3,431 matches
-
Văd că te-ai dus să vezi un film. — Lasă-mă, te rog, spuse Ignatius suspinând. Am trecut printr-o grea încercare. Pleacă iute. Ne întâlnim fix la unu mâine, la interscția dintre străzile Canal și Regală. — E-n regulă, don’ profesor. George își luă pachetele și dădu să plece. Să-ți ții gura, mai adăugă el. — Vedem noi, răspunse grav Ignatius. Mâncă un crenvurșt ținându-l cu mâini tremurătoare și apoi scoase din buzunar fotografia. Privit de sus, trupul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
va citi Myrna despre domnișoara O’Hara, de uimire va împroșca scrisoarea cu cafeaua ei espresso. Pe când traversa pe partea cealaltă, unde se afla Bucuria Nopții, îl auzi pe negrul cel aiurit strigând: — Hei! Veniț’năuntru s-o vedeți pe don’șoara Harla O’Horror dan-sân’ cu animalu’ ei. Garantat sută-n sută dans de plantațe. Garantat fiecare băutură, c-are ș-un strop de tărie. Ăău! Garantat că cine bea ia ș-un sculament de pe pa’ar. Hei! Nime’ n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cu animalu’ ei. Garantat sută-n sută dans de plantațe. Garantat fiecare băutură, c-are ș-un strop de tărie. Ăău! Garantat că cine bea ia ș-un sculament de pe pa’ar. Hei! Nime’ n-a mai văzut ceva ca don’șoara Harla O’Horror cum dansează cu jivina ei. Az’ noapte deschiderea. Poate că n-aveți altă șansă să vedeți număru’. Ignatius îl văzu prin mulțimea care trecea grăbită prin fața Bucuriei Nopții. Se părea că nimeni nu urma îndemnul omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
clubu’. — Minunat! Minunat! — Hai, omule, intră-nainte să-nceapă spectacolu’. Doar nu vrai să scapi nici un minut. Draci! Harla iese-n două secunde. Du-te și pun-te lângă scenă, mama ei, să nu-ți scape un coș de pe fundu’ don’șoarei O’Horror. Jones îi făcu vânt lui Ignatius să treacă mai repede prin ușa capitonată. Ignatius intră atât de impetuos, încât halatul i se roti în jurul gleznelor. Chiar și în întuneric observă că localul părea ceva mai murdar decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să cate slujbă, o să-i arunce cu apă-n față. Vezi ce vrau să zic? Lași ’năuntru, pen’ sabotaj, p-unu’ ca mutra aia grasă, ș-o grămadă de oameni ca Darlene se trezesc regulați. Cum z’cea to’ timpu’ don’șoara Lee, țicnitu’ ăla gras strică ’nvestițiile tuturor. Darlene și cu vulturu’ se uită acu pro’abil unu la altu’ și zic: „Ăău, ce mai spectacol trăsnet am avut la deschidere. Tii! Zău c-a fost o deschidere mare.“ Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dragoste nouă pentru mine, totul e o Învălmășeală Ce-a fost a fost, acum e rândul meu să mă distrez În limba engleză, În original - Primitive love, I want what it used to be. În limba engleză, În original I don’t have to think, right now you’ve got me on the brink This is good-bye for all the times I cried... Pastramă 2 Cataif cu alune și fistic În limba armeană, În traducere aproximativă - Vai de mine! În limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
urmă, cînd era un tînăr realizator de filme și suferea de claustrofobie și de agorafobie, făcuse ședințe de psihanaliză. Era mai complicat decît părea: consultase trei psihanaliști. Catriona știa acest lucru. Nu-i spusese ea că se luase drept un don Juan al psihanalizei? De atunci, cei trei psihanaliști muriseră și intraseră În istoria disciplinei. Nu fusese la oricine. Era la fel ca În povestea cu vinurile: mai bine să bei din soiurile nobile. Astăzi la cine s-ar mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
despre ce e vorba cînd recitesc cele scrise. Descopăr mereu cărți vechi necunoscute În apartamentele altora, iar Într-o seară, În zgomotul pocnetelor și detonărilor, am citit istorisirea serbării date cu un secol În urmă la Versailles În cinstea lui don Francisc de Assisi, soțul reginei Isabela II, „acel biet regișor al Spaniei“, scria prințesa de Metternich, „absolut nevrednic de serbarea care Îi era oferită“. Artificierul Ruggieri luminase a giorno fiecare fîntînă și agățase În copaci baloane colorate pentru a da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să-i scape, am Înțeles că autorul manifestelor Rozacruceenilor era el. El scria sub falsul nume de Johann Valentin Andreae! Nu Înțelesesem pe-atunci pentru cine scria Andreae, dar acum, din Întunecimea acestei celule În care lâncezesc, mai lucid decât don Isidro Parodi, acum știu. Mi-a spus Soapes, tovarășul meu de Închisoare, un ex-templier portughez: Andreae scria un roman cavaleresc pentru un spaniol care Între timp zăcea Într-o altă pușcărie. Nu știu de ce, dar proiectul Îi convenea infamului Bacon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vârstnic decât ceilalți și care dispăruse de trei luni și se spunea că ajunsese la partizani. Și Într-adevăr, iată-l acolo, cu eșarfa roșie la gât, cu jacheta kaki, cu o pereche de pantaloni albaștri. Era uniforma fanfarei lui don Tico, dar el avea acum un centiron cu cataramă și un pistol. Prin ochelarii lui cu lentile groase care-i atrăseseră atâtea ironii din partea foștilor lui colegi de la oratoriu, acum privea fetele care se grămădeau În jurul lui, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
marșuri funebre, pe care trebuia să le și execute până la urmă. Și În sfârșit, ziceau gurile rele din sat, pentru a uita Giovinezza. Întâmplarea cu Giovinezza a fost asta. Cu câteva luni Înainte, când partizanii Încă nu sosiseră, fanfara lui don Tico ieșise pentru nu știu care hram și fuseseră opriți de Brigăzile Negre. „Cântați Giovinezza, părinte“, Îi comandase căpitanul, bătând cu degetele În țeava pistolului-mitralieră. Ce să-i faci, cum obișnuia el să zică după aceea. Don Tico zisese „băieți, să Încercăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Încercăm, pielea-i piele“. Dăduse ritmul cu cheia lui, și o hărmălaie nenorocită de cacofonici străbătuse târgul *** cântând ceva În care numai după „nebuna speranță de revanșă“ mai puteai recunoaște Giovinezza. O rușine pentru toți. Pentru că cedaseră, zicea după aceea don Tico, dar mai ales pentru că atunci cântaseră ca niște cizme. Era el preot, și antifascist, dar arta-i artă Înainte de toate. Jacopo lipsea În ziua aceea. Avea amigdalită. Erau numai Annibale Cantalamessa și Pio Bo, și simpla lor prezență trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să Încerci numai să-i faci cântând, cu obrajii umflați, cu sudoarea curgând șiroaie, cu răsuflarea tăiată. Fanfara primăriei tot asta făcea de-o viață Întreagă, dar pentru țâncii de la oratoriu fusese o adevărată probă. Ținuseră piept ca niște eroi, don Tico bătea cu cheia lui În aer, clarinetele scheunau epuizate, saxofoanele behăiau asfixiate, trombonul și trompetele scoteau țipete agonice, dar nu se lăsaseră, până În sat, până la poalele costișei care ducea la cimitir. De câtva timp Annibale Catalamessa și Pio Bo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se lăsaseră, până În sat, până la poalele costișei care ducea la cimitir. De câtva timp Annibale Catalamessa și Pio Bo doar se prefăceau a cânta, Însă Jacopo Își onorase rolul lui de câine păstoresc, sub ochiul plin de binecuvântări al lui don Tico. Cot la cot cu fanfara primăriei, nu se făcuseră de râs, și spuseseră asta și Terzi și ceilalți comandanți de brigăzi: bravo, copii, a fost ceva superb. Un comandant cu eșarfă albastră și cu un curcubeu de panglici din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
buzna la birt, iar cei din fanfara primăriei, gâltlejuri bătrâne făcute scoarță de atâtea funeralii, se aruncaseră fără nici o reținere la mese, comandând burtă de vițel și vin la discreție. Rămăseseră acolo s-o facă lată până seara. Băieții lui don Tico se grămădiseră În schimb la tejghea, unde patronul servea Înghețate cu mentă, „verzi ca niște experiențe chimice“. Gheața aluneca dintr-o dată pe gât și-ți dădea dureri În mijlocul frunții, de parcă aveai sinuzită. Pe urmă urcaseră din nou către cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
deja se aflau toți Înghesuiți, În picioare, izbindu-se cu instrumentele, când ieșise din cimitir același comandant și zisese: „Domnule reverend, pentru ceremonia finală ne trebuie o trompetă, știți, să sune cum cere ritualul. Chestie de cinci minute“. „Trompetă“, zisese don Tico, profesional. Și nefericitul titular al acestui privilegiu, deja asudat din pricina Înghețatei verzi și adulmecând de departe mâncarea de acasă, țărănoi nepăsător, impermeabil la orice freamăt estetic și la orice solidaritate de idei, Începuse să se plângă că era târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acasă, țărănoi nepăsător, impermeabil la orice freamăt estetic și la orice solidaritate de idei, Începuse să se plângă că era târziu, că el voia să se Întoarcă acasă, că nu mai avea salivă, etcetera etcetera, punându-l În Încurcătură pe don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
etcetera, punându-l În Încurcătură pe don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului trompet titular. Schimb de instrumente, ca Între două sentinele. Iar Jacopo Înaintase În cimitir, condus de psihopompul cu panglicuțe luate la Addis-Abeba. Totul În jur era alb, zidul bătut de soare, mormintele, pomii Înfloriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îndreptaseră către o poartă din spate unde Îi așteptau vehiculele lor, groparii plecaseră după ce astupaseră gropile. Jacopo ieșise ultimul. Nu-i venise să părăsească locul acela fericit. Pe platou furgoneta oratoriului nu mai era. Jacopo se Întrebase cum se putea, don Tico nu l-ar fi părăsit niciodată În felul ăsta. După trecerea timpului, răspunsul cel mai probabil este că fusese vreun echivoc, cineva i-o fi spus lui don Tico că băiatul va fi adus până În vale de partizani. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
furgoneta oratoriului nu mai era. Jacopo se Întrebase cum se putea, don Tico nu l-ar fi părăsit niciodată În felul ăsta. După trecerea timpului, răspunsul cel mai probabil este că fusese vreun echivoc, cineva i-o fi spus lui don Tico că băiatul va fi adus până În vale de partizani. Dar Jacopo În momentul acela crezuse - și nu fără motiv - că Între „drepți“ și „pe loc repaus“ trecuseră prea multe veacuri, băieții Îl așteptaseră până pleșuviseră, și muriseră, iar pulberea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Dacă chiar ai pasiune pentru muzică, o să te dăm să iei lecții de pian“. Și, văzând cum Îi străluceau ochii, adăugase: „Haide, prostuțule. Nu-ți dai seama că zilele grele au trecut?“ A doua zi Jacopo Îi restituise trompeta lui don Tico. După vreo două săptămâni, familia părăsea târgul ***, reîntorcându-se spre viitor. 10 MALKUTH 120 Dar ceea ce mi se pare că trebuie deplâns e că-i văd pe unii idolatri neștiutori și proști, care... imită perfecțiunea cultului din Egipt; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fată cam de aceeași vârstă, care e Îndrăgostită de alt băiat. Episoadele ce descriu aceste aurorale momente capătă frisonul scriiturii adevărate. Mai Întâi, lui Belbo i se refuză trompeta pe care și-ar dori-o intens, apoi este obligat de Don Tico să cânte la alt instrument. Totuși, Într-o ocazie solemnă, la Înmormântarea unor partizani, În lipsa titularului, i se Îngăduie să o facă pe trompetistul. }n acel cimitir sobru, pătruns de un fior mistic spontan, Belbo prelungește Îndelung nota finală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
abia s-o mutat în bloc la noi, notar cică, privatizată, uite-o ce poamă e! Aici în bloc la noi, pe scara asta, noi avem uneală, așa să știți! Ne înțelegem toți vecinii, ne ajutăm, nu umblăm așa, ca don’șoara, cu vorbe proaste! Zic eu că de ce să nu le deie copilul să-l crească? Doară n-au păduchi! Sunt oameni de treabă, îi cunosc de doisprezece ani de zile, mă înțelegeți? Eu sunt tâmplar de meserie, eu cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
legitimează, le lasă să intre. ─ Vai, nu se poate așa ceva! țipă cea mai blondă dintre ele, dând cu ochii de copaia scobită de nea Mihai. Aici doarme copilul?! Dar ce, suntem în evul mediu? ─ Cum să fim în evul mediu, don’șoară dragă, îi răspunde cu duhul blândeții nea Mihai, se poate? Atunci mata nici n-ai veni pe la noi... Și copilul unde e? se răstește cealaltă. Aduceți copilul imediat. Avem o dispoziție judecătorească. Copilul urmează să fie transferat de urgență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
l-ați băgat? Ce-i dați să mănânce? Blonda solidă se învârte prin sufragerie iar cealaltă a pornit-o prin apartament ca un dulău după droguri. N-aveți pamperși, n-aveți similac? Cu ce creșteți copilul ăsta? Serviți o cafea, don’șoara Angela? răsare Mihai Mihai. Dar don’șoara Irina servește? O cafeluță mică, o țuiculiță, poftiți, vă rog. Și serviabil, amabil, le îmbie să stea jos la masa lăcuită din sufragerie, pe care a așezat ceșcuțele bune, scoase din vitrină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]