7,152 matches
-
pentru înscenări ludice intertextuale, pentru deconspirări ale convențiilor ficționalității, pentru pastișe și parodii cât o proză scurtă, pentru «însemnări la firul ierbii» pe care se încastrează reflecții livrești ori inflexiuni poetice, pentru metanarațiuni istoriografice burlești, de nu chiar bufe, pentru «epicul ipotetic» și «fantezismul alegoric», pentru dislocări halucinante ale temporalității, spațialității și perspectivelor sau instanțelor narative, pentru «tratamente fabulatorii» ale psihologiilor și trăirilor cotidiene.” E adevărat, T. O. Bobe e tobă de literatură, are un condei extraordinar, fiecare bucată de proză
Literatura, suficientă sieși? by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4852_a_6177]
-
volumului, se contorsionează asupră- și, închizându-se în cerc, cititorul asistând la demonstrația de măiestrie a unui scriitor pentru care actul artistic este suficient sieși. Literatura este frumoasă prin însăși frumusețea ei, pare a spune scriitorul, sacrificând, în cursul demonstrației, epicul și personajele. Multe dintre povestiri sunt imposibil de relatat, ele constituind de fapt fluxul conștiinței unor personaje care înregistrează o realitate cotidiană perfect banală până la un punct (Irina. I se duce un fir la ciorap) sau care imaginează potențiale întâmplări
Literatura, suficientă sieși? by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4852_a_6177]
-
în prim-planul acestei analize”; lăsând astfel de formulări eufemistice la o parte, trebuie spus că aceste „categorii conceptuale” lipsesc aproape cu desăvârșire. Faptul este justificat prin accentul pus de prozatorul de origine română pe „mesajul transmis” și de „sărăcia epică” a romanelor sale. Reducerea unei opere de artă la componenta ei cognitivă este însă un demers departe de a fi de la sineînț eles în critica literară de astăzi ori de aiurea - și care tocmai de aceea ar trebui legitimat și
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
poate lăuda cu o gamă infinită de «măsuri și greutăți»”; „Am constatat că nu puțini confrați (Adrian Marino, de pildă) suferă de megalomania persecuției”; „În intervenția sa, Dan Zamfirescu a adus un pios ciomagiu memoriei lui E. Lovinescu”; „Boala poeților epici sau cu ce se alege naratorul sedentar: cu Homeroizi”!; „Evoluția existențialistului român: De la angoase la aghioase”; „Un nebun (poetul) aruncă o piatră în apă și zece hermeneuți sar după ea”; „Unii critici se pun singuri în poziție critică, iar dintre
Hazul lui Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4861_a_6186]
-
recent, de Mihai Zamfir (într-un remarcabil eseu publicat la finele anului trecut). Conform acesteia, Creangă ar fi mai degrabă un poet, și încă unul pur, decât un prozator. La el, fascinația gratuită a limbajului întrece cu mult orice instinct epic. În fine, ultima, intens simbolică, i se datorează, cum știm, lui Vasile Lovinescu. N-am s-o rezum. Declarativ, Eugen Simion pare să oscileze între prima și a treia. Minus exagerările fiecăreia dintre ele, pe care nu se ferește să
Negru pe alb by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5282_a_6607]
-
Ceea ce, la un cerebral ca el, nu e indicat.) Și totuși, nicăieri, aici, nu e propriu vorbind slab. Pe scurt, un volum de poezii (așa îi place autorului să le numească și se cuvine să-i respectăm decizia) cu înclinații epice întrerupte, de un cinism feroce, indicând o criză a vârstei. Dar mai presus de asta, o criză a limbajului. Asta n-a observat Goldiș. Și, mărturisesc, n-am observat nici eu când l-am citit prima oară. De fapt, în
Postfață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5327_a_6652]
-
va reveni și te va lua de mână și te va duce acolo unde/ nu-i dependență, cheltuială și suspin.” (pp. 9-10) Mai puțin reușit, în același calup inițial (p. 15), e un poem care nu face decât să lungească epic o celebră epigramă a lui Coșbuc. Uneori, sub presiunea uneltelor, se vede treaba, adoarme și spiritul critic. Și nu-i un caz unic. Mai există în carte câteva asemenea momente de paloare, ilustrate de texte slăbuțe. În general însă, somnul
Alte aspecte lirice contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5428_a_6753]
-
Ministru de Externe, Ministru al Educației). Dar, păstrîndu-și nealterat stilul boem și nepăsător al existenței, ajunge curînd în mizerie, mai ales după abdicarea lui Cuza. Continuă însă să scrie enorm, cu reușite inegale: interesant în poezia de imaginație și în epică, eșuează complet în poezia politică și în satire. A rămas însă poet pînă la capăt. Minat de sifilis, sfîrșește pe un pat de spital în indigență absolută: s-ar părea că a vrut să prevadă pînă la detaliu biografia viitorului
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
Frumoasa promisă de marmură pare, Iar luna lumină în spațiul tăcut”. Pentru un poet la care momentele de inspirație se întîlnesc doar accidental, poemul de largi dimensiuni părea destinat din pornire eșecului. Așa stau lucrurile cu cele mai cunoscute poeme epice ale lui Bolintineanu - mici piese de teatru în versuri, de abia schițate și total nereușite, cu monologuri fără sfîrșit (Sorin, Andrei). Ca dramaturg, poetul nostru nu a scris nimic notabil. Există însă două excepții de proporții - ultimele lui poeme de
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
acestei aserțiuni, trecută automat de la un critic la altul. E adevărat că peste vasta producție de satire în versuri, articole de ziar versificate, e mai bine „să tragem un văl”, cum afirma pudic mentorul Junimii; dar cele două imense poeme epice la care ne referim evidențiază un poet în deplinătatea mijloacelor sale, capabil să ofere pînă la sfîrșitul vieții capodopere. Conrad e un roman în versuri, precum Evgheni Oneghin sau Childe Harold, modelul declarat al lui Bolintineanu, urmat pînă și în
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
al eroului obligat să-și părăsească țara din motive politice. Aluziile la cel mai celebru exilat pașoptist, Bălcescu, erau transparente (bolnav de ftizie, Conrad se refugiază în Sudul Italiei pentru a muri la Capri, nu la Palermo, ca Bălcescu). Firul epic e neașteptat de consistent pentru un roman în versuri. Conrad călătorește cu vaporul în arhipelagul grecesc, în Liban și Palestina, apoi în Egipt, se desparte la Napoli cu lacrimi în ochi de Julia, fata întîlnită din întîmplare pe vas, își
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
națională din această lume. Vechiul rege al statului african Swaziland a decedat după mai bine de șase decenii de domnie și deși a avut peste 200 de copii, el nu a numit un succesor, ceea ce a condus la o luptă epică între regent regină și o mână de pretendenți la curtea regală, scrie The Atlantic, potrivit Antena 3. În cele din urmă, unul dintre fiii săi nelegitimi, în vârstă de 14 de ani, a fost desemnat moștenitor, dar numai după ce mama
Game of Thrones, copie fidelă a unei situații reale by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/54389_a_55714]
-
anume citește sunt esențiale în destinul unui scriitor. Eu am început să citesc de timpuriu nuvele și romane, iar pe cele din alte limbi am căutat să le traduc în timpul facultății, iar începutul acesta s-a întipărit în obișnuințele mele epice. Sunt prins în modul acesta de expresie, și de fapt nici nu am stat la un moment dat să aleg între mai multe variante de scriere. În schimb, nu am avut niciodată imboldul de a scrie poezie sau eseuri filozofice
prezențe la Festivalul „Zile și nopți de literatură“, Neptun, 2011 Ognjen Spahić (laureatul Premiului pentru un Tînăr Scriitor): „Eu trăiesc literatura din interior“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5457_a_6782]
-
chipul transfigurat al tragediei, astfel încât desenele, de la o lucrare la alta, dau conturul măștii antice, sub care regăsim sentimentul amintit. Aceasta ar fi o variantă de citire hermeneutică a textului plastic. Putem însă reface și în sens invers întreaga structură epică a discursului, recompunând, sub desenul chipului din primplan, ceea ce pare să fi fost pierdut, bătălia cu timpul. Dar și această refacere este una tragică, pentru că chipul rămâne neschimbat, iar rememorarea sugerată poate fi un parcurs dureros spre sertarele memoriei, în
Niște succesori by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5172_a_6497]
-
ora actuală prin voga pe care o cunoaște, mai cu seamă în Germania, drept cea mai nimerită formulă spre a satisface noul orizont de așteptare al cititorului, sătul de surprize în mare parte neplăcute. Depistînd această mutație retroactivă, aceste nostalgii epice, criticii s-au slujit în chiar ajunul inaugurării Tîrgului Internațional de Carte de la Frankfurt pe Main, de o figură de stil și au titrat foarte sugestiv suplimentul literar al săptămînalului „Die Zeit”: „Despărțirea de eu”. Mai provocator, suplimentul literar al
Pe drumul cărții - De la Göteborg la Frankfurt pe Main by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/5173_a_6498]
-
2009, pentru pe-atunci încă neterminatul manuscris al actualului roman, Ruge a primit Premiul „Alfred Döblin”, fondat de Günter Grass, laureat al Nobelului pentru Literatură. Juriul care i-a atribuit acum lui Ruge Premiul German al Cărții a apreciat forța epică a romanului firește, în varianta sa definitivă, precum și componentele sale anecdotice, comice, deși în sine, saga ramificatei familii este departe de a fi una veselă. Dimpotrivă, evenimentele narate din 1952 și pînă în anul 2001 sunt focalizate din perspectiva celui
Pe drumul cărții - De la Göteborg la Frankfurt pe Main by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/5173_a_6498]
-
Matei Brunul este un roman cu o narativitate simplă, tradițională, însă povestirea, cu vădite propensiuni cinematografice, nu scapă nicio clipă controlului auctorial. Dincolo de simbolismul transparent (chiar facil) al marionetei (condiția omului într-un sistem dictatorial), punctul forte al amplei construcții epice îl reprezintă oglinda realistă și dramatică a vieții din închisorile comuniste, cu toate ororile aferente (v. și rapelurile la „fenomenul Pitești”), dar și a raporturilor, nu întotdeauna previzibile, între torționari și victime. Teodorovici are inteligența de a crea personaje complexe
Păpușari și marionete by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5179_a_6504]
-
tipuri definite de Nicolae Manolescu (ionic, doric și corintic) nu pot constitui „instrumente de lucru”, de felul acelora pe care ni le pun la dispoziție naratologia sau poetica, eseul său despre romanul românesc rămâne cea mai importantă sinteză asupra genului epic din câte s-au făcut (prin istorii literare, mai ales), până azi, la noi. Calitățile de portretist ale lui Mircea Iorgulescu se răsfrâng și asupra analizei critice propriu-zise; el caută totdeauna formulările esențiale și gesturile definitorii („Ceea ce merită să fie
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
circumscriu câtorva idei esențiale: radicalitate estetică, atitudine, specificitate și, nu în ultimul rând, dimensiune morală. Cel care descoperă și cel care inventează, criticul și cronicarul literar - acestea sunt ipostazele sub care se înfățișează, în toate cărțile sale, Mircea Iorgulescu. Prefața „epică” a volumului Spre alt Istrati (1986), scrisă pe un ton confesiv, atrage atenția asupra unei operații care se impune pentru multe „secțiuni” ale istoriei literaturii noastre; „cazul” Istrati (ca și „cazul” Caragiale, numai după doi ani), admirabil analizat în această
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
pulverizat în amănunte tulburi, peste care s-au suprapus judecăți critice eronate: această realitate i-a cerut lui Mircea Iorgulescu prudență, dar și „spirit de aventură”, răbdare, dar și exasperare, pe care le dezvăluie „cu sânge rece” în amintita prefață epică. De exemplu, analizând publicistica dintre 1906 și 1916 (cu precizarea debutului real al lui Istrati), Mircea Iorgulescu descoperă adevăratele temeiuri ale legăturilor scriitorului cu mișcarea socialistă și cu liderii acesteia; pornind de la unele afirmații ale lui Istrati însuși, criticul definește
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
Iulian Bol Unul dintre cei mai importanț i reprezentanți ai prozei românești postbelice, Mircea Horia Simionescu impune, prin creațiile sale epice, un stil narativ singular. Tetralogia Ingeniosul bine temperat este ilustrativă pentru o astfel de singularitate, pentru literatura văzută ca repertoriu de teme, motive, laitmotive, procedee și imagini artistice. În primul rând, este demn de reținut modul în care scriitorul percepe
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
o punere în oglindă a portretului interior al operei, ca pe o facere și desfacere permanentă a mecanismelor textului literar. Accentul este, astfel, deplasat de pe funcția referențială, mimetică a operei, pe aceea poietică, legată de actul de creație, de invenția epică. Narațiunea capătă astfel o turnură autoreflexivă evidentă, oglindind mai degrabă propriile sale structuri și mecanisme textuale și într-o mult mai redusă măsură avatarurile realului. În același timp, Mircea Horia Simionescu diversifică modul de abordare a substanței epice, conferind o
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
de invenția epică. Narațiunea capătă astfel o turnură autoreflexivă evidentă, oglindind mai degrabă propriile sale structuri și mecanisme textuale și într-o mult mai redusă măsură avatarurile realului. În același timp, Mircea Horia Simionescu diversifică modul de abordare a substanței epice, conferind o certă individualitate celor patru cărți ce alcătuiesc ansamblul său epic. Titlul tetralogiei, cu aluzia sa la compozițiile lui Bach, sugerează metoda asumată de autor, o metodă ce reunește ingeniozitatea și cumpătarea, frenezia invenției și echilibrul metodic. Chiar dacă fiecare
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
degrabă propriile sale structuri și mecanisme textuale și într-o mult mai redusă măsură avatarurile realului. În același timp, Mircea Horia Simionescu diversifică modul de abordare a substanței epice, conferind o certă individualitate celor patru cărți ce alcătuiesc ansamblul său epic. Titlul tetralogiei, cu aluzia sa la compozițiile lui Bach, sugerează metoda asumată de autor, o metodă ce reunește ingeniozitatea și cumpătarea, frenezia invenției și echilibrul metodic. Chiar dacă fiecare volum al tetralogiei are individualitatea sa, conformația sa distinctă, totuși, poate fi
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
iluzia unor reguli și norme lexicografice riguroase este menținută, se folosește un sistem de note bibliografice, ținuta erudită e completată de trimiteri livrești, realizându-se, însă, cu toate acestea, prin apelul la ficționalitate, o continuă polarizare între tradiție și experiment epic, între norme prestabilite și semnificații moderne. De fapt, prin această privire pe care o aruncă în labirintul mecanismelor literarității, prozatorul târgoviștean vădește o extrem de lucidă conștiință a „comediei” literaturii. Se poate remarca, de asemenea, o mare diversitate de tehnici epice
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]