5,649 matches
-
de pe Prut. Acum, Însă, avem de Îndeplinit cea mai grea sarcină din istoria acestei țări. Și cea mai sfântă. Eliberarea!! Ultimele cuvinte fuseseră rostite pe un ton mai ridicat, așa cum era obiceiul domnitorului când anunța o decizie crucială În sfatul domnesc. Cuvântul „eliberarea” străbătu poiana și pluti deasupra pădurilor Încremenite În așteptare, până când un vuiet veni de pretutindeni, ca un răspuns la o Întrebare care nu fusese rostită. Întrebarea aceea era: „Sunteți gata să jertfiți tot ce mai aveți pentru acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cuvântul voievodului se Întorcea, ca un ecou, dar nu era doar ecoul, ci erau zecile de mii de voci care Îl rostogoleau din vârfurile munților spre văile sălbatice de la Bradu Strâmb. Nu mai era singur. Nu fusese niciodată singur. - Călărimile domnești așteaptă poruncile măriei tale, spuse comisul Jurj. Și nu uită că măria sa s-a jertfit pe sine ca să-și lase oamenii la casele lor, la vreme de urgie. Și nici că răzeșimile și boierii țării au căzut la Valea Albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-i drumul? Nu. Era altceva. Uitase cu totul șirul zilelor. Era lună plină. Prima lună plină din august. Dacă tot ce gândea el era adevărat, atunci Ștefan se afla la Bradu Strâmb, adică la numai două zile călare. Iar călărimile domnești care fuseseră lăsate să-și culeagă roadele se Întorceau la luptă. Dar, chiar și așa să fi fost, cu cincisprezece mii de călăreți soarta războiului nu putea fi schimbată. Fulgerător, o umbră intră În cort și, Înainte ca Oană să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cetățile și munții. La cetăți nu putem ajunge, căci se află sub asediu. Ne rămân munții. 14. Întâlnirea 15 august 1476, Păltinoasa, Valea Moldovei Oastea voievodului trecuse dinspre Humor spre Ilișești, fără să iasă din umbra codrilor. Detașamente ale vânătorilor domnești atacaseră și zdrobiseră patrulele de spahii care cutreierau obcinele Bucovinei. Mai sus de Suceava, forțele otomane se aventurau cu greu, iar cele care se aventurau nu se mai Întorceau. Mai sus de Suceava Începea o țară sălbatică și necunoscută. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
aceștia să organizeze apărarea, se retrăseseră. Fără să stea pe gânduri, turcii porniră În urmărire. După un galop de aproape o mie de pași, voievodul dădu semnal arcașilor. Dușmanii intraseră În raza de acțiune a săgeților. În Întunecimea pădurii, vânătorii domnești conduși de comisul Tudor Jurj așteptau cu neliniște ordinul de atac. Zdrobiseră armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care se jertfiseră acolo. Știau că În spatele lor se află călărimile proaspăt adunate la porunca voievodului, conduse de spătarul Costea. Oșteni noi, tineri, din care puțini cunoscuseră gustul amar, de sudoare și de sânge, al primei bătălii. Dar ei, vânătorii domnești, erau elita cavaleriei moldovene. Ei, și nu altcineva, trebuiau să arate că turcii puteau fi Învinși. Lângă linia vânătorilor se auzi un tropot ușor. Comisul Jurj Întoarse privirile, uimit. - Măria ta... Călăreții Întoarseră și ei capetele. Într-adevăr, Ștefan plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
răzbunare. Comisul Jurj simți că are lângă el o forță imensă, care mătură totul, indiferent de ordine, indiferent de strategii. Simțea că nimeni nu mai gândește nimic dincolo de mișcările iuți ale sabiei, dincolo de puterea uriașă pusă În fiecare lovitură. Vânătorii domnești nu luptau ca până atunci, ci ucideau cu sete, erau ei și parcă nu erau ei, erau luptători de zece ori mai puternici decât ei, erau zei. Trăia, și el, aceeași senzație de forță zăgăzuită prea mult timp, care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lor. Nimeni nu știa că ei se află atât de aproape. Nimeni nu știa că ei se află atât de departe. Brusc, un strigăt de luptă cutreieră pădurile, ca un tunet rostogolit prin cerurile lăsate peste oameni. „Moldovaaaa!” - Atacă vânătorii domnești... murmură Oană. Înseamnă că voievodul e acolo. Spune-mi, Erina... Spune-mi tot ce vezi... Am un sentiment ciudat... parcă aștept ceva... parcă se apropie cineva... - Și eu, spuse Erina. E primul atac al Moldovei după Înfrângerea de la Valea Albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ei erau la câteva sute de pași de casele lor. Iar asta făcea ca linia pedestrimii să fie imposibil de clintit. „Nu cedați nici un pas!” le poruncise voievodul. Iar răzeșii, Înarmați cu săbii, ghioage sau buzdugane, rezistau. În spatele lor, călărimile domnești urcau spre noile locuri indicate de măria sa. Răzeșii erau zidul de apărare. Cavaleria se pregătea să fie vârful de lance al atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pinteni și porni la trap. La douăzeci de pași Întoarse capul și strigă: - În acest an vei cunoaște rușinea Înfrângerii, Mahomed! Într-un loc În care nu te vei mai Întoarce niciodată! - Care?! - Moldova !! * - Moldovaaa!!! Strigătul de luptă al vânătorilor domnești se rostogoli, greu și amenințător, peste luminișul Ursului. Alexandru ordonase atacul imediat ce trupele sultanului apăruseră la marginea pădurii. Și imediat ce văzuse al treilea semn. Începuse vântul. - Ce se Întâmplă? Întrebă voievodul. N-am poruncit atacul! -Nu, măria ta, răspunse spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
două limbi de șarpe, lăsând mijlocul liber. Iar din mijloc izbucni o linie deasă de săgeți scurte și groase. - Arbalete! apucă să strige Alexandru. Era prea târziu. Săgețile loviră cai și călăreți, transformând șarja În haos. Primele rânduri ale vânătorilor domnești fură secerate de arbaletieri În mai puțin de treizeci de secunde. Calul lui Alexandru căzu și el, lovit de două săgeți În piept și una În coapsa dreaptă. Tânărul se rostogoli În iarbă fără să Înțeleagă, Încă, ce se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pași. - Cât de sigură? - Cât să te ucidă pe măria ta cu o săgeată exact În inimă, indiferent de lumină și de direcția vântului. Voievodul tăcu. Îi scăpau prea multe lucruri din ceea ce se petrecea În jurul lui. În josul luminișului, vânătorii domnești rămași În viață descălecaseră și luptau cu Înverșunare. Câțiva dintre ei, poate șase sau șapte, Încercau să-l apere pe Alexandru, care tocmai se ridicase. Deodată, o săgeată aprinsă se ridică deasupra pădurii, străbătând cerul spre miazănoapte. Voievodul Îi privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să cred... spuse acesta, privind pe culmea Șuriei. În limbajul războiului, mongolii cer retragerea. - Retragerea cui? Alte două săgeți aprinse porniră de pe culme trecând pe deasupra capului lui Alexandru. Era limpede. Mongolii aveau să Încerce acoperirea cu săgeți a retragerii vânătorilor domnești. Dar nici unul dintre cei Încleștați În luptă nu observă semnalul. * - Poate că e prea târziu... spuse Oană, Încercând să vadă ce se Întâmplă În luminiș. Mai avea aproape două mii de pași până să ajungă În preajma voievodului. Ajunsese pe culmea muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că e prea târziu... spuse Oană, Încercând să vadă ce se Întâmplă În luminiș. Mai avea aproape două mii de pași până să ajungă În preajma voievodului. Ajunsese pe culmea muntelui din spatele răzeșilor. - Erina, ce se Întâmplă jos? - Un grup de vânători domnești prinși de akingii. Mulți străpunși de săgeți. Ce vezi din săgeți? Doar coada. Groasă, fără pene. Arbalete. Tragere de la mai puțin de o sută de pași. Au căzut Într-o cursă. Cosmin... Vocea Erinei se schimbase. Căpitanul simți, În adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îi Înfioră umărul drept. Își dădu seama că voise, instinctiv, să scoată spada cu mâna dreaptă, dar nu putuse. - Acolo e Alexandru!! spuse din nou Erina, ducând mâna la gură. Se apără cu spada, lângă el mai sunt câțiva vânători domnești, dar sunt Încercuiți! Oană calculă șansele. Nu putea ajunge la fiul lui mai devreme de o jumătate de ceas. - Spune, Erina... - Sunt niște săgeți aprinse care tot trec peste Alexandru... - Peste? - Da. Nici una nu-l atinge. - Semnale. Ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
după altul, cu săgeți Înfipte În gât. - E el... Omul care ne-a eliberat la Suceava. Ce nebunie! Ce caută aici? - Alexandru e copleșit de achingii. Unul l-a lovit cu lancea. E rănit... Lăncierul e spintecat de un vânător domnesc... Alexandru e la pământ... Oană Își ținu respirația. Nu era cu putință. Nu el. Nu acum. Nu simțea moartea. Nu simțea energia răului. Dimpotrivă. O putere imensă se apropia vertiginos. Nu. Alexandru nu putea muri. De el se apropia lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ușoară a vântului de seară și lăsând timpul să-și picure Încet clipele, adâncindu-se Într-o fericire tăcută și imensă, Îndelung așteptată și niciodată crezută a fi cu putință. Departe, În văi, se auzi semnalul de victorie al vânătorilor domnești. Soarele apunea roșiatic, deasupra munților. Alexandru veni, Încet, puse un braț pe umărul tatălui său și celălalt pe umărul fratelui. Nu mai era nimic de spus. Nu atunci. Nu acolo. Înserarea sosi cu un fâlfâit lung de aripi, Învăluind tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mâna dreaptă, pe care știam că n-o poate mișca. A dat un ordin pe care nu l-am auzit. Dar am văzut cavaleria intrând În dispozitiv de atac. Ștefan voise să intre În cetate și să țină primul Sfat domnesc În sala tronului. Dar la vederea acelor oameni ieșiți clătinându-se după mai bine de o lună și jumătate de asediu, a oștenilor care se Înșiruiau de o parte și de alta a podului, pentru onor, În uniforme murdare, rupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apărare amplasate mai jos de Focșani. Și am avut dreptate din nou, deși asta nu contează și nimeni nu va consemna, În istorie, opiniile mele, sau sclipirile mele de inteligență politică. La frontiera munteană a avut loc un scurt sfat domnesc. Dublu domnesc, dacă pot spune astfel. Vlad Îl ajutase pe Ștefan să-și recâștige tronul și țara. Acum, Ștefan Îl ajuta pe Vlad să-și recâștige tronul și țara. Nu mai exista nici o altă opțiune. După mai puțin de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
gânditor. Nu știa să citească gândurile, dar reușea să-și cunoască, Încetul cu Încetul, fratele. - Iar măria sa? spuse căpitanul, fără să comenteze răspunsul fiului său. - Măria sa Îți dorește sănătate și te poftește peste o săptămână la Suceava, la marele sfat domnesc. Unde nu va mai fi vorba de războaie, ci de mănăstiri. - Mănăstiri? - Da. Măria sa cere finanțare de la boieri și răzeși pentru ridicarea unei mănăstiri la Valea Albă, loc care se va numi de acum Încolo Războieni. Și a unei mănăstiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
au înflorit salcâmii iar au înflorit salcâmii iară cu albul pur și verde crud și primăvara se răsfață dansând în vârful unui dud, trosnesc și mugurii-n grădină și păsările ciripesc, alaiul lor, alai de nuntă, e parcă un alai domnesc. la vie-n razele de soare, cântă-n delir un cuc în coastă, singurătatea lui de-o viață devine astăzi și mai fastă. el acolo își cheamă soața în orizontul dimineții când toate păsările zburdă de bucuria nouă a vieții
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de apă Căci timpu-n trup și-n maluri sapă Și buruienile-n ferești, au năpădit... în curtea casei mele părintești, Doar nucul pus de tata mai rodește. Cireșul s-a uscat și creanga-i mărginește, Grădina din vecini, cu meri domnești. Prin geamul colbuit de anotimpuri, Zăresc năframa mamei și-un ștergar Și-n cui, mai ruginește bătrânul felinar, Ce sta de veghe noaptea-n alte timpuri. Icoana cu Iisus, aproape că-i desprinsă De pe peretele cu laviță și masă; Mai
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
știe dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta și i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici drept de trecere, și vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta. 14. Și, fiindcă noi mîncăm sarea curții domnești și nu ne șade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste știri. 15. Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinților tăi, și vei găsi și vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85086_a_85873]
-
goală. Din afara satului nu aveau nevoie decât de sare. Sărau și uscau tone de pește În fiecare an. Astea erau proviziile lor peste iarnă. Într-un an secetos, În care nu se făcuseră nici grâul, nici porumbul, boierul cu os domnesc Îi aștepta pe oameni să vină să se Împrumute de câte un sac de bucate, căci avea destule În hambare din recolta veche. A așteptat degeaba să pice vreun Înfometat de făină sau mălai ca să pună deștul pe Învoieli la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca a cailor când alungau muștele și tăunii. Răsuflau din ce În ce mai adânc. Noroiul se zbicea pe ei și se făcea zgrunțuri. Zgomote Îi făcură să-și Întoarcă privirile către culmea dealului pe care acum se Înălța, semeț, conacul boierului cu os domnesc. Ei nu apucaseră să vadă casa cea mare, căci fusese demult făcută una cu pământul. O vedeau, Însă, aievea, așa cum și-o Închipuiseră din spusele bătrânilor. În fața palatului cu ferestre neînchipuit de Înalte, văzură pe cei buni din basmele babelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]