17,651 matches
-
reclama, că ceva era în neregulă. - Maistre, mă doare îngrozitor, spuse Alex și puse grijuliu o mână pe piciorul drept care nu voia să-i mai dea ascultare. S-ar putea să fie nevoie de niște atele, spuse el scrâșnind din dinți de durere. Din căzătură, el se alesese cu zgârieturi pe față, pe mâni, dar de nesuportat era durerea pricinuită de oasele frânte ale piciorului. Transportat de urgență la spital, primi îngrijirile necesare. Timp de două săptămâni conduse șantierul prin telefon
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
rânduri de încălțări; câte patru rânduri de chiloți; câte patru rânduri de papuci de odae; patru furouri; patru sutiene; patru piepteni de păr; patru rujuri; patru tipuri de parfum; patru oglinjoare; patru cutii cu cremă pentru încălțăminte; patru periuțe de dinți; patru tuburi cu pastă de dinți; patru cutiuțe de pudră pentru față; patru telefoane mobile și câte patru capoate de zi și de noapte. Au rămas cruciți. Ce dracu’o fi cu baba asta? Ce și-o fi adunat, ea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de chiloți; câte patru rânduri de papuci de odae; patru furouri; patru sutiene; patru piepteni de păr; patru rujuri; patru tipuri de parfum; patru oglinjoare; patru cutii cu cremă pentru încălțăminte; patru periuțe de dinți; patru tuburi cu pastă de dinți; patru cutiuțe de pudră pentru față; patru telefoane mobile și câte patru capoate de zi și de noapte. Au rămas cruciți. Ce dracu’o fi cu baba asta? Ce și-o fi adunat, ea, aici, câte patru rânduri din câte
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
plăcut nimic, nu i-a mai permis nimic, din ce și cum ar fi dorit el, ci , îl întâmpina, în fiece clipă, care i ar fi fost, cât de cât, dulce, ca o pisică permanent cu ghiarele scoase și cu dinții rânjiți. Asta l-a și făcut s-o lase pustiei, și el să se ducă-n lume. Cu milioanele-n spinare, în spinarea băncilor, evident, a străbătut multe căi, până ce s-au agățat, el de ea și ea de el
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
m-am apropiat de pat. Am găsit-O adormită, ca un copil obosit. Dormea profund, iar genele Ei lungi se întrețeseau asemenea firelor de catifea. Am desfundat sticla și, încet, I-am turnat pe gât o ceașcă de vin, printre dinții încleștați. Pentru prima dată în viața mea am simțit născându-se în mine o liniște spontană. Văzându-I ochii ce se închiseseră, abcesul care mă rodea, demonul mascul care îmi biciuia carnea cu ghearele sale de fier se calmase. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
calm straniu coline, câmpii, râuri. În jurul meu se derula o panoramă pe care n-o mai văzusem niciodată, nici în vis, nici în starea de veghe; de o parte și de alta a drumului se vedeau munți sub formă de dinți de ferăstrău, copaci bizari, cu capetele retezate, blestemați, și, printre ei, apăreau case cenușii, în formă de triunghi sau prismă, cu ferestre mici, sumbre, lipsite de geamuri. Păreau mai degrabă ochii tulburați ai cuiva care delirează. Nu știu ce particularitate aveau pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
închegat. O tihnă plăcută mă cuprinse. Dar vasul îmi apăsa pe piept ca un cadavru. Copacii suciți, cu ramurile lor strâmbe, păreau că se țin de mână, de teamă să nu alunece în obscuritate și să cadă. Case bizare, ca dinții de ferăstrău, de forme geometrice, cu ferestre întunecoase, de parcă erau părăsite, străjuiau drumul. Dar pereții revărsau aceeași lumină alburie și bolnavă ca a licuricilor. Copacii treceau înfricoșători, grupuri-grupuri, rânduri-rânduri, fugind unul după altul, ai fi zis că tulpinile de nuferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
lână de cămilă și părul alb de pe piept i se întrevede prin gulerul descheiat. Pleoapele-I sunt arse, roase de o maladie tenace și insolentă. De braț are legată o amuletă. În fiecare joi seara, spune versete din Coran printre dinții săi galbeni și rari , s-ar crede că așa își câștigă existența, căci n-am văzut nicicând pe nimeni cumpărând ceva de la el. Sunt convins că am mai vazut fața acestui om în majoritatea coșmarurilor mele. Ce gânduri imbecile, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și pieptul descoperite, un fular de brocart aruncat pe părul greu, la fel de negru ca noaptea cea veșnică; avea cocul înnodat la ceafă; brățări îi împodobeau încheieturile mâinilor și gleznele, purta o floare de aur în nări, ochi întunecoși, turcmeni, voluptuoși, dinți strălucitori, dansa cu gesturi lente și ritmice, în sunet de sitar, tamburină, lăută, cimbal și trompetă. Muzica blândă și monotonă pe care o executau bărbații goi, cu turbane pe cap. Muzică plină de o semnificație profundă, în care se regăseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
auzi o lamentație întreruptă de înfricoșătoare hohote de râs, apoi un urlet nebun. Ușa se dechise, unchiul ieși. Fața îi îmbătrânise brusc, iar părul... Frica, zgomotul pe care îl făcea bestia târându-se, șuieratul șarpelui furios, ochii săi scânteietori, imaginea dinților otrăviți, a corpului său, a gâtului lung care se termina într-o excrescență sub formă de lingură, dominată de un cap minuscul, spaima făcură ca unchiul meu să iasă din hrubă cu părul alb. Fidelă angajamentului ei, baiadera îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mea. În fața rămășițelor pământești ale mamei sale, ea se lipi de mine, și cu ce ardoare! Mă atrase spre ea și mă copleși cu săruturi pasionale. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Nu știam ce să fac. Cadavrul, dinții încleștați aveau aerul că-și bat joc de noi; surâsul moartei își schimbase expresia. Pierzându-mi controlul, am tras-o spre mine și am îmbrățișat-o, dar, chiar atunci, draperia neagră, de doliu, care masca intrarea în cameră, se dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să se mai poată opri. Teama ca viermele din havuzul casei noastre să nu devină șarpe de India; de a nu-mi vedea patul schimbându-se într-o piatră de mormânt, pivotând pe balamalele sale, îngropându-mă și zăvorându-și dinții de marmură; groază la gândul că mi-ar înăbuși vocea: în zadar aș striga, nimeni n-ar veni în ajutorul meu. Ardeam să-mi evoc copilăria, dar când venea la mine și îi simțeam prezența, totul era la fel de dur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a auzit-o pe târfă spunându-i: „Desfă-ți fularul de la gât.“ Asta depășește orice închipuire. Acum două sau trei zile, când am țipat și soția mea a venit până la ușă, am văzut cu ochii mei, pe buzele ei, semnul dinților lui murdari, galbeni și stricați, al colților de măsea prin care ieșeau versete din Coran. Și apoi, de ce se instalase individul ăsta în preajma casei noastre? Și asta imediat după ce ne căsătorisem. Era curtezan? Amorezul târfei? Îmi amintesc că în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în preajma casei noastre? Și asta imediat după ce ne căsătorisem. Era curtezan? Amorezul târfei? Îmi amintesc că în ziua aceea m-am apropiat de mărunțișurile sale și l-am întrebat cât costă vasul. Buzele întredeschise lăsară să i se vadă doi dinți putrezi prin pliul fularului. Începu să râsă: era un râs uscat, teribil, de ți se zbârlea părul pe cap. Îmi spuse: „Cumperi fără să te uiți? Vasul ăsta nu costă nimic, ha? Ia-l, tinere, și să-ți poarte noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
persoana sa îi confereau, fără să fie poate conștient de asta, aparența unui fel de semizeu. Cu marfa sa nenorocită, el întruchipa simbolul creației. Da, văzusem semnul celor doi colți galbeni și stricați, prin care ieșeau versete din Coran, semnul dinților săi pe fața soției mele, femeia asta care nu mă lăsa să mă apropii de ea, care mă disprețuia, pe care o iubeam totuși, deși nu mi-a permis niciodată să-i sărut buzele. Soarele apunea, se auzea duruitul melancolic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dăruise trupul tuturor, cu excepția mea, în timp ce eu trebuia să mă mulțumesc cu vaga evocare a copilăriei sale, a acelei epoci în care trăsăturile sale puerile îi împrumutau un aer nesigur și fugitiv și când fața ei nu purta încă semnul dinților bătrânului negustor de mărunțișuri. Nu, nu mai era aceeași ființă. Mă întrebă, cu un ton sarcastic: „Ce mai faci?“ I-am răspuns: „Nu ești liberă? Nu faci tot ce vrei? Ce te privește pe tine sănătatea mea?“ Ieși trântind ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt și care, abia ajungând la sfârșitul unui vers, trebuie s-o ia de la capăt. Cântecul ei biciuia carnea ca scrâșnetul dinților unui ferăstrău. Striga, apoi, brusc, tăcea. De-abia închisesem ochii, că gardienii beți se auziră dincolo de pereții camerei. Schimbau înjurături obscene și cântau în cor: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
m-am dumirit că nu era nicidecum duminică seara, ci luni dimineața. Până în clipa aceea avusesem alte preocupări, mai presante și nu stătusem deloc să observ asemenea lucruri. Nici măcar că domnul în cauză avea o pauză de un călcâi printre dinții din față. Menajera zice un pic îngrijorată: "Bă, Vijulie, ia stai așa!". Cetățeanul se oprește în prag și întreabă, ridicând din sprâncene a surprindere: "Se-i, fă? Care-i necazu'?", zice omul demonstrând că despărțirea de incisivii superiori se făcuse
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
forme, cu nesfârșitul număr de ștampile și semnături cerute, pentru achiziționarea celor necesare întru realizarea unui cabinet modern, destinat respectivei discipline. Acum li se împlinise visul. Nea Vasile, dezbrăcat până la brâu, stătea la umbră, mestecând o scobitoare și sugându-și dinții, la răstimpuri alese aleatoriu, bănuiesc eu. Din când în când, arunca o privire amuzată și zeflemitoare către pămpălăii ăia doi, un asistent și un lector, care se canoneau la greu cu mobila. Nu era nimeni să-i ajute. Până la urmă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ale Tratatului de la Varșovia, iar ordinul a fost bine asimilat în sânul națiunilor beneficiare. Mahmureala, la rândul ei, contrar părerii largi răspândite printre naivii neprofesioniști, are și ea cam tot atâtea forme ca și beția. Astfel, există o mahmureală a dinților încleștați și a privirii fixe, aparent meditative, oarecum asemănătoare cu beția sovietică, așa cum există și o mahmureală belicoasă, cu colțurile gurii lăsate și ochii injectați. Nea Petrică era la faza unei mahmureli neutre și care era pe punctul să se
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dă hoți și dă liftele care ne strică sângele. Da, da!". Evident, cuierul nu răspunse nimic, deși vorbele acestea mai răsunaseră și în alte dăți în odăița portarilor. Ieși și se așeză pe băncuța din fața ferestrei, începând să scociorească printre dinți cu ajutorul unei scobitori chinezești. Această acțiune îi mai liniști angoasele, oferindu-i noi teme de meditație. Terminând laborioasa operațiune, trecu, cu capătul celălalt, cel neuzat de lucrarea anterioară, la curățatul unghiilor. Aproape că terminase când ieși Marinică, fochistul cel gras
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
parastas." Se uită semnificativ la încălțările lui Petrică: "Poate așa te mai scoți și tu dân nevoi. Capeți și tu niște pantofi dă oraș, niște târlici dă casă, un parpalac șmecher, ceva..." Portarul își îngustează ochii și-i aruncă printre dinți: "Vezi să nu ți-o scoț io pă mă-ta dân nevoi!..." Fochistul își dă ochii peste cap a nevinovăție: "Uite, bre, cum vorbești cu mine! Io-s băiat finuț și-ți spun d-o chestie care ți-ar putea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
prostul nea Tăsică, rol care îi ieșea întotdeauna perfect. "Adică ce?", îl ironiză nerăbdător Petre. "Ce te faci, bre, chinez? Adică e nunți mai întocmite sau..." "E nunți dă nunți, tată! Numa' baștani, unu și unu." Portarul scuipă sceptic printre dinți, spre o muscă ce se însorea la piciorul unuia dintre stativele pe care stătea scris cu vopsea albă "VII": "Las' c-am mai fost io, luna trecută, cân' am făcut electrica la intrare, la o nuntă d-asta dă baștani
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la femei mă duc! E bine? Unde, dracului, pot să mă duc dăcât la doctor, la urgență?" "Păi, mai bine dăm telefon la salvare", oferi o alternativă femeia. Până vine ăia, după șapte ore, dau colțu' și mă găsește cu dinții rânjiți, nespovedit și neîmpărtășit. Las-o în sângele ei să o bată dă salvare, că dacă mor acu', nici bani dă o înmormântare ca lumea n-ai, gușpeniță ce ești!" Asta cam așa era, socoti în sinea ei nevastă-sa
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că amândoi căzuseră pe gânduri, fiindcă bolnavul nu mai auzi nicio conversație preț de vreo două minute. Nea Vasile se adâncise și el în meditații. Concluzia acestora fu una complexă, dar neexprimată cu glas tare: "Mamă, mamă, ăștia micii are dinții și mai ascuțiți dăcât ăi bătrâni. E turbați rău dă foame ce-are pă ei. Cân' le-o da drumu' pă meserie, cred că bagă și-o chiuvetă-n tine, dacă nu sari la cap cu banu-n dinți, și p-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]