erau impresionant de frumoase. Făceam yoga într-un centru foarte modern, unde tipele foloseau covoare Gucci, iar bărbați foarte chipeși făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
privire nostalgică la fotografiile de la nunta lor; acestea sunt înrămate grosolan cu ramă argintie și sunt așezate de-a lungul unui raft de sticlă de deasupra canapelei din sufragerie. Doamna Jim nu arăta câtuși de puțin dulce. În ciuda rochiei albe diafane și a coroniței de flori din păr, are o căutătură feroce care-ți îngheață sângele în vine, iar ochii îi sclipesc de răutate. Este „mireasa-pădurii“. Mi-e foarte ușor să mi-o imaginez bătându-l cu buchetul peste cap dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
andocați fără voie lângă coapsele Dunării noastre, cu mirosurile ei de curvă de lux, care îmbată orice ființă de jos sau de sus atât de tare, încât oriunde ar fi plecat copacii, păsările sau pământul, tot la lasciva cu piele diafană ca piersica s-ar fi întors, așa cum era, strălucitoare sub soarele de napalm sau tenebroasă ca Styxul atunci când își lua înecatul dorit, după ce gura ei vâscoasă striga: OOOM, OOOM!, jertfa fiind ceva firesc, unanim acceptată de oamenii portului, fără crâcnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
doar brațele în unduiri vântoase și plete de răcoare, cu ochii închiși, dați peste cap de roțile cercurilor de lumină lunară care veneau cu bulgării fotonilor agresivi spre pământ. Îngrijorată că stropii de lumină i-ar fi putut pistruia trupul diafan spre izbânda odioaselor concurente, se acoperi în grabă cu roua protectoare a norilor și se parașută lângă părinți, cât era ea de Miss, între barba inelată ca șpanul a tatălui și sânii opulenți ai mamei, protejată ca în primele neanturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dantelată și tulburător de albă, aștepta timidă în ușă. Mihai Dinu, în fața obosiților, declară susținerea cursului de matematică în limba latină ca urmare a decesului celui îndreptățit. Portretul lui Moș Eveniment, fixat pe perete, dădu afirmativ din cap. Din corpul diafan al Mioarei ieși trupul diafan al Mamei care făcea semne disperate către Mihai peste umerii fiicei sale pentru a-i atrage atenția. Mihai Dinu își păstra ținuta de suplinitor al Înaltelor Științe Matematice și începu cu ochii în catalog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aștepta timidă în ușă. Mihai Dinu, în fața obosiților, declară susținerea cursului de matematică în limba latină ca urmare a decesului celui îndreptățit. Portretul lui Moș Eveniment, fixat pe perete, dădu afirmativ din cap. Din corpul diafan al Mioarei ieși trupul diafan al Mamei care făcea semne disperate către Mihai peste umerii fiicei sale pentru a-i atrage atenția. Mihai Dinu își păstra ținuta de suplinitor al Înaltelor Științe Matematice și începu cu ochii în catalog să strige solemn fiecare elev: Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Elenă Marin Alexe Vântul colinda tot mai nervos, mușcând cu lăcomie frunzele ofilite de istovul verii și în grabă lui, aruncă un zâmbet semeț pe zorii diafani, ce abia se ițesc printre scâncete, sărutând cu lumina aprinsă, zarea pustie de dor neîmplinit în horă luminii. Soarele, se strecoară în pași de dans, ocolind valuri de nor, sfios și tandru, depune că o pecete sărutul cald pe fructul
Octombrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83271_a_84596]
-
după două trei ore s-a Întors din baia somptuoasă cu un hălățel vaporos de sub care Ștefan s-a putut bucura de un corp care lucea de uleiuri și parfumuri dumnezeiești ce-ți luau mințile cu mare ușurință. Alunecoasă și diafană, de o tandrețe care alterna cu acea pasiune feroce când femeile se află În acea pământeană călătorie către cerul Încărcat cu stelele iubirii! La orele nouă a sunat ceasul iar românul epuizat, cu ochii roșii de nesomn și cu o
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
chiar deasupra ușii. De câte ori ieșeam afară din casă, dădeam ( vrând nevrând) cu ochii de această poză: reprezenta purgatoriul!Din flăcările care se Întindeau amenințătoare, asemenea unor brațe , se chinuiau să scape de vâlvătaie: femei, bărbați, tineri, bătrâni, copii, având Înfățișări diafane, de o rară frumusețe, dar cu lacrimi pe obrajii Împurpurați de la „para focului”. Ah! Parcă aud și azi cum ne mai blestema mama ( nu cu răutate), atunci când făceam lucruri rele. Adevărul este că ne abăteam adesea de la calea cea dreaptă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
din acele personalități care apar numai În momente de răscruce ale unei istorii sau culturi”... Cronica literară este la loc de cinste. Onorabilul Viorel Dinescu calcă „teritoriul poetic al lui Emilian Marcu” ( mebru USR, filiala Iași), teritoriu „cutreierat de siboluri diafane, efemere, subtile, sugerând vremelnicia speranțelor noastre”... ( volumul de sonete „Zăpada Timpurie”).Ion Manea semnează proza scurtă „Nemaipomenita Înflorire a d-lui Crin Trandafir”. Muzele nu puteau să lipsească de la căpătâiul distinsului Viorel Dinescu care așterne În pagină stihuri cu glasuri
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și drept recompensă pentru voi, vă voi descrie apoi în cartea, aici de față, cum este să te simți bogat. Se pare că acesta este singura șansă de a simți și eu dulcea briză a bogăției mângâindu-mi sfios și diafan ființa-mi, fiindcă de altfel, sunt foarte conștient, că dacă punem la socoteală tendința mea pentru cinste și dreptate, chiar dacă m- aș fi născut și cu vreo mie-două de kilometri mai spre vest de țara asta plină de pârloage, tot
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
asocierea servește la întărirea funcției comparative a lui „ca”. Exemplu: „Și el, ca și noi“ „Vasile, ca și Grigore...”. În nici un caz, precum la prețioasa ministră pe tocuri super, Elena Udrea: care de fiecare dată își țuguie buzele și ciripește diafan: „Eu, ca și ministru...“ sau mormolocul acela endemic, Mircea Geoană: „Eu, și ca și președinte...“. Atunci eu, „ca și” om cu un pic de carte, pot să vă spun, că folosiți această expresie ca idioții, care nu au făcut măcar
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
caramel se topeau în gură, însă ceva din savoare dispăruse. Inaccesibilul?! Impulse îmi plăcea cel mai mult, din cauza fetei din medalionul de pe tub. Aveam unul roșu închis, cu o tipă tapată și machiată puternic, și unul galben, cu o blondă diafană. Îl preferam pe cel roșu. Căzusem în plasa publicității, fără să fi consumat măcar un strop de parfum. Mă drogam cu imaginea femeii rebele, aspirând urma de parfum subversiv din tubul gol. Îl scuturam - pentru a câta oară? - implorând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]