KorAP: Find »[drukola/base=disprețui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...132 >

3,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828

lui Israel: Spusesem că și casa ta și casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea. Și acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă disprețuiesc, vor fi disprețuiți. 31. Iată că vine vremea cînd voi tăia brațul tău și brațul casei tatălui tău, așa încît nu va mai fi nici un bătrîn în casa ta. 32. Vei vedea un potrivnic al tău în locașul Meu, în timp ce Israel va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
acasă. 26. Și Saul s-a dus acasă în Ghibea, însoțit de o parte din ostași a căror inimă o mișcase Dumnezeu. 27. S-au găsit însă și oameni răi, care ziceau: Ce ne poate ajuta acesta?" Și l-au disprețuit, și nu i-au adus nici un dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude. $11 1. Nahaș, Amonitul, a venit și a împresurat Iabesul din Galaad. Toți locuitorii din Iabes au zis lui Nahaș: "Fă legămînt cu noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748

temnicerul împarte închisoarea și privațiunea de libertate cu pușcăriașul, nebeneficiind însă de avantajele statutului privilegiat ale acestuia. în plus, problemele sale existențiale nu numai că nu sunt rezolvate, dar sunt dublate de cele ale pușcăriașului. Gardianul începe prin a-l disprețui și termină prin a-l invidia. Singura lui șansă rămâne să-i înlesnească evadarea doar pentru a-l vedea și pe el cum se chinuiește în lume, cum își prostituează trupul și mintea pentru o bucată de pâine și un

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
retrag". Sau nu se cuvine? ți se pare mai normal, sătul fiind, să stai și să înfuleci toată mâncarea, câtă este? De ce dracu ne cramponăm cu disperare de viață și ne e atât de frică de moarte? Putem s-o disprețuim, nu? De bună seamă. Putem să disprețuim moartea, dar asta nu înseamnă nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
pare mai normal, sătul fiind, să stai și să înfuleci toată mâncarea, câtă este? De ce dracu ne cramponăm cu disperare de viață și ne e atât de frică de moarte? Putem s-o disprețuim, nu? De bună seamă. Putem să disprețuim moartea, dar asta nu înseamnă nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi insomniaci care străbăteau urbea până n zori

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
va atinge de tine. Eu sunt de-al casei pe-aici. Dar bagă de seamă! Degeaba vorbești încet, să nu te audă nimeni. Oamenii de pe aici sunt mai sensibili ca animalele. Te simt că ți-e frică sau că-i disprețuiești după mirosul transpirației și atunci sunt iuți la mânie... Fii liniștit și savurează-ți în tihnă mâncarea și romul. Ai nevoie de ele. A fost o noapte lungă și încă nu s-a sfârșit. "Cât de sigur pe el e

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
nu mai murea niciodată... mi s-a îmbrehăit de acest vodevil! O adevărată grădină zoologică, în care Leo, jivina mea pe rotile, cheală și umplută cu paie, părea cea mai decentă vietate. Poate de aceea, simțind cât de tare îi disprețuiesc, clienții s-au rărit peste măsură. Legea fiecărui negustor, de a nu mânca de dimineață până nu-și face safteaua, nu mai putea funcționa. Aș fi rămas nemâncat zile întregi. Un plictis nesfârșit m-a făcut să-mi imaginez diferite

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecoase? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi?! Imposibil! Am martori! Aș merge la tejghetarul zahanalei. Dar el poate să-mi spună să-l las în pace, că nu știe nimic, că probabil sunt beat

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
actului Creației și a responsabilităților Ființei. Este exact materia din Comisionarul, exploatată copios de Andrei Oișteanu: "Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? (...) Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecate? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi !?" Defectul acestei proze de o tulburătoare frumusețe constă în supralicitarea explicativă a îndoielii funciare care ne însoțește în vanele noastre peregrinări prin Lume: "Soarta i-a pus

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925

e nimic de amintit - nimic important. Învățam foarte bine. În școala primară și îngimnaziu am fost întotdeauna cel mai bun din școală. Apoi, în cursul superior de liceu, am rămas bun, dar nu cel mai bun, căci nu învățam nimic, disprețuind "știința burgheză". Gazda mea avea o grădină ca toate grădinile. Nu era mare, avea mulți copaci. Mie mi se părea, prin ea, parcă aș fi străbătut o livadă nemărginită. Fiecare copac era cineva, avea fizionomia lui specială, rostul lui, mai

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
idei, un ideal, pentru care trăiam. În adevăr, nu trăiam decât pentru acele idei, care erau singurul lucru important în viața noastră. La școală, învățam bine, pentru că nu eram proști. Dar școala era a cincea roată la căruță. O și disprețuiam, ca o instituție burgheză, unde se predau obiectele de acelea și în așa fel ca să întoarcă mintea tinerimii de la "adevăratele" probleme ale vieții și societății. De amor nici vorbă nu mai era. În acest timp nu mai existau fete nici

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
forță, de virilitate. Imaginația și inteligența sunt izvoare de frică. Și cum marea problemă a vieții este moartea, inteligenții sunt în inferioritate și în privința acestei probleme capitale a existenței noastre. Tu nu bănuiești câtă însemnătate dai acelora pe care îi disprețuiești, condescinzând să-ți angajezi față cu ei sensibilitatea ta într-o anumită formă. În scrisul tău destinat publicului pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale, adică partea intimă a personalității tale, niciodată imaginația ta, adică produsul imediat al personalității tale

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
nu poate fi vorba de evenimente, ci numai de întîmplări, nu poate fi vorba de intrigă, de conflicte, de peripeții, de înnodare și deznodământ. Acțiunea e fără cauzalitate evidentă și obișnuită, fără finalilate cu scadență îndepărtată. 13. În adevăr, când disprețuiești profund pe oameni, nu te simți obligat să fii sincer cu ei, să le faci, de pildă, onoarea de a-ți susține părerile față de dânșii - când știi, mai ales, că sinceritatea ți-ar aduce dezagremente. 14. Subiectivismul începe numai atunci când

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
obicei, îl nemulțumește. 33. Un analist, oricât de obiectiv, observând o societate cât de normală, va zugrăvi tot "negru" pe oameni. Toți analiștii mari, fie "moraliști" puri, fie romancieri, sunt mai mult sau mai puțin "detractori ai omului". 34.... când disprețuiești profund pe oameni, nu te simți obligat să fii sincer cu ei, să le faci, de pildă, onoarea de a-ți susține părerile față de dânșii, când știi, mai ales, că sinceritatea ți-ar aduce dezagremente. 35. Poezia lirică pierde prin

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
în chipul de a forma familia cuvântului, în construcții speciale, în idiotisme, în sintaxă etc., e depozitat sufletul unui popor, experiența lui de-a lungul vremii, chipul lui de-a simți, de a gândi, de a considera lumea. 37. Cine disprețuiește literatura anterioară a tării sale, nu poate fi scriitor bun, chiar și aiurea, unde influențele străine sunt neînsemnate și unde, deci, nu e atâta nevoie de sprijinul tradiției pentru asimilarea acestor influențe... 38. O operă poate fi expresia unei societăți

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
la toate încercările de a afla impresia ei specială produsă de o carte sau alta din cele "încercate", același răspuns invariabil: "Iartă-mă, nu mă interesează". Apoi, dezarmând și cu grația celor douăzeci de ani ai ei: "Ai să mă disprețuiești tare?" Adela are dreptate. În literatura română există câteva talente remarcabile, dar nici o operă de observație cu destulă substanță sufletească. Femeile însă nu citesc pentru expresie, ci pentru observațiile despre viață, adică despre ele. De altfel, ea nu este o

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
doar nu-i pe socoteala ei. E invitata noastră, o aduce mama pe la noi fiindcă a fost nevasta fratelui ei. - Duduie, mata poți urî? - Pot! Mie nu mi-i indiferent nimeni, eu nu-s filozoafă - ca alții. Eu urăsc, iubesc, disprețuiesc... Sunt o țărancă proastă. - De ce mi-ai spus că-s filozof? Crezi că eu nu pot urî? - Cred. Mata disprețuiești, nu urăști, te cunosc eu bine.Disprețuiești pe toată lumea, și n-ai dreptate... dar îmi pare bine că ești așa

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
Duduie, mata poți urî? - Pot! Mie nu mi-i indiferent nimeni, eu nu-s filozoafă - ca alții. Eu urăsc, iubesc, disprețuiesc... Sunt o țărancă proastă. - De ce mi-ai spus că-s filozof? Crezi că eu nu pot urî? - Cred. Mata disprețuiești, nu urăști, te cunosc eu bine.Disprețuiești pe toată lumea, și n-ai dreptate... dar îmi pare bine că ești așa. - Să zicem că-i adevărat. De ce-ți pare bine? - Pentru că omul care disprețuiește pe toți mă prețuiește totuși pe

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
mi-i indiferent nimeni, eu nu-s filozoafă - ca alții. Eu urăsc, iubesc, disprețuiesc... Sunt o țărancă proastă. - De ce mi-ai spus că-s filozof? Crezi că eu nu pot urî? - Cred. Mata disprețuiești, nu urăști, te cunosc eu bine.Disprețuiești pe toată lumea, și n-ai dreptate... dar îmi pare bine că ești așa. - Să zicem că-i adevărat. De ce-ți pare bine? - Pentru că omul care disprețuiește pe toți mă prețuiește totuși pe mine. Vezi ce egoistă sunt? - Văd. Dar

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
eu nu pot urî? - Cred. Mata disprețuiești, nu urăști, te cunosc eu bine.Disprețuiești pe toată lumea, și n-ai dreptate... dar îmi pare bine că ești așa. - Să zicem că-i adevărat. De ce-ți pare bine? - Pentru că omul care disprețuiește pe toți mă prețuiește totuși pe mine. Vezi ce egoistă sunt? - Văd. Dar ești sigură că te prețuiesc? - Sunt! Pe mine și pe mama. - Duduie, să știi că de asta te admir eu, pentru că urăști,iubești, disprețuiești, ești vie și

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
Pentru că omul care disprețuiește pe toți mă prețuiește totuși pe mine. Vezi ce egoistă sunt? - Văd. Dar ești sigură că te prețuiesc? - Sunt! Pe mine și pe mama. - Duduie, să știi că de asta te admir eu, pentru că urăști,iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. Și dacă mai adăugam că "mi-i dragă tare", cum zicea doamna Sabina, fiindcă, pe lângă toate astea, e și frumoasă, spovedania era completă.) Și să știi că nu disprețuiesc pe nimeni și prețuiesc pe foarte puțini

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
asta te admir eu, pentru că urăști,iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. Și dacă mai adăugam că "mi-i dragă tare", cum zicea doamna Sabina, fiindcă, pe lângă toate astea, e și frumoasă, spovedania era completă.) Și să știi că nu disprețuiesc pe nimeni și prețuiesc pe foarte puțini. Dar e adevărat că toate prietenele matale din școală erau evreice? - Nu-i adevărat. N-am avut nici o colegă evreică. Am spusașa pentru coana Anica. Ai văzut cum fierbea ca un rac, fără

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
de mătase. Dumnezeule! Ce seducător de frumoasă era în tulpanul albastru, legat cu o ispititoare neglijență pe frunte, pe care aveam impresia că și-l pusese din cauza mea, pentru mine, semn al prieteniei noastre, ca o promisiune de intimitate. Am disprețuit drumul cel mare ca prea ușor și banal și am apucat pe cărarea de pe pârâu, îngustă, accidentată, suind și coborând, sărind mereu pârâul, și pe alocurea ruptă de ploi. La vremea asta drumul era gol. Adela îmi lua brațul, mi

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
griji materiale, elevul se va chinui, va da meditații, își va impune regimuri severe de hrană, ca să-și cumpere, bunăoară, un volum de Haeckel. În ciuda tuturor lipsurilor, tinerețea sa e plină de idealuri generoase. Precumpănesc ocupațiile intelectuale, dar nu sunt disprețuite plăcerile: plimbările, escapadele nocturne, chiar bahice, amorurile. Disponibil pentru amor de timpuriu, Ibrăileanu se descrie exact mai ales când relatează, în finalul acestor pagini, episodul primului amor adevărat. Timiditatea sa structurală, combinată cu neîncrederea în sine ("Simțindu-mă urât, sărac

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542

podoabe pentru pomul de Crăciun și nu pe cele ale mamei ei. Azi am primit o scrisoare foarte nostimă de la Buddy, scrisă imediat ce a scăpat de îndatoririle lui de la popotă. Când scriu despre Muriel mă gândesc la el. Buddy ar disprețui-o pentru obsesiile ei maritale, pe care le-am înșiruit aici. Dar sunt oare într-adevăr demne de dispreț? Într-un fel, probabil că sunt, dar mie mi se par atât de omenești și de frumoase, încât nu mă pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]